Muzeul tradițiilor sătești în mediul citadin – „Steaua sus răsare”

TIPĂREȘTE

Spre sfârșitul anului toți începem să ne gândim la vestea minunată a Nașterii lui Iisus în ieslea din Betleem, la colinde strămoșești, la mâncăruri delicioase, la daruri și la clipele minunate petrecute în mijlocul familiei. Ar trebui să lăsăm deoparte problemele cotidiene, să alungăm stresul citadin și să ne întoarcem la copilărie. Sau măcar să încercăm acest lucru...

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează în fiecare an pe la mijlocul lunii decembrie evenimentul intitulat „Florile Dalbe” – festival de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou. De ani de zile în mijlocul gospodăriilor țărănești ne bucurăm de o atmosferă de sărbătoare, sorbind fiecare cuvânt și cântare, urmărind fiecare gest al cetelor de colindători și ai alaiurilor de mascați și urători sosiți din diferite colțuri ale țării. Sunt momente în care amintirile ne năpădesc, clipe în care copilăria se întoarce în sufletele noastre pentru câteva zeci de minute.

Acest muzeu al satului în aer liber a apărut pe malul lacului Herăstrău din nordul Bucureștiului în anul 1936. Vorbim de un sat adevărat, cu locuințe și gospodării aduse din toate regiunile țării. Sub conducerea distinsului profesor Dimitrie Gusti (radioromaniacultural.ro/p ... radiodifuziunii) și cu ajutorul altor oameni de bine (H. H. Stahl, G. Focșa, Victor Ion Popa) și a Fundației Regale „Principele Carol” campaniile de cercetări monografice din perioada interbelică capătă contur prin întemeierea acestui muzeu viu.

Plimbându-te prin sat, faci o lungă călătorie prin toată România și vezi grupate laolaltă toate regiunile țării: Bucovina, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Banatul, toate sunt acolo... O asemenea călătorie pe care o faci trecând din regiune, în regiune, este cea mai frumoasă ce se poate închipui și cea mai plină de învățăminte, pentru că nicio călătorie pe drumurile țării nu poate da, atât de puternic strânse laolaltă, toate regiunile ei și nu te poate face să înțelegi, ușor și limpede, ca în Muzeul satului, chipul întreg al României Mari... Iar în ceea ce privește publicul cel mare al orășenilor din toate părțile, nădăjduim ca să vie și să întârzie câteva ceasuri în Muzeul nostru, privind cu atenție toate cele arătate acolo, astfel ca să rămâe pentru toată lumea încredințarea că satul românesc este, pentru noi toți, în acelaț timp un prilej de fală, dar și a unui proces de conștiință. Avem cu toții datoria de a cunoaște și de a iubi acest sat, pentru ca să ne punem, cu încă mai multă stăruință, toate puterile noastre de muncă în slujba lui. Sunt cuvintele pline de actualitate rostite de profesorul Dimitrie Gusti în 1936 la inaugurarea muzeului.

Până la începerea spectacolului de datini și obiceiuri de iarnă ne-am plimbat puțin printre casele originale aduse din diverse regiuni ale țării. Ne aflăm într-un perimetru generos situat în șoseaua Kiseleff nr. 28-30, iar pentru bilet am plătit 20 lei/adult. Avem la dispoziție 14 ha de teren pe care sunt amplasate 380 de monumente (în 2016, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existență a muzeului s-a inaugurat o aripă nouă a „satului-muzeu” din Capitală). Fotografiile și filmările de amatori nu se taxează separat, sunt incluse în biletul de intrare.

Am remarcat cu bucurie că lucrările de întreținere continuă (se schimbă acoperișuri, se înlocuiesc piese de lemn etc.) și, mai ales, am observat plăci informative noi în fața fiecărei gospodării. De fiecare dată descopăr elemente noi – acesta e farmecul acestui muzeu, dar mă bucur și de cele clasice.

Aș menționa aici câteva „nestemate” prezente în muzeu:

????Bordeiele din Dolj și Olt, rămășițe ale unor epoci trecute; ????Locuința monocelulară din Zăpodeni-Vaslui, cea mai veche casă din muzeu (secolul al XVII-lea) și scrânciobul de lemn; ????Morile de vânt din Enisala, Sarichioi și Valea Nucarilor; ????Teascul pentru ulei și must din mere din Hunedoara; ????Cantonul de drum; ????Biserica din Dragomirești, Maramureș; ????Gospodăria din Berbești, Maramureș (1775) – excepționale porțile sculptate cu motive solare.

Se pot enumera la infinit comorile de cultură populare strânse în acest muzeu emblematic al civilizației sătești românești, de aceea vă invit să îl vizitați în orice anotimp, e fabulos. O singură bilă neagră, din motive administrative (personal, fonduri, protejare) sunt deschise foarte puține locuințe, astfel că interioarele le putem vedea doar în fotografiile de pe panourile informative.

După o plimbare care te încarcă cu energie pozitivă și care îți poate stârni amintiri frumoase (dacă ai avut legătură cu mediul sătesc), am vizionat spectacolul de datini și obiceiuri de iarnă susținut de câteva ansambluri sosite din diverse colțuri ale țării. Bogăția și diversitatea tradiției populare e nemărginită. Trebuie să o păstrăm, altfel se stinge încet, încet.

Concluzii. Fie vară, fie iarnă, toamnă sau primăvară, Muzeul Satului din București te întâmpină cu bucurie, satisfacție sufletească și admirație (vezi foto). Nu ezitați să mergeți cu mic, cu mare!

P. S. Aproape cuprins de Muzeul Satului se află Palatul Elisabeta, dacă este deschis nu îl ocoliți (vezi impresii)

P. S. S. Cine va trece să vadă acest Muzeu al Satului și al sătenilor noștri, va avea strânse laolaltă dovezile nobleții sufletești a acestui neam de creatori adevărați, în toate domeniile... am izbutit să arătăm una din cele mai mari mândrii ale neamului românesc o mândrie pe care nu o puteam avea decât noi și nici un alt popor: anume aceea că reprezentăm cea mai mare și mai întinsă civilizație țărănească din câte se află.

După cum nu e frunză de stejar care să semene leit cu altă frunză de stejar, asemeni nici un colț de țară nu e ca alt colț de țară. Totuș, simți limpede și puternic, că este aceeași țară. Și că isvorul viu al acestei vieți de creație românească țâșnește de orișiunde un harnic fântânar încearcă să-și pue troița de fântâni, pe tot întinsul ogor românesc. Aceasta este învățătura cea mare pe care o poate da cui știe să înțeleagă Muzeul satului românesc (din discursul sociologului H. H. Stahl de la inaugurarea Muzeului din 1936).

Vă doresc să petreceți un Crăciun liniștit în mijlocul familiei, încărcat de bucurie și vești bune, plin ochi de sănătate. ⭐Nașterea Mântuitorului aduce speranță, să ne bucurăm! Moș Crăciun cel Bun să aducă daruri atât la cei buni și cuminți, cât și la cei mai puțin buni (măcar un cartof copt). ????????????

---

VIZUALIZĂRI: 347 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI