Muzeul-cetate Axente Sever

TIPĂREȘTE

Din nou în zona minunată a Sibiului, din nou pe urmele sașilor și în vizită la construcțiile lor, vechi de sute de ani. O vizită în zona transilvană nu poate fi completă fără a intra sau măcar înconjura una din bisericile fortificate ale sașilor, omniprezente în satele răspândite printre colinele.

Așa s-a întâmplat și în această vară când am petrecut câteva zile în zona Sibiului, având drept bază Pensiunea Casa Gligor din Cristian (vezi impresii), în planul nostru de vizite și-a făcut loc și incursiunea la biserica fortificată din Axente Sever. Această cetate se află în calea tuturor celor care tranzitează drumul național 14 spre Sighișoara. Un banner agățat de zidurile vechi ne informează că aici există și un muzeu; mai târziu aveam să aflăm că sunt disponibile și camere pentru turiști.

Acces. La 40 km distanță de Sibiu, pe DN 14, se află localitatea Axente Sever (în germană Frauendorf – Satul Femeilor). Din turnul bisericii vedem orășelul industrial Copșa Mică până la care sunt 2,5 km; în aceeași direcție aflându-se Mediașul (circa 14 km) și Sighișoara (aproximativ 52 km). Imediat după Primăria localității, lângă fortificație se află o parcare amenajată. Accesul în incinta cetății se efectuează cumva prin spate, pe lângă curtea școlii. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00-18.00, doar duminica programul începe la 12.00 și se încheie la 16.00. Biletul de intrare costă parcă vreo 7 lei/adult, doamna ne explică traseul pe care să îl urmăm și ne urează „vizită plăcută”. Fotografiatul este liber.

Scurte aprecieri istorice. Comunitățile săsești colonizate în Transilvania și-au întărit așezările prin fortificarea punctului cel mai important: biserica satului. În cele mai multe cazuri fortificația nu era de mari dimensiuni, ci exact cât să cuprindă familiile dintr-un sat; dar, sistemul defensiv era bine pus la punct, turnurile de apărare ajutând în acest sens. Biserica hală de la Axente Sever este edificată în secolul al XIV-lea, turnul fiind partea cea mai veche a construcției. Biserica în stil gotic a îndeplinit pe lângă funcția de bază religioasă și rolul de punct central de apărare al fortificației țărănești, fiind dotată cu creneluri, guri de smoală, hersă la intrarea vestică și pasarelă de lemn în vârful turnului.

Sistemul de apărare era completat de zidurile care înconjurau o incintă de formă ovală, zidurile fiind prevăzute cu metereze și contraforți. A existat și un drum de strajă, amplasat deasupra magaziilor pentru provizii, mai multe fântâni și chiar două tuneluri de refugiu.

În anii '30 localitatea își schimbă numele în Axente Sever, după numele cunoscutului revoluționar pașoptist Ioan Axente Sever (profesor, teolog, om de cultură născut în acest sat). Depopularea accentuată a populației săsești din perioada comunistă a condus către dispariția aproape totală a acestei comunități.

Vizita. Pornim la colindat prin curtea bisericii fortificate intrând în camerele de provizii (construite în veacul al XVIII-lea) din partea stângă unde sunt amenajate expoziții tematice în legătură cu ocupațiile locuitorilor de altădată ai satului. De fapt, aceste spații au îndeplinit în anumite perioade și rolul de camera de locuit pentru sătenii refugiați din calea prădătorilor. Într-o primă încăpere vedem o serie de obiecte din lemn care au legătură cu industria casnică a țesutului (furci de tors, vârtelnițe), o moară manuală cu piatră de zdrobit, un tăietor de coceni pentru animale. Altă fostă cămară de provizii conține exponate legate de cultivarea viței de vie și obținerea băuturilor alcoolice: teascuri, butoaie, un alambic, damingene, pompe de stropit via, sticlărie. Pe pereți sunt panouri care ne oferă detalii despre obținerea vinului, țuicii ori brandy-ului. Urmează compartimentul dedicat obținerii varului; pe două panori avem afișat ciclul varului, dar și etapele obținerii acestui material de construcție (extragerea, arderea pietrei de var, stingerea varului și obținerea mortarului).

De altfel, în toate punctele principale ale muzeului de la Axente Sever sunt panouri care explică diverse procedee și acțiuni prin scheme și desene exemplificatoare. Sunt utile, presupun interactivitate și ne ajută să înțelegem mai bine informația respectivă. În curte sunt amplasate mai multe reproduceri după arme de asalt ori apărare: un berbec, o catapultă.

Ajungem la cămările de provizii de pe latura nordică, restaurate în comparație cu celelalte (de fapt, se pare că au fost reconstruite – aici esxistă un mic „scandal” românesc). Aici se află muzeul principal, loc de expunere plin de obiecte interesante. Începem incursiunea cu o întoarcere în timp și vedem macheta bisericii fortificate din Axente Sever, dar și arme albe, arbalete de diverse dimensiuni. O planșă ne descrie prin text și imagine elementele defensive ale cetăților medievale. Un stand este dedicat meșteșugului prelucrării lemnului (tâmplărie, dulgherie), alt colț găzduiește țigle fabricate manual, unele având diverse incizii ornamentale. Este refăcut și drumul de strajă din lemn care trecea pe deasupra magaziilor cetății; pe pereți sunt panouri cu ilustrații și informații istorice...

Interesantă mi s-a părut și planșa care ne arată planul unei gospodării săsești. Avem ocazia să observăm structura unei proprietăți de 20 m lățime pe 100 m lungime: poarta monumentală, prima curte în care se află construcții pe toate laturile (casă, magazii, hambar, grajd, cotețe), fântâna și un spațiu verde (pentru flori sau legume uzuale), a doua incintă unde se afla grădina propriu-zisă, livada, stupina și alte acareturi (de ex. rezerva de lemne). Tot în muzeu există și o machetă care arată așezarea locuințelor și a principalelor instituții într-un sat săsesc.

În camerele-muzeu sunt expuse mai multe costume specifice populației săsești, obiecte legate de prelucrarea lânii, fotografii, instrumente muzicale, piese de mobilier pictate etc. Ultima sală reproduce un interior tradițional săsesc unde predomină țesăturile în culori sobre, patul cu zestre, vase ceramice.

Un spațiu suficient de mare este alocat tradițiilor specifice comunității săsești. Un obicei interesant este Blumenfest – Sărbătoarea Florilor, manifestare specifică localității, desfășurată cu ocazia lăsării Postului de Paști. Închinat sosirii primăverii, reînvierii naturii și dragostei, Blumenfest constă în alcătuirea unor buchete mari de flori (câteva sute) care se prindeau la pălăriile flăcăilor. Operațiunea de alegere a perechilor se efectua în secret, fata care confecționa buchetul multicolor (cu ajutorul rudelor și a vecinilor) aflând abia în dimineața sărbătorii care îi este pereche. Evenimentul era însoțit de muzică, se dansa mult, se mâncau gogoși și se savura vin fiert. Urma un marș prin comună, iar petrecerea se lungea până târziu în noapte. În muzeu este exemplificată și Kronenfest – Sărbătoarea Cununii care se desfășura cu ocazia sărbătorii religioase a „Sf. Apostoli Petru și Pavel”. Pe un trunchi înalt se montau mai multe roți împodobite de fete cu flori de câmp, de grădină, crenguțe de brad și stejar, sub care erau agățate un coș cu bomboane și fructe, o sticlă de băutură. Un băiat tânăr, membru vrednic al comunității, se cățăra în ziua sărbătorii pe trunchiul înalt, ținea o cuvântare și arunca participanților bomboanele din coș. Sărbătoarea Kronenfest celebra începerea recoltării culturilor cerealiere și era prilej de strângere a comunității la dans și la masă (se găteau lichi, gogoși, cozonac).

Și în muzeul-cetate din Frauendorf este prezentată instituția vecinătății, fiind expus lada/scrinul de vecinătate. Despre această instituție săsească am scris și în articolul dedicat satului Viscri (vezi impresii). Grupați în vecinătăți (gospodării vecine de pe aceeași stradă), sașii se ajutau reciproc, contribuiau la lucrări publice, participau la evenimentele principale ale familiilor componente și la viața publică a comunității locale. Conducătorul vecinătății păstra în „scrinul de vecinătate” documentele organizației, regulamentul, caietele unde se însemna participarea la lucrări, insigna specială a vecinătății.

Muzeul a fost amenajat cu ajutorul unui olandez, Antoine van Rijen, fiind deschis în anul 2009. O contribuție mare a avut-o și Ioan Gabor, apreciat locuitor și primul Cetățean de Onoare al comunei, autor a mai multor monografii locale. Inginerul olandez, căsătorit cu o româncă, a fost pasionat de istorie și de moștenirea culturală a sașilor, cu precădere de legătura cu populația medievală a Ținuturilor de Jos. Antoine van Rijen a inițiat, finanțat și organizat lucrările de restaurare a bisericii fortificate din Axente Sever (2005) și muzeul din cetate (2009). În 2013 este numit Cetățean de Onoare al localității.

Am intrat și în biserica evanghelică fortificată, admirând aspectul relativ simplu și sobru al interiorului. Ceea ce vedem în biserică este rezultatul ultimei restaurări din 1777: picturi cu îngeri pe balustradele tribunei, orga în stil baroc, altarul baroc realizat de artistul Stephan Adolf Valepagi din Mediaș (străjuit de statuile Sfinților Petru și Pavel).

Punctul culminant al vizitei îl constituie ascensiunea în turnul clopotniță, urcare realizată pe un coridor îngust prevăzut cu creneluri și trepte de piatră în prima parte. Urmează mai multe paliere și scări de lemn, trei etaje, după care ajungem în platforma deschisă de apărare din vârf, sprijinită pe console de lemn. Turnul este prevăzut cu nelipsitul ceas și găzduiește clopotele bisericii. De la înălțimea turnului privim cu nesaț către alinierea corectă a gospodăriilor la stradă, admirăm acoperișurile roșii și verdele colinelor din jur, vedem chiar coșurile fabricii din Copșa Mică.

Fostul turn al porții și o parte din camerele de pe latura nordică au fost amenajate drept casă de oaspeți pentru turiști. Mai multe încăperi, cu număr diferit de paturi, dotate cu baie proprie, dușumea de lemn și etaj interior oferă confort călătorilor care vor să doarmă între zidurile fortificației seculare. Curtea e încărcată de flori, iar sub pereții masivi ai bisericii este amenajat un umbrar cu măsuță pentru cafeaua de dimineață.

Muzeul-cetate Axente Sever a reprezentat o călătorie plăcută în timp și istorie, recomand un popas în acest loc, mărturie a rolului jucat de comunitatea săsească în dezvoltarea regiunii.

---

VIZUALIZĂRI: 1345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI