ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.11.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 1 zile
Prieteni
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 AD. + 2 COPII -- v: 9; 10

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Crovurile din Munții Mehedinți

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Drumeție spre crovurile mehedințene: Isverna - Crovul Mare

TIPĂREȘTE URM de aici

La mijlocul toamnei poposim pentru câteva zile la poalele Munților Mehedinți având drept bază pensiunea Conacu' Boierului din Ponoarele (vezi impresii). Vremea se anunța schimbătoare dar încă destul de caldă pentru sfârșitul lui octombrie. Planul acestei evadări din stresul cotidian prevedea o excursie nu foarte solicitantă în Munții Mehedinți, spre crovurile mehedințene.

Ce sunt crovurile? Sunt un tip de forme de microrelief, și anume mici depresiuni formate prin tasare naturală. Având forme circulare sau ușor alungite, aceste crovuri se dimensiuni variabile și, uneori, acumulează apă formând lacuri. Interesant este faptul că aceste forme de relief apar cu precădere în zona de câmpie, crovurile din Munții Mehedinți fiind niște exemple inedite, atipice oarecum. Ne așteptăm ca odată ajunși pe creastă să găsim numai vârfuri montane, ei bine, aici descoperim o înșiruire de crovuri = adâncituri, văi, poieni (de altfel, crovurile din acest areal muntos sunt numite popular „Poienile de Sus” ) înconjurate de ziduri de piatră și pigmentate cu lapiezuri.

Traseu Isverna – Crovul Mare. Drumeția în care am pornit voioși și destul de târziu pornește din localitatea Isverna, dintr-un cătun situat la sfârșit de drum asfaltat, este marcat cu cruce roșie, are o lungime de circa 6 km și o diferență de nivel de aproximativ 750 m, clasificare grad dificultate – mediu (nerecomandat pe timp de iarnă), timp estimat de parcurgere: 2 ore și jumătate (în materialele oficiale – visitmehedinti.ro/Isverna ... -orizonturi-noi). Loc plecare traseu: google MAPS.

Ajunși în satul Isverna, virăm stânga pe lângă Primărie și biserică și mergem pe DC50 până se termină drumul asfaltat, imediat după un pod – aici este locul unde putem parca autoturismele. După echipare pornim agale pe drumeagul ce se deschide pe partea dreaptă, pe lângă un pârâu. La nici 300 m distanță trebuie să o luăm spre stânga pe un alt drumeag înierbat (lipsește un indicator) și începem a urca. Dar urcare din aia serioasă pentru niște orășeni care ne scoate limba de un cot, ne încetinește nespus de mult, popasurile dese fiind cheia marilor succese! :) Vorbim aici de circa 1 km parcurs pe făgașe scobite de șuvoaiele de apă și o diferență de nivel „consistentă” . Efortul ne este răsplătit de priveliști de toamnă superbe.

Casele din vale devin tot mai mici, crestele stâncoase se apropie, ciuperci și fructe de pădure împânzesc terenul de lângă potecă, câmpuri întregi de ferigi ruginii creează o imagine de toamnă autentică. Întâlnim pe o vale un câmp de lapiezuri fragmentat de tufe de măceșe, copaci singuratici și vreo două izoare cu apă rece. După urcușul solicitant urmează o porțiune de potecă ceva mai plată, ici-colo zărim marcajul turistic. Ne oprim pe o băncuță de lemn sub un copac pentru a lua o gustare, atât adulți, cât și copii fiind „epuizați” energetic.

Am continuat încă 1,5 kilometri pe potecă, am depășit vreo două gospodării temporare, am cules nuci, ne-am adăpostit vreo 10 minute de picurii de ploaie care începuseră să cadă din cerul plumburiu. Ajunși la o „intersecție” unde trebuia să schimbăm direcția și de unde începea un nou urcuș ne oprim pe malul unei ape zglobii; studiez schițele printate și îmi dau seama că nu mai aveam timp suficient să ajungem în Crovul Mare în stilul acela de mers. Era deja ora 14.00, plecasem de circa 3 ore și parcursesem doar jumătate din traseu, vreo 3 km. Deși știam că la coborâre aveam să mai scurtăm din timpul de parcurgere, am ținut cont și de dorințele copiilor și de faptul că noaptea se lasă mult mai devreme, la care se adaugă faptul că ploaia pândea după stânci. Mulțumiți de fermecătoarele peisaje văzute ne întoarcem spre autoturisme, reușim să scoatem un timp bun la întoarcere, doar o oră și jumătate.

Concluzii. Recomand traseele din Munții Mehedinți, găsiți locuri fabuloase în zonă: chei, vârfuri, crovuri, cascade, cătune pierdute, peșteri misterioase. Am remarcat în legătură cu traseul Isverna-Crovul Mare, parcurs parțial, câteva lucruri ușor negative: marcajul intermitent uneori și lipsa săgeților indicatoare la intrare pe traseu (se pare că existau la un moment dat, dar au dispărut).

Deși nu ne-am atins ținta – Crovul Mare – drumeția în natură a fost minunată, efortul fiindu-ne răsplătit cu vârf și îndesat în sensul bun. Ne-am distrat cu copiii, ne-am bucurat de aer curat, am văzut peisaje spectaculoase, am făcut mișcare fizică. Pentru orășeni asemenea ieșiri montane sunt un prilej de a-și încărca bateriile, o adevărată destresare.

Alegeri inspirate!


---
Trimis de tata123 in 10.11.20 16:31:00
Validat / Publicat: 10.11.20 19:14:52
VIZUALIZĂRI: 154INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL RETEZAT-GODEANU.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX [10.11.20 19:11:46] »

Mutat în rubrica "Crovurile din Munții Mehedinți, MASIVUL RETEZAT-GODEANU" (nou-creată pe sait)

webmaster [10.11.20 20:07:02] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinnascris / TELEFON [10.11.20 20:19:28] »

@tata123:  Vai ce m-ai amuzat! Noroc cu masca, altfel se uita lumea din autobuz la mine ​​

​​Ați mers ca melcii, apoi ați și mâncat, mai greu cu burțile pline. Plus că începuse și ploaia... ​​

​​Și cu toate astea, drumeția a fost binevenită, foarte frumoase peisajele, culorile sunt deosebite iar ciupercile sunt tare haioase.

Mi-ai amintit de omul meu, care se văita in fiecare seară la Roma, parcurgeam 15 km/zi, noaptea când ajungeam in cameră avea ciorapii rupți la degete, in adidași

De atunci nu se mai lasă "păcălit", a terminat cu drumurile, drumețiile și alte "prostii obositoare". ​​

Bravo, felicitări!

​​

tata123 [11.11.20 09:53:21] »

@krisstinna:  Ha, ha, ha. Daaa, ne-am mișcat greu, am plecat târziu după micul dejun, fetele au stat de vorbă mult pe drum, prea mult (nu se văzuseră de câteva luni de zile), am fotografiat foarte mult etc. Rezultatul = doar jumătate de traseu

În definitiv a contat voia bună​, distracția drumeției, peisajele frumoase, mișcarea fizică. Vom mai ajunge în zonă și poate vom reuși să vedem crovurile (ele rămân permanent acolo - hi, hi, hi). Zona se pretează plimbărilor ușoare, voi reveni în curând cu un articol dedicat.

Mulțumesc! Numai bine! ​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0799369812012 sec
ecranul dvs: 1 x 1