Am asteptat aproape o ora dupa comanda, iar dupa ce i-am spus chelneritei ca vreau sa plec, mancarea a aparut instant. Din pacate, experienta a fost foarte proasta: frigaruile au venit reci, cartofii reci si moi, iar ciupercile si legumele erau practic crude. Explicatia primita a fost ca „nu a fost loc pe gratar” , dar daca mancarea era facuta atunci, ar fi trebuit macar sa fie fierbinte. Nu am pretentii exagerate, dar dupa atata asteptare sa primesti mancare rece si nepregatita [...] — citește

Au făcut trafic, zilele astea, știrile legate de Bonnie Tyler, celebra solistă galeză cu voce răgușită. Pentru cei care nu au urmărit subiectul: la începutul lunii mai, a fost internată la Faro, în Portugalia (unde își are reședința), fiind operată de urgență din cauză de apendice perforat. A făcut o infecție postoperatorie, iar medicii au fost nevoiți să o plaseze în comă indusă, la terapie intensivă. Pe 11 mai, în timpul încercărilor de trezire din comă, Bonnie [...] — citește

Poposind noi la Hanul Brâncovenesc, în Sâmbăta-de-Jos și aflându-ne spre finalul cinei, s-a întâmplat să auzim ceva rumoare pe la masa vecină (mamă, bunică și un băiețel cu lumințe în privire, numai nerv): „Hai, termină din farfurie, că mergem să vizităm muzeul!” Ce muzeu? am întrebat-o pe doamna gazdă. „A! Muzeul nostru de aici, din sat! E în vechea școală, un pic mai în față, la șosea, pe stânga. E foarte frumos! Să mergeți și dumneavoastră, o să [...] — citește

În sfârșit, acasă! Acasă, adică în România. Până acasă-acasă, la Galați, mai urmau câteva sute de kilometri și ore bune, de aceea am împărțit drumul în 2. Ultima cazare a vacanței a fost la Sâmbăta-de-Jos, la Hanul Brâncovenesc, o locație cotată la 4*, pe care am găsit-o pe booking, cu review-uri foarte bune. În plus, îndeplinea și celelalte criterii ce ne interesau: parcare, mic dejun, eventual posibilitatea de a lua cina și să nu ne abatem prea tare de la [...] — citește

Am intrat în țară tot pe la Arad, așa cum ieșiserăm cu 2 săptămâni în urmă. Era fix ora prânzului (la masă mă refer), însă nu ne era foarte foame, micul dejun de la Balaton încă nu se digerase total. Tati mă avertizase că are ceva treabă – „maxim o oră” – la un depozit din zona industrială a Aradului și s-a gândit să mă lase în apropiere, la Hotel Ibis, să-l aștept într-un mediu civilizat și prietenos. În lobby sau, și mai bine, la restaurant, știind [...] — citește