O fostă mănăstire – bogății și ruină

TIPĂREȘTE

Cu câțiva ani în urmă, călătorind pe urmele culelor boierești, am ajuns pe meleaguri piteștene – la Mioveni. Am trecut cu autoturismul prin orașul celebrei mărci autohtone de mașini – un orășel curățel, multe blocuri cu patru etaje, o catedrală imensă, etc. Scopul inițial de a vizita Cula Racoviță, s-a modificat la un moment dat. Acest lucru s-a întâmplat deoarece cula, în prezent Muzeul Etnografic „Prof. Constantin Năstase”, nu este deschisă decât duminica, timp de 2-4 ore.

Întrucât era deja după-amiază, și nu vroiam să ne întoarcem la București fără a vizita ceva, am consultat rapid notițele și am hotărât să ne îndreptăm spre alt cartier al Mioveniului pentru a descoperi o ruină a unui monument istoric. După ce străbați Colibașul, într-o curbă de aproape 90grade, apare indicator către Mănăstirea Vieroși. Da, este obiectivul istoric pe care îl căutam. Parcurgem vreo 3 km pe niște mici dealuri și trecem pe lângă un pâlc de pădure și un râu ce pare a fi locul de grătar al orășenilor în week-end. Intrăm în satul Făgetu (acum cartier al orașului Mioveni) și găsim o zonă foarte arhaică, săracă. Într-o intersecție am întrebat o persoană (care se afla la nelipsita cârciumă sătească) despre direcția de urmat către fosta mănăstire. Pe drum am văzut o mulțime de case foarte vechi, tradiționale zonei, unele foarte mici (doar o cameră). Aproape în capătul satului am descoperit și monumentul istoric vizat de noi; există o mică parcare betonată, fiind locul unde întorc și cursele locale de microbuz/autobuz.

Scurt istoric. Construită între anii 1571-1573, biserica este ctitorie a vornicului Ivașcu Golescu și a clucerului Albu Golescu (ale căror morminte se află în biserica mare). Ansamblul mănăstiresc cuprinde biserica centrală, biserica din cimitir, turn clopotniță, stăreție, chilii și zid de incintă. Mănăstirea este refăcută/reparată de mai multe ori de-a lungul veacurilor, dar în prima jumătate a secolului al XIX-lea ajunge în ruină. Legea secularizării emisă de Alexandru Ioan Cuza în 1864 consfințește dispariția mănăstirii și rolul bisericii mari ca biserică parohială.

Legende. Bătrânii satului vorbesc despre vremurile demult apuse când meșterii constructori și țăranii din sat au ridicat lăcașul de cult aducând cărămida din mână în mână tocmai de la Golești.

Altă legendă spune că zidurile groase de 2m și înalte de 10m, ridicate de marele vistier Stroe Leurdeanu în 1645 când a restaurat parțial mănăstirea, protejau bogății nenumărate. Un tunel ar fi făcut legătura între ansamblul fortificat și biserica din cimitir, fiind o cale de scăpare în caz de asediu îndelungat (tunelul se pare că există, fapt dovedit de săpăturile arheologice din ultimii ani).

Aici s-ar fi adăpostit Sfântul Sofronie de la Cioara în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea atunci când a condus rezistența populară împotriva stăpânirii habsburgice și a bisericii unite. Se vorbește că aici ar fi închis ochii.

Vizita propriu-zisă. În fața porții am fost întâmpinați de o cruce de piatră, „rănită”, datând din 1863. Din falnicele ziduri de altădată se mai păstrează doar câteva fragmente; la fel din turnul clopotniță ce asigura și accesul în ansamblul bisericesc fortificat. Culoarea roșie a cărămizilor din zid amplifică starea de ruină a fortificației. În fragmentul înalt de zid încă se observă gurile de tragere. Bucăți de zid se păstrează pe mai multe laturi. În curte un tânăr taur paște liniștit – liniștit până ne observă pe noi și începe să se agite. A trebuit să așteptăm să plece în spatele bisericii pentru a ne putea plimba puțin prin curtea lăcașului religios.

Biserica principală are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” și are pe fațadă câteva elemente arhitecturale mai neobișnuite pentru arhitectura locului. Adică niște coloane aparente, nișe și colțuri decupate și pictate – acestea ar conduce către ipoteza că aici au lucrat meșteri catolici, elementele având o puternică influență romano-catolică. Biserica era încuiată, nu am putut admira interiorul (în frescă sunt redate portretele domnitorilor Grigore Ghica și Alexandru Ghica). În curte ne-am urcat în clopotnița-foișor metalică de unde am putut avea o vedere de ansamblu a complexului.

Urcând pe deal spre cimitirul satului, la aproximativ 100 m, se află a doua biserică a fostei mănăstiri, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. De dimensiuni mici, cu frumoase ancadramente de piatră sculptată la ferestre și câteva urme de pictură interioară bisericuța stă să se dărâme. Este părăsită și în stare de degradare avansată.

Și mănăstirea este încadrată ca monument național tip A. Am plecat cu un gust amar; ca de altfel din multe locuri asemănătoare ca stare. Păcat de frumusețea zonei. În ultimii ani s-au efectuat săpături arheologice, se încearcă reactivarea mănăstirii și introducerea în circuitele turistice. Timpul va decide…

---

VIZUALIZĂRI: 1532 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI