OLTENIA / ROMÂNIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm? [pag. 1/3]
Fotografie populară / OLTENIA [31 voturi]
Plimbare de o zi pe Valea Cheii și mănăstirile ei
În urmă cu câteva săptămâni uitându-mă pe niște poze de la mănăstirile din Oltenia de sub munte, mi-am amintit de mănăstirile de pe Valea Râului Cheia pe care le văzusem în urmă cu ceva ani, în repetate rânduri, în sezoane diferite, fiind la Olănești. M-am gândit că merită să le revăd iar, așa că într-o duminică de septembrie pe la ora 9, plecam din Pitești spre satul Cheia din județul Vâlcea. Despre ele s-a mai scris pe site, voi vorbi doar despre ce am văzut [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii (Alte) Mănăstiri în zona Olăneşti / BĂILE OLĂNEȘTI
Anna Summer Events - Târgu Jiu
Jumătatea lunii august este o perioadă extrem de aglomerată din punct de vedere turistic; anul acesta s-a suprapus și o minivacanță oferită de Guvern – o punte de legătură cu sărbătoarea religioasă „Adormirea Maicii Domnului”. După căutări „înverșunate” am reușit să rezerv un minisejur la hotelul Anna Junior din Târgu Jiu (vezi impresii) – o alegere care s-a dovedit câștigătoare.
Citisem prin câteva comentarii privind serviciile oferite de acest hotel că [...] — citește
Loc frumos
Fata de acum 5 ani sunt aceleași condiții... prețul pt a sta cu cortul foarte scump (raportat la ce îți oferă) doar un loc îngrădit + câteva grătare...
in rest baia și locul pt un dus foarte departe, umbra nu prea este...
Pt cei cazați cu cortul m ai sunt spatii cu umbra care nu sunt folosite deloc (de ex vis a vis de locul unde se face dus) [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii AquaPark Aprilia [Sănătești] / ARCANI GJ
Arhiepiscopia Râmnicului – un amplu complex istorico-religios
După multe drumuri de tranzit prin orașul Râmnicu-Vâlcea, fie pe variantă către Sibiu, fie prin centru către Olănești, iată că a venit timpul unui popas ceva mai lung în urbea de pe malul Oltului. Plimbarea prin centrul orașului ne-a condus pașii, fără a urmări expres acest lucru, pe Calea lui Traian până la în dreptul unui părculeț de unde am observat turnul-clopotniță al Arhiepiscopiei Râmnicului. Complexul e situat pe o înălțime, în spate se vedea pădurea – am [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Arhiepiscopia Râmnicului / RÂMNICU VÂLCEA
Statiunea balneara Bala
Drumul
Statiunea balneara Bala, nu e “ici-colea”, e langa Dunarea noastra “gri”, dupa cum o vad eu, sau “albastra” dupa alte opinii, culoare care a si fost pusa pe note muzicale, (youtube) sau (youtube).
Bala se afla in judetul Mehedinţi, la o distanta de 57 km de orasul Drobeta Turnu-Severin, pe drumul care face legatura cu Sovarna si Ilovat. Nu se ajunge usor la ea. Eu am venit dinspre Baile Herculane si “7 izvoare calde”, pe alt drum, trecand prin Baia de Arama, unde, in [...] — citește
Mănăstirea Coșuna sau Mănăstirea Bucovățul Vechi?
Cred că deja s-a observat că din mulțimea de sfinte lăcașuri românești am o atracție deosebită pentru cele foarte vechi, cu o adâncă istorie în spate. Dintre acestea, nu toate au avut norocul să dăinuie în lunga perindare a anilor. Vicisitudinile naturii, războaiele, trecerea timpului, lipsa de fonduri, uneori nepăsarea oamenilor, toate și-au pus amprenta într-un fel sau altul pe aceste construcții istorice.
Despre Mănăstirea Coșuna aflasem dintr-un material documentar [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Biserici, mănăstiri în Craiova și împrejurimi / CRAIOVA
Casa memorială Anton Pann - Râmnicu Vâlcea
În orașul Râmnicu Vâlcea, central, pe Str. Știrbei Vodă, nr. 4, vei fi surprins să descoperi printre construcțiile moderne, o clădire albă, în stil arhaic, umbrită de arbori înalți. Este Casa memorială Anton Pann, casă care încearcă să păstreze vie amintirea unuia dintre cei mai importanți oameni de cultură ai României.
Acest muzeu a fost motivul principal pentru care - în periplul nostru vâlcean - am dorit să facem un popas la Râmnicu Vâlcea. Veneam de la [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Casa Memorială Anton Pann / RÂMNICU VÂLCEA
Casa memorială „Maria Lătărețu” – „Privighetoarea” uitată
Oltenie, floare mândră,
Toată lumea te laudă.
Că eşti floarea florilor,
Mândria oltenilor!
Că olteanul e viteaz,
Te scoate de la necaz.
Şi vine, şi la bine şi la rău,
Vine-n ajutorul tău!
Că el nu ţine mânie,
Te cheamă la veselie.
Cântecul popular reprezintă un element de identitate, un univers răsărit din satul tradițional, care te însoțește atât la bucurie, cât și la tristețe. Din rândul poporului s-au ridicat în ultimul secol multe voci care au [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Casa memorială Maria Lătărețu [Bălcești] / POLOVRAGI / NOVACI
În Hobița pe urmele lui Brâncuși
S-a născut la Hobiţa în 1876 şi nu va muri niciodată – Geo Bogza.
Ziua Națională „Constantin Brâncuși” se serbează în fiecare an în 19 februarie, data nașterii marelui artist gorjean, sărbătoarea fiind stabilită prin lege la sfârșitul anului 2015. Deși am fost de multe ori în zona Baia de Fier, Târgu Jiu, Tismana, Baia de Aramă niciodată nu am mers la Hobița în locurile natale ale lui Brâncuși. Abia în această lună de început de an 2023 am vizitat [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Casa Muzeu 'Constantin Brâncuși' [Hobița] / TÎRGU JIU
Cascada Lotrișor – o „artificială” drăguță
Un obiectiv foarte cunoscut aflat pe frumoasa vale a râului Olt, în apropierea stațiunii balneo-climaterice Călimănești-Căciulata, este înglobat în Parcul Național Cozia și poartă numele de cascada Lotrișor. Vacanța de vară din acest an a inclus o minidrumeție către această cădere de pe apă accesibilă ușor din defileul Oltului. După o scurtă oprire la parcul tematic „Poiana lui Căliman” (vezi impresii), o trecere rapidă pe la Mănăstirea Cozia (vezi impresii) și [...] — citește
- Vezi toate cele 11 impresii Cascada Lotrișor / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
Cascada Scoruș Mălaia, o minune a Văii Lotrului
În toamna aceasta frumoasă am făcut un circuit de 8 zile prin țară, prima cazare având-o la Pensiunea Roberto din comuna Mălaia, sat Ciunget, despre care am scris vezi impresii. După ce ne-am cazat am plecat să vizităm Cascada Scoruș Mălaia despre care îmi povestise fata mea, ea mergând în zonă la Open Air Blues Festival Brezoi – Vâlcea. M-am documentat înainte de pe site-ul nostru și am citit ce a scris @Aze căruia îi mulțumesc.
Am mers cu mașina circa 8 kilometri, [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Cascada Scorușu / VOINEASA / VALEA LOTRULUI
Ati auzit / vizitat Castrul Arutela?
Localizare
Ati trecut prin Calimanesti? Daca da, atunci fie ati vizitat Castrul Arutela, fie ati trecut pe langa acesta. Castrul Arutela se afla pe malul stang al raului Olt, in localitatea Pausa, punctul “Poiana Bivolari”, orasul Calimanesti. Mai exact, venind dinspre Sibiu, la intrarea pe Centura Calimanesti, traversati Oltul pe barajul hidrocentralei (Complexul Hidroenergetic Turnu) si imediat dupa aceasta va opriti pe dreapta. Jos in vale, pe malul raului, la 100 metri in aval de [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Castrul roman Arutela / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
Ce sa faci în Căciulata în vacanţă
Anul acesta am fost pentru al treilea an consecutive la Caciulata pentru a ne relaxa in vacanta intersemestriala. Intai vreau sa spun ca am observat schimbari importante in statiune, care din pacate nu au facut-o totusi sa para mai animate, asta desi hotelurile erau pline. In primul rand s-a reamenajat parcul, s-au pietruit aleile de pe malul Oltului astfel ca este o placere sa te plimbi pe acolo, s-a renovat cladirea cu izvoarele 1 si 2 (dar s-a facut si ceva tipic romanesc, cum spune o [...] — citește
- Vezi toate cele 10 impresii Călimănești-Căciulata: trasee montane / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
În vizită la Cetatea Medievală a Severinului
Cetatea Medievală a Severinului a fost unul dintre obiectivele pe care am vrut să le vizităm în timpul scurtei noastre șederi la Drobeta-Turnu Severin. Cetatea se află pe faleza Dunării, iar accesul către această fortificație a fost simplu. Am parcat mașina pe bulevardul Carol I, am traversat în câteva minute Parcul Dragalina și am ajuns lângă cetate.
Din punct de vedere istoric, începuturile acestei fortificații se regăsesc în urmă cu aproape 1000 de ani, în jurul [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Cetatea Medievală a Severinului / DROBETA TR SEVERIN
Cetatea Sucidava - Corabia
Anul trecut, în septembrie, când am petrecut Un weekend la Corabia am vizitat și Cetatea Sucidava amplasată pe malul Dunării, în cartierul Celei - fostul sat cu același nume alipit orașului. Hotărâsem să nu scriu nimic despre acest obiectiv dat fiind că @tata123 o făcuse atât de bine și de documentat mai înaintea mea. De fapt articolul lui a fost pentru mine, atunci, un adevărat ghid. Mai mult decât atât, în discuțiile noastre cu custodele obiectivului, eu am menționat [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Cetatea Sucidava / CORABIA [OT]
Cheile Sohodolului
La sfârșitul lunii octombrie am prins un weekend liber și ne-am gândit să vizităm o zonă aflată relativ aproape de Râmnicu Vâlcea și anume, Cheile Sohodolului, din județul Gorj.
Am pornit din Rm. Vâlcea pe DN 67 până la Târgu Jiu, apoi ne-am îndreptat către Baia de Aramă pe DN 67D, după aproximativ 10 kilometri am ajuns în comuna Runcu, am virat la dreapta pe drumul județean DJ 672C, pe care am mai parcurs aproximativ 10 kilometri pâna am ajuns la bariera de la intrarea [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Cheile Sohodolului / RUNCU [GJ]
Oribil
A fost o experienta oribila. Bazinele erau foarte murdare, totul era murdar. Un bazin era inchis iar complexul Oltul era la fel, inchis. Era doar un sigur bazin cu apa cat de cat ok si in care era aer. In interior nu puteai respira, era un aer prea sufocant.
Am vazut persoane care intrau imbracate in piscina, cu camasa, cu fusta sau altele.
Toboganele sunt la ore fixe, ceea ce este o mare prostie, te dai de cateva ori si dupa gata, trebuie sa astepti jumatate de ora sa se redeschida.
Loc [...] — citește
- Vezi toate cele 11 impresii Cozia Aquapark [Căciulata] / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
Complexul Muzeal Măldărești
Nu văzusem niciodată o culă și trăiam cu teama că nici nu voi vedea vreodată. Citisem că - una câte una - aceste vechi și originale construcții se năruie și dispar sau sunt revendicate de urmașii foștilor proprietari existând riscul ca aceștia să le schimbe destinația.
La Măldărești, comună vâlceană situată la aprox. 4 km distanță de Horezu, păstrând și ducând mai departe legenda căpitanului Tudor Maldăr din oastea lui Mihai Viteazul, sunt câteva obiective [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Culele boierești de la Măldărești [Vâlcea] / HOREZU
Niciun review scris, în acest moment, în această rubrică
Maglavit - credință și legendă
De la Calafat, de la Pensiunea "La Tase" unde am fost găzduiți o noapte, drumul nostru continua spre Orșova. După numai 11 km am intrat în Maglavit - satul cu aură de legendă. Pentru că o vizită la Mănăstirea Maglavit și la locurile care atrăgeau mulțimi de oameni în perioada interbelică presupunea doar o abatere de 2 km de la drumul nostru, puteam - oare - să trecem impasibili mai departe? Pentru că, cine știe când mai ajungeam pe acolo? Am făcut un scurt popas la [...] — citește
- Vezi toate cele 9 impresii Descoperă Calafat și împrejurimile / CALAFAT
Craiova - frumusetea ascunsa a Olteniei
Recunosc cinstit Craiova a fost unul dintre orasele prin care de obicei doar treceam si atat, nu i-am acordat credit prea mult, pentru ca oricand putea fi: “La Craiova pot oricand sa ajung!” asa ca amanam. Acum insa pentru ca eram hotarata sa vad Targul de Craciun despre care am povestit aici vezi impresii ne-am zis ca si orasul merita sa il descoperim si am avut parte de surprize minunate, prima a fost cazarea vezi impresii urmata de Parcul Romanescu vezi impresii, Centrul Cultural [...] — citește
- Vezi toate cele 9 impresii Descoperă Craiova / CRAIOVA
Baile Govora, Schitul Bradul, Rm. Valcea
Vremea este un factor decisiv pentru un concediu reusit. Am avut parte de asa ceva in cele 5 zile rezervate la Hotel Pallas 4* cu tratament balneo si demipensiune. Pretul a fost bine corelat cu oferta.
La acest moment este singurul hotel functional din statiune, este renovat satisfacator pentru o cladire ce apartine inca de stat, este monument istoric si primul hotel din Romania cu baza de tratament proprie.
Camere curate, mancare buna, bufet suedez, tratament balnear pentru diferite [...] — citește
- Vezi toate cele 12 impresii Descoperă Govora şi împrejurimile / GOVORA
Mărine și Mărioară ... la pădure vă coboară !
E jumătatea lui august, de admiterea la” facultă” am trecut cu bine. Bucureștiul prăfos, înecat în mirosuri grele și prezența boschetarilor plantați strategic la Universitate, ne-a pus răbdările la încercare.” Ambasadorul„cu garsoniera lui lunguiață, cu restaurantul și ospătarii gomoși, parlitori de limbi venetice, nu prea ne-a dat pe spate, noroc cu Centrul vechi al capitalei, unde ne-am mai spălat de păcate...
Întorși storși acasă din peregrinările la [...] — citește
- Vezi toate cele 18 impresii Descoperă Oltenia / #LA PAS PRIN OLTENIA
Cheile Șușiței – creație continuă a Naturii
Pentru pitorescul peisajelor, obiective cultural-istorice și relaxare deplină alegem de multe ori să revenim într-o anumită zonă. Totuși de fiecare dată încercăm să găsim și locuri noi, fie ele de importanță locală, fără o amploare națională vădită. Pentru a îmbina cultura cu natura am căutat ceva oarecum apropiat de locul cazării, pensiunea Andreea din Baia de Fier (vezi impresii). Cercetând harta online am descoperit acest sector de chei situat în apropierea [...] — citește
- Vezi toate cele 34 impresii Descoperă Tîrgu Jiu și împrejurimile / TÎRGU JIU
Cheile de pe Valea Jiului – am „descuiat” frumusețea Naturii
În vacanța petrecută în zona Văii Jiului – așa numitul „Ținut al Momârlanilor” (tinutulmomarlanilor.ro) – am reușit să vedem o serie de trecători montane, adevărate minunății ale Naturii, „chei” cu ajutorul cărora poți descuia frumusețile Muntelui.
Dacă acum câțiva ani am străbătut Defileul Jiului (vezi impresii) și m-am bucurat de peisajele și obiectivele întinse de-a lungul râului omonim, în acest an a venit rândul vizitării altor strâmtori [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Descoperă Valea Jiului / #VALEA JIULUI
O particica din 'comorile' turismului romanesc: Cascadele Romaniei (V)
In aceasta zona a Vaii Oltului as recomanda o cascada... artificiala, din Muntii Capatanii, de langa Caciulata. Este vorba de Cascada Lotrisor.
Cascada Lotrisor
Este o optiune de vizitere atat pentru cei ce sunt cazati in zona Calimanesti-Caciulata, cat si pentru cei in tranzit pe Valea Oltului.
Te poti opri pentru o 1-1h30’ cat poate dura maxim plimbarea pe drumul forestier, aproape pe curba de nivel, fara a urca, parcurgand cei aprope 2km cat sunt pana la cascada.
Intrarea pe [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii Descoperă Valea Oltului / #LA PAS PRIN OLTENIA
București - Rânca sau cum am mai ajuns mai repede la munte în Oltenia decât în stațiunile de pe valea Prahovei
Am ajuns recent pentru prima dată la Rânca direct de acasă din București și cred că am fost inspirat în alegerea drumului, drept pentru care m-am gândit să-l fac aici cunoscut, poate se va mai bucura cineva de el.
Drumul descris este cu doar 1km mai scurt (274 km) decât varianta clasică București - A1 - Bâscov - centură sud Râmnicu Vâlcea - Govora - Horezu - Rânca, dar am încercat să elimin din riscurile aglomerare a traficului și am descoperit locuri mai relaxante prin [...] — citește
- Vezi toate cele 38 impresii Descoperă zona Rânca / RÂNCA
Trip to sky – Telegondola Transalpina/Vidra
Vacanța desfășurată în vara lui 2021 a început pe Valea Oltului și s-a încheiat pe Valea Jiului, drumul de legătură utilizat fiind DN 7A Brezoi – Obârșia Lotrului – Petroșani. După o interesantă minicroazieră pe apele Oltului (vezi impresii) și o excursie relaxantă la cascada Lotrișor (vezi impresii) ne-am îndreptat repejor către Lacul Vidra pentru a prinde o plimbare cu telegondola.
În iarna lui 2012 pe Domeniul schiabil Transalpina s-a inaugurat o telegondolă cu [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Descoperă zona Vidra-Ciungetu / VOINEASA / VALEA LOTRULUI
Plimbare prin Satul Mălaia de pe Valea Lotrului
Dacă în vezi impresii vorbeam despre plimbarea făcută prin zona de vest a Mălaiei, acum voi vorbi despre plimbarea făcută prin zona de est, nu am mers special la aceste obiective ci am oprit să le vedem în drumul nostru spre Avrig.
Având de mers până la cazarea din Avrig cam o oră și jumătate, cum spune Google maps, am plecat pe la ora 10 de la Pensiunea Roberto din Ciunget despre care am povestit în vezi impresii ajungând în sat în câteva minute.
Satul Mălaia se [...] — citește
- Vezi toate cele 14 impresii Descoperă zona Voineasa / VOINEASA / VALEA LOTRULUI
Vacanta mea Voineasa Transalpina schi
Este o zonă foarte pitorească curat pirtia bună parcare
cind ajungi sus cu gondolă peisajul este superb
mai trbuie finalizat jos si vă arata superb,
este parcare locuri multe
se găsesc punctele de închiriat echipament de schi si mîncarea preț foarte bun la telegondola dar nu stiu daca vara sunt activități. [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Domeniul schiabil Transalpina / VOINEASA / VALEA LOTRULUI
Pe poteci de apă: „croazieră” pe Olt
Valea Oltului se numără printre zonele pitorești ale Carpaților noștri, o trecătoare încântătoare din punctul de vedere al peisajului geografic, vechi drum de legătură între Transilvania și Țara Românească. Citisem cu ceva timp înainte de pandemie (uite cum a devenit acest eveniment punct de referință temporal!?) despre reapariția unor curse de agrement pe râul Olt în zona Călimănești-Căciulata și mi-am zis că trebuie să „navighez” pe apele Alutus-ului cu prima [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Excursii cu plecare din Călimănești-Căciulata / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
Neconvențional // Expozitia „Tamaioarele - biserici din Oltenia nord si ca-ntr-o duminica de taina - la biserica «Toti Sfintii'»”
In aceste zile toride, sub carul de foc al soarelui, in orasul meu cu peste 100 000 de oameni, sub bagheta ascunsa a lui Anton Pann, Ramnicul e mai frumos in sufletele noastre, ca oricand, pentru ca ,,orasul domnesc''sarbatoreste in aceste zile 165 de ani de la prima intonare intr-un cadru oficial a Imnului National al Romaniei. Luni 29 iulie cantecul mobilizator ,,Desteapta-te Romane'' va rasuna din nou in istoricul parc Zavoi, fondat de Barbu Stirbei.
La Ramnic, targul provincial [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Festivaluri , evenimente în Râmnicu Vâlcea / RÂMNICU VÂLCEA
Zoo Rm. Vâlcea, un loc abandonat de autorități
INTRO
Fac puțină lumină și pe aici, ultimul review fiind de acum 3 ani.
Fiind pe final de mini-concediu, în drum spre casă ne hotărâm să oprim la Gradina Zoologică din Rm. Vâlcea, un loc nou pentru noi, la fel ca și restul locurilor vizitate această mini escapadă.
Ajungem în parcare sâmbătă, după orele în care parcarea era cu plată. Totuși dacă ajungeți în intervalul de taxare să știți că puteți plăti prin SMS la 7420
30 minute 0,25 euro + TVA (ex sms 436 [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Grădina Zoologică / RÂMNICU VÂLCEA
Experiența dureroasa
De la OREAHOVO bacul pleacă doar atunci cand este plin. La ora 13 am urcat pe bac iar acesta a plecat la ora 16.
Angajații nu vorbesc limba engleza.
Am stat 3 ore pe bac, in spatele mașinilor mici erau tiruri si nu puteam ieși. Nu ne-au oferit nici o informație.
Pe bac nu era toaleta.
In zona nu sunt magazine. [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Info bac Bechet-Oreahovo / BECHET
Pe Valea Latoriței, colțul de rai vâlcean
În vezi impresii spuneam că în cea de-a doua zi petrecută la Pensiunea Roberto din Ciunget, vezi impresii, am făcut o plimbare mai lungă prin împrejurimi având ca obiectiv principal Cheile Latoriței.
Prima văzută a fost Peștera Laptelui, aflată pe versantul drept al Văii Rudăreasa din Munții Rudăreasa, locul în care Zeii, strămoşii lui Zalmolxe, au băut lapte, locul unde mai apoi au trăit uriașii din munți, cum spun vâlcenii.
Se află la circa 17 kilometri de [...] — citește
- Vezi toate cele 16 impresii La pas prin Cheile Latoriței / VOINEASA / VALEA LOTRULUI
Drobeta Turnu Severin – un oraș reabilitat aproape în întregime cu fonduri europene, care ne-a surprins plăcut
Drobeta Turnu Severin a fost o foarte frumoasă surpriză pentru mine. Noi l-am mai atins tangențial, cu ocazia altor drumuri, dar niciodată nu a fost pe vreo listă, nu mi s-a părut că avem de ce să-i dedicăm un sejur. Mereu ne-am gândit că dacă mai trecem prin el o să ne oprim la o cafea ca să-i aruncăm un ochi, dar atât.
De curând l-am ales ca bază pentru drumețiile pe care voiam să le facem pe Ciucarul Mare și Ciucarul Mic și părerea noastră s-a schimbat radical. [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii La pas prin Drobeta şi împrejurimi / DROBETA TR SEVERIN
Oltenia de sub munte - magia energiilor renăscute pe tiroliene și trovanți
Când orașul se prăvălește sufocant peste noi 5 zile pe săptămână, iar energia juvenilă dă-n clocot, căutăm evadarea spre orizonturi nu prea îndepărtate, care să ne încarce bateriile și, tot odată, să ne consume negativismele acumulate la nivel de celulă și individ.
Avem șansa de a ne găsi în apropierea unor locuri care răspund cerințelor orășeanului agasat.
Bunăoară, alegem ca la finalul săptămânii, să fugim într-o escapadă de o zi, fie în Olănești [...] — citește
- Vezi toate cele 29 impresii La pas prin Horezu și împrejurimi / HOREZU
Olănești... Băile Olănești
OLĂNEȘTI... BĂILE OLĂNEȘTI.
Bine... baie poți face doar în râul cu acelaș nume, dar așa, pe apucate, la cotul pe care îl face până în Izvorul 24! Eiii, ar mai fi ele și ceva băițe, dar prin căzi, dușuri, alea-alea, ba chiar și o piscină cu apă termală! Dar, în principal, poți face baie, ca aproape toată lumea, pe interior. Asta pentru că Stațiunea Olănești este una cu izvoare de beut, nu de scăldat! Bune și alea, mai ales că datează de pe la... [...] — citește
- Vezi toate cele 33 impresii La pas prin Olănești și împrejurimi / BĂILE OLĂNEȘTI
Cheile Oltețului - farmec, mister, frumusețe
Oare visez? Pare a fi multă lumină! Nu, nu visez, sunt încă în pat, și după câteva minute realizez că ziua și-a făcut simțită prezența, ceasul arată 30 de minute peste ora opt, sejurul nostru continuă la pensiunea Căsuța din Luncă. Mă uit la soțioara mea, care dormea ca un prunc, nu vreau să o deranjez și ies din cameră ca un balerin care știe că trebuie să dea totul pentru o reprezentație de gală. Priveliștea din pridvorul pensiunii este minunată, [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii La pas prin Rezervația naturala Cheile Oltețului / POLOVRAGI / NOVACI
Mănăstirea Berislăvești – biserica-bijuterie din mijlocul cetății monahale
Hristos a Înviat!
Nu departe de orașul Râmnicu Vâlcea, într-o zonă submontană pitorească, descoperim o veche „cetate” mănăstirească restaurată integral în ultimii ani. Suntem pe frumoasa vale a Oltului unde o familie boierească – Bucșenescu – va întemeia la jumătatea anilor 1700 un schit bine închegat. La desăvârșirea ctitoririi au contribuit și fețe bisericești ale momentului astfel că așezământul a completat salba de mănăstiri din zonă, dominată de [...] — citește
- Vezi toate cele 13 impresii Locuri de reculegere în Rm. Vâlcea și împrejurimi / RÂMNICU VÂLCEA
Schitul “Sfântul Nicolae” Crasna – o oază de liniște
Prima dată am vizitat acest schit în toamna anului 2014, la întoarcerea spre casă după vizita la Mânăstirea Icoana, situată la numai 5 km de mers pe DN 665 spre Novaci. Întrucât mi-a plăcut simplitatea locului și liniștea de aici, în vara anului 2015, ajungând în zonă cu alte treburi am revenit la Schitul “Sfântul Nicolae”: Acesta este situat în satul Crasna-Ungureni din comuna Crasna, o zonă frumoasă cu sate aruncate pe dealuri, livezi, pășuni, păduri, numită în [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Mănăstirea (Schitul) Crasna [Crasna-Ungureni] / CRASNA [GJ]
Mănăstirea Arnota - ctitorie voievodală
Satul Bistrița din Comuna Costești – Vâlcea găzduiește în arealul său două dintre cele mai importante monumente istorice și de artă religioasă din țară: Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota. Dacă vă aflați prin partea locului, după un popas la Mănăstirea Bistrița – ctitoria craioveștilor, merită efortul de a vizita și Mănăstirea Arnota.
De la Bistrița și până la Arnota nu sunt decât câțiva kilometri - cred că vreo 6 - dar drumul este prost, în [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii Mănăstirea Arnota [Costești, VL] / HOREZU
Mănăstirea Bistrița vâlceană
Am mai fost la Mănăstirea Bistrița - lăcașul istoric din Vâlcea, dar dacă treci prin comuna Costești nu poți să nu te abați și pe la mănăstire. Vizitarea celor două așezăminte monahale - Bistrița și Arnota - merită din plin dat fiind că ambele sunt giuvaeruri ale ortodoxiei românești, încărcate de credință, de istorie și de legende. În plus, Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota sunt situate atât de aproape una față de cealaltă.
La poalele Munților [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Mănăstirea Bistrița [Costești, VL] / HOREZU
Mănăstirea Brâncoveni, o filă de istorie.
vezi impresii
După ce am părăsit localitatea Drăgăneşti Olt unde am vizitat Muzeul Câmpiei Boianului şi satul neolitic ne-am îndreptat spre Brâncoveni, distanţă de 34 km pe care am parcurs-o pe DN64. Aici urma să vedem mănăstirea Brâncoveni, a nu se confunda cu mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus care e ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu din 1686.
Comuna Brâncoveni cu doar 870 de locuitori este importantă din punct de vedere istoric pentru că aici [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Mănăstirea Brâncoveni şi Vechea Curte Domnească [Brâncoveni] / SLATINA [OT]
Mănăstirea Clocociov, Raiul din Oltenia
”Biserica nu este un muzeu cu sfinţi, ci mai curând un spital pentru păcătoşi.
- Ann Landers (editorialist american)
Adresă: Str. Mănăstirii, nr. 3, Slatina
Link Google Maps: click aici
La aproape 200 km de Capitală, în orașul Slatina, se află o podoabă monahală a Olteniei, Mănăstirea Clocociov.
Mănăstirea este localizată în Sudul orașului Slatina, pe malul stâng al răului Clocociov. Se poate merge cu autoturismul până la poarta mănăstirii, aici existând o [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Mănăstirea Clocociov / SLATINA [OT]
Manastirea Cornet - popas pe Valea Oltului
In drum spre destinatia noastra de vacanta, Pensiunea Ana Marga vezi impresii, unde ne-am simtit minunat, a fost sa fie sa facem un popas initial neplanificat, dar pana la urma nu numai necesar, dar si binevenit: Manastirea Cornet.
Amplasare
Suntem pe teritoriul satului Tutulesti, comuna Racovita, judetul Valcea. Manastirea Cornet, cum scrie pe panoul de langa edificiu, sau Manastirea Cornetu, cum se gaseste informatia pe Google Maps, este situata pe DN7 la 44 km de Ramnicu Valcea si [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Mănăstirea Cornetu [Tuțulești, Racovița] / BREZOI
Mânăstirea Cozia!
Una din zilele vacanței de la Curtea de Argeș, vezi impresii, am dedicat-o pentru vizitarea Mânăstirii Cozia, un obiectiv must see, propus încă de acasă!
Cei aproximativ 35 km de la Curtea de Argeș până la Râmnicu-Vâlcea i-am făcut mai încet, drumul este destul de prost, dar peisajul este foarte spectaculos, cu dealuri verzi și sate pitorești, apoi spre nord către Cozia, alți 20 km pe un drum mult mai bun, practic pe malul Oltului. Dacă veniți de la Sibiu, sunt în jur [...] — citește
- Vezi toate cele 26 impresii Mănăstirea Cozia [Călimănești] / CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA
Manastirea Frasinei
Dupa vizita facuta la Schitul Ostrov, continuand drumul catre casa si vazand ca inca era devreme, am considerat ca putem sa mai vizitam o manastire si am inceput sa ma consult cu 'copilotul' meu.
In drumul catre Sibiu vazusem multe indicatoare plasate de-a lungul DN 7 cu trimitere la foarte multe manastiri si schituri, insa imi ramasesera in minte doua: Curtea de Arges si Frasinei. Pentru ca pe prima am mai vizitat-o in trecut de mai multe ori am setat waze-ul pe cea de-a doua asa ca la un [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Mănăstirea Frăsinei [Muereasca] / RÂMNICU VÂLCEA
Mănăstirea Govora – sub „aripile” Divinității
Govora se află pe valea râului Govora, așezată sub o coastă de la dreapta râului, cale de vreo trei ceasuri de la Râmnic și de la Ocna ori de la Mănăstirea Dintr-un Lemn de cel mult două ceasuri. Govora, întocmai ca Mănăstirea Dintr-un Lemn, e una din mănăstirile așezate pe la gurile văilor ce se varsă dinspre poala muntelui cu intenția vădită de a apăra retragerea spre locurile mai adăpostite a populației în timp de invazie. Așa descria la 1881 o comisie a [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Mănăstirea Govora [Vulpuești] / GOVORA
Ruine din județul Olt – Hotărani și fântâna de graniță (III)
Un nou episod din seria monumentelor lăsate în paragină, de această dată obiective din județul Olt. Monumentele istorice sunt mărturii palpabile ale trecutului istoric al pământului românesc, dovezi fără de care studiul civilizației noastre nu ar putea exista. Din nefericire o parte a acestor vestigii au avut de suferit de pe urma intemperiilor sau a nepăsării oamenilor. Există oare vreo relație între obiectivele de patrimoniu și educație? Un monument istoric educă prin [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Mănăstirea Hotărani [Hotărani] / CARACAL
Afișate [1 - 50] din total 122 rubrici DE CĂLĂTORIE OLTENIA / ROMÂNIA
- Ai fost acolo? Scrie impresii din OLTENIA » Scrie REVIEW