Podul Doamnei – un monument care trebuie salvat

TIPĂREȘTE

Pe traseul ce l-am stabilit către Iași la început de vară 2021 am inclus opriri la Bârlad (Grădina Zoo - vezi impresii), Băcăoani (Monumentul de la Podul Înalt - vezi impresii), Vaslui (Curtea Domnească - vezi impresii) și Solești (Conacul familiei Rosetti-Solescu - vezi impresii). Printre aceste obiective, am mai făcut un popas la un monument istoric important pentru evoluția construcțiilor și ingineriei românești: Podul Doamnei de la Chițcani.

Căile de comunicație au constituit din epoci străvechi elemente primordiale de legătură între comunitățile umane care trăiau în zone mai apropiate sau mai îndepărtate. În categoria infrastructurii rutiere se numără și podurile – construcții apărute din necesitatea traversării unor obstacole naturale: ape curgătoare, văi adânci sau prăpăstii. Evoluția modului de construcție a podurilor se află în strânsă legătură cu momentul apariției unor materiale noi, pornind de la lemn, fibre vegetale, piatră, fier, oțel, beton armat etc.

Cu toții cunoaștem priceperea romanilor în construcții de tot felul, trasarea căilor de comunicații constituind un succes al cuceririlor și menținerii controlului asupra teritoriilor ocupate. Dacia a „beneficiat” de serviciile unui mare inginer, Apolodor din Damasc, care între 103-105 d. Hr. a ridicat podul peste Dunăre de la Drobeta, din care azi mai vedem doar pilonii de pe cele două maluri (P18 și P19 din acest articol: vezi impresii). De la anul 328 d. Hr. datează al doilea pod peste Dunăre realizat de arhitectul roman Theophilus Patricius la Sucidava și inaugurat chiar de împăratul Constantin cel Mare (P31 în articolul: vezi impresii).

Istoricul C. C. Giurescu făcea o clasificare a podurilor istorice românești, și anume poduri umblătoare și poduri stătătoare, în categoria a doua găsim poduri fixe de lemn și poduri fixe din piatră și cărămidă. În Moldova mai putem vedea pe ici-colo construcții din categoria podurilor de piatră, unele vechi de câteva secole. Deși inițial, după plecarea din Iași, am vrut să mai trec pe la 2 poduri vechi în zona Cotnari, timpul nu ne-a dat răgazul necesar.

Podul de piatră de la Chițcani este situat în Podișul Bârladului, pe valea râului Bârlad, la o distanță aproximativ egală de cele două orașe mari ale zonei (27 km): Bârlad și Vaslui. Podul este vizibil din DN 24, sunt doar 70 m distanță într șosea și pod, puteți parca cu atenție autoturismul pe această porțiune de legătură.

Contextul istoric al construirii acestui pod a fost unul favorabil dezvoltării economice a Principatelor Române, și anume epoca Regulamentelor Organice. În Moldova îl avem domn pentru 15 ani pe Mihail Sturdza (1834-1849) care s-a dovedit a fi un administrator excelent al Treburilor Dinlăuntru, în ciuda lăcomiei sale pentru avere. În privința modernizării infrastructurii rutiere chiar a bătut recorduri: zeci de mii de stânjeni de șosele au fost reabilitați și pietruiți (circa 400 km) și s-au construit peste 350 de poduri, majoritatea din piatră.

Descriere. Un astfel de pod, păstrat până în epoca contemporană, este cel din apropierea localității Chițcani, județul Vaslui. Podul a fost edificat în anul 1841, fapt ce îl citim pe panourile rectangulare amplasate la mijlocul podului pe cele două parapete, față în față. Mai sunt lizibile două inscripții, una în limba latină, cealaltă în limba română (de fapt un amestec de latină cu chirilică): Acest pod este construit din poronca pre înăltu Domn MIHAIL GRIGORIU STURZA V. V. domn țerei Moldovei în al VIII an al domniei însale și săvărșinduse supt ministeria d. log. Const. Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem. 1841. Deasupra înscrisurilor se mai vede urma blazonului lui Mihail Sturdza, dar ambele însemne heraldice sunt erodate.

Pășesc pe podul lung de 91 m până în fața blocurilor monolit cu inscripții, apoi cobor în fosta albie a râului Bârlad (care acum se scurge pe un curs regularizat) pentru a admira cele 5 deschideri semicirculare. Cea mai mare deschidere are 14 m și se înalță până la 7 m înălțime; privesc blocurile de piatră fețuită aranjate cu migală de lucrătorii moldoveni conduși probabil de meșteri sârbi sau austrieci; picioarele podului sunt masive, întărite de doi contraforți care flanchează deschiderea principală.

Probleme. Podul a fost reparat în 1886, iar din 1981 nu se mai circulă pe el fiind declarat monument istoric de arhitectură medievală. Din păcate intemperiile vremii își fac cunoscută prezența, acțiunea ploilor, zăpezilor și vântului conducând la prăbușirea unei porțiuni carosabile în partea vestică de acces. Parapetul a rămas în aer, pietre mari din structură au căzut în albia secată. De asemenea, pe calea de rulare cresc floricele, dar și buruieni, iar arcadele mai mici din albie abia se mai văd din pricina colmatării.

Nu există nici un fel de indicator de monument istoric la șosea sau panou informativ. Din 2019 obiectivul a fost preluat de Consiliul Județean Vaslui care se chinuie să găsească căi de consolidare și valorificare a acestui monument ingineresc.

Concluzii. Durabilitatea în timp a unor astfel de construcții demonstrează măiestria și seriozitatea constructorilor de altădată. Doar că în zilele noastre multe monumente riscă să dispară... Dacă îl zăriți la timp, vă puteți opri 20 de minute pentru un popas la podul medieval de la Chițcani, loc pe unde Doamna, soția domnului Moldovei (sau al unui boier de rang înalt), trecea destul de des spre moșiile întinse.

Ar putea fi inclus într-un traseu tematic al podurilor medievale din nordul Moldovei; mai avem construcții de piatră de acest gen la Coșula – Botoșani (P07 și P08 - vezi impresii), la Cănțălărești (Vaslui), Cârjoaia, Zlodica, Ceplenița (Iași).

Să auzim numai de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 405 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI