ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
PREȚ SEJUR 140 lei ?
FĂRĂ transport
REGIM MASĂ fara masa
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
98.75%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 21 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

Hanul Ancuței [comuna Tupilați]3

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Hanul Ancutei

TIPĂREȘTE

Paşii sau mai bine zis maşina ne-au dus pe meleaguri de poveste şi chiar ne-au introdus în poveştile spuse la gura sobei stând cu un pahar în faţă, ascultând şi savurând povestea. Locul despre care o să vorbesc se numeşte Hanul Ancuţei.

De multe ori am oprit la acest han pentru a mânca dar era pentru prima dată când am oprit să ne cazăm. Am parcat maşina în faţa hanului apoi ne-am îndreptat spre recepţie pentru a verifica dacă sunt camere libere. Ni s-a spus că au trei camere libere, am fost însoţiţi de o cameristă pentru a le vedea, urmând să facem formalităţile de cazare dacă ne hotărâm să ramânem. Lucru care ne-a impresionat în mod plăcut încă de la început a fost faptul că toţi angajaţii erau îmbrăcaţi în costume populare.

Hanul Ancuţei amplasat la marginea drumului naţional DN 2, pe drumul Roman – Suceava, la 28 de kilometri de Roman. Coordonatele GPS ale locaţiei sunt următoarele: 47.0995791,26.6973305

Hanul este cunoscut de toată lumea datorită poveştilor scrise de Mihail Sadoveanu, care spunea despre han “ Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han, – era cetate. Avea niște ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am mai văzut de zilele mele. Pe lângă adăpost, hanul oferea oamenilor și prilej de petrecere. În cuprinsul lui puteai oploși oameni, vite și căruțe și nici habar nu aveau din partea hoților… Porțile stăteau deschise că la Domnie. Și prin ele, în zilele de toamnă, puteai vedea valea Moldovei cât bătea ochiul și pâclele munților pe păduri de brad până la Ceahlău și Halauca. Iar după ce se cufundă soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor zebrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile… ”

După cum scrie pe uşa de la intrare, hanul a fost construit în anul 1718, oferind loc de popas pentru negustorii ce călătoreau către Roman, Suceava sau Iaşi. Hanul era zidit pe temelie de piatră, avea o lungime de 36,2 metri şi o lăţime de 15,7 metri, iar zidurile sale de cărămidă erau de 70 cm grosime. Avea două porţi din lemn de stejar, una prin care intrau carele şi alta prin care ieşeau. Porţile din stejar erau ferecate cu zăvoare duble şi drugi masivi de fier, iar ferestrele erau mici şi zăbrelite. Carele erau aşezate lângă poarta de ieşire, având lângă clădirea hanului un loc pentru depozitarea nutreţului. Hanul dispunea de patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâşmari, una pentru hangiu, două camere de odihnă şi grajdul. În forma sa originală, Hanul Ancuţei a existat până în anul 1943, când proprietarii l-au demolat în cea mai mare parte pentru că nu puteau plăti impozitele şi nici nu avea posibilitatea materială de a-l întreţine, păstrându-se din vechiul han numai podeaua şi beciul. În anul 1967 pe locul vechiului han a fost ridicată o nouă construcţie, care respecta linia tradiţională şi arhitectura specifică secolului al XVIII-lea şi care a căpătat aceeaşi destinaţie de han, tocmai pentru conservarea spiritului sadovenian moldovenesc. Hanul a fost restaurat din nou în anul 1999, el căpătând o înfăţişare autentic românească.

Cam aceasta este istoria hanului, revenind la vizita noastră, după ce am văzut camerele am coborât la recepţie, care se află în imediata apropiere a intrării în han, am plătit cazarea apoi am primit cheia de la cameră. Camerele sunt aplasate la etajele superioare ale clădirii (un etaj şi mansardă). Hanul Ancuței dispune de 16 camere, dintre care 10 cu pat matrimonial, 4 camere cu pat simplu și 2 camere cu câte 2 paturi. Toate camerele păstrează atmosferă pitorească din poveștile lui Sadoveanu, care fac din acest han un popas potrivit pentru odihnă și relaxare.

Camera

Am ales o cameră cu ferestrele spre curtea interioară, pentru a evita posibilul zgomot produs de maşinile care trec pe drumul naţional. Toate ferestrele au obloane din lemn, evitându-se astfel zgomotul de afară. Camera este suficient de mare pentru două persoane. Este decorată în stil tradiţional moldovenesc. Este prevăzută cu un hol mic şi baie. Patul matrimonial este situat lângă perete, pentru a crea mai mult spaţiu, este mare şi foarte comod. Patul era acoperit cu o pătură împletită din lână şi mai multe perne, unele feţe de pernă erau brodate iar altele cusute cu motive florale. Deasupra patului sunt amplasate două veioze mici. Un şifonier din lemn, format din două compartimente. În cameră există şi un spaţiu de relaxare format din două fotolii şi o măsuţă cu sertare. Fotoliile sunt tapiţate cu o ţesătură din lână, făcută manual la razboi de ţesut. Un dulăpior care poate fi folosit ca masă de toaletă este altă piesă de mobilier din cameră. Deasupra dulăpiorului este pusă o oglindă. Tot mobilierul din cameră este vopsit în culoarea untului şi este pictat cu motive tradiţionale din zona Moldovei. La fereste sunt perdele din in, ţesute şi cusute manual. Pe un perete este pus un televizor cu diagonala mare. Răcoarea zilelor toride de vară este oferită de un ventilator. Podeaua camerei din lemn este acoperită cu covoare ţesute din lână. Pe pereţi sunt câteva tablouri.

Baia

Baia este destul de modernă. Are pereţii acoperiţi cu faianţă. Are în dotare cabină de duş, sas wc, chiuvetă cu mască şi un ventilator. Ca şi consumabile am primit săpun lichid, şampon, cască de duş, hârtie igienică şi 5 prosoape. Totul în baie era curat şi proaspăt igienizat.

Parcarea

Când am oprit pentru a ne interesa de cazare am parcat în faţa hanului, după ce ne-am cazat ni s-a spus să mutăm maşina în curtea interioară, pentru că parcarea din faţă este folosită mai mult pentru clienţii restaurantului. Parcarea interioară este mare are o capacitate de 150 de locuri şi este păzită.

Restaurantul

Restaurantul este un adevărat muzeu. Are o capacitate de 350 de locuri. Pe majoritatea scaunelor este gravată stema Moldovei cu capul de bour, iar şezutul este tapiţat cu o ţesătură din lănă, făcută manual la razboi de ţesut. Pe pereţi sunt obiecte vechi, păpuşi, oale de lut, măşti tradiţionale din zonă, într-o parte sunt expuse costume ţărăneşti, obiecte folosite în agricultură, un cuptor de pâine, un război de ţesut şi multe altele pe care dacă aveţi curiozitatea vă invit să le vedeţi la faţa locului.

Toate cele bune.


---
Trimis de zlatna in 05.11.18 19:02:41
Validat / Publicat: 05.11.18 19:48:38
VIZUALIZĂRI: 582INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ROMÂNIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
AmFostAcolo.ro nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea (cu asteptări și preferinte posibil particulare ale fiecarui cititor) impresiilor si recomandărilor din articole; deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire a site-ului"); AmFostAcolo.ro sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 65000 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 21.35 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    webmaster26 [05.11.18 19:28:00] »

    @zlatna: Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

    Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.

    zlatna [05.11.18 19:32:52] »

    @webmaster26: ok

    Dan&Ema [05.11.18 19:54:30] »

    @zlatna:

    Start vot! Stiu si eu locul asta. Sare in ochi trecatorilor pasageri. Poate atrage si numele.

    Un articol util celor care cauta cazare in zona.

    Numai bine!

    webmaster [05.11.18 19:58:01] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    zlatna [05.11.18 19:58:52] »

    @webmaster: multumesc.

    Zoazore [05.11.18 22:00:50] »

    @zlatna: Aș fi vrut să-ți dau eu SB-ul, dar las altuia această plăcere!

    Foarte frumos decorat Hanul Ancuței! Chiar că parcă-i din scrierile sadoveniene!

    Cel puțin sala de mese a restaurantului parcă vine din alt veac, și parc-aștepți s-apară Ancuța cu ulcica cu vin și să ostoiască setea drumeților.

    Iar camera de dormit... Pare coborâtă din Dumbrava Minunată a Lizucăi. De n-ar fi fost acel televizor, nici nu zici că-i din sec. XXI. Și-un preț de mare bun simț!

    Superbă cazare!

    krisstinna [05.11.18 22:02:33] »

    @zlatna: Foarte frumos locul, mobilierul e deosebit.

    Îi arătam și domnului C ștergarele, picturile de pe mobilă, costumele și fierul de câlcat, i-au plăcut și lui, ne-am amintit de bunica.

    Haioasa faza cu filizofeala vinului

    Felicitări!

    CATAAS [07.11.18 09:10:12] »

    @zlatna: De, n+1” ori am vrut sa ne oprim aici in drum spre Suceava, venind din diverse destinații. Nu am facut, datorită dorinței de a ajunge acasă. Data viitoare, cu siguranta ne vom opri, pentru a servi o masă măcar. Felicitări pentru articol, bine punctat, votat cu drag!

    zlatna [12.11.18 12:08:24] »

    @Dan&Ema: Multumesc pentru vizit[ si vot.

    Un articol util celor care cauta cazare in zona.

    - nu doar pentru cazare, e util si pentru cei care doresc sa-si potoleasca foamea.

    De cate ori am oprit aici am mancat bine. Tin minte prima data cand am oprit acolo, la denser ne-au spus ca au chirosti, eu ma uitam mirat ca nu auzisem acest cuvant, chelnerita a vazut ca ma mir si atunci a zis coltunasi. Pana la urma am mancat chiroste si au fost bune.

    zlatna [12.11.18 12:11:57] »

    @Zoazore: Multumesc pentru vizita si vot. Poate superbonus altadata.

    Cel puțin sala de mese a restaurantului parcă vine din alt veac, și parc-aștepți s-apară Ancuța cu ulcica cu vin și să ostoiască setea drumeților

    - restaurantul e un minimuzeu. Toate chelneritele sunt imbracate in costume nationale si poti spune ca fiecare e o Ancuta.

    Toate cele bune!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
    Zoazore [12.11.18 12:24:32] »

    @zlatna: Pana la urma am mancat chiroste si au fost bune. = chirostile le-ai mancat cu zahar? Sau cu smantana? Mie-mi plac ambele variante, daca-s cu branza dulce.

    zlatna [12.11.18 12:29:24] »

    @Zoazore: cu smântână.

    Zoazore [12.11.18 12:30:49] »

    @zlatna: Suuuper!

    zlatna [12.11.18 12:38:48] »

    @krisstinna: multumesc pentru vizita si vot.

    Haioasa faza cu filizofeala vinului

    - frumoase vorbe.

    Toate cele bune!

    zlatna [12.11.18 12:42:13] »

    @CATAAS: Multumesc pentru vizita si vot.

    De obicei cand esti plecat de acasa pentru mai multe zile, acasa nu mai e mancare prin frigider, asa ca opriti aici, mancati bine, eventual si un pahar de vin (baut de copilot) apoi mergeti acasa la Suceava, ati rezolvat problema, nu mai trebuie acasa sa asteptati pana se face mancarea.

    Toate cele bune!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    CATAAS, Dan&Ema, zlatna, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂ:
    NOTĂ: Recomandările evidențiate (pe fond galben) aparțin unor autori cu statut membru GOLD sau superior

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.102483987808 sec
    ecranul dvs: 1 x 1