O cascadă pitorească – Pătrăhăițești (Buciniș)

TIPĂREȘTE

Într-una din zilele petrecute în Țara Moților am pornit într-o scurtă drumeție care s-a dovedit a fi o experiență plăcută, relaxantă. Relieful carstic din Apuseni, generator de peșteri, chei și defilee a înlesnit și apariția unor cascade interesante pe diverse cursuri de apă, mai mici sau mai mari. Spre o astfel de cădere de apă am plecat la drum de la Pensiunea Iara (vezi impresii) într-o dimineață târzie, după un mic dejun dătător de energie.

Ne aflăm în cătunul Galbena și avem de mers până în cătunul Pătrăhăițești, ambele așezări fiind părți componente ale comunei Arieșeni. Pe șoseaua DN 75 întâlnim panou indicator către cascadă și sat, un drum de doar 6 km care se poate parcurge și cu autoturismul pe circa 70 % din distanță. Drumul forestier (DC 255) se prezintă în condiții bune, câteva urcușuri ușoare și pasaje cu pietre mai colțuroase. Recomand să lăsați autoturismul la intrare în sat lângă o construcție-garaj, ulițele sunt înguste și nu o să aveți unde întoarce dacă continuați. Până la urmă facem drumeții ca să ne bucurăm de aer curat, liniște și peisaje frumoase; am văzut călători care urcau pe jos spre Pătrăhăițești chiar din drumul național, e un traseu ușor (o diferență de nivel de vreo 200 m pe o distanță de mai mulți kilometri).

Cătunul Pătrăhăițești e situat într-o poiană largă, la poalele pădurii și a masivului Curcubata Mică. Case rare împrăștiate pe costișe, pășuni întinse, garduri de lemn și căpițe de fân – locuri în care doar o mână de oameni, circa 50 de persoane, își duc traiul. Pe lângă pitorescul peisajului, micuța așezare se laudă cu câțiva meșteri populari, familii care se ocupă cu confecționatul vaselor de lemn (celebrii moți văsari), tulnicelor sau țesăturilor de tot felul.

Am parcat autoturismul la intrare în sat, ne-am luat rucsăcelele și bețele de treking și am pornit ușor la pas. Nu am urcat pe ulița din dreapta, acolo unde indicatoarele te îndeamnă să mergi spre „muzeul etnografic” ci am mers pe drumușorul din stânga, urmărind marcajul punct roșu în cerc alb. Ne-am gândit să lăsăm vizita și eventualele cumpărături pentru drumul de întoarcere, e greu să umbli prin pădure cu vase de lemn și slănină afumată (cum am văzut la unii).

E greu de descris în cuvinte frumusețea peisajelor care se întind efectiv la picioarele tale, prezența doar a zgomotelor Naturii, a aerului curat, pur și simplu te simți fericit. Nu ne place să ne grăbim pe drum, ne oprim des și admirăm, facem multe fotografii astfel că timpii afișați pe indicatoare nu sunt valabile și pentru noi. Vedem construcții vechi, anexe gospodărești pe temelii de piatră. Depășim o pensiune rustică și intrăm într-un „tunel” de flori; poteca e încadrată de garduri de lemn, vreo două izvorașe brăzdează solul, depășim o portiță, apoi alta și intrăm în pădure. Sus pe coastă se zăresc urmele civilizației umane: un șir de turbine eoliene. Drumul până aici a durat vreo 30 de minute cu pauze multe. Peisajul, bată-l vina!

Pătrundem în pădure și timp de circa 30 de minute mergem pe la umbră, avem în față doar o singură urcare mai accentuată, dar pe o distanță scurtă. Treptat ajungem la nivelul albiei râului Buciniș, cursul de apă responsabil pentru căderea de apă. Zgomotul apei ne anunță că suntem aproape de destinație. Șuvoiul de apă care se prăbușește în gol, în trepte ondulate, de la circa 14-15 m, apoi lichidul se strecoară printre pietre și trunchiuri de copaci căzuți.

Câteva băncuțe îi îndeamnă pe călători să poposească mai multe minute în fața minunatei căderi de apă; deși zgomotoasă, căderea de apă te relaxează, te transpune într-o altă dimensiune. O mulțime de adulți și copii se cațără pe pietre pentru fotografii spectaculoase. Câteva zeci de minute am petrecut la cascada Pătrăhăițești și ne-am încărcat cu energii pozitive, am plecat de acolo voioși și cu chef de drum.

Intrăm în sat pe sub aceeași boltă de flori și ne oprim pe o terasă rustică aparținând unei gospodării care oferea și locuri de cazare. Savurăm o cafeluță la umbră privind spre crestele împădurite. Se pot consuma băuturi reci, alcoolice și răcoritoare, dar și plăcinte moțești dacă dai comandă în momentul în care mergi spre cascadă.

La câțiva pași distanță se află muzeul-atelier al meșterului Mocan Aurel, un artizan popular într-ale lemnului, făuritor de tulnice, creator de vase de uz casnic. Munca asiduă și spiritul creator stau la baza apariției soluțiilor care au ușurat viața omului de zi cu zi. Meșterul lemnar ne explică pe scurt cum ies din mâinile lui minunățiile simple de lemn, ce soi de fibră lemnoasă utilizează și cum se numesc diverse vase expuse pe rafturi. Iarna e anotimpul în care se lucrează cu precădere, vara fiind dedicată animalelor și strângerii fânețelor. Casa-muzeu e compusă dintr-o tindă plină de obiecte vechi și două camere: una amenajată drept un mic colț de expunere etnografic local și loc de vânzare a obiectelor făurite de meșter, cealaltă încăpere adăpostește atelierul de lucru al maestrului lemnar. Asistăm la o mică demonstrație de suflat într-un tulnic de dimensiuni reduse după care achiziționăm câteva obiecte mici și țesături hand made la prețuri bune.

Ne continuăm drumul căscând ochii la priveliștile largi, la șirurile de căpițe de fân și norii pufoși. Traversăm o grădină și ajungem la casa-muzeu a familiei Petruse. E vorba de o gospodărie pe care o poți străbate la interior dintr-un capăt într-altul, traversând încăperile pline cu o mulțime de obiecte de lemn și țesături de tot felul oferite spre vânzare. Meșterul lemnar Petruse Rovin e mare meșter și în vorbe meșteșugite reușind să te facă să te simți bine și să cumperi ceva creat de mâinile lui. Soția, Petruse Paraschiva are atestat de meșter popular în domeniul țesăturilor, dovadă șezând costumele populare, fețele de masă, trăistuțele și multe altele asemenea. După ce târguim destul de multe obiecte originale, pentru noi și daruri pentru apropiați, cerem doamnei și două plăcinte moțești. Preparate pe loc și servite într-un cadru idilic în curte sub un nuc pe o buturugă având în față un peisaj minunat am savurat fiecare bucățică din plăcintele cu brânză și afine.

Am plecat încântați din acest cătun relativ izolat, pus în valoare de cascada Pătrăhăițești și de obiectele făurite de meșterii populari care locuiesc în sat. Am admirat întinderile nesfârșite, costișele cu căpițe, am inhalat aerul curat, am ascultat zgomotul apei care se prăvălește din înălțimi, am gustat delicioase plăcinte moțești. Am apreciat nespus cele câteva ore petrecute aici și recomand tuturor o excursie la Pătrăhăițești în momentul în care se află în zonă. Este unul din locurile minunate ale Apusenilor!

România e frumoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 1240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI