Ecouri scrise pe AFA [p.1 /1866]
[doar cele încărcate în anul crt și anul trecut]
Știu ce știu drumarii și oamenii munților când hotărăsc să închidă traficul rutier pe perioada de iarnă.
Ghidul nostru, un tânăr care practică turismul montan și în alte condiții (nu doar așa... ca pentru moșnegi cum a fost în cazul nostru), ne-a povestit de avalanșe, de pierderi de vieți omenești datorate condițiilor vitrege de pe munte. Acolo, la Bâlea Lac, pe o cărăruie puțin mai sus de platou, există o plăcuță care amintește de o teribilă avalanșă care a curmat mai multe vieți.
Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri! Îți doresc multe alte călătorii frumoase, dar fără peripeții!
, la Burebista sotul meu a ajuns la un botez (fara minte pentru ca eu eram pe alte meleaguri), insa ma bucur ca am ajuns acum, este un loc unde se mananca bine si convenabil.
Multumesc de vizita, ecou si aprecieri.
„Vezi? La asta ma refeream! ”
in ceea ce priveste gemul, m-am obisnuit si pot spune ca imi place, insa aveam unele restauante unde ne dadeau gemul la niste borcanele mici, iti dai seama ca am luat borcanelul acasa ca desert , iar in ceea ce priveste lamaia, am citit pe net de ce se pune lamaie peste snitel, este ceva cu aciditate- alcalinitate si echilibrarea acestora, insa pot spune ca imi place, asa ca de cate ori sunt undeva unde se serveste snitel si lamaie, e o folosesc.
Despre NOI, nu pot spune nimic din pacate 
, insa ramanem noi ceilalti care iti suntem aproape.
Iar cu lactatele, nici eu nu as renunta la ele, asa ca te cred .
„Abia asteptam sa vad ce se mai poate scrie despre Transfagarasan! ”
Păi, nu cred că se mai poate scrie ceva nou despre Transfăgărășan, un drum atât de frumos, un drum atât de bătut de pasionații de călătorii. Cei care au fost acolo pentru prima oară (asemenea mie) nu se pot abține și scriu câteva rânduri, dar o fac în felul lor pentru că - până la urmă - fiecare călătorie este unică. Desigur, datele tehnice nu prea se mai schimbă, dar vremea pe Transfăgărășan, dar trairile fiecăruia dintre noi, acolo, sus, pe munte, sunt într-o continuă schimbare.
„Heeeiiii!!! de ce nu-mi ziceti sa ma opresc? Asta e un ecou nu un articol! ”
Nu, nu-ți zicem să te oprești! Dacă nu mai vrei să scrii niște ecouri atât de lungi și dacă tot ai atâtea amintiri frumoase, îți zicem să scrii articole care pot fi oricât de lungi. Așadar, îți așteptăm impresiile pentru că - am înțeles - ai destule!
Din nou, mulțumesc pentru aprecieri și pentru ecou!
Aștept continuările ce vor veni!
Intersecțiile mele personale cu ceea ce înseamnă Polonia sau simbolurile poloneze se limitează la o escală în Varșovia, când zburam spre Suedia și câțiva polonezi cu care prin natura job-ului a trebuit să lucrez o perioadă... în afară de opera literară Sobieski și românii, studiată evident, în școală. Drept să spun, despre polonezii cu care am lucrat nu prea mi-a plăcut, limba lor nici atât. Mi se pare dură, îmbârligată, total ne-melodioasă ca să zic așa. Am mai citit de-a lungul timpului impresiile celor care su vizitat Polonia, iar când am vizionat filmul Lista lui Schindler îmi propusesem să vizitez Cracovia. Nu s-a întamplat încă.
Articolele tale din ultima vreme însă, parcă îmi dau ghes să repun Polonia pe lista mea de călătorii!
Felicitări pentru articol. Toate cele bune!
Bazilica Catedrală din Varșovia sub numele de Martiriul Sf. Ioan Botezatorul are o criptă deosebită, intrare 5 zloți, cu mormintele ducilor mazovieni, arhiepiscopilor de Varșovia, ultimul rege al Poloniei Stanisław August Poniatowski, primul președinte polonez Gabriel Narutowicz, scriitorul și laureatul Premiului Nobel Henryk Sienkiewicz.
Biserica Iezuită numită și Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria, Preacurată Patroana a Varșoviei are în față pe scări ursul iezuit. În aceeași zonă în spatele Bisericii Sf. Ioan este o piațetă cu un clopot care nu a atârnat niciodată. Legenda spune că, pentru a avea noroc, este suficient să îl înconjori de trei ori. Sunt multe de spus, sper să scriu și eu cândva despre Varșovia...
Mulțumesc pentru aducere aminte!
Ce vacanță frumosă ați avut, câte locuri, câtă istorie în spatele lor! Felicitări!
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
https://www.youtube.com/watch?v=GVCdBwFYjcw
Mulțam frumos!
Vă îmbrățișez
Am străbătut Transfăgărășanul cu mașina proprie de două ori, în ambele sensuri și de mai multe ori am urcat dinspre Curtea de Argeș până la Piscul Negru. Însă, ceea ce îmi va rămâne pentru totdeauna în memorie, este aventura pe care am avut-o acum vreo șapte-opt ani, la Cabana Bâlea Lac.
Am urcat cu telecabina, împreună cu un grup de prieteni, ca să petrecem un weekend pe la sfîrșit de noiembrie (mașinile le lăsasem jos, la stația de urcare). Fusese o toamnă foooarte lungă și caldă și prognoza era bună, de-aia ne-am încumetat. Dar precum ai zis și tu, vremea în Făgărași este extrem de imprevizibilă, așa că în prima noapte s-a pornit un vânt și un viscol încât telecabina n-a mai avut cum să funcționeze. Se mai schimba pentru scurt timp și vântul înceta, ca și ninsoarea, dar telecabina n-a mai pornit. Am fost sinistrați acolo la cabană încă 2 zile, timp în care am tot încercat să găsim soluții să ne coborâm.
Într-un final, după mai multe telefoane și relații puse în mișcare, am găsit niște băieți curajoși din Sibiu, care au fost dispuși să urce cu 2 mașini de teren, ramforsate, cu care participau la nu știu ce curse, ca să ne culeagă. Noi eram șase, dar am mai luat 2 turiști care erau la noi în cabană. Ne-am îmbarcat în mașini și am început coborîrea, destul de periculoasă, întrucât în porțiunea de sus drumul era acoperit de zăpadă viscolită și vălurită pe alocuri. La cabanele de acolo de sus mai fuseseră și alții, iar câțiva dintre ei începuseră coborârea per pedes, cu trolerele după ei, curată nebunie!... așa că i-am cules pe toți întâlniți în cale. Până jos, nu exagerez, cred că ne făcusem vreo 18-19 oameni și doi cățeluși de companie, cu bagaje cu tot, înghesuiți în cele două mașini și chiar în afara lor, cu câțiva atârnați de bare și sprijiniți cu piciorele pe treptele metalice din afara mașinilor 😨😨.
A trebuit să ocolim zone cu pietre căzute de pe versanți și chiar să dăm la o parte o bucată dintr-o stavilă betonată cu care între timp (de la urcarea băieților sibieni) fusese blocat drumul, dar am ajuns cu toții jos, cu bine...
Cât am stat acolo la cabană, au fost momente de vreme bună și am trecut și noi la pas tunelul, dar într-o beznă totală, ajutați doar de o lanternă leșinată și lumina unui telefon.
Lui Nicolae Ceaușescu îi datorăm construirea multora din țara noastră și în ciuda tutror neajunsurilor și lipsurilor sau restricțiilor impuse (mai ales în ultimii 10 ani de comunism), România a avut parte de” înfăpturi mărețe” - da, o” placă” des folosită pe vremea aceea, dar cuvintele reflectă realitatea întrucât astfel de înfăptuiri se văd și acum. Din păcate, sunt altele care au pierit...
Hai să auzim numai de bine. Gînduri bune și călătorii așa cum ți le dorești!
Cititorii vor trebui să te creadă pe cuvânt (ca și noi, care am văzut pozele)...
-
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)