Dumbrăveni – orașul Elisabetei („Elisabethopolis”)

TIPĂREȘTE

Ibașfalăul-Elisabethstadt se vede de departe prin turnurile bisericii armenești, prin clădirea cu trei rânduri a gimnasiului și prin vechiul castel apaffian de lângă dânsul... Printre case ca a Șaroșului și Brateiului, ajungi îndată în piață. E mare și pavată; biserica samănă cu cea din Blaj, decât care e însă ceva mai încăpătoare și are o fațadă mai bună. Castelul apaffian se ascunde într-o grădină umbroasă, care cuprinde și turnul ce slujește de închisoare preventivă, - căci în castelul însuși a fost așezat un tribunal. Gimnasiul pare tăcut și mort, cu cele trei linii de ferești ce încunjură păreții goi. Așa descrie istoricul Nicolae Iorga această așezare din Ținutul Târnavelor în cartea „Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească” publicată în 1906, așezare locuită la acea vreme de mai mulți străini decât de români.

Deși au trecut mai bine de 100 de ani de la călătoria savantului român pe acele meleaguri, descrierea de mai sus se potrivește exact și vremurilor actuale. Din DN 14 zărim aceleași turle ale bisericilor de diferite rituri și clădirea monumentală a liceului împresurate de acoperișuri roșii. Am ajuns aici pornind de la Casa Trappold din Apold (vezi impresii) și trecând pe la frumosul castel Bethlen din Criș aflat în renovare (vezi impresii). Aveam în minte existența unui tablou realizat de Rubens expus într-o biserică armenească din România, cea din Gherla (cluj.com/articole/armean- ... rmeano-catolica), și acest gând m-a împins spre o altă frumoasă biserică situată în orașul Dumbrăveni din județul Sibiu.

Localitatea din apropierea râului Târnava Mare e situată la o distanță aproximativ egală atât față de orașul Mediaș, cât și față de cetatea Sighișoarei: circa 21 km. Istoria așezării e destul de tumultoasă, Ibașfalău – denumirea românească a satului – fiind menționat în scris încă de pe la 1300 și ceva. Familiile de nobili maghiari stăpânesc moșiile din zonă, satul trecând prin mâinile Bethlen-ilor, apoi a celor din familia Apafi care după 1550 construiesc castelul din centrul localității. Venirea armenilor la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul celui următor va constitui pentru târgușorul transilvan un puternic imbold economic și social. Între 1733-1918 localitatea va purta numele de Elisabethopolis, act de privilegii acordat de împăratul Carol al VI-lea, denumirea având legătură cu soția acestuia – Elisabeta (mama împărătesei Maria Tereza). Informații detaliate despre istoria orașului găsiți la această adresă web: csei.ro/prezentare/istori ... ului-dumbraveni.

Nu am stat foarte mult în oraș, în circa 40 de minute am explorat centrul, iar la întoarcere spre autoturism am cumpărat dintr-un magazinaș o gustoasă pâine cu cartofi. Plimbarea principală s-a desfășurat în Piața Timotei Cipariu, loc unde am găsit ușor și loc de parcare pentru autoturism. Acest loc de promenadă al orașului este un spațiu aerisit, un mic parc prevăzut cu alei și bănci, într-o latură fiind amplasat un monument închinat eroilor. Spațiul public central poartă numele marelui cărturar transilvănean, la fel și liceul din apropiere.

Timotei Cipariu s-a născut într-o localitate din județul Alba, la circa 65 km distanță de Dumbrăveni, tot pe malul unei Târnave, Mici de astă dată. Membru fondator al Academiei Române și „părinte al filologiei românești” (egco.ro/2020/02/21/canoni ... stre-istorice-2) savantul blăjean este omagiat în centrul orașului printr-un bust de bronz dezvelit în 2010 (autor: sculptorul Ioan Cândea).

Clădirea impozantă a Liceului „Timotei Cipariu” ne ocupă câmpul vizual, cele trei rânduri de ferestre mari definind stilul arhitectural istorist de la sfârșitul secolului al XIX-lea, moment în care se construiește cu ajutor financiar local și de la autoritățile austro-ungare grandioasa instituție de învățământ. Inițial Liceu maghiar de stat, după 1918 se transformă în liceu românesc și primește numele cărturarului Timotei Cipariu.

Vedeta orașului sibian, dacă se poate spune așa, este Biserica armeano-catolică „Sf. Elisabeta” . Lăcașul de cult este vizibil din toate punctele centrului istoric și chiar de la depărtare de pe drumul național. Lipsa uneia dintre cupole îi conferă o aură aparte, observi că îi lipsește ceva, dar absența coiful metalic din stânga (căzut la o furtună în 1927) parcă nu știrbește cu nimic frumusețea edificiului religios. Construcția începe în 1766, se încheie în 1783, biserica fiind sfințită abia în 1791; comunitatea armeană susține financiar această lucrare, o contribuție bănească având și împărăteasa Maria Tereza probabil în memoria mamei sale (orașul purtând numele Elisabetei).

Sunt multe de scris despre biserica armeană din Dumbrăveni, dar multe informații țin de sfera datelor tehnice, nume de meșteri care au contribuit la ridicarea, mobilarea și pictarea bisericii, descrieri specializate etc. Ajunși în fața bisericii ne copleșește măreția fațadei, portalul de la intrare, statuile cocoțate în nișe și pe acoperiș; te întrebi ce caută un asemenea exemplar reușit de arhitectură și artă într-un orășel modest de provincie – răspunsul stă în istorie, în priceperea negustorească a armenilor, în capacitatea lor financiară. Din păcate edificiul eclezial necesită lucrări urgente de restaurare, starea de degradare fiind vizibilă cu ochiul liber. Dar cine să mai cheltuie câteva milioane de euro pentru reabilitare? Cei 20-30 de armeni din localitate nu mai au resursele financiare necesare...

Ușa e deschisă – chiar mă mir, pătrund în biserică și descopăr frumusețea interiorului. Chiar dacă un grilaj de fier mă împiedică să pășesc în nava-sală reușesc să „gust” din barocul târziu etalat în biserică. Interiorul e luminos, albul pereților amplifică senzația de lumină iar auriul altarelor și culoarea picturilor crează un ansamblu reușit. Altarul central ne-o înfățișează pe Sf. Elisabeta într-o postură filantropică, pictură care repetă tema dintr-un altar lateral al bisericii vieneze Karlskirche. Din cele șase altare laterale prezente în biserică nu le zărim decât pe cele două mai apropiate de ușa de la intrare: Sfânta Cruce și Ioachim și Ana. Amvonul este nelipsit, un element discret dar care atrage totodată privirile, în vârful cupolei se află statuia Bunului Păstor.

Perimetrul pieței Timotei Cipariu este înconjurat de clădiri unele vechi de câteva sute de ani; împăratul Iosif al II-lea poposește la Dumbrăveni în 1773 și remarcă casele frumoase de piatră. Ceea ce vedem noi azi în jurul pieței, pe strada Mihai Eminescu și altele câteva din jur reprezintă nucleul cartierului armenesc, orașul propriu-zis construit spre anii 1800. Privim clădirile solide, cu etaj, divers colorate și ornamentate cu frontoane și frumoase ancadramente la ferestre.

În lateralul bisericii armenești pe strada Cuza Vodă descoperim castelul Apafi, un monument de secol al XVI-lea, trecut prin restaurări succesive. Descoperim o clădire în stil renascentist înconjurată altădată de ziduri și turnuri de apărare. Teoretic în 2010 aici s-a deschis o mică expoziție dedicată comunității armenești, momentan nu știu dacă mai funcționează, oricum castelul se află într-o stare proastă de conservare. Pot vedea peste gard unul din bastioane și o parte din corpul clădirii – monumentală, masivă, scorojită.

Am oprit câteva minute și în fața bisericii romano-catolice „Sf. Petru și Pavel” aflată în apropierea centrului vechi, pe strada Teilor. Construită la sfârșitul anilor 1700 zvelta biserică face parte din ansamblul fostei mănăstiri mechitariste din oraș. Fondatorul acestui ordin religios a fost călugărul Mechitar care și-a dedicat ultima parte a vieții, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, slujirii monahale și culturii națiunii armene. Am apreciat și în acest caz posibilitatea privirii în interior chiar și printr-un grilaj metalic. Interiorul e destul de bogat ornamentat în stil baroc, multe statui sunt amplasate în diverse locuri din interior, am reușit să văd și două altare laterale; exteriorul e destul de degradat.

Concluzii. Dumbrăveniul nu este un oraș mare, dar centrul vechi e drăguț. O oprire de circa o oră e suficientă pentru a vedea cele câteva monumente istorice și, poate, muzeul dacă e deschis. Așa cum scria la 1828 topograful vienez Joseph Adalbert Krickel Dumbrăveniul e un oraș deschis, curat și frumos construit... se află pe Târnava în comitatul Târnavei, într-o vale foarte plăcută și se remarcă, mai ales, datorită bisericilor sale. A fost o plimbare scurtă, plăcută, în care am apreciat faptul că am putut privi interiorul celor două biserici mari: armenească și romano-catolică. Chiar dacă grilajele de fier opreau accesul deplin tot este bine că ușile sunt păstrate deschise măcar pentru o privire scurtă – ai ce admira în interior.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI