Pe meterezele Cisnădioarei…

TIPĂREȘTE

Pe un colt stâncos de deal, la zeci de metri înălțime, un străjer bătrân de secole veghează asupra așezării săsești de la poalele Piemontului Cisnădioarei. Indiferent de unde ai veni spre vechiul Michelsberg – pe drumul Sibiului, ieșind din Pădurea Cisnădioarei sau pe șoseaua Cisnădiei printre livezi – în fața ochilor apar zidurile de piatră ale bisericii-cetate așezate strategic pe înălțimi.

Depresiunea Sibiului, implicit dealurile și pădurile din jurul Cisnădioarei, a constituit un loc prielnic pentru întemeierea unei așezări omenești încă din vremea epocii fierului. Satul și cetatea construită de sașii colonizați aici la sfârșitul secolului al XII-lea a aparținut bisericii catolice din Sibiu care le cedează pe la 1200 și ceva regelui Andrei al II-lea. Regele Ungariei, binevoitor, donează „muntele Sfântul Mihai” prelatului Gocelinus din Sibiu care, la rândul său închină biserica ordinului călugărilor cistercieni de la Cârța (vezi aici articol despre un alt monument transilvan important: Abația cisterciană de la Cârța: vezi impresii). După desființarea abației cisterciene în secolul al XV-lea de către regele Matei Corvin biserica-cetate a Cisnădioarei a revenit în posesia sașilor din Michelsberg. Dar istoria e…. istorie.

Oprim autoturismul într-o parcare amenajată în Piața Gozelinus în fața unui front compact de case, specific săsesc. Suntem înconjurați de autovehicule cu numere din toată România, dar și din Europa, auzim graiuri străine, vedem oameni cu hărți în mână. La poalele dealului se află o cabină de unde achiziționăm biletele de acces (7 lei/adult); tot aici se găsesc vederi și alte materiale informative. Vă recomand, mai ales pe timpul verii, să luați cu voi o sticlă de apă și o șapcă/pălărie pentru protecție împotriva razelor solare.

O alee betonată – cu trepte răruțe, dar drăguțe – se încolăcește prin pădure spre intrarea în cetate. Într-o „fereastră” ițită în peretele de frunze se construiește o terasă (de belvedere, sper), loc de unde ți se așterne la picioare aproape tot satul Cisnădioara. Ajunși sub fortificația de piatră ne oprim în răcoarea binefăcătoare oferită de umbra zidurilor și ne minunăm de priveliștile uimitoare ce se deschid spre Cisnădie cu a sa biserică fortificată și spre dealurile împădurite din jur. Ne strecurăm prin portița de lemn întărită cu benzi metalice și urcăm în curtea interioară, pășind direct pe roca care iese la lumină în acest vârf stâncos.

La doar câțiva metri se înalță biserica romanică care și-a păstrat forma originală de la anii 1200 și ceva până în epoca noastră. Dăm un ocol construcției de piatră și vedem cele trei nave (una principală și două laterale) terminate cu abside semicirculare. Privită din lateral monumentala construcție de piatră nu pare a fi o biserică, dar elementele arhitecturale identificate de specialiști atestă acest lucru. Ne îndreptăm curioși și nerăbdători să vedem o raritate: portalul romanic vestic care prin dispunerea coloanelor și arcelor îți dă impresia de „adâncime”. Câte două arcade oarbe străjuiesc portalul, capetele coloanelor sunt sculptate cu motive vegetale și vag se mai observă urme de culoare de la pictura ornamentală (acum câțiva ani se observa mai bine culoarea roșie, acum e ștearsă aproape de tot; și elementele de piatră de la baza coloanelor sunt mai tocite/degradate acum). Un portal romanic asemănător, cu pictură bine păstrată puteți vedea la biserica fortificată din Hosman (vezi P14 din articolul ce l-am dedicat drumului spre Biertan: vezi impresii). În basilică se intră pe două uși laterale înconjurate de ancadramente masive de piatră. Interiorul e spațios, înalt, sobru, luminat de raze concentrate de lumină ce se strecoară prin ferestre mici. În preajma altarului principal, pe boltă, se mai păstrează urme de pictură murală colorată.

În curte Dealul lui Mihai ne dezvăluie încă o dată vârful său stâncos. Ne cățărăm pe drumul de strajă pentru a privi prin crenelurile zidului de apărare către așezarea cu acoperișuri roșii din vale ori spre înălțimile Cindrelului. Ici-colo, la baza drumului de strajă, în jurul unor porți mici, stau aliniați bolovani rotunzi care îmi aduc aminte de trovanții sferici. Sunt „proiectilele” care se prăvăleau peste dușmanii ce îndrăzneau să se apropie de cetate. Oare câți flăcăi au trudit de-a lungul veacurilor pentru a urca aceste pietre grele pe platoul cetății pentru a-și dovedi puterea și vrednicia, cum spune o legendă din partea locului?

Suntem înconjurați peste tot de piatră, un fel de „hegemonie a pietrei” acaparează Dealul lui Mihai. Doar verdele vegetației reușește să domolească ici-colo această supremație a pietrei. Nu ne mai săturăm de panoramele ce se deschid de pe metereze; înconjurăm fortificația și privim în toate punctele cardinale prin ochiuri de crenel sau peste parapetul înalt – aici natura s-a aliat cu omul. După circa o oră de scrutat zările ne-am luat rămas bun de la acest loc cu o încărcătură energetică specială.

Nu trebuie să îți placă neapărat istoria, nu trebuie să fii un fanatic religios – trebuie doar să iubești natura pentru a urca pe meterezele Cisnădioarei. Nu ezitați!

---

VIZUALIZĂRI: 1166 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI