ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.06.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 zile
prieteni
8 AD. + 2 COPII -- v: 7; 8

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Spectacol și lumină în subteran: Salina Turda

TIPĂREȘTE

Salina turistică Turda a devenit un brand turistic românesc după transformarea spectaculoasă prin care a trecut între anii 2008-2010. Fosta exploatare subterană de sare a pătruns în scurt timp în diverse topuri și clasamente internaționale, iar în România se clasează pe locul 2 în topul celor mai vizitate obiective naționale, după Castelul Bran (în 2018: 690.000 vizitatori vis-a-vis de circa 1 milion, inclusiv gratuitățile).

Pe AmFostAcolo s-au scris 57 articole despre „salina Turda”, cele din ultimul an acordând calificative mai slabe obiectivului turistic. În pofida acestui fapt media notelor depășește cifra 9, iar gradul de recomandare se situează în preajma a 93%.

Am vizitat salina și înainte de modernizare, atunci când exista o singură intrare, un iluminat mai deficitar, amenajări minimale, imposibilitatea coborârii în mina Terezia. În această primăvară am avut ocazia să revăd lumea subpământeană de la Turda, total transformată față de ce văzusem eu cu peste 10 ani în urmă. Mie unul mi-a plăcut! În acest articol voi puncta doar câteva aspecte pe care le consider importante pentru cei care vizitează imperiul sării de la Turda.

• Consultați înainte de vizită site-ul web oficial (salinaturda.eu) pentru a fi la curent cu programul de funcționare (L-D: 09.00-16.00), tarifele (tocmai ce s-a mărit prețul biletelor la 40 lei/adult de la 1 mai 2019), modalitățile de petrecere a timpului în subteran, istoria obiectivului.

Biletele se pot achiziționa și online, se oferă pliante gratuite, iar la intrarea nouă există toalete.

• Există două căi de acces în salină: intrarea veche din str. Salinelor nr. 54B (modernizată în anul 2018) și intrarea nouă din aleea Durgăului nr. 7. Țineți cont că galeria Franz Joseph corespunzătoare accesului vechi are circa 800 m lungime, pe când cea nouă doar vreo 200 și ceva de metri (dar și o coborâre destul de lungă la început pe scări). Noi am intrat prin pavilionul nou, modern; dacă dorești te poți plimba pe toată lungimea galeriei Franz Joseph.

Parcarea în zona veche este deficitară, pe când în zona nouă avem la dispoziție trei parcări: una lângă pavilionul de acces (5 lei/zi/autoturism; capacitate redusă – aprox. 100 locuri), una de mari dimensiuni un pic mai sus pe aleea Durgăului (acces cu barieră și bon, 2 lei/oră, capacitate de câteva sute de locuri) și încă o parcare, ilegală, într-o alveolă de pământ situată la coborârea șoselei spre salină. Parcarea aferentă pavilionului de acces se plătește la casa de bilete a salinei, pe când cealaltă parcare are un automat unde se scanează bonul cu cod de bare eliberat la intrare; în apropierea automatului de plată/barierei se află o țâșnitoare cu apă unde te poți spăla/curăța de sare.

• Atenție pentru cei care au probleme medicale incompatibile cu mediul subteran sau stări de claustrofobie, intrarea în salină le poate provoca crize. E posibil să simțiți stări de apăsare, dificultăți de respirație, dureri de cap.

• Toate spațiile interioare sunt iluminate foarte bine, există indicatoare și plăcuțe cu informații turistice. De asemenea, pliantul primit la intrare conține o hartă a complexului subteran care vă poate ajuta. Atenție la suprafețele alunecoase, există din belșug în subteran.

• Deși consumul de alimente este interzis în salină, puteți intra cu o sticluță de apă și cu ceva de ronțăit, mai ales dacă stați mai multe ore. În subteran nu există nici un punct de vânzare alimente ori băuturi. După ce consumați gustările vă rog să aruncați ambalajele la coșurile de gunoi existente.

• În subteran există o toaletă (grupuri sanitare și chiuvete cu apă) situată între baza liftului panoramic și scara de coborâre în mina Terezia.

• Pentru a coborî în mina Rudolf există un lift panoramic (capacitate 7 persoane), dar și două scări de lemn (13 „etaje”) cu sens unic, situate în părți opuse ale imensei săli trapezoidale a minei Rudolf – pe cea de lângă lift se urcă, pe cealaltă se coboară. Din cauza afluxului mare de turiști și a cozilor mari la cele două lifturi noi am folosit peste tot scările. Nu ratați o plimbare pe cele două pasarele care flanchează la înălțime mina Rudolf, senzația e nemaiîntâlnită altundeva!

• Accesul în mina Terezia, loc unde se află lacul subteran, se efectuează cu un ascensor închis de mică capacitate (4 persoane) și pe o scară îngustă utilizată de turiști în ambele sensuri. Atenție, se formează „ambuteiaje” pe scara de lemn și e nevoie de calm și înțelegere (între paliere există spații mici unde poți să staționezi și să oferi/primești „prioritate”).

• În mina Rudolf există un stand circular de unde puteți achiziționa sare sub toate formele și suveniruri sub diverse forme. Am cumpărat un mic vagonet de mină cu un moț de sare (9 lei), iar de la casa de bilete o broșură informativă ceva mai consistentă decât pliantul primit gratis (10 lei). În holul pavilionul de acces se află un automat de unde puteți cumpăra „Salinate”, o gamă variată de specialități tradiționale de porc crud-uscate, maturate chiar în galeriile vechi ale salinei Turda.

• Mina Rudolf concentrează majoritatea activităților ce le poți face în subteran: liftul panoramic, roata, amfiteatrul, terenurile de sport, locul de jaocă pentru prichindei, mesele de biliard, pistele de bowling și cele de golf. Tot aici sunt amplasate bănci și standul de suveniruri. În mina Terezia se află docul de unde poți închiria bărcuțe pentru plimbare pe lacul subpământean.

• Temperatura medie este de 11-12 grade Celsius, ar fi indicat să purtați o jachetă sau hanorac. Dacă te plimbi permanent, urci și cobori scări vei fi mereu încălzit, dar în momentul în care staționezi pe o bancă mai mult timp vei simți răcoarea.

• În salină nu aveți semnal la telefon, nu puteți posta fotografii în timp real pe site-urile de socializare.

Aspectul științifico-fantastic este cartea pe care au mizat arhitecții și designerii care au proiectat timp de doi ani amenajările și sistemele de iluminat din salina Turda. Fiecare din noi apreciază după o scară de valori individuală și propria percepție asupra frumosului obiectivul turistic vizitat. Eu am avut ocazia să văd Salina Turda „atunci și acum” astfel că apreciez în mod pozitiv noua înfățișare a minei de sare. Salina Turda a devenit un fabulos punct de atracție pentru turiștii români și străini și motiv de laudă în presa de pretutindeni. Dacă nu ați vizitat salina vă recomand să mergeți la Turda pentru o astfel de incursiune în subteran – mie mi-a plăcut!

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 05.06.19 09:17:11
Validat / Publicat: 05.06.19 10:05:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].

VIZUALIZĂRI: 1258 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Mina Rudolf - amenajări și lumini.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.06.19 11:16:46]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dana2008
[05.06.19 12:34:26]
»

@tata123: Felicitări pentru articol s6i fotografiile minunate!

Am fost și noi aolo, am folosit scările la coborâre, parcă nu se mai terminau...

Ai dreptate, după un timp a început s

să ne doară capul.

Ecoul de pe lac este spectaculos.

Salina Turda este un obiectiv spectaculos, musafirii noștri din Canada au venit țintit cu ideeea de a vizita acest obiectiv turistic și au fost foarte impresionați, le-a plăcut mult.

Călătorii plăcute! Pe curând!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mitica49
[05.06.19 13:58:44]
»

@tata123: Citind articolul ne-am amintit, cu plăcere, de vizita făcută în 2014, luna lui iulie, în salina Turda. Observ, din fotografiile tale, că există mici schimbări față de anul 2014.

Frumos articol, un bun ghid pentru amatorii ce doresc să vadă salina, felicitări!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[05.06.19 15:32:33]
»

@Dana2008: Mulțumesc pentru aprecieri. Am fost plăcut impresionat de transformarea prin care a trecut Salina Turda, având în vedere că o văzusem și înainte de reamenajare. Străinii apreciază acest obiectiv care este bine promovat peste hotare.

Chiar dacă sunt și nemulțumiți (dacă nu se face - de ce nu se face? , dacă s-a făcut - de ce s-a făcut așa?) consider că mina de sare din Turda a condus la o creștere spectaculoasă a turiștilor în acea zonă. Și dacă tot ajungi în acest areal geografic mergi să vezi și alte obiective = dezvoltare economică.

Și eu am preferat scările atât la coborâre, cât și la urcare: am putut face câte fotografii vreau de la diferite înălțimi.

Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[05.06.19 15:38:23]
»

@Mitica49: Am mai avut de câteva ori ocazia să vizitez Salina Turda în noul format dar timpul nu era generos cu noi. Abia acum am văzut transformarea și am apreciat ceea ce s-a realizat în subteran. Ideea e să păstrăm, să întreținem și chiar să îmbunătățim toate acele amenajări subterane.

Am citit că autoritățile doresc extinderea zonei vizitabile prin amenajarea minei Iosif (cea din Sala ecourilor), proiectul fiind deja „pe drum” (turdanews.net/general/gen ... lina-turda.html).

Mulțumesc pentru aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[05.06.19 15:58:18]
»

Cu sau fără intenție, reviewul a venit fix de Ziua Mediului!

Dacă a fost fără intenție, apoi natura a știut să aranjeze așa fel lucrurile, încât nu a pierdut ocazia să-și arate nurii, ca în pozele P06 și P12. Dacă a fost cu intenție, felicitări pentru momentul ales!

Mina Rudolf poartă cumva numele fiului lui Franz Iosif?

Cu bine și... cât mai multe vizite prin muzee!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[05.06.19 16:22:46]
»

@mihaelavoicu: Mulțumesc pentru ecou, într-adevăr azi e ziua Mediului și articolul s-a potrivit cumva. În salina din Turda se pot surprinde numeroase imagini care ne demonstrează puterea creatoare a Naturii. În ciuda tuturor „eforturilor” noastre de a o distruge, Natura încă este îndurătoare cu noi.

Cred că mina Rudolf poartă numele fiului împăratului Franz Josef, având în vedere restul denumirilor din salina Turda. Povestea tragică a acestui prinț o puteți lectura aici: stelian-tanase.ro/doua-tr ... ii-cu-habsburgi.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
anamaria_2010
[07.07.19 16:37:06]
»

Bună. Felicitări pentru articolele complexe!

Întrebari:

- Era foarte aglomerat? Am merge în timpul săptămânii (bănuiesc că e mai liber).

- Văd că ai mers alături de copii. E necesară geacă subțire sau doar un hanorac peste tricou?

Mersi!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[07.07.19 18:55:09]
»

@anamaria_2010: Mulțumesc mult pentru aprecieri. Încerc să combin utilul cu plăcutul și ineditul. Mă bucur când reușesc.

1. Este posibil ca în zilele de început ale săptămânii să fie o idee mai liberă salina, dar să nu uităm că ne aflăm în plin sezon de concedii/vacanță. Capacitatea salinei de a primi turiști este destul de mare, dar aglomerația o veți „simți” stând la coadă la cele două lifturi (cel panoramic și cel spre debarcader) ori pe scara îngustă care face legătura cu lacul subteran.

2. Temperatura în salină e constantă, undeva între 10-12 grade Celsius, fiind necesară o piesă de îmbrăcăminte cu mânecă lungă. Copiii din grupul nostru au intrat inițial echipați cu hanorac și o geacă subțire pe deasupra. Utilizând scările pentru urcare/coborâre și apoi jucându-se permanent s-au încălzit și au rămas doar în tricou + hanorac. Depinde de rezistența fiecărui prichindel la frig/răcoare. Dacă stai mai multe minute pe loc/pe bancă simți cum te „pătrunde” răcoare, chiar și prin hanorac

Călătorii frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
anamaria_2010, mihaelavoicu, Mitica49, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂSalina Turda:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080615043640137 sec
    ecranul dvs: 1 x 1