Arnota – cetatea mănăstirească de pe munte

TIPĂREȘTE

Iar, sus de tot, acolo unde atârnă negurile, deosebești prin ele, ca o lungă pată albă, Arnota, care strălucește de departe, în noapte, călătorului - scria Nicolae Iorga în cartea care descrie călătoriile sale prin țară.

Oltenia de sub Munte e înțesată de mănăstiri vechi, adevărate vetre de cultură și istorie românească. Pornind de la Arhiepiscopia Râmnicului (vezi impresii) spre Mănăstirea Govora (vezi impresii), trecând pe la Mănăstirea Dintr-un Lemn și Surpatele, urmând ascunsul drum spre Schitul Jgheaburi (vezi impresii), apoi ajungând la celebrele Mănăstiri Bistrița și Hurezi, după care facem un popas la „Biserica cu potecași” de la Viorești (vezi impresii), ajungem la locașurile gorjene: Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Crasna (vezi impresii) sau mai cunoscuta Mănăstire Tismana (vezi impresii). Și cât de multe alte minunății naturale sau antropice există în această zonă submontană a județelor Vâlcea și Gorj; apropiat de arealul despre care voi scrie se află câteva obiective turistice interesante, expuse de subsemnatul într-un articol mai vechi (vezi impresii).

În zona comunei Costești din DN 67 vom vira la dreapta pe DJ 646 spre mănăstirile bine semnalizate de indicatoare turistice. Traversăm o zonă rurală frumoasă unde avem ocazia să mai vedem câte o casă tradițională, curți pline de flori și gospodării bine închegate. În fața noastră apare Muntele Arnota, unde zărim la un moment dat Schitul Păpușa și, din când în când, silueta albă a Mănăstirii Arnota. Din fața Mănăstirii Bistrița urmăm șoseaua tot către dreapta pe drumul județean, parțial neasfaltat, până în dreptul carierei de calcar. Aici un indicator ne îndrumă spre stânga, pe un drum sinuos, pietruit, având în dreapta pereți de stâncă și în stânga valea râului Bistrița. Distanța este de circa 5 km, diferența de nivel de puțin peste 300 m. La un moment dat reapare asfaltul, parcurgem fără grabă mai multe serpentine admirând peisajul fabulos, apoi ajungem în fața mănăstirii la circa 840 m altitudine.

Coborâm din autoturism și observăm aspectul de cetate al ansamblului mănăstiresc, sentiment întărit de existența înaltului turn-clopotniță și a celor două turnuri pătrate de colț. Intrăm pe un gang în curtea inundată de flori și lumină; am mai ajuns la Arnota de două ori, dar cu circa 8-10 ani în urmă (o dată chiar pe timp de iarnă). Am constatat că totul s-a transformat în bine: biserica a fost restaurată, a apărut un paraclis nou, curtea e plină de flori. Privirea ne-a fost atrasă de ceardacurile țărănești ale chiliilor încărcate de flori. Printre hortensiile din curtea interioară se juca un pisoi mic, trandafirii și multe alte flori îmbogățeau imaginea complexului monahal. Impactul vizual e puternic, creează o stare de bine, te liniștește. În acea după-amiază de august nu erau decât câțiva vizitatori la Mănăstirea Arnota, ne-am putut bucura în voie de atmosfera emanată de secularul locaș de cult.

Legenda este cea care „îmbracă” într-o aură de mister întemeierea acestei mănăstiri, ca în multe alte cazuri de ctitoriri bisericești. Se spune că domnul Țării Românești, Matei Basarab, urmărit fiind de o ceată de turci pe la 1633, acuzat de un omor, se refugiază pe acest platou montan. Aici se ascunde printre pâlcuri de stuf și răchite ce creșteau în zona unui mic lac, în apropiere fiind și ruinele unui vechi biserici. Scăpând cu viață și observând frumusețea locului hotărăște să pună piatră de temelie la o biserică de zid care să îi slujească și drept necropolă domnească.

Neobositul călător din secolul al XVII-lea, Paul de Alep, ne-a lăsat mărturie tradiția populară conform căreia pe locul actualei Mănăstiri Arnota existau ruinele unei biserici din lemn, posibil construită de tatăl domnitorului, vornicul Danciu. Ce scrie Paul de Alep despre Arnota? Iată: Este o mănăstire frumoasă și se spune că, în vremea sa, răposatul părinte al lui Matei voievod a clădit «aici» o biserică de lemn și că murind în Ungaria, fiul său Matei, care a ajuns domn a trimis după rămășițele sale pământești și le-a adus aici. Apoi îndată a început să ridice toată clădirea din piatră, cu ziduri înconjurătoare, cu chilii frumoase și cu o biserică înzestrată cu multe avuții și comori.

Ctitorită de Matei Basarab și soția sa Elina în prima jumătate a secolului al XVII-lea, biserica inițială nu a avut pridvor, cum o dovedește portretul votiv. Biserica este o ctitorie de mici dimensiuni, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, exteriorul fiind o fericită îmbinare între tencuiala albă, piatră și cărămidă roșie, încinsă de un brâu care împarte fațadele în două registre inegale. O turlă zveltă străjuiește naosul; pridvorul a fost adăugat de Preda Brâncoveanu. Am pătruns în micuța biserică pe sub un ancadrament de piatră în formă de acoladă, privind cu atenție ușa din lemn de castan sculptată cu motive vegetale care datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În pronaosul locașului, pe partea stângă, se află necropola domnească: piatra frumos ornamentată a domnului Matei Basarab (autor este transilvăneanul Elias Nicolai la 1659), continuată cu lespedea mult mai simplă a tatălui său, vornicul Danciu; un stativ susține o plăcuță informativă care ne traduce cele două inscripții. Tot în pronaos se află și portretele ctitorilor, prilej de a admira statura și figura domnului cu barbă albă, dar și veșmintele domnești ale celor doi soți: Matei Basarab și Elina (numită de Nicolae Iorga – „patroana literară a Țării Românești”). Pictura murală de factură bizantină este cea originală din secolul al XVII-lea, executată de zugravul Stroe din Târgoviște (la Mănăstirea Plătărești – vezi impresii – se mai păstrează pictură din aceeași epocă). Am făcut câteva fotografii în interior, fără blitz, după care am ieșit din nou în curtea învăluită într-o cromatică încântătoare.

După anii 2000 au avut loc lucrări de restaurare, s-au construit chilii noi, s-au refăcut cele vechi și s-a ridicat un nou paraclis – toate au închis incinta mănăstirească, cuprinzând în interior biserica domnească. Am intrat puțin și în paraclisul monumental, prevăzut cu un etaj sprijinit pe coloane de marmură, recent pictat – aici se vor desfășura majoritatea slujbelor mănăstirești pentru a se conserva cât mai bine biserica-monument din timpul lui Matei Basarab și pictura sa murală.

Am fost plăcut impresionat de forma de astăzi a Mănăstirii Arnota, ctitorită de acel „bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeiator și înnoitor a multe biserici și mănăstiri” – Matei Basarab. Domnul muntean a fost un adevărat ctitor al spiritualității românești, sprijinitor al economiei, învățământului și tiparului în limba română, ajutat în toate de soția sa Elina (sau Elena; fiică a lui Radu Năsturel și soră a lui Udriște Năsturel, a copilărit la Casa de Piatră de la Herești – vezi impresii).

De pe un tăpșan din apropierea intrării în mănăstire se poate observa satul Bistrița și valea râului cu același nume. Câteva bănci sunt prilej de meditație în mijlocul naturii. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit într-un punct de belvedere de unde am putut privi de la înălțime ansamblul monahal al Mănăstirii Bistrița. Vă recomand să îndrăzniți a urca la Mănăstirea Arnota și a descoperi un loc încărcat de istorie, cultură, spiritualitate și, de ce nu, flori.

---

VIZUALIZĂRI: 2546 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI