Fortăreața spirituală argeșeană a Aninoasei

TIPĂREȘTE

În ultima vreme am vizitat câteva mănăstiri care mi-au lăsat o impresie de deschidere mult mai largă către pelerini și vizitatori, către nevoile actuale ale oamenilor, lăcașuri istorice deosebite unde nu am simțit atât de mult constrângerile de orice fel existente în anumite ansambluri monahale. Această toamnă caldă mi-a facilitat mult călătoriile prin țară și mi-a oferit priveliști de vis. Am revenit într-un frumos edificiu religios după nouă ani și am descoperit o haină nouă, o restaurare în curs, o lume aparte, plină de liniște și flori de sezon. La Mănăstirea Aninoasa în acest moment crizantemele sunt superbe. Meleagurile argeșene sunt înțesate de comori istorice, religioase și naturale.

Poziționare și acces. Mănăstirea argeșeană este situată în localitatea Aninoasa, la circa 19 km distanță de centrul orașului Câmpulung Muscel și 36 km depărtare de Curtea de Argeș. Drumul de acces cel mai facil este DN 73C (Curtea de Argeș – Câmpulung Muscel), urmând devierile la dreapta spre mănăstire: prin DJ 732 din Slănic (6 km) sau prin DJ 732B din Berevoești (3 km). Nu vă impacientați, există indicatoare către mănăstire în toate punctele cheie. Pentru cei care urcă dinspre Pitești pe DN 73, recomand traseul prin Băjești (unde puteți vedea și curtea boierească a familiei Băjescu – vezi impresii) și Bălilești pe DJ 732A/732 – calitate bună a covorului asfaltic. În fața zidurilor mănăstirești sunt disponibile câteva locuri de parcare, presupun că în weekend și la sărbători sunt insuficiente.

Scurt istoric. Se tot scrie că este singura mănăstire fortificată din județul Argeș, dar după părerea mea e ansamblul monahal fortificat păstrat cel mai bine. Mănăstiri fortificate argeșene, păstrate mai bine sau mai puțin bine, găsim și la Negru Vodă – Câmpulung, Glavacioc (vezi impresii), Vieroși (vezi impresii) sau Cotmeana (vezi impresii).

Complexul mănăstiresc de la Aninoasa este o ctitorie boierească a clucerului Tudoran Vlădescu (dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești), ridicată la 1677. Gândită de boier drept biserică de curte întrucât deținea numeroase moșii în zonă, lăcașul de cult este transformat în mănăstire în momentul morții soției boierului care, răpus de durere, se călugărește. Peste 50 de ani de la construcția bisericii sunt edificate celelalte clădiri mănăstirești și zidurile de apărare cu sprijinul Mitropolitului Ungro-Vlahiei. Scopul acestor fortificații era apărarea bunurilor mănăstirești, Aninoasa având venituri mari din danii, posesiuni de moșii și animale.

În 1821 o ceată de arnăuți se adăpostesc în spatele zidurilor, dar urgia otomană va reuși să pătrundă în mănăstire și să provoace distrugeri. După secularizarea din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza biserica mănăstirii este transformată în biserică de mir; abia pe la 1926-1927 Comisia Monumentelor Istorice restaurează complexul monahal. În epoca comunistă clădirile mănăstirești vor găzdui cooperativa agricolă locală. Abia în 1993 se reînființează mănăstirea și se încep demersurile pentru restaurarea lăcașului de cult.

Vizita la mănăstire

Noi am venit dinspre Curtea de Argeș și treptat am pătruns în Ținutul Muscelului, traversând sate înșirate în văile dintre dealurile care presară zona. Sate mari nu se strâng, ci casele sunt presărate în toate părțile, stropite pe verdele dealurilor. Din vreme în vreme, trec care încete, dar adevărata podoabă românească a Muscelului sunt călăreții, bărbați și femei, cari răsar pe o creastă și se pierd îndată într-o groapă, din care se ivesc iarăși în clipa următoare; în ei pare că învie priveliști din vechile vremi ale luptelor pentru domnie, purtate în mare parte cu acești țărani. Turme de oi, câteva vite albe sunt sămănate pe priporul drumului mare, și băutura o dă râulețul ce fuge nebunatec, în adâncitura din stânga șoselei. Așa descrie istoricul Nicolae Iorga drumul spre Câmpulung Muscel la începutul veacului al XX-lea.

Am ajuns la Aninoasa într-o zi de început de săptămână, atunci când aglomerația și zgomotul nu mai există. Un singur autoturism se mai afla în parcarea de lângă cetatea mănăstirească. Am admirat din nou balconul de lemn atârnat de ziduri, înveșmântat la propriu într-o perdea de flori. Accesul în mănăstire se face pe o ușă micuță practicată în poarta mare de lemn care închide culoarul boltit din turnul clopotniță; deasupra intrării o frescă reprezentând pe „Sf. Nicolae” ocrotește mănăstirea. Zidul de cărămidă roșie, pigmentat de casete cu piatră de râu e impozant, are o grosime de 1,8 m și o înălțime de peste 8 m. Observăm crenelurile prin care erau observați și respinși dușmanii.

De cum intrăm în incinta mănăstirească suntem întâmpinați de șiruri de crizanteme albe și galbene, asezonate cu alte rânduri de flori roșii pitice care să ofere un contrast bine gândit. Șirurile de coloane de la parterul clădirilor potențează vizual imaginea de ansamblu, balcoanele din lemn sunt împodobite cu alte jardiniere de flori, culorile se întrepătrund, se completează, toate amenajările îți creează o stare de bine.

În mijlocul curții se înalță biserica albă ca o pasăre care așteaptă să se înalțe spre cer, biserică care poartă hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. Nu mai e înconjurată de schele, munca de restaurare se desfășoară acum în pridvor acolo unde cu migală specialiștii refac culorile și chipurile sfinților. Cu un an de zile în urmă s-a semnat un contract de finanțare pentru restaurarea picturii din biserică și paraclis, pentru amenajarea unui muzeu și amenajări exterioare. Deja rezultatele acestui proiect se văd în interiorul bisericii: pictura din pronaos a fost restaurată integral. Este vorba despre o pictură realizată de Pârvu Mutu (între artist și familia Vlădescu existau oareșce legături de rudenie).

În naos sunt montate schele și am observat starea proastă de conservare a frescelor. În schimb pronaosul arată minunat acum, luminos, colorat. Am admirat aici tabloul votiv al ctitorilor înconjurați de 11 copii, dar și chipurile domnilor Constantin și Nicolae Mavrocordat și Grigore al II-lea Ghica. Sunt imagini expresive, de un realism profund, personaje care prin înfățișare și veșminte ne oferă informații prețioase despre epoca aceea. Pe podea se află două pietre funerare, cea a soției lui Tudoran Vlădescu, Alexandra, și a cumnatei Alexandrei – Safta Vlădescu. Pronaosul găzduiește acum moaștele „Sf. Nicolae”, aduse în anii 2000 din Italia.

Ieșim în pridvor prin ancadramentul de piatră ornat cu motive vegetale și privim pisania de mari dimensiuni, originală, cu inscripția săpată în piatră. Ușa de acces e masivă și armată cu foiță de tablă. Pe schele restauratorii mânuiesc cu atenție penelul, fiecare centimetru de frescă este curățat și adus la strălucirea de odinioară.

Ne plimbăm puțin prin grădina plină de crizanteme și înconjurăm biserica. Pe latura nordică se află un paraclis ridicat în secolul al XVIII-lea având hramul „Sf. Mucenici Gheorghe și Dimitrie”. Accesul se efectuează printr-un foișor în stil brâncovenesc înconjurat de șase coloane cu capiteluri ornamentate. În paraclis am intrat în 2009, moment în care am observat bolțile de cărămidă, catapeteasma de zid și pictura păstrată fragmentar. Am privit spre pivnițele masive aflate sub clădirea paraclisului – ziduri groase de cărămidă, arcade realizate cu măiestrie. Se vorbește despre un tunel cu trei ramificații care iese înafara mănăstirii în caz de pericol iminent.

Privim turnul-clopotniță edificat în secolul al XVIII-lea, străbătut de un gang circular de mari dimensiuni și prevăzut cu un pridvor spre curtea interioară. În clopotniță se află un clopot de peste 400 kg, amplasat în timpul construcției turnului. Chiliile sunt așezate sub culoarul cu arcade, peste tot vedem flori de diferite feluri, deasupra bucătăriei și sălii de mese sunt așezate două turle mici.

Vă recomand o vizită la Mănăstirea Aninoasa, un loc binecuvântat, un loc încărcat de istorie, arta și arhitectura sunt deosebite, iar grădina plină de flori, care se schimbă în funcție de anotimp e o adevărată încântare vizuală și sufletească. Am avut parte de liniște, de o atmosferă caldă, nu m-a întrebat nimeni de ce mă plimb prin curte sau de ce fac fotografii. Vizitați Aninoasa, o mănăstire cât se poate de reală, dar și un loc în care poți visa.

P. S. Drept bonus, m-am bucurat când în sat am văzut în curtea unei case vechi un scrânciob, acel mijloc de distracție din satele noastre la momente de sărbătoare.

---

VIZUALIZĂRI: 785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI