ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.02.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: TITAN
LUNA
FEB-2020
prieteni
"ECHIPA" A INCLUS:
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
98.33%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Unde mâncăm în București?

Grivița Pub – alune, bere, burgeri și costițe la jar

TIPĂREȘTE

În ultimii ani am fost de mai multe ori la acest local și experiențele gastronomice plăcute mă îndeamnă să recomand din nou Grivița Pub & Grill. Ultima vizită desfășurată acum câteva zile mi-a încântat papilele gustative și aș reveni cu câteva precizări și fotografii.

Istorie și nu numai

Din punct de vedere al istoriei urbane Calea Griviței reprezintă o arteră valoroasă, mulțimea de clădiri de patrimoniu indicând o dezvoltare intensă a zonei. „Drumul Târgoviștei” cum era numit până la Războiul de Independență, făcea legătura între Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei), Gara de Nord și Podul Constanța (zf.ro/ziarul-de-duminica/ ... badescu-8258963).

Grivița Pub & Grill ocupă parterul fostului Hotel Grivița (Bratu) , o clădire restaurată și care și-a păstrat funcțiunea de hotel. Se cuvine să menționăm că în acest hotel a locuit în perioada interbelică marele muzician George Enescu, apropierea de gară fiind un atu pentru maestrul care se afla mereu pe drumuri între concerte. Apartamentul dotat cu pian era închiriat de George Enescu săptămâni la rând când poposea în București. La inițiativa inginerului Ion Stafie în 2019 s-a dezvelit o placă care amintește de prezența în această clădire a cunoscutului muzician român (cetateanul.net/utile/timp ... o-hotel-grivita).

De numele aceluiași hotel interbelic de două stele – construit în 1905 – se leagă și ultimii ani din viața sopranei Hariclea Darclée. Muzicologul George Sbârcea a vizitat-o pe artista în vârstă de 78 de ani la Hotelul Bratu, în 1938: Am bătut timid la ușa camerei de hotel, după ce îmi anunțasem vizita prin câteva rânduri stângace, lăsate în ajun la portar cu biletul de vizită al lui Eftimiu. O rugasem pe fosta cântăreață încărcată de atâta glorie să pregătească poze, afișe, programe, corespondență și tăieturi din ziare pentru a putea scrie despre ea deocamdată câteva articole la revista clujeană al cărei colaborator eram de mulți ani. Hariclea Darclée mi-a vorbit pe un ton simplu și obiectiv despre trecutul ei. N-a fost nevoie să-i pun întrebări, fiindcă știa ce și cât să împărtășească pentru a oferi o imagine despre ceea ce fusese și săvârșise..... Darclée își păstra amintirile pe un raft al dulapului din hotel, în mici teancuri legate cu panglici, în două valize. Știa că ele sunt un fragment neprețuit al istoriei teatrului de operă european și românesc din perioada 1890 – 1920.

Să revenim la Pub-ul nostru…

Ajunși pe Calea Griviței la nr. 130 pătrundem printre două butoaie metalice și uși de sticlă cu înscrisuri haioase în clădirea istorică care adăpostește localul. Interiorul e împărțit în două aripi urmărind configurația construcției: o latură pe strada Polizu, cealaltă latură pe Calea Griviței, unite printr-o sală mică rotundă pe colț.

Ultima vizită am petrecut-o pe latura de pe Calea Griviței, aripă extinsă și având aspect de cafenea. Mesele colorate, înalte, și scaunele metalice tip bar ocupă cea mai mare parte a spațiului. În capăt pe perete troneză un aranjament din mușchi conținând denumirea localului, pervazurile largi ale ferestrelor – adevărate vitrine – conțin diverse obiecte ornamentale, iar o parte din geamuri sunt inscripționate cu desene și texte-reclamă. Designul interior denotă modernism și eleganță, atmosfera e plăcută, muzica în surdină. În partea de cafenea există și un tv lcd de mari dimensiuni montat pe perete. Pe stâlpi sunt table cu înscrisuri haioase, un raft cu obiecte decorative e lipit de un perete, corpuri moderne de iluminat atârnă din tavan.

Meniul e reprezentat de o foaie format A3 tipărită față-verso, localul bazându-se pe câteva produse de bază gătite la jar. Astfel găsim vită, pui, porc, oaie, rață și pește la jar, apoi cârnați, burgeri, garnituri (cartofi) și câteva startere + desertul casei. Partea de băuturi e bine reprezentată de diverse sortimente de bere, vin sau tării.

Niciodată nu am găsit atât de aglomerat la Grivița Pub & Grill ca zilele trecute, fără rezervare în weekend fiind greu de găsit loc după-amiaza. Am sesizat prezența a numeroși străini, există chiar meniu special în limba engleză. O chestie drăguță o reprezintă faptul că se pun la dispoziție gratuit alune, una din „regulile casei” fiind: cojile de alune au libertate deplină pe podea.

Am ales din meniu ca de fiecare dată coaste de porc la jar (30 lei), delicioase de fiecare dată; porția vine însoțită de cartofi prăjiți cu parmezan, salată și o bucată de pâine cu semințe caldă. Am mai gustat și de la comeseni pui la jar (26 lei) care are în plus și un sos ori ceafă de mangalița la jar (44 lei), feta cu roșii la jar (25 lei – gustoasă rău). La penultima vizită am încercat și desertul casei care consta în vreo trei feluri de prăjitură-bezea (15 lei porția) – dulce și sățioasă. Cafeaua espresso (8 lei) și limonada (15 lei) foarte bune.

Concluzii. Noi ne-am simțit bine de fiecare dată când am mers la Grivița Pub & Grill, am apreciat gustul bucatelor la jar și amabilitatea personalului. Recomand cu încredere o seară petrecută la Grivița Pub, acolo unde cojile de alune au voie pe jos :)

Alegeri inspirate!


---
Trimis de tata123 in 17.02.20 08:38:42
Validat / Publicat: 17.02.20 14:34:13
VIZUALIZĂRI: 310INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ROMÂNIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

DOINITA [17.02.20 16:19:57] »

Interesant loc de potolit foamea cand provinciali veniti din nordul tarii ajung la capitala.

Sper sa ii trec pragul macar o data si sa ma bucur si eu de bunatatile jaruite, dar mai ales de apetisantul desert.

Sa va fie de bine!

Carmen Ion [17.02.20 16:30:27] »

@tata123: E un loc de care ”m-am împiedicat” deseori în anii 1980, fiind situat între serviciu și casă.

La vremea aceea, restaurantul era, la fel ca și hotelul, unul modest, frecventat mai mult de călătorii cu timp de pierdut în așteptarea trenului la Gara de Nord, aflată în apropiere.

Observ că Grivița s-a rebranduit, transformându-se într-un loc șic, preferat probabil în majoritate de hipsteri, motiv pentru care prezența mea acolo ar ridica media de vârstă la cote nejustificate.

Măcar dacă, în locul cojilor de alune, s-ar da liber la mucuri de țigări pe podea...

În rest, numai de bine: meniul și prețurile par atrăgătoare iar decorul haios (cu excepția scaunelor funky dar incomode).

tata123 [19.02.20 08:37:04] »

@DOINITA: Localul este o opțiune bună de luat masa pentru călătorii care vin prin Gara de Nord sau autogările din preajmă și au un pic de timp liber. Atenție, restaurantul se deschide zilnic după ora 12.00. Mulțumesc pentru aprecieri!

@Carmen_Ion: Grivița Pub & Grill este un loc cald, cu mâncare bună și atmosferă relaxantă. Scaunele înalte sunt prezente doar pe latura numită „cafenea”, în rest găsiți scaune normale.

Zona a început să se schimbe după demolările de pe Calea Buzești pentru magistrala Berzei-Piața Victoriei. Pe locul fostului Cinema Feroviar a apărut deja un bloc din sticlă și metal (b365.ro/dupa-ce-a-demolat ... lex_181771.html).

Mulțumesc pentru vizită, ecou și aprecieri. Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, DOINITA, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.165795087814 sec
ecranul dvs: 1 x 1