ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.11.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Sighișoara şi împrejurimile

Sighișoara – mereu atrăgătoare

TIPĂREȘTE URM de aici

Timpul are aici aromă și buchet, ca de vin vechi. Mii de ani de viețuire, mii de ani de zbucium, de bucurii și întristări trecătoare. De mii de ani în rotirea-i diurnă soarele a învăluit aceste locuri în aura strălucitoare a razelor sale. De mii de ani Târnava curge pe același pat moale de mâl și nisip auriu, lenevind pe sub sălcii. De mii de ani. – Vasile Drăguț, „Sighișoara, oraș-muzeu” , 1966.

Început de toamnă călduros, o cetate aproape pustie, colțuri pitorești, măreție și degradare. Minivacanța petrecută în zonă, cu baza la pensiunea Casa Trappold din Apold (vezi impresii) – o experiență nemaipomenită, ne-a purtat pașii într-una din zile pe Dealul Cetății din Sighișoara. Nu este prima dată, dar mereu descoperim câte un colțișor nou, exact cum spunea autorul citat mai sus: „Timpul are aici aromă și buchet” .

Chiar dacă Cetatea Sighișoarei pare a fi într-un fel victima propriei faime, chiar dacă restaurările se mișcă greu sau lipsesc cu desăvârșire, micul orășel fortificat – locuit încă – și-a păstrat farmecul. Vara cu iz pandemic 2020 a impus restricții și a limitat cumva fluxul de turiști, autoritățile instituind obligativitatea purtării măștii pe străduțele medievale. Cu toate acestea, noi, turiștii, ne-am plimbat prin toate ungherele Sighișoarei încercând să descoperim urmele trecutului transformate în pitorescul de azi.

Urcăm voinicește pe costișă până la cel de-al doilea turn de poartă aparținând cetății - Turnul Croitorilor – un paralelipiped masiv străbătut de două ganguri, azi cale de acces auto în miniorășelul fortificat. Pășim entuziasmați pe piatra cubică a străduțelor înguste urmărind spre stânga zidul de apărare – strada Zidul Cetății, pe aici nu ne plimbaserăm niciodată. Descoperim priveliști minunate, flori firave în contrast cu zidul războinic, un turn cu „căciulă” ascuțită, case vechi restaurate. Este Turnul Cizmarilor, altă breaslă meșteșugărească care îngrijea un element de apărare aparținând cetății în care trăiau; galeria de lemn ce conduce către nivelul superior al turnului este drăguță, așijderea și încăperea din pod luminată de ferestrele unui mic turnuleț.

O piațetă îmbogățită de arbuști și arbori, bănci, alei și pergole găzduiește bustul poetului pașoptist Petőfi Sándor. La câțiva metri depărtare se înalță turnul-clopotniță al bisericii romano-catolice „Sf. Iosif” , construcție de la sfârșitul veacului al XIX-lea, simplă, elegantă.

Mergem mai departe și admirăm fronturile caselor colorate înșirate ca mărgelele pe trei străzi paralele: Tâmplarilor, Bastionului, Mănăstirii. Pe această din urmă străduță întâlnim case cu ziduri masive, monumente istorice conform plăcuțelor, ferestre înveselite de flori roșii, un coridor de legătură cu Piața Muzeului. În curtea Primăriei, un adevărat palat ridicat cu peste 130 de ani în urmă, ornamentat cu un turnuleț terminat cu o giruetă interesantă. Bustul lui Vlad Țepeș ne amintește instant de celebra pedeapsă medievală aplicată de domn; mai la vale se află casa lui Vlad Dracul, tatăl lui Țepeș și de fapt personajul care a avut legătură cu Sighișoara (ori nu? – vezi: historia.ro/sectiune/gene ... prin-sighisoara). Biserica Mănăstirii, un edificiu gotic masiv, vechi de secole, se află încă în proces de restaurare.

Din fața Primărie se deschide o panoramă frumoasă spre orașul modern de la poalele cetății, ne sprijinim de zid și cuprindem sub ochi întreaga zare. Descoperim Turnul Fierarilor, unul din cele 9 turnuri păstrate, solid pilon defensiv în vremuri tulburi, spațiu expozițional interactiv în epoca contemporană: Transilvania Galleries (transilvaniareporter.ro/a ... onal-interactiv). Nu am intrat, dar pare o chestie interesantă, modernă (bilete: 12 lei/adulți și 8 lei/copii, pensionari).

Traversăm Piața Muzeului și privim spre înălțimi, acolo sus se află celebrul Turn cu Ceas, platformele turnului de poartă fiind utilizate pentru un inedit muzeu de istorie al orașului (vezi impresii).

Urcăm ușor pe strada Cositorarilor de-a lungul căreia vedem mai multe case seculare aparținând meșteșugarilor și negustorilor de altădată; pentru a suplini lipsa de spațiu oamenii vremii au dat dovadă de ingeniozitate construind poduri înalte care erau folosite ca depozit pentru materialele meșterilor breslași. Se păstrează pe această stradă și casa în care s-a deschis prima școală românească din cetate.

Ajungem la Scara Școlarilor, cale de acces acoperită spre instituția de cultură din deal, o adevărată provocare pentru turiștii de azi. Tot sus, în punctul cel mai înalt al platoului se află Biserica evanghelică „Sf. Nicolae” și Liceul „Joseph Haltrich” – de data asta nu am mai urcat. În schimb am făcut un popas pentru hidratare și o prăjitură la restaurantul „la Scară” (vezi impresii).

Pe strada Școlii ne întoarcem în Piața Cetății, un frumos spațiu central unde găsim terase și restaurante, magazine de suveniruri, clădiri istorice, trenulețul plimbăreț și tuc-tucul roșu. Încântați de cele văzute revenim la punctul inițial – Turnul Croitorilor.

Concluzii. O plimbare relaxantă, fără alergături după obiective, un traseu circular al cetății medievale cu ocheade aruncate clădirilor străvechi și priviri furișate în curțile nu foarte mari. Deși cetatea Sighișoarei începe să își arate clar vârsta și semne de degradare au apărut în multe locuri (ar trebui luate măsuri cât mai repede), farmecul urbei fortificate încă încântă generații de călători.

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de tata123 in 13.11.20 08:59:40
Validat / Publicat: 13.11.20 13:08:03
VIZUALIZĂRI: 215INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIGHIȘOARA [MS].
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

diana2015scris / TELEFON [18.11.20 13:43:04] »

@tata123:  frumooooos eu nu aș fi reușit să descriu atât de frumos frumusețea Sighișoarei. Am vizitat-o a 4-a oară și parcă tot ne fascinează.

Tot la început de septembrie AmFostAcolo și noi, defapt cred că ne-am plimbat în aceiași perioadă prin aceleași locuri doar că nu ne-am întâlnit ne-am ratat  

Votat cu drag

​ ​

tata123 [18.11.20 14:52:38] »

@diana2015:  Mulțumesc frumos! Și la noi e a treia - a patra oară când ne plimbăm pe străduțele înguste ale burgului medieval. Farmec cetatea încă împrăștie cu generozitate, dar pe ici-colo se văd și rănile trecerii timpului. De fiecare dată am descoperit câte un mic colțișor pitoresc - asta e Sighișoara!

În vremurile de azi parcă ne-am plimba pe oriunde, numai plimbare să fie!

Numai bine! ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
diana2015, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0889899730682 sec
ecranul dvs: 1 x 1