La pas prin Drobeta Turnu Severin

TIPĂREȘTE

Vacanța anului 2011 mi-a adus la pachet și o vizită de câteva ore prin frumosul oraș dunărean. De fapt, am venit într-o după-amiază din apropierea Eșelniței, unde eram cazați, până în Drobeta pentru o plimbare prin centrul municipiului.

Orașul de pe malul Dunării are o istorie zbuciumată, cu mai multe etape de dezvoltare. Viața omenească în acest areal e atestată încă din paleolitic prin săpăturile arheologice de la Schela Cladovei, urmează epoca antică care coincide cu existența castrului roman Drobeta. În perioada medievală se construiește și Cetatea Severinului, o fortificație solidă condusă de „banul de Severin”. În 1526 cetatea este aproape rasă de pe fața pământului de către otomanii lui Soliman Magnificul. Orașul de astăzi este reînființat în 1833 printr-un act al lui Alexandru Dimitrie Ghica; dacă privim o hartă a orașului observăm forma simetrică a centrului concepută de arhitectul Xavier Villacrosse (arhitect român de origine catalană, a ocupat o perioadă funcția de arhitect șef al Bucureștiului și autor al multor proiecte edilitare importante).

Conform hărții printate coborâm din Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe o străduță perpendiculară, la vale către Dunăre. Ajunși în Bulevardul Carol, lângă Parcul Rozelor parcăm autoturismul și pornim pe jos în explorarea orașului. Domnește o atmosferă patriarhală, pe partea stângă fiind un front de case frumoase, cu balcoane pline de flori. Mergând pe partea dreaptă ajungem la Monumentul Eroilor – un ansamblu statuar, realizat prin efortul conjugat al unui arhitect, un sculptor și un pietrar, inaugurat în 1933 și dedicat eroilor din Primul Război Mondial. Monumentul impresionează prin întinderea sa, terasată, și perspectiva asupra sa – liberă, fără obstrucționări (copaci, clădiri). Figurile principale ale ansamblului sunt: zeița Victoria și cei doi soldați înalți de peste 3 m: legionarul roman ce predă torța latinității către soldatul român. De remarcat că materialele utilizate au fost pur românești: marmură de Rușchița, piatră de Câmpulung și piatră de Gura Văii. Este un loc căutat de fotografi, am văzut chiar o mireasă la o ședință foto în preajma monumentului și în parcul înconjurător.

Depășim Hotelul Continental și traversăm pe partea stângă pentru a vedea o veche fântână arteziană, cu delfini simpatici în cele patru colțuri – aici este intrarea în Parcul Tudor Vladimirescu. Lângă parc am admirat, ascultat și simțit Fântâna cinetică – „Hora de la Bălăcița”. Dansul brațelor de inox, muzica liniștitoare și stropii de apă aduși de vânt te îndeamnă să mai stai în preajma fântânii mișcătoare. O clădire impunătoare se află vis-a-vis, pe frontispiciul ei scrie „Teatru” – este vorba despre Palatul Cultural „Theodor Costescu”, edificiu proiectat de arhitectul Grigore Cerkez și realizat în prima jumătate a secolului al XX-lea. Ne plimbăm pe aleile sinuoase ale Parcului Tudor Vladimirescu, deschis în anul 1900, o adevărată oază de verdeață. Găsim și admirăm busturile lui Decebal și Traian. Realizat în anul 1906, cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la sfârșitul războaielor daco-romane, bustul împăratului Traian a fost executat de sculptorul Dimitrie Franasovici. Bustul regelui dac Decebal a fost realizat mai târziu, în anul 1972, de sculptorul Marius Butunoiu cu ocazia aniversării a 1850 de ani de la atestarea documentară a orașului dunărean. Frumoase clădiri de epocă străjuiesc ambele laturi ale parcului printre care se distinge Episcopia Severinului și a Strehaiei (clădire împodobită cu mozaicuri religioase aurite). Terase și magazine se află la parterul acestor clădiri; pe acolo pe undeva se afla și cafeneaua recomandată pentru delicioasa „cafea la nisip” – nu am fost prea atenți unde e poziționată.

Ne continuăm drumul pe lângă clădirea Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin, nu ne atrage nici marea catedrală ortodoxă, ridicată după anii 2000. Elementul ce ne captează atenția este Hala Radu Negru – monument istoric dat în folosință în 1907. Hala de alimente a fost ridicată de arhitectul bucureștean Scarlat Petculescu. Impozanta clădire alb-roșie, care azi adăpostește un adevărat bazar, era dotată cu spații speciale pentru zarzavaturi și bazine de pește, ghețărie, spații pentru depozitat carnea la subsol, etc. Am stat jos pe o bancă în parcul cu același nume aflat în fața clădirii și am privit furnicarul de oameni din zonă.

Mergând pe strada Crișan ajungem la altă clădire-emblemă a orașului Drobeta: Castelul de apă – un cilindru înalt, rotund, prevăzut cu alte patru turnulețe rotunde atașate coroanei de sus. Construit din beton armat între anii 1910-1913 după proiectul inginerului Elie Radu, Castelul de apă avea 2 rezervoare ce distribuiau apa din Dunăre, după ce aceasta trecea prin procese de filtrare într-o stație specială. Turnul este amplasat în punctul cel mai înalt al orașului, la 104 m altitudine, și are o înălțime de 27 m. Am aruncat o privire prin ușa deschisă de la bază, apoi am citit plăcuța atașată pe zid și am dat o tură în jurul cilindrului cu aspect de turn medieval de cetate. În piațeta unde e turnul de apă se află și clădirile vechi ale Școlilor primare de băieți și fete nr. 3.

Recuperăm autoturismul de lângă Parcul Rozelor și pornim către Muzeul Regiunii Porților de Fier – pe care îl găsim închis, fiind în plin proces de consolidare și reabilitare, cu bani proveniți dintr-un proiect european. Termenul de finalizare a lucrărilor ar fi decembrie 2015 – să vedem dacă în 2016 muzeul își va deschide porțile. Am fost lăsați de paznici să intrăm în curtea complexului pentru a vedea ruinele castrului, piciorul de pod și alte artefacte înșirate prin incinta instituției muzeale. Masiva clădire cu două etaje a fost construită între 1923-1926 cu rolul de internat al elevilor Liceului Traian, dar și pentru găzduirea unei mici expoziții muzeale. Din 1972 datează actuala formă a Muzeului Regiunii Porților de Fier. Am văzut bustul lui Apolodor din Damasc, aflat în fața clădirii muzeului, ne-am plimbat pe alei și am privit la numeroasele pietre funerare romane, bucăți de frize și tot felul de alte fragmente. Am pășit și în interiorul castrului roman; câteva panouri cu informații încercau să ne ofere un minim de explicații. De aici de pe deal, deasupra magistralei de cale ferată, am văzut și piciorul podului peste Dunăre, proiectat de celebrul Apolodor din Damasc și construit între 103-105 d. Hr. Încorsetat într-o casetă de beton pilonul este măcinat de vremuri. În depărtare, pe malul sârbesc, se poate observa relicva altui pilon. Am citit că proiectul de reabilitare desfășurat între 2010-2015 ar trebui să pună în valoare toate elementele componente ale muzeului: pilonul deteriorat al podului peste Dunăre, castrul roman, termele romane, o fortificație poligonală din secolul al XIII-lea d. Hr., biserica Mitropoliei Severinului, amfiteatrul descoperit în 2010 (care apare și pe Columna lui Traian). Sper să revin anii următori pentru a vedea amenajările moderne ale complexului muzeal (http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/lucrarile-reabilitare-fonduri-europene-muzeul-regiunii-portilor-fier-realizate-procent-65-suta-1_554b8358cfbe376e35f37cb0/index. html).

Ne întoarcem pe Bulevardul Carol până la intersecția cu Strada Smârdan, de unde urmăm șoseaua spre Dunăre și port. Acolo găsim ruinele cetății medievale a Severinului dintre zidurile căreia se înalță Turnul lui Sever. În anul 2011 nu am putut vedea mare lucru, zidurile cetății fiind împrejmuite cu garduri – se lucra la interior – era în desfășurare un proiect de reabilitare pe bani europeni a fortificației de pe Dunăre. Ziduri de piatră, contraforți, metereze, arcade și un frumos curcubeu aducător de speranță – aceste lucruri le-am zărit la Cetatea Severinului. Și despre acest obiectiv am citit lucruri de bine – cetatea redeschizându-se după o lungă restaurare (jurnalulolteniei.ro/vizua ... -portile-123755).

Turnul Severinului este unul din cele mai frumoase orașe ale României, fie prin poziție, fie prin curățenia sa. Se află pe malul stâng al Dunării… Grădina publică, una din cele mai frumoase ale țării, în mijlocul căreia se înalță vestitele ruine ale Turnului lui Sever, este cuprinsă între Dunăre și șoseaua Bulevardului. Ea se află jumătate pe deal, jumătate pe vale. Ambele părți, unite prin pitorești șosele, constituiesc prin plăcutul aspect al bătrânilor săi arbori, un adevărat codru, unul din acele romantice colțuri, unde natura încântă făptura și îndeamnă sufletele la adevărată poezie. De pe platou sau din turnul ce se înalță în mijlocul ruinelor, …, se putea contempla, mai cu seamă cu apele mici, pitoreștile vestigii ale picioarelor podului roman… Aerul său este sever și plăcut: iarna la adăpostul munților, vara este îmbălsămat de o răcoroasă atmosferă curată; pitoreștile costume naționale ale locuitorilor; naturala lor mândrie și alte multe calități, fac din orașul Severinului o plăcută miniatură a unui paradis din Apenini. Cât de bine sintetizează esența acestui oraș aceste rânduri scrise în 1943 de ofițerul Mihail Drăghicescu în lucrarea dedicată principalelor orașe și sate aflate pe malul Dunării de la vărsarea Tisei până la Marea Neagră.

Bulevardul Dunărea și Gara ne-au condus către ieșirea din oraș spre Orșova. Au fost câteva ore frumoase petrecute într-un oraș relativ nou dar plin de urmele trecutului. Mai multe amănunte și hărți găsiți pe saitul vizitatiseverinul.ro. Reabilitările din ultimii ani sper că au reușit să pună în valoare interesantele obiective istorice ale Municipiului Drobeta Turnu Severin.

---

VIZUALIZĂRI: 3700 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI