Fortul 13 Jilava – Mărire și decădere

TIPĂREȘTE

În luna octombrie a anului 2011 am avut norocul de a afla despre organizarea unei excursii foto în incinta Fortului 13 Jilava de către o asociație ce iubește Bucureștiul. Nu am pierdut nici un moment și m-am înscris pe listă având în vedere greutatea cu care se poate vizita acest loc. Motivul: se află în incinta Penitenciarului Jilava; astfel trebuie aprobări speciale, grupuri organizate, însoțitori din partea închisorii, etc. – într-un cuvânt „greu”, aproape imposibil de vizitat.

În ziua stabilită am ajuns cu autoturismul până în parcarea penitenciarului, accesând centura Bucureștiului dinspre localitatea Măgurele. După adunarea grupului, numeros, am trecut prin filtrele de securitate de la poarte penitenciarului, adică verificare ca la aeroport cu scanerul, verificare acte de identitate, interdicția de a filma și de a fotografia foișoarele active de pază și gardurile de sârmă ghimpată ce despart fortul propriu zis de închisoarea actuală. După parcurgerea unei distanțe oarecare prin curtea penitenciarului Jilava am ajuns în fața intrării în fort, sub ghidajul mai multor ofițeri în civil.

Scurt istoric. Dar despre ce este vorba? În anul 1882 la cererea Regelui Carol I o comisie militară condusă de gen. Gheorghe Manu elaborează un plan de fortificare a țării, datorită expansiunii permanente a Rusiei. Regele mai avusese ideea realizării unor fortificații încă dinaintea Războiului de Independență din 1877-1878. Astfel a fost gândită o centură de fortificații a capitalei țării precum și executarea unei linii fortificate defensive pe aliniamentul Galați-Focșani. Datorită lipsei unor specialiști români (primul regiment de geniu fiind creat chiar în 1882) se apelează la generalul belgian Henri Alexis Brialmont. Acesta era considerat o personalitate de prim rang în domeniul fortificațiilor, fiind poreclit chiar Belgianul Vauban, autor al fortificațiilor de la Anvers și Liege. Timp de doi ani au fost elaborate studii și planuri ajungându-se la o centură de 72 de km diametru formată din 18 forturi principale și 18 baterii intermediare. Cu ocazia construirii acestor fortificații au fost edificate, pe inelul interior, șoseaua de centură și calea ferată aferentă, destinate aprovizionării forturilor cu echipamente, muniții, alimente, întăriri, etc. Lucrările au durat, oficial zece ani, între 1884-1895, dar mici finisaje și alte diverse modificări s-au efectuat până în 1903. Doar câteva forturi au respectat planul inițial, restul fiind modificate (pentru a rezista noilor obuze-torpilă apărute în 1888) și simplificate (pentru reducerea cheltuielilor). Cetatea București, cum a fost denumită linia de fortificații, urma să fie înzestrată cu un sistem de artilerie amplasat atât în cupole cuirasate cât și pe platforme descoperite. Pentru a stabili firmele câștigătoare pentru dotarea cu armament au fost desfășurate în iarna 1885-1886 o serie de experimente pe câmpia Cotrocenilor cu două cupole blindate, una germană și alta franceză. Contractele au fost în final împărțite între mai multe firme, atât franceze, cât și germane, însă centura fortificată nu a fost dotată niciodată integral cu armament. Numărul total de tunuri ar fi trebuit să atingă cifra de 500 de bucăți, iar în caz de război fortificațiile puteau adăposti 30.000 de militari. În 1914, după începerea Primului Război Mondial, datorită avansului tehnologic în domeniul armelor de asediu, Cetatea București a fost considerată depășită. În august 1914 s-a decis dezarmarea fortificațiilor și dislocarea armamentului în alte locuri; tunurile grele au fost montate pe afet mobil cu roți. Deși a costat o avere centura de fortificații nu a apucat să își demonstreze utilitatea. Astăzi aceste „monumente” de arhitectură militară zac părăsite, pradă intemperiilor. Unele au fost distruse, altele se află în incinta unor unități militare ori firme private; la câteva se poate ajunge, dar cu riscuri.

Fortul 13 Jilava. Nu mă pricep a descrie din punct de vedere militar acest fort, foarte mulți termeni fiind întrucâtva de neînțeles pentru un neinițiat în domeniu (escarpă, reduit, poterne, caponiere etc.). Cert este că fortificația de la Jilava încă arată binișor. Este un fort de tip II, având mici modificări față de modelul original proiectat de generalul Brialmont. Este un fort cu un reduit central în formă de inimă. Elementele de fortificație sunt amplasate până la 10 m adâncime. Până în 1907 a fost utilizat ca depozit de armament și garnizoană. În 1907 este organizat ca închisoare militară, aici fiind aduși o parte din țăranii răsculați în acel an. Până în 1948 aici erau aduși cei ce înfăptuiau infracțiuni militare, deținuți politici comuniști (1921,1924,1933), legionari (1941); aici este executat mareșalul Ion Antonescu (1 iunie 1946). După 1948 trece în administrarea Direcției Penitenciare. Este un loc cu amintiri dureroase unde au suferit enorm așa-zișii „dușmani ai poporului” ori „deținuți contrarevoluționari”. Mai multe amănunte se găsesc pe saitul penitenciarului.

Coborâm spre intrarea boltită și privim cu nesaț către plăcuța sculptată: Fortul 13 Jilava. Intrăm în prima așa-zisă curte, de fapt un șanț. Dacă nu privești o imagine de ansamblu ori nu citești câte ceva, înșiruirea de ziduri de cărămidă lungi de zeci, chiar sute de metri, culoare, scări, încăperi fără surse de lumină, ori cu ferestre mari te „dau peste cap”. Afară este amenajată o mică curte de plimbare pentru deținuți, împărțită prin ziduri de cărămidă în mici „felii” sub formă de raze și străjuite deasupra de un foișor de pază. Trecem pe lângă grilaje mari de fier, intrăm în zona numită „Celular”... înfiorător. Multă umezeală, camere zăbrelite, schelete de paturi metalice suprapuse, mici cămăruțe cu vas de toaletă ori wc turcesc, câte un godin pentru încălzit iarna, inscripții pe pereți, ziare lipite, etc. Culoare lungi luminate, ici colo, ori de câte un bec ori de lumina strecurată prin ferestre. Dacă din punctul de vedere al privațiunii de libertate locul e înfiorător („camera neagră” e neomenească), din punct de vedere al arhitecturii militare este impresionant. Urcăm scări, coborâm scări, mergem pe culoare lungi; la un moment dat ieșim deasupra pe reduit, în „inima centrală”. Găuri largi, betonate, indică locul unde se aflau tunurile grele, sub cupole blindate. De la înălțime putem cuprinde parțial cu vederea masivitatea construcției. Timp de două ore ne-am plimbat pe teritoriul acestei construcții, după care ne-am îndreptat cu toții spre ieșire, fiecare participant pătruns de diverse sentimente.

ÎncheiereÎn prezent nici unul din forturi ori baterie intermediară nu este amenajat pentru vizitare. S-au desfășurat la un moment dat demersuri pentru organizarea unui muzeu în cadrul fortului – nu cunosc rezultatele. În 2006 s-au desfășurat câteva evenimente și reconstituiri istorice la Bateria 1-2 Mogoșoaia (cu ocazia a 90 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial); la fel în 2008... și atât. Aaaa…. mai e ceva: promovarea Fortului 13 prin intermediul unui proiect Regio intitulat foarte „inspirat” – Jilava, mai aproape de tine.

O carte interesantă, intitulată Cetatea București. Fortificațiile din jurul Bucureștiului, autori Cornel Scafeș și Ioan Scafeș, a apărut în 2008 într-o colecție a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”. În curtea aceluiași muzeu militar se află și câteva tunuri/obuziere care au făcut parte din armamentul forturilor.

De-a lungul anilor mi-am dorit să mai ajung în forturile/bateriile „vizitabile” însă nu am reușit. Sunt locuri deosebite, lăsate de izbeliște... poate cineva se va sesiza cândva și le va amenaja ca obiective turistice.

---

VIZUALIZĂRI: 4560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI