Plimbare prin Poiana Andolia - Moieciu și Fundata

TIPĂREȘTE

La poalele Carpaților simțim că ne apropiem de Natură, că suntem mici în fața munților, dar totodată atrași de măreția stâncilor, frumusețea pășunilor, strălucirea apelor cristaline și splendoarea pădurilor. Fie că ne aflăm sub aburul răcoros care se ridică din sol primăvara, fie că alergăm prin fânețe înflorate sub soarele verii ori foșnim veseli frunzele arămii ale toamnei, fie că lăsăm urme de pași pe covorul imaculat al omătului în lunile de iarnă ne bucurăm infinit de priveliștile găsite pe teritoriul comunelor Fundata, Moieciu și Bran.

Ne aflăm în Moieciu de Sus la Pensiunea Poiana Soarelui (vezi impresii) unde savurăm o cafea bună sub razele soarelui blând la orele dimineții. După ce în ziua precedentă am haiducit prin Șirnea (vezi impresii) contemplând munceii de calcar, crestele munților din depărtare, fânețele cu flori și odăile de lemn cocoțate pe costișe, în această zi alegem alt traseu din cele nouă marcate de Centrul de Ecologie Montană (poartacarpatilor.ro/trasee).

Traseu T3 – Plimbare prin Andole. De data aceasta vorbim de un traseu un picuț mai greu din pricina câtorva urcușuri ceva mai solicitante pentru cei obișnuiți doar cu asfaltul orașului. Ruta care poartă indicativul T3 este circulară și marcată cu „omuleț albastru” .

Se pornește din satul Moieciu de Sus, din apropierea podului care traversează pârâul Turcul, pe lângă biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1837), se admiră satul întins ca niște tentacule pe văile râurilor, se traversează Poiana Andolia, după care urmează partea mai grea, noroc că suntem la umbra copacilor – urcușurile și coborâșurile din Pădurea Magistratului. Drumeția continuă printre casele împrăștiate ale satului Fundata, o bucată scurtă chiar pe asfaltul drumului, după care revenim pe poteci înierbate, printre garduri lungi de lemn. Pe sub stâncile Malului Tișcani, pe o curbă de nivel, intrăm din nou în pădurea de conifere și ajungem la poteca de la biserică, loc de unde am pornit.

Am parcurs circa 8,5 km pe un traseu circular în jurul Vârfului Andolia (1348 m) în 6 ore (estimat pe panourile informative: 4-5 ore), incluzând aici o pauză principală de masă (30 minute) și multe pauze mici de odihnă și fotografiat.

Acest traseu ecoturistic alternează: când prin soare pe fânețe și prin sate, când la umbră prin pădure, când se urcă/se coboară, când se merge pe curbe de nivel – altitudinea medie fiind undeva la 1200 m. Se recomandă încălțăminte adecvată de drumeție, șapcă și protecție solară, apă și o gustare, plus voie bună cât cuprinde.

Drumeția propriu-zisă și frumusețea ei

Imediat ce ieșim de pe dunga de asfalt și începem ascensiunea spre costișa de deasupra satului simțim cum ne detașăm de lumea agitată și pătrundem într-o lume de basm. Ne însoțește omulețul albastru, pe care uneori îl mai pierdem din vedere și îl căutăm ușor îngrijorați, după care entuziasmați ne continuăm drumul corect. Harțapele de lemn formează garduri lungi care ne conduc ca niște adevărate culoare, trecem pe lângă câțiva maci ciufuliți care prin roșul aprins înveselesc atmosfera, depășim câteva gospodării păzite de câini strașnici

De pe potecă admirăm casa inspectorului Tișcă, semnalată printr-un panou informativ, o construcție tradițională destul de rară în zonă. E vorba de o gospodărie închisă pe toate cele patru laturi, cu o curte interioară, casa datând de pe la 1870 și aparținând preotului paroh din sat. Acest gen de arhitectură asigura protecția familiei și a animalelor în fața prădătorilor, fie animale sălbatice, fie lotri. Azi, una din laturi (cea care forma magazia de unelte și poarta principală de acces) a fost demolată – poate urmează o reconstituire. Mi-a atras atenția prispa cu balustradă și stâlpi din lemn traforat, precum și veranda cu geamlâc (am citit că aici era cancelaria și biblioteca preotului).

Ajunși la înălțime ne oprim lângă gardul din lemn și privim cu nesaț către plaiurile pigmentate cu odăi, către șirurile de acoperișuri roșii din vale sau spre crestele stâncoase din zare. Un covor de iarbă și flori deasupra căruia zumzăie neobositele albine ne însoțește până în Poiana Andolia unde totul e feeric. Pășunea colorată se întinde în rariștea înconjurată de brazi, vreo două mici odăi din lemn străjuiesc fânețele. Doi bătrâni, soț și soție, întorc fânul proaspăt cosit sub soarele amiezii. De altfel, am observat că majoritatea celor care lucrează pe câmp, la cosit, întors și strâns fânul, sunt în marea lor majoritate oameni în vârstă, împovărați de ani și muncă.

Pădurea ne întâmpină cu umbră și miros de sol reavăn și frunze uscate; ne odihnim câteva clipe în buza pădurii având sub ochi creasta Bucegilor. Prin luminișurile expuse la soare descoperim frăguțe pe care ne grăbim să le gustăm. Zgomotele specifice pădurii sunt sparte de gălăgia motoarelor de la vreo două șiruri de ATV-uri în care turiștii se plimbă încercând „senzații tari” . Poposim jumătate de oră la umbra unor brazi falnici pentru o gustare ușoară.

Ieșim din pădure la lumina astrului solar pe plaiurile satului Fundata, altă așezare superbă inclusă în anii ' 70 pe lista „satelor turistice” . Aer curat, coaste domoale cu fânețe, arhitectură rurală autentică, meșteșuguri și ocupații tradiționale. Localnicii sunt pe fânețe, întorc brazdele de fân proaspăt cosit; prin sat ne întâlnim cu vreo doi copii măricei care ne salută – gest mai rar întâlnit în societatea modernă. Peisajele rurale ne aduc aminte de copilăria petrecută la țară – uite colo o oală înfiptă în gard, dincolo niște ciorapi de lână scoși la soare, pe o prispă o mâță leneșă dormitează, pe o fâneață un om duce apă la animale etc.

Urmărim permanent „omulețul albastru” și o luăm pe un drumeag pe lângă biserica „Adormirea Maicii Domnului” (de fapt două lăcașuri de cult – biserica veche de lemn de la 1830 și cea nouă de zid ridicată la 1939-1943/ ziarullumina.ro/societate ... data-77161.html). Cu privirea ațintită asupra pitoreștilor imagini pe care le întâlnim la fiecare pas ajungem și în dreptul panoului care ne îndreaptă spre casa-muzeu Stoian Nicolae. Situată în zona Fundata-Dăsupra casa datează de pe la 1922 și reflectă foarte bine genul locuinței tradiționale din lemn compusă din camere locuit, tindă, celar, prispă, pivniță. Proprietarii au amenajat aici un bogat muzeu etnografic adunând obiecte din tot satul.

Talăngile vacilor care pasc pe pășuni ne acompaniază până aproape de pădure; coborâm ușor printre pietre, întâlnim un panou care ne informează despre „Istoria coralilor” , panou care e punct de reper pentru schimbarea direcției traseului. Cărarea ne poartă acum prin pădurea de brazi înalți unde lumina pătrunde cu greu, mii de conuri sunt căzute la sol, ici-colo ferigi și pietre acoperite de mușchi verde. Un perete de stâncă ne însoțește pe partea stângă, mergem pe o curbă de nivel (1100 m) a Malului Tișcani – nume care are legătură cu familia Tișcă, proprietară din vremuri vechi a acestor plaiuri.

Ieșim din pădure în lumina blândă a după-amiezii târzii, coborâm destul de abrupt spre „casa inspectorului Tișcă” , punct prin care am trecut la plecare – aici se închide circuitul. Încheiem drumeția noastră după 6 ore fericiți că am văzut atât de multe lucruri frumoase.

Concluzii. Mișcarea în aer liber este sănătate curată, atât pentru corp, cât și pentru suflet. Traseele marcate de Centrul de Ecologie Montană în zona Fundata-Moieciu-Bran sunt accesibile, nu au grad de dificultate mare, se pretează drumețiilor de o zi și oferă peisaje de neuitat. Nu ezitați să parcurgeți o astfel de rută marcată cu „omuleți colorați” – bucuria muntelui e nemărginită.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3531 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI