Pe ulițele satului în Baia Mare - Muzeul Satului

TIPĂREȘTE

Unul din obiectivele principale pentru care am mers în Baia Mare este muzeul satului în aer liber, importantă instituție de cultură care conservă file din istoria ruralului românesc. Aceste muzee ale satului păstrează și perpetuează modul arhaic de trai al locuitorilor așezărilor rurale de pe întreg teritoriul național. Gospodăriile, clădirile de tot soiul și obiectele expuse pot constitui modele demne de urmat în arhitectura și designul interior contemporan. Soluțiile oferite contemporaneității sunt simple, utile și surprinzătoare.

Proiect personal: „Muzeele satului în aer liber din România” . Incursiunea în acest muzeu al satului în aer liber face parte din proiectul personal de a vizita toate aceste dovezi ale vieții materiale și imateriale din satele românești. Cred că mi-au mai rămas doar vreo câteva astfel de instituții de vizitat (cel de la Sighetu Marmației, cel din Reghin, și cele din Galați și Tulcea). Ce muzee am descoperit până acum? Acestea: Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești (vezi impresii), Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene din Curtișoara (vezi impresii), Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București (vezi impresii), Muzeul Satului Bănățean din Timișoara (vezi impresii), Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni (vezi impresii), Muzeul Satului Brănean (vezi impresii), Muzeul Satului Vrâncean (vezi impresii), Muzeul Satului Bucovinean din Suceava (vezi impresii), Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj Napoca (vezi impresii), Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra” – Sibiu (vezi impresii), Gospodăria țărănească conservată „in situ” din localitatea Enisala - Tulcea (vezi impresii), Muzeul Țării Oașului din Negrești Oaș.

Info acces și tarife. Muzeul satului în aer liber aparține administrativ de „Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș” din Baia Mare și îl găsim la adresa: Dealul Florilor nr. 1A. Efectiv căsuțele sunt așezate pe o costișă însorită, printre pomi fructiferi. Vis-a-vis de intrarea în muzeu se află o parcare gratuită încăpătoare.

Muzeul e deschis de marți până duminică între orele 10.00 – 18.00 (orar de vară) , iar prețul unui bilet este de 10 lei/adult (cu reduceri pentru alte categorii). Pentru aparat foto amatori există o taxă de 10 lei/persoană/zi.

Impresii vizită. După ce am primit biletele personalizate de la căsuța specială amplasată la intrare am făcut câțiva pași până în intersecția centrală a „satului-muzeu” unde am studiat câteva clipe harta afișată pe un panou. Gospodăriile sunt grupate conform teritoriilor a patru „țări” istorice: Chioar, Lăpuș, Codru și Maramureșul Istoric (vezi foto).

Vom porni în circuit spre stânga unde se află locuințele și anexele gospodărești din Țara Codrului, cele mai puține numeric din muzeu. Vom continua cu cele din Țara Chioarului, cele mai numeroase de altfel, doar ne aflam chiar în acea regiune, apoi cu cele din Țara Maramureșului, lăsând la final gospodăriile bine închegate din Țara Lăpușului.

Prin curți sunt pomi fructiferi încărcați de mere, am gustat câteva soiuri = gustul copilăriei la țară. Intrăm în ograda fiecărei gospodării și în toate locuințele descuiate, destul de multe la număr. Informații sumare citim pe tăblițe afișate la fiecare casă.

Nu poți să nu te minunezi în fața arhitecturii rurale, a „căciulilor” de paie de pe case, a stâlpilor de la târnaț sculptați în fel și chip ori a porților împodobite cu motive vegetale și solare. Sar „pârleazul” la vecini, culeg câteva mere roșii căzute în iarbă și mă refugiez pe o prispă timp de câteva minute cât își scutură un nor picăturile de apă.

Nici nu știu cum să enumăr ceea ce îmi place și admir într-un astfel de muzeu! Sunt nenumărate lucruri care ne atrag atenția, ne impresionează și ne stârnesc amintiri și emoții. Un astfel de muzeu al satului în aer liber nu se poate descrie amănunțit, el trebuie „gustat” la fața locului. Toate gospodăriile au farmecul lor, începând de la diferitele feluri de garduri (din scânduri, din împletituri de nuiele, cu coamă de paie etc.) și porți, la casele mai simple ori la cele mai extinse, până la anexe care arată „puterea” gospodarului. Biserica și școala completează fericit acest „sat din oraș” . Instalațiile tehnice (mori, zdrobitoare, oloinițe) compuse din piese de lemn și piatră ne demonstrează ingeniozitatea țăranului și soluțiile salvatoare găsite în orice situație.

Când vezi găbănașul de la 1794 din Chechiș clădit din grinzi solide de lemn și ornamentat cu simbolul crucii, funia vieții, soarele și coarnele berbecului îți dai seama cât de profund gândeau țăranii și câte semnificații se ascund în spatele acestor simboluri (găbănaș = cămarăt, anexă utilizată drept depozit). Casa-școală de la 1794 din Giulești în care dascălul trăia în prima cămăruță, iar în cea de-a doua, ceva mai luminoasă, copiii satului buchiseau literele și învățau aritmetica de bază te îndeamnă să te gândești comparativ la condițiile de azi din domeniul învățământului. Peste gospodării se înalță turla bisericii din Chechiș, bijuterie din lemn construită pe la 1590 în Budești și adusă câteva zeci de ani mai târziu în satul Chechiș. Gospodăria din Berbești (1806) (Țara Maramureșului) te întâmpină cu o poartă fermecată, păzită de soare și împodobită cu pomul vieții, cu o fântână clasică cu cumpănă, șură dublă și o casă spațioasă care are la loc de cinste „meștergrinda” inscripționată în chirilică românească de meșterul care a clădit temeinic locuința la 1806.

Sunt atât de multe de scris despre interioarele țărănești, dar e greu de descris... Unii dintre voi cunoașteți o parte din obiecte din casele părinților și bunicilor, alții le-ați mai văzut prin muzee, acolo unde și-au găsit locul (aproape) în exclusivitate. Sobe călduroase cu prichici și plită, ștergare albe sau colorate, nelipsitele icoane naive înconjurate de mănunchiuri de busuioc, leagăne pentru coconi, războaie de țesut, vârtelnițe cu capete de cai stilizate, ceramică de tot felul, scaune cu spătare sculptate și multe altele.

Concluzii. Nu ocoliți asemenea muzee ale satului, ele conservă esența neamului, locul de unde începe totul. Muzeul de la Baia Mare e pitoresc, nu foarte mare, reprezentativ pentru zonele enumerate.

Câteva puncte slabe: o parte din construcțiile din partea de sus a „satului” sunt mai puțin îngrijite, morile lăsate în paragină (totuși una se află în renovare), lipsa vederilor/ilustratelor și a unei broșuri descriptive tipărite (găsiți însă informații pe site-ul web: etnografie-maramures.ro/d ... /muzeul-satului).

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 236 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI