[Restaurant hotel Dacia] Mi-e foameeeee! Ce avem la cazan?

TIPĂREȘTE

Oleleeee, muicaaa! Da’ ce rau va facui? V-am plimbat cu trinu’ de la Bucuresti la Herculane, v-am plimbat cu taxiul de la gara pana la hotel, v-am plimbat prin hotel si pe langa baza de tratament si voi, acum, ce faceti? Daca v-am zis ca sunt doua restaurante in hotel, acum vreti si sa mancati! Dar la mine nu va ganditi, deloc? Daca se pare ca am nimerit-o cu trenul, aproape am nimerit-o cu hotelul, acum vreti la masa. Daca v-am povestit de hotel nu ar fi mai bine sa mergeti si sa faceti nani, ca sunteti osteniti de atatea drumuri, cu trenul, cu taxiul, cu liftul, cu picioarele? Ce faceee? Va e foame? Si credeti ca daca va povestesc eu ceva despre mancare, va trece? Treaba voastra! Eu v-am sugerat sa mergeti la culcare ca e destul de tarziu, dar voi nu si nu, vreti la masa.

Am tras eu de timp, v-am ocolit de colo, dincolo, dar pana la urma trebuie sa zic ceva si de haleala.

Hai sa o luam, ordonat, de la capat cu mancarea.

Prima masa a fost la botul calului, in tren cu ne luase fiecare in traista, traista care am ramas departe de celelalte bagaje, ca sa ne fie la indemana. Daca ar fi trebuit sa cautam traista cu mancarea pe etajerele din vagon, riscam ca pana la Herculane sa murim de foame prin inanitie. Cum necum am ciugulit printre picaturi ne-am potolit soriceii din burta. A doua repriza de mancare a fost in camera de la hotel unde am terminat ce incepusem in tren, de data aceasta cu stimulentul de visinata la inceput, pe post de rugaciune.

A doua zi, duminica dimineata am inaugurat bonurile de mic dejun la restaurantul cu meniu fix. Chiar daca nu va vine sa credeti micul dejun, chiar daca nu a fost ca unul de la o pensiune, a fost destul pentru a astupa golul din stomac facut peste noapte. Am venit apoi pe balconul cumnatelor pentru cafea, iar damele si pentru cuvenita otrava insotitoare. Daca ati citit articolul cu hotelul -vezi impresii, va explicam acolo ca taburetele de la noi din camera le-am mutat in balconul unde am baut in fiecare dimineata cafeaua, indiferent de locul unde mancasem micul dejun.

Toata ziua de duminica am mancat larestaurantul cu meniu fix.

Pentru ca am fost primii veniti am fost repartizati la masa cu numarul 1. Nu as putea spune ca mancarea in ziua de duminica ne-a dezamagit, ca a fost putina, ca nu am fost serviti cum trebuie. Sugestia cumnatelor a fost ca luni sa platim diferenta de 150 de lei de persoana si sa ne mutam un etaj mai sus la restaurantul Orizont si a fost o decizie buna. Mai ales ca programul procedurilor ne-ar fi creat ceva probleme de a ne putea incadra in programul celor doua serii. Toti patru nu am fi putut fi la aceasi serie, nici la micul dejun, nici la pranz. Asta nu inseamna ca masa la restaurantul cu meniu fix nu ar fi fost. Parerile colegilor si colegelor de tratament care luau masa la meniu fix erau aproape toate favorabile. Noi, insa am ales varianta restaurantului a la carte.

Aici sunt putin nedumerit, pentru ca nu prea stiu cu ce sa continui, iar @mishu nu-mi sufla deloc cu ce ar trebui sa continui articolul. Asa ca voi continua cu ce imi trece mie prin cap (mai am, oare).

As mentiona de la bun inceput ca meniul la restaurant era suficient de variat si raspundea aproape tuturor gusturilor Si cand spun asta ma gandesc la faptul ca vedeam cand se intorceau farfuriile de la mese si mai mereu erau goale. Asta inseamna ca mancarea a placut. Stiu, cei racosi vor spune ca portiile erau mici si nu ajungeau sa astampere foamea. Eroare! Erau unele portii chiar obraznic de mari, obligand la eforturi deosebite pentru a le dovedi.

La micul dejun am fost in ultimele zile, cand ne ramasesera bani prea multi pe fisa de cont. Si profitand de banii ramasi am mancat fara restrictii cam tot ce se gasea in meniu. La masa de pranz aveam de ales intre 5-6 feluri de ciorba sau supa, 6-8 feluri de mancare gatita, sau 5-6 feluri de gratar. Si ca nu fie mancarea gretoasa aveam la alegere 5 feluri de salate, 7-8 feluri de garnituri, iar pentru noi (eu si sotia) luam zilnic mujdei si smantana. Evident ca ardeiul iute (care era de la foarte iute in sus) era asigurat de noi din gradinile de acasa, ca si visinata si palinca aduse de acasa, sau cumparata in prima duminica. Si pentru a degresa mai bine stomacul aveam la dispozitie mai multe soiuri de bere si de vin. Erau si bauturi racoritoare, dar si apa plata si minerala. Noi problema apei o rezolvam aprovizionandu-ne cu cea mai buna apa bauta de mine vreodata.

In centrul statiunii vechi, aproape de hotelul Cerna, se afla un izvor captat si pus, gratuit la dispozitia oamenilor. Ca sa umpli 3-4 sticle de 2 litri, trebuia sa stai la coada, pentru ca veneau oameni cu portabagajele pline cu bidoane de 5 si chiar 10 litri, bidoane pe care le umpleau pe toate.

Era sa uit tocmai de desert, care consta din 4 feluri de prajituri si 3 feluri de inghetata. Iti trebuia mult curaj sa duci la capat o asemenea masa. Nici seara nu scapai de cosmarul alegerii ce sa mananci. Erau 6-7 feluri de preparate la gratar, cu garnituri sau cu salate, sau mancaruri mai usoare cum ar fi salatele mai de vara, sau preparate din peste. Cam asta ar fi pe scurt oferta culinara la dispozitia noastra in cele 15 zile de aventura in sala restaurantului Orizont.

V-ati lamurit cam despre ce a fost vorba, banuiesc. Mai vreti amanunte, sau ceva amintiri din sala de mese? Voi ati vrut-o, sa nu dati vina pe mine.

In prima zi, venind ceva mai devreme la prima masa, am gasit o masa aproape de bucatarie si am hotarat ca aceia va fi masa noastra in acest concediu. Ospatarita care servea acolo a recunoscut-o pe cumnata mea cea mare, din alte concedii si de atunci ne-a servit de mai multe ori cand era tura ei. A fost primul contact al nostru (e vorba de mine si de sotie) cu acest restaurant si a fost favorabila. Si impresia favorabila s-a pastrat pana la sfarsit, cu o singura exceptie intr-una din zile.

In cele 15 zile de mancat la acest restaurant, ca tot romanul, impartial, am testat aproape toate felurile de mancare. Spun aproape, pentru ca nu am mancat ciorba de legume, care se afla in meniu in zilele de post, sau ghiveciul calugaresc. Cum eu nu reusesc sa tin post, nici nu le-am luat in considerare.

Intr-una din zile, marti sau mmiercuri din prima saptamana am luat la desert prajitura Caraiman, toti patru mesenii. Cum damele de companie nu puteau sa manance singure o prajitura a cazut pe mine magareata sa le salvez onoarea si sa mananc inca o prajitura in afara de a mea. A hotarat ca celelalte doua sa le ducem in camera, sa le mancam mai tarziu. Sotia mi-a zis sa le pun culcate in farfurie, dar eu am replicat ca asa culcate se strica. Asa ca le-am dus in pozitia in picioare. Am lasat in camera cumnatelor o prajitura, cu gandul ca pe a doua sa o duc la noi in camera, pe distanta de 5-6 m cat era intre usile celor doua camere. Dar nu am apucat sa inchid bine usa de la camera lor ca prajitura, care ramasese singura pe farfurie, a vrut sa se intoarca la surata ei, dar a ales sa mearga pe jos. Adica pe mocheta de pe hol. Sotia cand a vazut excursia prajiturii a izbucnit intr-un ras de le-a scos pe cumnate din camera. Asa ca prajitura sotiei, la care tanjeam, a zburat si am ramas cu buza umflata.

De regula alegerea mancarurilor propuse a fi mancate de catre sotie si cumnata cea mare se realiza in urma urmatorului dialopg:

-Valerico, ce doreste diabetul tau sa manace?

-Pai ceafa cu cartofi prajiti. Dar al tau Florico?

-Al meu vrea ciolan afumat cu piure de cartofi.

-Luam si o bere?

-Luam ca am insulina din belsug.

Si tot asa mancau aproape tot ce era interzis unui bolnav de diabet.

In seara zilei de sambata 9 septembrie, la restaurant a fost organizata o nunta, de care fusesem anuntati din timp. In sambata respectiva masa se servea pe terasa restaurantului, la ore putin decalate, mai ales cina, pentru a nu ne suprapune cu nunta. Si credeti ca daca am fost serviti pe terasa am avut parte de mai putina mancare? Nu nicio nadejde! Portiile erau la fel de babane si de variate. Si nunta aceasta pentru mine a adus si avantaj, dar si dezavantaj.

A doua zi, in ultima duminica pe acolo, cumnata cea mare, care mai prinsese nunti la restaurant in alte concedii, ne-a atentionat ca vom avea sarmale in meniu. Nu prea am crezut-o, pentru ca in doua saptamani pana atunci nu vazusem, nici macar scrise in meniu, sarmale. Dar surpriza placute s-a produs. Aveam sarmale in meniu. Ca niste cetateni onorabili din Branesti, am comandat la felul 1 sarmale cu mamaliguta, iar la felul doi friptura din pulpa de porc la tava cu cartofi ardelenesti. Desertul nici nu mai conta in asemenea situatie. Ospatarul nostru favorit, pe care il urmam la toate mesele unde servea el, ne aduce tacamurile, pentru ca ne asezasem la o masa pe care o debarasase, dar nu apucase sa aseze si tacamurile. Ne pune si linguri la masa, noi il intrebam la ce folosesc, el ne raspunde ca la ciorba. Noi ii spunem ca nu mancam ciorba, pentru ca la felul unu am comandat sarmale. Se uita mirat la noi, ne dam seama ca este un om normal si ii explicam ca la Branesti la felul unu, in loc de ciorba se serveste varza sau sarmale. L-am incurajat spunandu-I ca si eu in 1972, cand am mancat in casa sotiei am aceasi nedumerire ca si el. Cei care nu stiati aflati acum ca la Branesti, spre deosebire de restul teritoriului Romaniei, la felul unu se servesc sarmale sau varza, in loc de ciorba, sau supa.

Dar stati, ca nu s-a terminat povestea! Cum ne spusesem in camera rugaciunea de visinata inainte de masa, ne aprovizionasem cu ardei iuti, cand ne vin farfuriile cu felul unu chiar ramanem tablou. In prima farfurie erau sase sarmale de neam prost, cum zice un prieten de-al meu, cam cat un pumn de mari, cum se fac la Branesti, cu cateva liguri de varza alaturi si cateva felii de costita afumata, dar afumata nu doar manjita cu esenta de fum. In adoua farfurie, e adevarat putin mai mica, o portie tapana de mamaliguta fierbinte, careia ii dadeai o palma trebuia sa-ti cauti loc la spitalul de arsi. Pofta buna si la treaba, ca era destula.

Grijuliu, ospatarul ne-a adus berea din timp, ca fara ajutorul berii ne faceam de ras. Dupa curatam bine farfuriile de sarmale si mamaliguta vin si farfuriile cu friptura la tava cu cartofi ardelenesti. Pana atunci nu mancasem cartofi ardelenesti, acum era prima data, dar ne-a parut rau ca i-am lasat pentru ultima zi. Cu chiu cu vai reusim sa mancam fiecare cat a putut si, repet noroc cu berea ca a mai uns gaturile si a mai alunecat mancarea. De desert nici nu a mai fost discutie, l-am luat la pachet, dar cu grija sa nu mai calatoreasca.

Ne-am hodinit, ce ne-am hodinit, dar ne-a cuprins lenea si am plecat spre seara la izvorul Ochilor si apoi la Serbarea Zilelor Statiunii. Ne-am gasit loc in par pe o banca, am ascultat programul de la serbare, ne-am uitata la copii care se jucau prin parc si dupa oara 7 seara ne hotaram sa ne intoarcem la masa. Cand am auzit de masa, cred ca a auzit si burtea mea, care a inceput sa se vaite ca ea nu mai vrea sa vada mancare deloc.

Am zis ca mersul pe jos o va convinge sa se mai linisteasca, dar ea se vaita intr-una. Pana la urma, ca sa nu crape de necaz, renunt sa mai merg la masa si raman in camera. Peste unsfert de ora vad ca buzna peste mine nevasta cu o farfurie cu o portie cu piept de pui la gratar, cu cartofi prajiti si niste gogosar murat, insotite de o Timisoreana.

Ospatarul nostru favorit a vazut lipsa mea, a intrebat de ce lipsesc, I s-a explicat de ce si mi-a trimis ceva usor ca trebuie sa mananc totusi ceva. In acea seara s-a desfasurat si ceremonia de despartire de acest ospatar, pentru ca a doua zi, ultima la Herculane, el nu mai era in tura. Si daca tot l-am laudat pe acest ospatar, dupa prima saptamana ne cam invatase gusturile si preferintele culinare.

Asa ca atunci cand veneam la masa de pranz ne spunea cam asa: Camera 228, ce doriti la felul 1 si 2, pentru ca restul comenzii l-am completat eu, adica o smantana, un mujdei, o prajitura si o Timisoreana. Asa ca noi ii spuneam doar felul unu si doi, iar restul il completa el.

Dar destul v-am intristat vorbindu-va de mancare, mai ales ca s-ar putea ca @mishu, @zoazore, @elviramvio, daca or citi pana aici tot de mancare numai de bine nu or sa scrie, daca or mai scrie un ecou.

Daca pana spre sfarsitul concediului mai fusesem atenti, din cand in cand, la cheltuirea abnilor pentru mancare, in ultimele tri zile am constatat ca aveam bani destui, iar in ultima seara, ne mai ramasesera bani pe card.

Asa ca am lichidat conturile, am luat fripturi la gratar (ceafa, mai ales, dar si piept de pui) pentru a avea pe drum a doua zi, cand urma sa ne intoarcem acasa.

Sa schimbam putin subiectul si sa vorbim si despre faptul ca in acest restaurant se desfasurau si activitati culturale. Da, nu am inebunit dupa atata vorba despre mancare. Seara, dupa ora 20, in restaurant aveam si muzica si dans. O cantareata, acompaniata de o orga, o trmpeta si un saxofon intretineau atmosfera sa devina vesela cu muzica lor. Iar pentru a nu se strange prea multi centimetri in jurul taliei, reuseau sa ne antreneze si la joc. Si sa fi vazut atunci bietii pensionari veniti pentru tratarea oaselor bolnave cum dansau si jucau, dovedind de fapt eficienta trtamentului balnear din Herculane.

In ultima seara, cea de luni 11 septembrie ziceai ca este nunta, asa se juca si dansa, ca mai nimeni nu ramasese pe la mese. Cu asa pensionari betegi, tot sa mergi la tratament!

Dar ca orice lucru bine facut, si concediul nostru de tratament de 19 zile se incheia.

Ca o concluzie, pot afirma ca am fost, cu o singura exceptie (un ospatar tanar, intr-o zi, la masa de pranz care a dormit pe el) foarte multumiti de ce ni s-a intamplat la restaurant, atat pe latura de mancare, cat si pe cea artistica.

Daca ajungeti prin Herculane, incercati intr-o seara sa verificati daca ce am scris eu mai este de actualitate.

Daca v-a placut e de bine, daca nu, macar fiti intelegatori ca e primul articol despre asa ceva, despre o latura a turismului careia nu i-am dat niciodata atentie. Scrierea acestui articol mi-a luat foarte mult timp inainte de inceperea spectacolului de inaugurare a stadionului din Craiova, iar acum cand il inchei se apropie de miezul noptii. In mod normal, in timpul asta scriu doua articole, dar fiind vorba de ceva nou, pentru mine, mi-a luat mai mult timp.

Numai bine si articole placute!

Branesti, 10 noembrie 2017, noaptea.

PS. Vina pentru aceste randuri apartine celor trei corupatoare @mishu, @zoazore si @elviramvio, care nu s-au lasat pana nu m-au convins sa

PS 2. Nu stiu daca va vor place pozele mele, dar altceva mai bun, nu prea am.

---

VIZUALIZĂRI: 3622 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI