ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
single
"ECHIPA" A INCLUS:
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTA MEDIE REZULTATĂ
80.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în Caracal și împrejurimi

Muzeul Romanațiului din Caracal – istorie la un preț derizoriu

TIPĂREȘTE URM de aici

Se mai poate scrie ceva frumos despre orașul Caracal după evenimentele din ultimul timp? Am încercat în vreo două articole publicate în vară să creionez zestrea istorică și culturală a acestei urbe: o descriere sintetică a centrului vechi și a principalelor obiective (vezi impresii) precum și prezentarea parcului istoric „Constantin Poroineanu” (vezi impresii). Cu ocazia incursiunii de o zi în orașul din apropierea râului Olt am vizitat o instituție muzeală reprezentativă pentru acest areal geografic: Muzeul Romanațiului.

Poziționare și acces. Instituția muzeală e situată pe o arteră importantă a orașului, care coincide și cu DN 6, intens tranzitată înainte de deschiderea noii centuri ocolitoare a urbei. Adresa oficială e: strada Iancu Jianu nr. 17, vis-a-vis oarecum de casa memorială Iancu Jianu (închisă momentan).

Muzeul nu are un program de funcționare prea prietenos cu publicul, de luni până joi e deschis între orele 09.00 – 16.00, iar vinerea între 09.00 – 13.30. Sâmbăta și duminica, atunci când se preumblă turiștii și localnicii au timp liber, e închis. Se deduce o lipsă acută de personal de specialitate și de supraveghere a colecțiilor.

În ceea ce privește tarifele nu o să vă vină să credeți: am plătit doar 1 leu pe biletul de acces, doamna muzeograf/custode/supraveghetor (nu știu ce funcție avea) lăsându-mă de capul meu să vizitez muzeul.

Clădirea Muzeului Romanațiului. Colecția muzeală de vază a orașului Caracal e găzduită de casa nepotului lui Iancu Jianu, Iancu N. Dobruneanu, o frumoasă clădire cu fațada tratată în stil neoclasic. Casa boierească a fost construită la sfârșitul veacului al XIX-lea, are o frumoasă copertină metalică și un fronton semicircular ornamentat, componentă arhitecturală care a deținut în mijloc său, în alte vremuri, un ceas. În interior camerele sunt înalte, spațioase, înzestrate cu stucaturi pe tavan și scene sculptate în lemn deasupra ușilor (doi câini de vânătoare prind o pasăre).

Scurt istoric. Actul de înființare datează din anul 1949, inițial muzeul având un patrimoniu format din opere de artă și exponate istorice. După 1950, atunci când se desființează județul Romanați, expoziția se mută într-o clădire istorică aparținând familiei

Jianu. Colecțiile se diversifică, apar colecțiile de etnografie și arheologie, se înființează o bibliotecă specializată. Din 1990 Muzeul Romanațiului a fost instalat în Casa Iancu Dobruneanu. Încă de anul trecut se scrie despre reabilitarea muzeului municipal – este și cazul!

Vizita la muzeu. În condițiile în care nu beneficiezi de explicațiile unui ghid, iar informațiile afișate sunt slabe calitativ vizita durează destul de puțin. Eu am poposit un pic mai mult de 30 de minute în condițiile în care m-am oprit mai mult în fața pieselor care mă interesau. Exponatele ordonate în ordinea cronologică a epocilor istorice sunt înșirate în vitrine pe parcursul a 8 săli de expoziție. Traseul de vizitare se desfășoară cumva circular, trecând dintr-o sală într-alta. Modul de expunere e învechit, moștenit din epoca comunistă.

Am intrat prin ușa deschisă în holul central, a apărut doamna dintr-un birou, i-am spus că doresc să vizitez muzeul, mi-a cerut 1 leu și am primit chiar și bilet, după care am fost invitat să merg singur prin sălile de expoziție.

Începem periplul muzeistic analizând harta fostului județ Romanați – o unitate administrativă istorică situată în regiunea Olteniei și care cuprindea părți din județele Olt, Dolj și o comună din Teleorman. Județul a existat ca formă administrativ-teritorială între anii 1864-1950. În același hol se află exponate din epoca paleolitică: multe fosile provenind de la animale preistorice și unelte din os folosite de oamenii primitivi. Epoca daco-romană e bine reprezentată de obiecte găsite pe șantierele arheologice din regiune. Mi-au plăcut mult vasele și figurinele aparținând culturii Vădastra. Interesantă este și vitrina care prezintă obiecte de la băile romane de la Romula: tubulaturi de ceramică, pavaje, cărămizi ștanțate.

Mulțimea vaselor de lut, păstrate integral sau fragmentar, de diferite mărimi și forme, ne atrag atenția asupra ingeniozității și măiestriei meșterilor olari. De o mare valoare sunt și figurinele antropomorfe și zoomorfe descoperite în fostul oraș roman numit Romula (pe teritoriul satului Reșca, comuna Dobrosloveni, județul Olt), capitală a provinciei Dacia Malvensis. Ruinele romane de la Romula au constituit în secolul al XIX-lea o sursă bogată de materiale de construcție pentru clădirile din orașul Caracal, situat doar la 10 km distanță.

Următoarele camere prezintă două acțiuni majore din prima jumătate a veacului al XIX-lea: Revoluția din 1821 și cea din 1848. Hărți, documente, litografii, cărți, arme, felurite obiecte pun în valoare frământările politice și sociale ale epocii. Am observat casca de pompier, aparținând unui caracalean participant la lupta de pe Dealul Spirii din 13 septembrie 1848. Într-un ungher se află o vitrină cu obiecte ce au aparținut lui Iancu Jianu: o psaltire, arme, coarne de animale pentru praf de pușcă, scrumiere, nisiparniță, etc.

Expunerea muzeistică continuă cu prezentarea succintă (mai ales prin reproduceri imagistice) a evenimentelor hotărâtoare din viața poporului român: epoca lui Alexandru Ioan Cuza, Războiul de Independență, Primul Război Mondial, perioada interbelică și cel de-al Doilea Război Mondial. Am reținut ocaua din vremea lui Cuza, o goarnă din Războiul de Independență, obiecte aparținând proprietarului casei (Iancu Dobruneanu), aspecte din viața orașului Caracal.

Scurta vizită s-a încheiat cu câteva fotografii efectuate în curtea muzeului unde este amenajat un mic lapidarium, mai multe piese masive din piatră fiind împrăștiate pe iarbă. Atrage atenția sarcofagul bogat ornamentat al unui edil și chestor roman care a trăit în Romula.

Concluzii. Patrimoniul muzeului din Caracal e unul valoros, mai ale piesele arheologice. Exponate importante participă permanent la expoziții tematice în țară și străinătate. Părerea mea este că trebuie să se facă o restructurare a colecțiilor, accentuarea obiectelor valoroase și modernizarea expunerii (poate la viitoarea reabilitare). O descriere mai amănunțită a colecțiilor muzeului găsiți la următoarea adresă web: cniptcaracal.ro/index.php ... eu-romanatiului. Sper să vină vremuri bune și pentru muzeele din orașele mai mici! .


---
Trimis de tata123 in 11.09.19 20:26:45
Validat / Publicat: 11.09.19 21:08:42
VIZUALIZĂRI: 282INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARACAL.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

Dana2008 [11.09.19 21:20:30] »

@tata123: Felicitări pentru articol!

Da, toată țara a auzit de Caracal localitate prezentată într-un context negativ.

Start vot!

Călătorii plăcute!

Numai bine!

tata123 [12.09.19 09:22:17] »

@Dana2008: Mulțumesc pentru aprecieri, sunt obiective care merită promovate. În ciuda modului de expunere învechit muzeul din Caracal deține obiecte valoroase, cu precădere din sfera pieselor arheologice. În 2015 de aici au plecat exponate spre o expoziție China (printre altele figurine antropomorfe), iar în vara aceasta piese de ceramică sunt „detașate” la o expoziție din Giurgiu.

Muzeul Romanațiului deține a cincea expoziție din lume ca importanță în ceea ce privește colecția de geme romane (descoperite la Romula).

Valori există peste tot!

tata123 [12.09.19 09:51:44] »

@all: Am văzut în Muzeul Romanațiului multe piese de ceramică aparținând culturii Vădastra, apărută în neoliticul mijlociu în partea de sud-est a Olteniei și parțial peste Dunăre.

Ceramica neolitică a acestei comunități se detașează prin culoarea neagră-cenușie, uneori cu accente plumburii. Apar forme și modele noi și se extind figurinile antropomorfe. Spiralele și meandrele cu care sunt ornamentate vasele sunt admirabile.

În P06 puteți vedea piesa supranumită Fetița de la Hotărani, o statuetă de lut aparținând culturii Vădastra care prin modelul decorațiilor redă în mod surprinzător piesele portului popular.

mihaelavoicu [12.09.19 10:26:42] »

Superb review! Ai dat o palmă celor care au defăimat Caracalul. Na, că mai auzim și lucruri bune!

Clădirea este superbă, iar unele din obiectele expuse, precum goarna de la P17, sau obiectele ce au aparținut lui Iancu Jianu, fac cinste oricărui muzeu de elită.

Felicitări și toate bune!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mihaelavoicu, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.110279798508 sec
ecranul dvs: 1 x 1