BUCUREȘTI / ROMÂNIA — atracţii turistice; excursii opţionale; unde/cum ne distrăm? unde mâncăm? [pag. 1/2]
Locul cel mai ascuns al Gării de Nord (până de curând)
Prea mult nu voi avea de povestit despre acest loc, deoarece colegul nostru @tata123 a făcut-o cu foarte puțin timp în urmă, adică în 19 iunie a. c. Nu mult timp după aceea, la începutul lunii iulie aud la radio că Salonul Regal al Gării de Nord poate fi vizitat între ora 10:00 și 14:00 p. m. În aceeași zi ne anunță și colegul @tata123 același lucru, printr-un ecou postat la articolul lui.
Spre deosebire de vizita lui, când doritorii au fost lăsați să pășească chiar [...] — citește
- Vezi toate cele 46 impresii (Alte) Muzee ale Bucureştiului / BUCUREȘTI
„Orhideea Spa”, un spa interesant în centrul Bucureștiului
Cândva, anul trecut, am primit un cadou. Două vouchere pentru acces „all inclusive”, de o zi, la Orhideea Spa. Nu știam nimic despre această facilitate, unde se găsește, ce oferă, care sunt condițiile de calitate. Un timp am tratat cu indiferență cele două petice de hârtie. Apoi, mi s-a atras atenția că acestea expiră la jumătatea lui martie, și că ar fi păcat să le pierd. Atunci, într-o zi cu soare la început de martie, am decis: Să mergem!
Între timp făcusem [...] — citește
[Biserica de lemn Sfanta Maria, Voluntari] Raiul ascuns la marginea Bucureștilor
Am ajuns aici poate nu intamplator si inca multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta experienta.
Pe o alee stramta, inconjurata de case se afla acest colt de rai, ferit parca de mediul urban. E ca o oaza spirituala in mijlocul desertului citadin. Inca de cand am trecut de poarta de lemn, am fost uluit de un peisaj pe care nu l-am mai vazut in curtea niciunei biserici: o cascada care parca izvoraste de niciunde. M-am inchinat la moastele Sfantului Pangratie, iar apoi am avut bucuria de a-l [...] — citește
- Vezi toate cele 63 impresii [Alte] Biserici, mânăstiri în București și împrejurimi / BUCUREȘTI
Palatul Patriarhiei și Palatul Patriarhal
Vă povesteam într-un articol scris luna trecută, istoria pe scurt a unui loc din inima capitalei noastre, Dealul Patriarhiei, un loc pe care nu l-am găsit descris în nici un articol pe acest site deși este foarte important din punct de vedere istoric și este și ușor de vizitat. Dacă biserica Patriarhiei a fost deschisă vizitării mereu (și slujbelor), clădirea unde s-au luat hotărâri istorice pentru poporul nostru, Palatul Patriarhiei cum este cunoscut astăzi, a fost deschis [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Ansamblul Dealul Patriarhiei Române / BUCUREȘTI
O zi de vacanță reusita
Vara, vin destul de des la acest Aquapark. In fiecare an observ cat de curat și în ordine este totul - sezlongurile și umbrelele (extrem de multe) asezate întotdeauna la locurile lor, apa in piscine foarte curata și bine tratata, restaurantele curate și meniul diversificat.
Ieri am fost din nou la Divertiland și am fost întâmpinată de către un domn Baloo (e prima oară când l-am văzut) care cu un zâmbet larg pe față și multă amabilitate m-a ajutat să achiziționeze biletele [...] — citește
- Vezi toate cele 37 impresii Aquapark Divertiland [Chiajna] / BUCUREȘTI
Curat și frumos
Îmi place, dar cam scump.
Mă enervează că lasați în pace copiii care se urcă în sus pe tobogan.
De exemplu, fetița mea de 10 ani era gata să„rămână" fără față din cauza unor adolescente care stăteau de vorbă la baza toboganului. Pe fața ei s-a așezat în fund una dintre adolescente.
A plâns foarte mult după.
Sunt foarte supărată din această cauză. [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Aquapark Magic Place Dâmbovița / BUCUREȘTI
Arcul de Triumf din București
În perioada iunie – octombrie din 2023, Arcul de Triumf din București a putut fi vizitat (la interior) în intervalul orar 14:00 – 21:00, doar sâmbătă și duminică. Eu am aflat târziu, cum am eu obiceiul. Venea toamna și mă tot porneam, fără succes, să văd Arcul de Triumf la interior precum și terasa cu priveliște panoramică spre București. Nu mă urneam, ba de una, ba de alta, ba era prea cald și zăceam că Bucureștii îs arși chiar și în final de octombrie, ba [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Arcul de Triumf / BUCUREȘTI
Săli de spectacole bucureștene (II): Ateneul Român – Știați că... ?
Despre Ateneul Român s-a scris mult, aici și peste tot. Iată că am ajuns și eu să văd această clădire emblematică a Bucureștiului și chiar să audiez un concert al Filarmonicii. Chiar dacă nu ești fan al acestui tip de spectacol nu ai cum să nu fii impresionat de muzică și muzicieni, mai ales că am avut parte de un concert special cu partituri cunoscute. Simți vibrația sunetelor, emoția te copleșește, acustica este extraordinară.
Adresă: str. Benjamin Franklin nr. [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii Ateneul Român / Palatul Ateneului / BUCUREȘTI
Mărcuţa - mănăstire, cetate, ospiciu
Comemorarea lui Eminescu din ianuarie 2023 mi-a amintit că de mult voiam să ajung la Mărcuța, la biserica din cartierul bucureștean Pantelimon, fostă mănăstire și totodată ospiciu în care și marele nostru poet și-a petrecut o parte din viață, în suferință. Aflasem că se organiza în ziua de vineri, 13 ianuarie 2023, de la ora 18.00, evenimentul cultural "Eminescu în vers și cânt", care avea să cuprindă momente lirice, dar și un concert coral. Din păcate, n-am reușit [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Biserica (Mănăstirea) Mărcuța / BUCUREȘTI
O bisericuta de suflet
La 20 de km. de Bucuresti pe DN1 se afla comuna Corbeanca. Din DN1 se merge cca 1,5 km si se intra in localitate. Comuna s-a dezvoltat foarte mult dupa 1989, devenind acum o asa zisa "zona rezidentiala". Comuna are un aflux mare de turisti care vin la ferma-hipodrom unde un numar de cai foarte bine intretinuti sunt atractie atat pentru copii cat si pentru maturi care invata acest sport nobil. Atat localnicii nascuti aici cat si cei "naturalizati" in ultimii 20 de ani au bucuria de a merge la [...] — citește
București. Biserica lui Bucur Ciobanul
Biserica lui Bucur Ciobanul – un popas al sufletului
Religia este o chestiune foarte intimă, despre care nu se poate glumi! Sau, mai bine zis, s-ar putea glumi despre orice, dar despre religie parcă nu se face. Poți lua Moartea în râs, deși, oricât ai glumi, ea are ,mereu , ultimul cuvânt — și încă unul veșnic. Te poți amuza de cele mai diverse aspecte ale vieții; până la urmă, nu e puțin lucru să rămâi vesel, indiferent ce-ți trântește existența în cale.
Dar [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Biserica lui Bucur Ciobanul / BUCUREȘTI
Biserica ostășească „Sfântul Mina”
Unde se află?
În București, cartierul Drumul Taberei, pe B-dul General Vasile Milea nr. 7, sector 6, foarte aproape de intersecția cu B. dul Timișoara. Mai precis: este vis-à-vis de Mall-ul „AFI–Cotroceni” . Mijloacele STB sunt: tramvaiele nr. 1 (sau 10 care circulă pe același traseu, dar în sensuri opuse), 11,25, troleibuzele 69,90,91,93,96, sau autobuzele 126,168,268,368. - stația „AFI” . Pentru cei care nu știu, scriu că AFI-Cotroceni s-a construit pe locul unde se [...] — citește
Mina
Biserica Sfântul Mina din București se află aproape de centrul capitalei, având o intrare din Bulevardul Corneliu Coposu și alta, pe partea cealaltă a curții, pe strada C. F. Robescu despre care aflu că a fost primar al capitalei și a trăit între anii 1841 și 1919. Așa scrie pe garduri.
Wiki ne spune așa: a avut două mandate la primăria Bucureștilor între anii 1896 – 1899 și între anii 1902 – 1904 iar în 2021 o stradă a Bucureștiului îi poartă numele și anume [...] — citește
Biserica „Sfântul Nicolae” de la Universitate – monument unicat
În zi de Sfântul Nicolae...
În Bucureștiul de azi descoperim monumente care, prin valoarea lor, ilustrează o epocă istorică, ne deschid ferestre spre stiluri arhitecturale variate și evocă o lume ce se detașează de cotidianul urban. În zonele centrale sau în cartierele mărginașe se păstrează construcții deosebite legate de mediul familial (case sau locuințe individuale), de administrația publică (școli, primării, spitale etc.), de mediul de afaceri (prăvălii, ateliere) [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Biserica Sfântul Nicolae / Biserica Studenților / Biserica Rusă / BUCUREȘTI
Cu 'Autobuzul muzeelor': linia 362
Acum o saptamana, asteptam in statia "Carol", pe Mosilor, troleibuzul 66, ca sa ma duc acasa. Vad ca soseste in statie un autobuz, care avea afisat traseul: Parcul Carol - Piata Presei Libere. "Vreo linie deviata, pentru lucrari", m-am gandit eu.
O doamna ma intreaba: "Merge la Obor? ". "Nu", i-am raspuns, automat. Ma gandeam ca face la stanga, pe Dacia.
Curioasa, am ajuns acasa, si m-am documentat pe internet: Linia 362, inaugurata in noiembrie 2017, are un traseu care isi propune accesul [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii București City Tour / BUCUREȘTI
Muzeul National al Literaturii Romane (MNLR) // partea a 3-a – Tudor Arghezi
Informatii utile
Adresa
Str. Martisor, nr. 24, sector 4, București, in zona Big Berceni. Se ajunge puct ochit punct lovit introducand adresa sau destinatia (casa Memoriala Tudor Arghezi) pe Google Maps sau pe waze.
Programul de vizitare
De marti pana duminica intre orele 9 – 17 in lunile 11 – 02 si intre orele 10 – 18 in lunile 03 – 10.
Bilete. Preturi.
Taxa de vizitare este 10 lei biletul intreg si 5 lei biletul redus.
Noi am avut bafta ca am fost aici [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Casa Memorială Tudor Arghezi / BUCUREȘTI
Castelul lui Ţepeş - Ziua Porţilor Deschise la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
Plimbându-mă pe aleile umbroase ale Parcului Carol am privit de multe ori spre turnul Castelului lui Ţepeş. De primăvara până toamna târziu, frunzişul bogat al arborilor fereşte surprinzătoarea clădire cu aer medieval de privirile curioase ale plimbăreţilor. Ştiam că de câţiva ani buni Castelul se află în administrarea Ministerul Apărării Naţionale, ca sediu al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Deci greu de vizitat... dar nu imposibil! Am citit impresiile scrise [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Castelul Țepeș / BUCUREȘTI
Am intrat în Altarul Catedralei Mântuirii Neamului
Cu bucurie și recunoștință pentru ajutorul divin pe care l-am primit de la EL, din Cer, vă spun că am reușit ceea ce de multă vreme îmi doream: să intru în Altarul Catedralei Neamului, care s-a sfințit - după cum am văzut cu toții în mass-media – duminică, 26 oct. 2025, de sărbătoarea Sf. Dumitru.
Se știe că noi, femeile, nu suntem primite în altar decât după sfințirea și, apoi, câteva zile după sfințirea de deschidere a unui lăcaș de cult, fiecare biserică [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Catedrala Mântuirii Neamului / BUCUREȘTI
Bellu Catolic - între istorie, artă și minuni
După ce @adso a adus în discuție Cimitirul Armenesc din Botoșani (vezi impresii) am căutat și regăsit schița unui asemenea articol, realizată cu vreo doi ani în urmă, dar nepublicată (mi-am amintit, de asemenea, de discuțiile generate „pe vremuri” de un astfel de material... hi, hi).
Istorie
Pe lângă rolul funerar și de comemorare, unele cimitire sunt și o mărturie istorică, artistică și culturală, reflectând tradițiile, valorile și evoluția unei comunități [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Cimitirul Monumental Bellu (Șerban Vodă) / BUCUREȘTI
O impresie nu prea buna
Sâmbăta 27 ian 2018 am fost cu copii pt prima data la divertiland pipera. Preturile foarte piperate comparativ cu ce ne-a oferit.
Multe dintre locurile de joaca erau fie închise pt asa zise îmbunătățiri fie erau într-o stare mare de uzura. Erau inchise BUNGEE DOME, Bumper Cars, Arcade games.
Biliardul la o masa nu avea toate bilele și betele iar paletele de la ping pong parca le rosese cățeii.
Copii (6 și 9 ani), s-au plictisit foarte repede iar lipsa de lumina naturala, ne-a [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Divertiland Playland / BUCUREȘTI
Domeniul Știrbey din Buftea
Ziua de 1 mai 2018 nu prevedea nimic spectaculos pentru mine, nu programasem nici o minivacanță, nici măcar o ieșire la iarbă verde sau grătar. O informație aflată în acea dimineață avea să pună în mișcare rotițele și să conducă către un plan care s-a concretizat târziu după-amiază. Știrea se referea la picnicul organizat la Palatul Știrbey de la Buftea, manifestare cu intrare liberă. Știam despre existența acestui monument istoric și de parcul ce îl înconjoară [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Domeniul și Palatul Știrbey [Buftea] / BUCUREȘTI
Ferma Animalelor. Ce am gasit dupa 2 ani de pandemie? ????
"Grădina zoologică este un fel de laborator în care animalele studiază obiceiurile oamenilor care trec zilnic prin faţa cuştilor. " - Denis Waitley
____
INTRO
Cel mai recent vizitasem ferma prin 2019, adica inainte de pandemie.
Cred ca o sa devina un cliseu asta cu "inainte" si "dupa" pandemie. Dar na... trebuie sa ne obisnuim cu asta pentru ca intr-un fel sau altul ne-a schimbat viata.
Revenind... stiind ca pe 1 iunie va fi probabil coada si lume mai ceva ca la noaptea muzeelor, am [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Ferma Animalelor [Pantelimon] / BUCUREȘTI
Festivaluri tematice în Capitală - vara lui 2026
În fiecare weekend de vară se desfășoară în București diferite evenimente, unele dintre ele agresiv promovate pe rețelele de socializare și media online. Atras de aceste reclame, dar și de tematica propusă, din aria călătoriilor mele recente, am vizitat o serie de asemenea evenimente.
The Good Greek Days – Kalimera, București!
Desfășurat sâmbătă și duminică pe o porțiune din bulevardul Ferdinand I, între Biserica Greacă și Foișorul de Foc (vezi impresii), [...] — citește
- Vezi toate cele 88 impresii Festivaluri, târguri, expoziții bucureștene / BUCUREȘTI
Fortul 13 Jilava – istorie și teroare
Weekendul ce tocmai s-a încheiat s-au desfășurat în Capitală o mulțime de evenimente, mare parte prilejuite de sărbătorirea „Zilelor Bucureștiului” , „Săptămânii Europene a Mobilității” și „Zilelor Europene ale Patrimoniului” . Printre activități s-au numărat o serie de vizite ghidate la Fortul 13 din Jilava.
Am revenit după 15 ani în locul cunoscut drept una dintre cele mai cumplite închisori politice din România (vezi impresii), un simbol al terorii și al [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Fortul 13 Jilava [Jilava] / BUCUREȘTI
Gradina Botanica - Frumoasa si Bestia - Gradina de lumini
O lume de poveste, un spectacol luminos, o noapte feerică cu titlu de basm: Frumoasa si Bestia. 😍Aceasta este tema propusa si aranjată in Gradina Botanica din Bucuresti, in perioada 25 octombrie 2024- 2 martie 2025. Daca as fi stiut de la inceput despre acest interval foarte generos in care are loc expozitia luminilor, marturisesc ca nu m-as fi inghesuit cu atatia doritori deodata in primele zile... 🤔*Pentru cine nu a fost niciodata aici, Gradina Botanica 'Dimitrie Brândza' din [...] — citește
- Vezi toate cele 17 impresii Grădina Botanică Dimitrie Brândză / BUCUREȘTI
În București, la Grădina Zoologică
A venit primăvara. Natura s-a trezit la viață, la fel și dorul meu de plimbări, de călătorii. Vreau o ieșire de o zi, undeva... aproape de București. Dar până să mă hotărăsc ce voi alege, revizuind listele de opțiuni turistice - unele foarte vechi - privirile mi se opresc asupra Grădinii Zoologice din București. Nici nu știu cât timp a trecut de când am fost ultima oară acolo. Să tot fie câteva zeci de ani, poate chiar mai bine de patru, așa încât - nefiind în [...] — citește
- Vezi toate cele 12 impresii Grădina Zoo [Băneasa] / BUCUREȘTI
Inedit in București - Pinacoteca și Biblioteca UNArte (III)
Revin cu o scurtă prezentare a unui nou reper cultural bucureștean, deschis publicului chiar ieri, 1 iulie. Universitatea Națională de Arte din București a inaugurat două clădiri recent reabilitate, care adăpostesc noua Bibliotecă și Pinacoteca universității. Mulți ani trecând pe lângă sediul UNArte vedeam în curtea interioară o casă deosebit de frumoasă din punct de vedere arhitectural, dar în stare de degradare avansată. Situația s-a schimbat în ultimii ani când au [...] — citește
- Vezi toate cele 175 impresii La pas prin Bucureşti / BUCUREȘTI
Zbor de agrement de pe aerodromul Letca Nouă
Un vis ceva mai vechi, amânat sine die din cauze obiective, s-a materializat toamna trecută: să zbor cu avionul.
Dar nu în calitate de pasager pe o cursă de linie, ci în carlingă, alături de pilot și de ce nu? să pun și eu mâna pe manșă...
Cum spuneam, asta am vrut să fac de ziua mea acum vreo doi ani, înainte să ies la pensie. Cumpărasem un voucher pentru un zbor de agrement și prima lecție de zbor dar a trebuit să renunț.
Însă nu de tot. De black friday, am luat alt [...] — citește
- Vezi toate cele 42 impresii La pas prin împrejurimile Bucureştiului / BUCUREȘTI
Lagoon Park – plaja urbană din București
A sosit toamna pe meleagurile românești, dar totuși vreau să vă aduc în atenție un nou punct de atracție estival amplasat în CapitalăPrin iunie canalele media anunțau deschiderea la București „a primei plaje urbane din Europa Centrală și de Est” (o tehnologie specială), o investiție de zeci de milioane de euro care a transformat o fostă platformă industrială din nordul Capitalei într-un loc de relaxare și petrecere a timpului liber pe perioada verii.
Ce înseamnă [...] — citește
Melcul Ierarhului Antim Ivireanul și Muzeul de artă veche
????Introducție: Atenție, articol cu o întindere considerabilă. Unele chestii pot fi interesante!
Melcul este un animăluț (un tip de moluște de fapt????) simpatic, prezent în jocurile și cântecelele copilăriei multora dintre noi. E cunoscut drept ființa care își cară casa în spate și se mișcă cu încetinitorul. Ei bine, melcul a fost ales drept simbol de către o înaltă față bisericească, un mare om de cultură – Antim Ivireanul. Undeva în spatele blocurilor [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Mănăstirea Antim // a Tuturor Sfinților / BUCUREȘTI
Mănăstirea Sitaru – o ctitorie boierească deosebită (de la prăbușire la renaștere)
În împrejurimile Bucureștiului sunt prezente o serie de obiective interesante chiar dacă la prima vedere nu pare a fi așa. Găsim numeroase mănăstiri și schituri, majoritatea încadrate drept monumente istorice, clădiri istorice – forturi și conace, locuri naturale – lacuri și păduri, construcții antropice – parcuri de agrement. În nordul Capitalei, într-un areal natural în care mai există pâlcuri din vechii Codri ai Vlăsiei și o mulțime de lacuri și bălți viața [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Mănăstirea Balamuci-Sitaru [Sitaru] / BUCUREȘTI
Mănăstirea Bolintin – spiritualitate, natură, relaxare
E vorba despre o mănăstire, despre o biserică care întărește versurile cântate de trupa Taxi („Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici” ), despre Natură, despre o stare de bine.
Zi de Paște, cu soare și timp liber berechet. Ne gândim să mergem undeva în împrejurimile Bucureștiului pentru o plimbare în Natură, o clipă de reculegere și momente de relaxare. Cunosc de câțiva ani existența acestui locaș de cult, dar abia acum a venit vremea unei vizite, mai [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Mănăstirea Bolintin [Malu Spart, Bolintin-Vale] / BUCUREȘTI
Manastirea Căldăruşani redivivus
De ce acest titlu? Pentru că până acum sunt singurul user care am vizitat-o în plin proces de restaurare pentru a fi adusă la frumuseţea şi complexitatea de altădată. Pe AFA despre Manastirea Căldăruşani s-au scris 7 reviewuri între 2008-2016 de către userii grei ai acestui sait de turism, aşa încât nu voi insista mult pe datele istorice prezentate în amănunt în reviewurile amintite, nici pe descrierea bisericii mari care era încuiată şi acoperită de schele dar încerc [...] — citește
- Vezi toate cele 8 impresii Mănăstirea Căldărușani [Gruiu, IF] / BUCUREȘTI
Mănăstirea Cernica: Punct de Întâlnire cu Spiritualitatea și Istoria
Într-o zi geroasă de ianuarie (erau cam -2 grade Celsius) am decis să re-vizităm această frumoasă locație care are oricum un farmec aparte. Pentru cei care stau în București, ajungi aici foarte repede, cu acces din Centura Bucureștiului care în weekend nu este foarte aglomerată.
Dacă veniți pe autostrada A2 pe sensul dinspre Constanța spre București, cu câțiva kilometri înainte de centura Bucureștiului urmați ieșirea spre Cernica și parcurgeți aceasta localitate spre [...] — citește
- Vezi toate cele 11 impresii Mănăstirea Cernica / BUCUREȘTI
Pe locuri străvechi – Mănăstirea Dridu
Weekendul trecut drumurile românești, când mai bune, când mai deteriorate m-au purtat spre o zonă unde doream să ajung la un moment dat. La granița județelor Ilfov cu Ialomița, relativ aproape de București, se află localitatea Dridu. Așezarea ialomițeană e amplasată în zona confluenței râurilor Ialomița și Prahova, presărat cu păduri și terenuri agricole fertile, un loc propice dezvoltării umane.
Cultura Dridu
Din punct de vedere istoric cercetările arheologice au [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Mănăstirea Dridu [Dridu-Snagov, IL] / BUCUREȘTI
O Vizită Plăcută la Mănăstirea Pasărea
După vizita de la Mănăstirea Cernica am ales ca de fiecare dată să mergem și spre Mănăstirea Pasărea, aflată relativ aproape... la nici 10 km de mers cu mașina.
Mașinile parcate de obicei în perioada sezonului mai cald, pe stânga și pe dreapta drumului de până în poarta mănăstirii, nu mai erau existente, fie din cauza zăpezii, noroiului de la marginea drumului, fie din cauza orei târzii. Slujba de Duminică se terminase, drept urmare nu mai erau atât de mulți pelerini. [...] — citește
- Vezi toate cele 7 impresii Mănăstirea Pasărea [Pasărea] / BUCUREȘTI
Mănăstirea Plumbuita
Mănăstirea Plumbuita se află lângă Parcul Plumbuita și, totodată, lângă Lacul Plumbuita. Accesul nu este foarte facil. De la Doamna Ghica trebuie traversat parcul apoi se iese din parc pe la sensul giratoriu cu statuia cu vultur apoi se mai merge cam 500 de metri pe o stradă mai retrasă sau se poate merge pe malul lacului, intrând prin spate pe la Mc Colentina și e ceva de mers și pe partea asta, cam un kilometru.
Pentru că nu aveam chef de atâta drumeție urbană, am [...] — citește
- Vezi toate cele 6 impresii Mănăstirea Plumbuita / BUCUREȘTI
Sămurcăsești
Mănăstirea Sămurcăsești este aproape de București, la Ciorogârla, pe strada Ana Ipătescu, la numărul 53. Mai este numită și Mănăstirea Ciorogârla. Este de confesiune ortodoxă și are hramul de Sfânta Treime.
Am fost la ei în decembrie, în postul Crăciunului. Era o zi mohorâtă și umedă cu foarte măruntă stropeală de ploaie, pulverizată fin. Nu era zi de distracție cât, mai degrabă, de reculegere. Toată umiditatea asta din aer făcea atmosfera plăcută, oarecum [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Mănăstirea Sămurcășești [Ciorogârla] / BUCUREȘTI
La Mănăstirea Țigănești
Mănăstirea Țigănești înscrisă în mai toate programele de pelerinaj efectuate la sfintele lăcașuri din jurul Bucureștiului, așezată în foștii codri al Vlăsiei, într-o veche vatră cu tradiție monahală, este străjuită de Lacul Țigănești (denumit și Balta Mănăstirii). Localnicii îi spun și \"Lacul Maicilor\".
Cum am ajuns la Mănăstirea Țigănești
Astăzi, când există atâtea aplicații și sisteme de orientare, toți conducătorii auto ajung cu ușurință [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Mănăstirea Țigănești [Ciolpani] / BUCUREȘTI
Moscheea de la Pieptănari - monument istoric
Cu mașina sau pietonal, am trecut de multe ori prin zona Pieptănari. Multă vreme, presată de timp sau preocupată de treburile mele, nici nu am observat că de dincolo de un rând de blocuri se ițește către cer un turn înalt, cu acoperiș verde, terminat cu semilună - minaretul Geamiei "Carol - Hunchiar".
Unde se găsește?
Mai exact, Geamia "Carol - Hunchiar" se află în București, în zona Eroii Revoluției - fosta Piață Pieptănari, nu departe de Cimitirul Șerban Vodă - [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Moschei, geamii în București sau împrejurimi / BUCUREȘTI
Muzeele Minovici, incursiune în istoria medicinii româneşti
„Niciodată omul să nu fie mulțumit că a făcut prea mult, ci totdeauna să fie animat de dorința de a face cât mai mult.”
Nicolae Minovici
Spre ruşinea mea, deşi totdeauna mi-a plăcut să vizitez şi altceva decât piaţa din cartier, nu am văzut cele două muzee Minovici din dreptul fântânii Mioriţa. Stiam de muzeul de artă populară N. Minovici din vila cu clopoţei. Cât am fost activă nu am avut timp să-l vizitez iar când am devenit mai liberă a fost mulţi ani [...] — citește
- Vezi toate cele 9 impresii Muzeele Minovici / BUCUREȘTI
Muzeul BNR – istoria banilor la îndemâna oricui
... omul nu este numai un animal politic, dar și de asemeni unul economic – Aristotel.
În buricul târgului Bucuresci se află o instituție cu o moștenire istorică, monetară, arhitecturală și culturală deosebit de bogată – Banca Națională a României. Cu o istorie instituțională de 142 de ani, venerabila Bancă a oferit celor interesați timp de două zile posibilitatea vizitării unei părți din Muzeul BNR și a două expoziții temporare. Da, Banca Națională are un [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Muzeul Băncii Naționale a României / BUCUREȘTI
Trenule, mașină mică (unele sunt și mari) – Muzeul CFR
Încep prin a-i mulțumi lui @tata123 pentru că, prin articolul său despre Salonul Regal din Gara de Nord publicat în data de 19.06.2026 (vezi impresii), ne-a adus aminte de Muzeul Căilor Ferate Române. Și, pentru că, recunosc, nu vizitasem niciodată acest muzeu, l-am introdus imediat printre priorități. Îi aflasem adresa, Calea Griviței nr. 193 B, așa că, după ce Doina și-a satisfăcut dorința de a vizita Salonul Regal vezi impresii, am pornit spre muzeu. Alesesem în mod [...] — citește
- Vezi toate cele 5 impresii Muzeul Căilor Ferate / BUCUREȘTI
Artă la superlativ… Muzeul Colecțiilor de Artă
Cu frigul specific lunilor de iarnă instalat în Capitală la început de an, mi-am spus că e momentul perfect să bifez unul dintre muzeele restante și să aleg un obiectiv la adăpost de ger. Am ales de pe lista scurtă Muzeul Colecțiilor de Artă, unitate muzeală aparținând administrativ de Muzeul Național de Artă al României.
Vizită: februarie-martie 2026
Adresă: Calea Victoriei nr. 111
Web: mnar.ro/muzeul-colectiilor-de-arta
Am ajuns de două ori la muzeu, colecțiile sunt [...] — citește
- Vezi toate cele 9 impresii Muzeul Colecţiilor de Artă (Palatul Romanit) / BUCUREȘTI
Muzeul Storck, o bijuterie de familie
A doua parte a unei zile de „culturalizare” intensă...
După ce am vizitat expoziția de pictură a prietenei Adina, organizată la sediul Centrului de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România vezi impresii, am pornit alături de ea spre nordul orașului, ținta noastră fiind un loc despre care știam de mult, dar la care, spre rușinea mea, nu ajunsesem niciodată, cu toate că nu se află departe de apartamentul meu.
Obiectivul pe care îl vizam se găsește în [...] — citește
- Vezi toate cele 3 impresii Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck / BUCUREȘTI
Muzeul Evreilor
A scrie despre subiecte tangente religiei e un demers delicat și când e vorba despre evrei, gândul merge, ca un automatism, la formarea și evoluțiile religiilor recente de mare răspândire și, totodată, nimeni nu poate ignora istoria cruntă a acestui popor atât de individualizat și cu specificul său. Eu, cel puțin, când e vorba de subiectul ăsta, pe care îl consider delicat, cam merg în vârful picioarelor. Totuși, în ultima vreme, găsesc tot felul de locuri ce par ascunse, [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Muzeul de Istorie a Evreilor din Romania / BUCUREȘTI
Un muzeu kitsch-os
N-aș fi mers la acest muzeu care, sinceră să fiu, pe mine nu mă atrăgea prin însuși numele lui. Nu știu ce și-a spus în gând Mihai, atunci când prietenii noștri din Anglia, veniți în București pentru câteva zile, ne-au propus să mergem să-l vedem. Ei sunt dornici să vadă cât mai multe locuri atunci când vin în țară și, atât de dragul lor, cât și de o curiozitate firească, cuibărită undeva într-un colțișor ascuns din mintea mea, am mers, în prima jumătate a [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Muzeul Kitsch-ului Românesc / BUCUREȘTI
Muzeul Victor Babeș – un om care a făcut performanță în medicină
Starea sanitară, a proclamat de mult prof. Babeș, trebuie să fie prima preocupare a oamenilor de guvernământ, cari au în mână sănătatea fizica și morală a poporului pe care îl conduc. Statul să ia deci în considerare cercetările științifice, de unde ies luminile necesare pentru combaterea boalelor și a mizeriei sociale. Prof. V. Babeș a cerut, cu dreptate, independența absolută a serviciului sanitar, față de orice influență politică. – Discursul din 29 octombrie [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Muzeul memorial Victor Babeș / BUCUREȘTI
Noaptea ca... vizitatorii, la Muzeul Militar
”A trăi este ca şi cum ai colinda printr-un muzeu. Doar mai târziu realizezi ceea ce ai văzut, te gândeşti mai mult la asta, cauţi explicaţii în vreo carte, îţi aminteşti... Pentru că nu poţi înţelege totul pe loc. - Audrey Hepburn
Salut tuturor! Sa va povestesc experienta noastra de la "Noaptea Muzeelor - editia 2022".
Ne-am hotarat cam greu ce-i drept, undeva spre seara, desi in timpul zilei nu am stat degeaba, ci ne plimbasem prin cateva parcuri. Stiam ca muzeele s-au [...] — citește
- Vezi toate cele 4 impresii Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I / BUCUREȘTI
Muzeul Național al Pompierilor – renașterea unui muzeu
În fiecare an pe 13 septembrie se serbează Ziua pompierilor, moment care marchează Bătălia din Dealul Spirii desfășurată între trupele de pompieri și cele otomane în ziua de 13 septembrie 1848. Pompierii, acești luptători împotriva focului, sunt bine văzuți de populație care îi apreciază și îi laudă pentru munca lor atât de importantă pentru societate.
Despre povestea pompierilor bucureșteni am mai scris un articol în 2015 (vezi impresii), loc unde am descris pe [...] — citește
- Vezi toate cele 2 impresii Muzeul National al Pompierilor / BUCUREȘTI
Afișate [1 - 50] din total 86 rubrici DE CĂLĂTORIE BUCUREȘTI [ROMÂNIA]
- Ai fost acolo? Scrie impresii din BUCUREȘTI » Scrie REVIEWMODs ONLY rubrică nouă CĂLĂTORIE
