Solicitare CMR / ROMÂNIA

Cu masina in sud vestul tarii + Transalpina

Trimisă în 23.06.16 16:23
autor lluciGD [Iaşi]
» VIZUALIZĂRI: 8121

Buna ziua,

La sfarsitul lunii iulie intentionam sa mergem pentru o saptamana in zona de sud a Banatului si pe Transalpina.

Am gasit cateva puncte de vizitare pe care mi-as dori sa le vad (Cascada Bigar, Clisura Dunarii, Baile Herculane + Transalpina) dar as dori, de la cei care au fost in zona sugestii de alte puncte de vazut, locuri de cazare, locuri unde se manaca bine, sugestii de traseu, eventual daca ar fi probleme, etc...

Va multumesc anticipat tuturor celor care imi pot da sugestii.


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 7-8
  • BUGET: 4000 ron -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 3

Răspunsuri

zlatnaAU215r[23.06.16 19:41]

@lluci - Noi am fost la Baile Herculane in septembrie 2014 si am fost cazati la pensiunea Vila Bellevue (vezi impresii), noi am fost multumiti de aceasta pensiune, si am recomandat-o si unui alt coleg de pe acest site @damn, care dupa ce a stat la aceasta pensiune a fost foarte multumit. Pensiunea are un living mare, cu bucatarie dotata cu tot ce trebuie, o curte mare cu loc pentru gratar si o piscina destul de mare. Personalul este foarte amabil. Pe Transalpina cred ca am fost de vreo 8 ori pana acum, Daca veniti de la Herculane spre Novaci puteti urma traseul urmator : Herculane- - Baia de Arama-Tismana - Targu Jiu - Novaci. Asfaltul pe acest traseu este mai bun de decat traseul prin Motru. Daca va hotarati sa mergeti pe Transalpina, mergeti pana la capatul ei, la Sebes, nu o luati de la Obarsia Lotrului catre Voineasa. Noi am fost in luna mai a acestui an, pe portiunea Obarsia Lotrului - Sebes (vezi impresii) iar drumul este foarte bun.

Sper ca v-am fost de folos si va doresc concediu placut.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 6300 PMA (9 voturi)

tata123 🔱POS935r[24.06.16 13:14]

@lluci - O alegere interesantă, o zonă cu destul de multe obiective (mai mărunte sau mai importante), timp efectiv și vreme bună să fie.

Dacă tot ajungeți la Cascada Bigăr vă puteți abate o oră și spre Cheile Rudăriei și Rezervația mulinologică Eftimie Murgu (mori de apă). De asemenea, dacă sunteți fani „căi ferate” puteți alege o plimbare pe calea ferată Anina-Oravița, așa numitul Semmering bănățean (vezi impresii). În aceeași categorie se numără Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița, un frumos muzeu tehnic în aer liber (agerpres.ro/flux-document ... resita-10-11-52).

Alături de Transalpina menționată mai sus, puteți încerca și Transsemenicul, o șosea montană deschisă în 2014 între Văliug și Slatina-Timiș (transsemenic.ro).

Micuța Mănăstire Piatra Scrisă, situată pe E 70 lângă satul Armeniș, e o apariție inedită în peisajul religios românesc (agerpres.ro/destinatie-ro ... unilor-12-58-59)

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este o destinație mult mediatizată unde veți descoperi adevărate minunății ale naturii (cheilenereibeusnita.ro/in ... rasee-turistice).

Informații interesante găsiți pe saitul web dedicat Banatului Montan: banatul-montan.ro/index.html.

Alegeri inspirate!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

lluciGDAUTOR SOL4r[24.06.16 13:19]

@tata123: Multumesc frumos pentru sugestii. Cu siguranta le voi avea in vedere.


lluciGDAUTOR SOL4r[24.06.16 13:22]

@zlatna: Multumesc frumos pentru sfaturi. Desi am mai fost la Herculane cu multi ani in urma, abia asteptam sa revedem zona si o sa caut pensiunea pe care o recomanzi.


liviu49SE44r[24.06.16 16:21]

@lluci - Buna ziua! Ma bucur ca v-ati hotarat sa va petreceti concediul intr-o zona de un pitoresc deosebit, dar pe care eu din pacate nu am putut-o vizita, inca. Pentru ca drumul din dulcele targ al Iesilor spre Banatul muntos, respectiv Baile Herculane, este destul de lung si nu merita parcurs intr-o singura zi, mai ales ca de la Iasi pana la Herculane sunt prea multe locuri frumoase de vazut. V-as sugera traversarea Orientalilor prin cel mai frumos si salbatic defileu din tara : Cheile Bicazului. Dar atentie, daca nu veti aloca circa o ora pentru traversarea cheilor pe jos, degeaba mergeti prin Cheile Bicazului. Cu masina veti face 10-15 minute, dar nu veti vedea nimic, in schim pe jos veti vedea tot ce este mai frumos. Apoi o pauza de 10 minute pentru admirarea Lacului Rosu merita. Drumul va va purta apoi spre Gheorghieni ,,Sovata, Medias, Sibiu, unde va sugerez prima cazare, fie in oras, fie in marginime. Unde sunt solutii de cazare pentru toata buzunarele si gusturile. Personal eu m-am cazat la iesirea din Rasinari spre Paltinis, unde la marginea unui paduri si pe malul unui parau, veti intalni doua pensiuni foarte primitoare : Miorita sau Alpin. In zona pueti trage o fuga pana la Paltinis (sunt circa 15 km, sau la Sibiu, unde putei face, pe jos, evident un tur al centrului orasului, o vozita la Muzeul Satului sau/si la Gradina Zoologica, aflate pe drumul Sibiu-Rasinari, gard in gard.

Ziua urmatoare trebuie alocata obligatoriu Translpinei. Din Sibiu aveti varianta de a intra pe Transalpina prin marginime, prin Jina, prin niste locuri deosebit de frumoase, apoi pe DN 67C, cum este denumita oficial Transalpina, spre Obarsia Lotrului, Ranca, Novaci. Va sugerez pe cei circa 100 de kilometri cat veti merge pe Transalpina, cel putin 4 opriri sunt obligatorii : Lacul Oasa, cu imprejurimile, Obarsia Lotrului, 2-3 opriri in golul montan pentru admirarea unei magnifice panorame a Parangului, Comuna, sau statiunea Ranca, asa cum mai este numita. Eu personal nu o consider statiune ci o asezare intr-un loc deosebit de frumos, la poalele muntelui Papusa. Continuati drumul spre Novaci, iar de acolo pe un frumos drum veti ajunge la Baia de Fier. Pentru cazare, mai ales in apropierea pesterii Muierilor, veti gasi mai multe pensiuni, unele si cu restaurant. Eu va pot recomanda, cu caldura pensiunile unde am fost cazat sau am mancat boiereste. Este vorba de Pensiunea Casa Iancului, aproape de iesirea din pestera, sau Pensiunea Andreea, situata in comuna, dar unde se mananca cel putin la fel de bine ca la mama acasa. Daca timpul va permite si ajungeti pana in ora 18 puteti vizita pestera Muierilor, un drum de destindere prin Cheile Galbenului, daca nu, programati-o obligatoriu pentru a doua zi.

In ziua urmatoare veti ajunge la Baile Herculane, pe Traseul Baia de Fier, Tg. Jiu, Hobita, Tismana, Cerna, Baile Herculane, dar ar fi pacat de cel de sus sa mergeti direct, fara sa mai vizitati ceva. As selecta o parte din obiectivele turistice pe care le-am mai vizitat pe acest traseu si pe care vi le recomand. Deci de la Baia de Fier repezitiva 10 km la Polovragi, unde aveti de vazut Manastirea Polovragi, Pestera Polovragi, Cheile Oltetului, de acolo la Tg. Jiu (monumentele lui Brancusi, casa memorial Ecaterina Teodoroiu), apoi va continuati drumul pe DN 67A, Hobita (casa memoriala Constantin Brancusi), Tismana (o frumoasa manastire pe marginea unei prapastii, drum spre Cheile Sohodolului), Baia de Arama, apoi pe Valea Cernei pana la Herculane, unde de asemenea aveti multe posibilitati de cazare, recomandate si de colegii mei.

Cam acesta ar fi pe scurt traseul pe care vi-l sugerez de la Iasi pana la Baile Herculane.

Numai bine si concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4900 PMA (7 voturi)

liviu49SE44r[29.06.16 15:03]

@lluci - Doamne, dar gura casca mai sunt! V-am adus pana in Herculane si v-am lasat acolo. Ce veti vizita in zona, v-au spus colegii si mai puteti citi si alte articole despre minunata zona a Banatului. (v-as sugera un excelent set de articole scrise de @vega06, despre excursia sa in zona)

Ehei si dupa ce ati vizitat ce se poate vizita, mai bine zis ce ati reusit sa vedeti, cred ca este cazul sa reveniti acasa. Pentru ca oricat de frumos ar fi pe unde mergem in excursii sau in concediu, tot acasa ar trebui sa ajungem intr-un final. Asa ca m-am gandit ca si intoarcerea spre casa sa fie un prilej de a mai vizita cate ceva si nu o goana pe sosele pentru a ajunge acasa cat mai repede.

Pentru intoarcere m-am gandit sa traversati muntii pe un alt culoar, poate mai salbatic decat altele. Este vorba de DN 66 A, Baile Herculane, Campul lui Neag, Lupeni, Petrosani, apoi pe DN 7A, Obarsia Lotrului, Voineasa, Brezoi, DN 7, Rm. Valcea, Curtea de Arges, Campulung, Moieciu, Brasov, Bacau, de unde cred ca va descurcati sa ajungeti acasa. Sigur, fata de varianta scurta (Tr. Severin, Craiova, Pitesti, Bucuresti, DN 2, Iasi), poate parea prea lung, prea obositor, implica mai multe opriri, respectiv cazari. Motive se pot gasi din belsug! Daca aveti rabdarea sa cititi articolele colegilor despre frumusetile pe care veti avea ocazia sa le intalniti si veti strabate aceste zone, veti uita de toate, aparentele, neajunsuri in abordarea acestui traseu.

De la Baile Herculane veti urca pe valea Cernei, veti intalni lacul Prisaca, apoi dupa intersectia cu DN 67 D (pe unde ati venit de la Tismana), prin Cerna Sat, ajungeti la Lacul de acumulare Iovanu, pe langa care veti continua drumul spre Campul lui Neag, in valea Jiului. Drumul este foarte serpuitor sa spun asa, mai ales pe marginea lacului si urca pana la cota de circa 1350 m la Piatra lui Iorgovan. Drumul incepe sa coboare, fara a pierde din frumusetea peisajului, spre izvorul Jiului de Vest si o data cu aceasta intram in muntii Retezat. Alti munti, alta frumusete. Serpentinele sunt inlocuite de curbe largi si portiuni de aliniament, printre munti de o parte si alta. Ajungem de acum in tara huilei, cata se mai extrage din acesti munti si dealuri. La intrarea in Campu lui Neag, pe partea stanga ne intampina lacul cu numele localitatii, iar pe partea dreapta Lacul Valea de Pesti. Pana la intrarea in Uricani, primul oras pe care il intalneste Jiul de Vest in drumul sau spre intalnirea cu fratele sau de est, se trece prin Valea de Brazi, de un pitoresc deosebit. Dupa satul Barbateni, intram in Lupeni, simbolul exploatarii miniere de huila din Romania. Din Lupeni aveti ocazia de a urca in statiunea Straja, iar de acolo se poate trece, prin pasul Valcan in Oltenia. In mod sigur nu veti avea timp pentru acest drum pe toata lungimea lui, dar o urcare pana in statiune, iar acolo o mica plimbare pe munte nu strica. Dupa aceasta reumplere a plamanilor cu aer curat, se continua drumul prin Paroseni (pe partea stanga este termocentrala), Vulcan, Aninoasa, Iscroni, si in sfarsit Jiul de Vest isi intalneste, la Livezeni, fratele de est, formant Jiul, care strabate un fermecator defileu, spre Bumbesti Jiu. Va continuati drumul pe DN 66, intrati si apoi traversati municipiul Petrosani, capitala neoficiala a zonei miniere a Jiului. Dupa ce treceti prin centru, urcati spre Institutul de mine si va inscrieti pe DN 7A, spre Voineasa, Brezoi. Daca timpul va permite, trageti o fuga pana pe Parang sa va mai odihniti si sa va reincarcati bateriile. Aici @mogly va poate fi cel mai bun ghid, fiind din zona.

Drumul continua spre Voineasa, dupa ce treceti de Obarsia Lotrului, lacul de acumulare Vidra, care alimenteaza cea mai mare hidrocentrala de pe raurile interne. Aici @ puiutea a scris in aceasta saptamana mai multe articole despre zona, pe care va sugerez sa le cititi. In mod sigur va vor fi de folos. Cred ca prima cazare ar fi de preferat in zona Voineasa, unde sunt multe posibilitati de cazare si de masa.

Ziua urmatoare veti merge spre Brezoi, apoi pe DN 7, spre Rm. Valcea, de unde va sugerez sa mergeti pe DN 73C, spre curtea de Arges iar de acolo spre Campulung, de unde pe DN 73 mergeti spre Brasov. Daca timpul si „timpul” va permit, merita o oprire si o cazare in zona Bran, Moieciu si vizitarea unor locuri salbatice si foarte frumoase, in satele Pestera, Sirnea si Magura.

De la Brasov veti traversa muntii pe DN 11, prin pasul Bretcu – Oituz, iar odata ajunsi in Moldova ajungerea acasa nu mai este o problema.

Sigur ca traseul propus de mine nu trebuie acceptat ca atare. Este varianta pe care as adopta-o eu in situatia dvs. Dvs. sunteti singura persoana care va decide, dupa ce veti culege cat mai multe imformatii, pentru a va ajuta sa luati o decizie.

Va doresc numai bine si concediu placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

lluciGDAUTOR SOL4r[29.06.16 15:19]

@liviu49 - Multumesc foarte frumos pentru traseu. Tocmai ma pregatesc sa listez sfaturile tale si sa incep sa stabilesc deja traseul dupa punctele de interes pe care mi le-i oferit. Voi cauta sa citesc si recomandarile utilizatorilor la care ai facut referire.

Va multumesc inca odata tuturor pentru sugestii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [7] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.56965208053589 sec
    ecranul dvs: 1 x 1