ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.02.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Mănăstirea Golia – o picătură de istorie ieșeană

TIPĂREȘTE

Într-aceşti ani au zidit Vasile-Vodă şi lăudata mănăstire în oraşul laşilor, întâiu supt nume a trei învăţători bisericii, ce se zice: Trei Sveatiteli; mai pre urmă, a doua mănăstire, ce se chiamă Golia, cu făptura, cum să văd, peste toate mănăstirile aice în tară mai iscusită

– cronicarul Miron Costin.

Iașul, această capitală culturală a românilor, atrage pe vizitatori cu mulțimea de obiective istorice, muzeale, religioase și arhitecturale. Între aceste puncte de atracție turistică și nu numai se detașează lăcașurile de cult, Iașul fiind de altfel cunoscut drept „orașul bisericilor” – în municipiu există peste 70 de biserici, mai vechi sau mai noi. Urbea moldavă se laudă cu câteva mănăstiri faimoase, unele chiar în interiorul orașului, altele prin împrejurimi.

Mulți turiști care se plimbă pe străzile Iașului merg să vadă cunoscuta mănăstire Golia, situată pe strada Cuza Vodă nr. 51, în zona cunoscută sub numele Târgul Cucului, undeva la marginea orașului medieval de altădată.

Voi face o prezentare în același stil „Știați că...” pe care l-am adoptat în ultimele articole despre Iași. Având în vedere că scriu despre obiective turistice importante din Iași, cred că acest sistem enumerativ, cu informații cât mai scurte și interesante/inedite, e util pentru cititorul de azi.

Știați că... ❓

????Biserica de piatră a logofătului Ion Golăi ridicată în a doua jumătate a veacului al XVI-lea se afla inițial la marginea târgului medieval, ca numai după 50 de ani, după refacerea domnului Vasile Lupu, deja mănăstirea să fie în interiorul hotarelor vetrei orașului?

????Mănăstirea fortificată devine un punct de reper comercial în epoca lui Vasile Lupu și după? Ulița din fața zidurilor e podită, apar numeroase dughene, pivnițe și case de negustori și meșteri, se pun bazele unei piețe specializate de făină: Târgul Făinii (ulterior Târgul Cucului).

????Turnul pătrat de piatră are aproape 30 m înălțime și e numit „aproape florentin” de arhitectul G. M. Cantacuzino? A slujit drept clopotniță și post de pompieri în vremurile moderne. Azi puteți urca în turnul-muzeu plătind o taxă (10 lei) – priveliștea e deosebită, puteți identifica de la înălțime multe monumente ieșene.

????Țarul Petru cel Mare al Rusiei, alături de principele Dimitrie Cantemir, urcă la 1711 în turnul Goliei și admiră orașul?

????Obișnuința diaconului Ion Creangă de a împușca ciorile din turnul clopotniță se pare că e o legendă urbană? Mai degrabă caterisirea s-a făcut deoarece diaconul a mers la teatru, a trăit despărțit de soția sa, și-a tuns părul. Frumoasa casă în care diaconul Creangă a locuit temporar în cadrul mănăstirii este astăzi muzeu (doxologia.ro/fotografii-a ... ia-galerie-foto).

????La 1766 se construiește în curtea mănăstirii de către meșteri turci „Casa Apelor” ? Este vorba de un bazin principal de colectare a apei, întrucât ansamblul monahal beneficia de o poziție superioară față de restul orașului astfel că sistemul utiliza gravitația. De unde și cum se aducea apa până la Golia? Captarea se efectua prin drenuri de la izvoare situate în zona Aron Vodă – valea Șapte Oameni care prin „craci” (brațe) se adunau în bazine succesive (la Ciric și Tătărași) după care printr-o conductă din olane („drumul apei” ) traversau văile pe două apeducte (Ciric și Cacaina) și ajungeau la Casa Apelor de la Golia. De aici apa era distribuită în oraș prin 5 conducte distincte spre rezervoare de acumulare și cișmele.

????Cișmeaua în stil baroc oriental și neoclasic încastrată în zidul exterior din stânga turnului Goliei a avut pe lângă rolul principal de distribuție a apei în oraș și un important rol de socializare? După restaurarea din 1803 domnul Moldovei venea aici să ia apă rece, în jurul cișmelei se învârtea protipendada urbei, se realizau slujbe religioase (sfințirea apei).

????Biserica Goliei are 30 m lungime și tot atâta înălțime? Catapeteasma sculptată de la 1838 este superbă, mobilierul la fel (mai ales tronurile domnești).

Concluzii. Ansamblul religios Golia este încadrat drept monument istoric și constituie un reper pentru istoria Iașului, un valoros edificiu al arhitecturii și artei moldovenești. Puteți ajunge ușor din centrul orașului la mănăstirea Golia, fie la pas, fie cu autoturismul sau transportul în comun. Îmi place să trec pe la Golia de fiecare dată când ajung la Iași, reprezintă un fragment din viața de altădată a capitalei Moldovei.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 20.02.22 08:52:08
Validat / Publicat: 20.02.22 11:57:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.

VIZUALIZĂRI: 323 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Biserica „Înălțarea Domnului”.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[20.02.22 12:11:27]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii recente (din anul curent sau anul trecut!) ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mishu
[22.02.22 19:31:13]
»

Manastirea Golia am vazut-o prima data cred ca prin 1976-7, ceva de genul. Am mers intr-o excursie cu scoala, am stat la un internat, si am vazut atunci multe locuri semnificative pentru istorie, literatura, credinta. Maastirea Golia imi aduc aminte si acum, a fost primul loc vizitat in Iasi si mi s-a parut impresionant.

Normal, atunci priveam cu alti ochi aceste locuri, poate doar prin latura artistica, insa stiu ca m-a impresionat si am revazut aceasta manastire can am mai ajuns pe la Iasi, si probabil ca am sa o mai vad daca mai ajung pe acolo.

Felicitari, votat c mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[23.02.22 12:10:28]
»

@mishu: De fiecare dată când am mers la Iași m-am oprit câteva minute la Mănăstirea Golia, de fiecare dată fiind cumva în drumul meu. Curtea plină de trandafiri, biserica monumentală și turnul semeț, arhitectura medievală a complexului monahal mă atrag de fiecare dată.

Oricum cei care vizitează pentru prima dată orașul moldav ar trebui să o treacă pe lista de obiective. Mulțumesc pentru aprecieri și ecou.

????Cei care doresc să viziteze virtual Mănăstirea Golia din Iași pot accesa următorul link: muzeediniasi.ro/tur_golia.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Golia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059923887252808 sec
    ecranul dvs: 1 x 1