Plimbare în Apold și împrejurimi - cetăți religioase și case săsești

TIPĂREȘTE

Azi vorbim din nou despre biserici, da – despre biserici. Dar nu orice fel de biserici ci despre o serie de biserici fortificate din zona Transilvaniei, adevărate cetăți ridicate de populația săsească pentru întărirea sufletului și credinței, precum și pentru apărarea fizică a trupului în fața dușmanilor de tot felul. Sașii au reușit prin intermediul unor instituții ale comunității sătești să se dezvolte economic, social, cultural și religios conservându-și unitatea în toate domeniile. Vorbim aici de instituția vecinătăților și frățiile de tineri. Sistemul vecinătăților săsești se baza pe comunitatea frățească între mai multe familii care locuiau pe aceeași stradă sau pe mai multe străzi alăturate. Scopul acestei organizații era solidaritatea socio-economică: utilizarea la comun a uneltelor, ajutorul la muncile agricole, împrumut financiar, participare la evenimentele familiale importante, ajutor la construcția școlii, caselor sau a anexelor gospodărești. Într-un sat săsesc existau cel puțin câteva „vecinătăți” .

Acest mod de conviețuire socială a sașilor presupunea și efortul comun în direcția îngrijirii așezării în care locuiau – curățenie pe străzi, îngrijirea fântânilor, repararea podurilor și podețelor, săparea șanțurilor de scurgere a apelor pluviale etc. La toate acestea se adaugă și ajutorul consistent pentru ridicarea în centrul satului sau pe o înălțime din preajmă a bisericii comunității – punct de polarizare pentru toți locuitorii.

Și pentru că vremurile au fost tulburi timp de sute de ani sașii au plusat și nu s-au limitat la o simplă construcție cu rol religios ci au edificat adevărate cetăți religioase: ziduri și turnuri de apărare, turnuri de poartă, fântâni pentru asediu, curți fortificate pentru animale, încăperi pentru provizii și adăpost. Și aceasta nu e tot – în unele locuri chiar biserica reprezenta ultimul bastion de apărare în fața năvălitorilor, turla și galeria de sub acoperiș constituind adevărate elemente defensive.

Chiar dacă aceste fortificații ne duc cu gândul doar la război sau lupte răzlețe să nu uităm că „facilitățile” oferite de cetățile-biserică se utilizau cu succes și în timp de pace. Sunt celebre așa-numitele turnuri ale slăninii sau camere ale împăcării (destinate cuplurilor care aveau gânduri „rele” ). Oamenii au folosit încăperile din cetate drept cămară pentru conservarea alimentelor și pentru depozitarea cerealelor.

Biserica fortificată săsească reprezinta un organism viu prezent în permanență în viața oamenilor atât pe timp de război, cât și în vremuri de pace. Pe lângă alinarea sufletului și legătura cu divinitatea, cetatea religioasă avea și un rol practic lumesc. Astăzi bisericile fortificate transilvane au rămas simboluri ale altor vremuri, unele înfloritoare și bine puse în valoare, altele plângând și întorcându-se în pământul din care au fost ridicate. Comunitățile de sași s-au dizolvat, ici colo se mai adună câteva familii (mai ales în localitățile urbane).

Aproape că nu lipsește sat săsesc din care să nu răsară turla unei biserici înconjurate de ziduri. De fiecare dată când traversez o așezare transilvană care a fost locuită de sași caut cu privirea cetatea religioasă care a constituit centrul comunității locale. Unele sunt aproape de șoseaua principală, altele își arată doar turla bisericii sau turnurile de apărare. Patrimoniul istoric este imens, dar insuficient pus în valoare!

Popasul de câteva zile la Apold, o zonă deluroasă din Podișul Târnavelor, la Casa Trappold (vezi impresii) – Trappold reprezintă denumirea germană a satului, în apropierea Sighișoarei, ne-a oferit prilejul de a face câțiva pași prin bătrânul sat săsesc. Poveștile străvechi ne conduc într-o lume a uriașilor care trăiau pe aceste meleaguri. Un asemenea gigant se oprește lângă sat pentru a se odihni pe o surpătură de deal și își scutură cizmele de noroi, motiv pentru care au apărut cele trei movile atipice către localitatea Brădeni. Altă legendă ne poartă în lumea călăreților medievali, atunci când un asemenea personaj călărea un bidiviu numit „Old” ; calul năbădăios pornise la galop exact pe aceste pământuri, moment în care călărețul încearcă să îl potolească strigând „Trap, Old!” .

Legendele sunt istorisiri transmise din generație în generație și uneori au și un sâmbure de adevăr. Satul Apold probabil că își trage numele de la coloniștii veniți de pe meleaguri germane care dau inițial așezării numele de Apoldia sau, de ce nu, de la polderii veniți dinspre teritoriile olandeze și care au executat aici lucrări de desecare a mlaștinii care împânzea zona. Mister!

Am plecat la plimbare prin sat în prima parte a zilei, traversând cele două pâraie care străbat localitatea. Bineînțeles că punctul de atracție este biserica evanghelică fortificată situată pe un vârf de colină ce răsare chiar în mijlocul satului – poate o movilă de pământ de pe cizmele uriașului din vechime. Ziduri albe sprijinite de contraforți înconjoară dealul și apără o biserică al cărui nucleu romanic datează de pe la 1300 și ceva. Urcăm câteva trepte de piatră și descoperim ușa încuiată iar pe panoul de afișaj vedem doar urmele unei hârtii rupte care conținea probabil ceva informații. De altfel, asta e una din problemele acestor biserici fortificate – uși zăvorâte, lipsa unui administrator, accesul dificil. Ne vom mulțumi doar cu ceea ce am putut zări răsărind deasupra zidurilor, turnuri de apărare, acoperișul unui depozit de cereale, turnul cu ceas al bisericii, poarta de acces a carelor.

Topograful austriac Joseph Adalbert Krickel scria la 1828 despre biserica din Apold: ... domnul paroh Hierling m-a primit la fel ca aproape toți colegii săi, cu ospitalitate și prietenie. În biserica destul de mare, remarcabilă prin marea ei vechime, se află o orgă nouă, la care dascălul mi-a cântat. Fortificația din jurul bisericii le slujește acum locuitorilor la păstrarea roadelor câmpului și la ocrotirea lor de primejdia focului.

Ne continuăm plimbarea prin sat pe câteva ulițe fiind atrași de vechile construcții săsești. Uite colo o fântână stă ca o insulă în mijlocul uliței, dincolo porți monumentale ascund viața din interior, mai încolo fantastice acoperișuri din țiglă de zeci de metri pătrați acoperă grajduri solide. La un moment dat zărim o scară acoperită care urcă pe o colină spre o biserică albă. Este lăcașul de cult ortodox cu hramul „Sf. Gheorghe” construit la 1806, interesanta și fotogenica scară fiind o creație de la 1907.

De-a lungul șoselei județene 106, dinspre Sibiu spre Agnita și apoi Sighișoara, am traversat mai multe sate unde se află biserici fortificate. Am văzut de la distanță puternicele turnuri ale cetății religioase de la Hosman (vezi impresii) pe care am vizitat-o în 2012 (elemente interesante: hersa, portalul romanic). Străbatem orașul Agnita reușind să aruncăm o privire spre biserica-cetate situată peste apa Hârtibaciului (vezi impresii), dar nu ne mai oprim – am fost acolo în 2016.

Continuăm periplul auto pe DJ 106, drum aflat în plină reabilitare, și trecem pe lângă turnul de piatră al bisericii fortificate din Netuș, nava lăcașului de cult fiind „ascunsă” în spatele foișor de apărare vechi de secole. Oprim câteva clipe în satul următor, la Brădeni, pentru a fotografia altă cetate religioasă – biserica evanghelică „Sf. Andrei” . Biserica de pe la 1300 și ceva pare mai degrabă un monolit de piatră cu galerie de lemn, adevărat colos defensiv, chiar și turnurile de apărare par a fi mai mult niște case solide.

Aproape de Sighișoara ne-am oprit și am dat un ocol parțial bisericii neoclasice din Șaeș de fapt un lăcaș reconstruit la 1820 pe locul vechiului ansamblu romanic. Într-adevăr se observă că edificiul religios face parte din alt stil arhitectural, turnul cu acoperiș ascuțit și portalul de intrare sunt diferite; vedem o parte din ziduri, un turn de apărare, o clădire interioară, o fântână – alături de biserică toate se află în stare de degradare avansată. Bineînțeles că poarta de acces în incintă era încuiată.

În concluzie, zona este minunată, Natura a creat peisaje pitorești, Omul a realizat construcții durabile peste secole. Dar, normal că există un „dar...” , cetățile religioase se află în suferință, așteaptă consolidări și restaurări, promovări turistice și vizitatori interesați.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 766 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI