Cule gorjene – monumente puțin cunoscute. Partea I: Cula Cornoiu

TIPĂREȘTE

Cu mulți ani în urmă am ajuns pentru prima dată în Oltenia de sub Munte, o regiune superbă din toate punctele din vedere. De atunci am fost anual în această zonă vizitând obiectivele de diverse tipuri existente din belșug în localitățile vâlcene și gorjene. Cu o asemenea ocazie am vizitat Cula Greceanu și Cula Măldărescu din localitatea Măldărești, aflate în cadrul aceluiași complex muzeal, alături de Casa memorială I. G. Duca. Mi-au plăcut atât de mult încât am revenit de două ori pe de o parte, iar pe de altă parte am început să mă informez despre acest fenomen arhitectural deosebit. În acest moment mai supraviețuiesc puține exemplare, puține în stare bună de conservare și multe în curs de degradare accentuată. S-au scris cărți, s-au publicat numeroase articole, s-au tipărit albume despre culele românești. Adevărate fortărețe boierești, împrăștiate de la Dunăre până în zona submontană, unele exemplare au fost adevărate case boierești care prin mărime, mobilier și facilități gospodărești au oferit confort și condiții adecvate de locuit pe timp îndelungat. Altele au constituit doar puncte de refugiu și apărare pe o perioadă scurtă, atât timp cât persista pericolul. S-a născut o pasiune pentru aceste construcții și astfel mi-am propus să le vizitez pe toate cele rămase „în picioare”. Am profitat de diverse ocazii ori vacanțe pentru a trage o fugă și la eventualele cule prezente în zona în care mă aflam.

În anul 2010, într-un peisaj de iarnă blândă, am ajuns la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtișoara, un frumos muzeu al satului în aer liber, altă pasiune a subsemnatului. Aici se află plasată și Cula Cornoiu, vizionată pentru prima dată atunci, doar la exterior. Am revenit în această primăvară și am reușit să văd și interiorul… dar să dăm drumul povestirii.

Localizare. Cula Cornoiu este amplasată în localitatea Curtișoara, județul Gorj, considerată un fel de localitate componentă a orașului Bumbești-Jiu. Până în luna martie 2006 a făcut parte din Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, fiind de fapt obiectivul în jurul căruia s-a format muzeul satului gorjean. După această dată cula și terenul înconjurător au intrat în posesia unui moștenitor, arhitect de profesie, ce locuiește în Franța.

Acces. La nici 12 km de Târgu-Jiu, mergând pe E79 (DN66) spre Defileul Jiului, vom întâlni indicator către Novaci și Curtișoara. Aproximativ la 11 km distanță se află și orașul Bumbești-Jiu. Venind din cealaltă parte, dinspre Transalpina, Baia de Fier ori Horezu vom străbate DJ665, un drum superb, de bună calitate (34 km de la Novaci).

Istoric. La Curtișoara este astăzi cea mai bine conservată culă boierească din Gorj, a doamnei Speranța Cornoiu, așezată pe un podiș, de unde se deschide o foarte frumoasă priveliște scrie într-un număr din periodicul „Arhivele Olteniei”, datat 1926. Cula a ajuns în posesia familiei Cornoiu în 1786 când logofătul Cornea din Târgu Jiu o primește moștenire de la boierul Radu Piștescu, ce nu avea copii. Anul construcției nu e cunoscut cu exactitate dar se presupune că a fost ridicată pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. În 1926 Speranța Cornoiu înstrăinează proprietatea, care este achiziționată de Constantin Neamțu, director al sucursalei Craiova a Băncii Naționale. Între anii 1927-1928 noul proprietar efectuează lucrări în interiorul culei, amenajând o baie modernă și mai multe dependințe sanitare. De asemenea, el construiește un conac alături de culă, în stil românesc, mai multe clădiri anexă și un turn de apă. În anul 1945 pleacă din România iar proprietatea este naționalizată de comuniști. După o restaurare efectuată în anii 60, în interiorul culei se amenajează o expoziție ce reflecta atmosfera secolului al XIX-lea, iar după 1975 face parte din Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj. Nepoții lui Constantin Neamțu au cerut retrocedarea proprietății, lucru ce s-a și întâmplat în 2006, Consiliul Județean Gorj neavând banii necesari pentru despăgubire. Astfel, jumătate din muzeul satului, precum și cula au fost retrocedate în natură.

Descriere. În iarna anului 2010 am văzut cula pentru prima dată, ne-am plimbat în jurul ei, am admirat arhitectura și frumusețea balconului străjuit de arcade. Ușa masivă era zăvorâtă, nimeni nu se afla în preajmă. În minivacanța de 1 Mai 2015 am revenit pe meleaguri gorjene și am dorit să revedem muzeul satului, precum și cula – despre care „prinsesem” niște zvonuri pe Internet că s-ar putea vizita dacă găsim persoana ce are grijă de domeniu. Am ajuns la muzeu, am plătit biletele și taxa foto pentru conformitate și am fost ghidați prin lumea satului gorjean. Custodele ne-a îndrumat către culă dacă dorim să o vedem spunând că am putea avea norocul de a o vizita și la interior. Am traversat un mic pârâu, am văzut și casele din muzeu ce se află pe terenul retrocedat și am ajuns în fața culei. Verdele crud de primăvară, stropii unei ploi abia căzute, florile de primăvară erau decor pentru maiestuoasa clădire boierească. Din păcate iarăși nu am găsit pe nimeni prin preajma acareturilor. Grupul care venise împreună cu noi la culă s-a întors în muzeul satului, noi am mai rămas să facem câteva fotografii și să privim mai cu atenție împrejurimile. Întorși lângă conacul Neamțu, la turnul de apă, admiram niște tufe de liliac și într-adevăr am făcut ceva gălăgie. În acel moment dintr-o căsuță apare un bătrân simpatic care ne întreabă: „Vreți să vedeți cula? ”. Bineînțeles că am acceptat oferta atât de generoasă. A intrat în casă și s-a întors cu o cheie de fier de dimensiuni apreciabile. Însoțiți și de o pisică „lipicioasă” am purces către cucerirea clădirii fortificate. Ușa masivă de lemn s-a dat în lături (pe dinăuntru un drug gros de lemn ar fi oprit elanul atacatorilor) și am pășit în incinta cu ziduri groase de 80 cm, din cărămidă rezistentă. Pătrundem într-un mic hol ce găzduiește scara de acces către nivelurile superioare; în față sunt două camere-beciuri, luminate de creneluri; în primul beci este acoperită cu cărămidă gura unei fântâni, vitală sursă de apă în cazul unui asediu îndelungat. Observăm puternicele grinzi din lemn ce susțin plafonul. Bătrânul paznic rămâne în fața culei (bătrânețile nu îi mai permit să urce treptele) iar noi urcăm la primul etaj și printr-o ușă de lemn frumos decorată intrăm în cele trei camere, din care una mai mare, un fel de living al zilelor noastre. Pardoseala de scândură, ferestrele acoperite de obloane de lemn, o masă lungă și o frumoasă sobă de olane sunt elementele din cameră. În stânga o cameră mică, în care se află o veche mașină de cusut, precum și sistemul de alimentare pentru sobă; într-o nișă din perete se află montată o chiuvetă. Camera din dreapta oferă acces către pasajul ce merge la anexa din spatele culei – un turn octogonal. Este vorba despre o toaletă, cel mai probabil, deși s-a discutat și despre rolul de capelă al acestui spațiu. Pe acest etaj, în hol este amenajată la începutul secolului al XX-lea, de către Constantin Neamțu, o baie modernă, cu cadă și faianță pe pereți. Urcăm la ultimul etaj unde ieșim direct în ceardac unde printre cele cinci coloane de zidărie ce formează arcade în semicerc putem admira împrejurimile. La acest etaj găsim din nou trei încăperi, cu rol de camere de dormit cu precădere. Cea mare încă mai are o parte din mobilierul ce aparținea muzeului: un pat imens, din lemn frumos sculptat, o măsuță de toaletă prevăzută cu o oglindă mare, noptiere, o ladă și scaune de epocă. Nu lipsește sistemul de încălzit: soba de olane văruită în culoarea albă. Al doilea dormitor, mai mic, are în dotare două paturi, noptiere, șifonier cu oglindă. Există și aici o anexă sanitară. Ieșim din nou pe ceardac pentru a admira curtea și fântâna din fața construcției boierești (datată 1896). Urcăm patru trepte pe o mică platformă apoi o altă scară spre podul culei și în întuneric reușim să zărim rezervorul metalic ce distribuia apa către instalațiile sanitare, precum și hornul sobelor. Deși interiorul nu mai este amenajat, cum am văzut în câteva fotografii mai vechi, cula reușește să impresioneze prin arhitectură și elementele constructive inițiale rămase intacte (grinzi, uși, sobe, metereze). Am mulțumit frumos bătrânului pentru amabilitate și amănuntele oferite.

Conacul de lângă cula Cornoiu a fost construit între 1927-1928, după planurile arhitectului aromân Constantin Iotu. Clădirea era destinată familiei lui Constantin Neamțu, atunci când aceasta venea în vizită, el și soția locuind în culă. Alături de conac se află Turnul de apă și Casa grădinarului. Castelul de apă, dotat cu un rezervor metalic, pompa apă dintr-o sursă apropiată și apoi o distribuia către toate cele trei clădiri: culă, conac și casa grădinarului. Tot în anii 30 a fost adus și instalat un grup electrogen pentru a furniza energia electrică necesară. Astfel, atât cula, cât și conacul erau în prima jumătate a secolului al XX-lea locuințe confortabile, cu dotări moderne pentru acea epocă.

Proprietarul actual, arhitect de profesie, organizează anual tabere pentru studenți la Arhitectură, prilej cu care se organizează atât ateliere de restaurare, cât și activități pedagogice. La aceste workshop-uri au participat și mulți studenți străini; cu ocazia acestor tabere a fost restaurată tâmplăria culei precum și acoperișul de șindrilă.

Am ratat biserica Sfântul Ioan Botezătorul construită în apropierea culei la 1820, dar ascunsă acum de vegetația bogată.

Am plecat de la Cula Cornoiu fericiți că am putut vizita acest monument istoric și cu speranța că proprietarul va ajunge la un consens cu conducerea muzeului pentru a păstra vizitabilă cula, chiar de a o reamenaja. Asemenea valori trebuie păstrate și promovate pe toate căile.

---

VIZUALIZĂRI: 2802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI