ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.12.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
OCT-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în Alexandria şi împrejurimi

Catedrala Episcopală „Sf. Alexandru” din Alexandria

TIPĂREȘTE URM de aici

Într-un oraș de provincie, fie el și capitală de județ, cum este municipiul Alexandria din Teleorman ar trebui să găsim câteva obiective turistice reprezentative. Deși e situat la mai puțin de 100 de km de Capitala României, orașul și județul în general apar pe toate hărțile sărăciei (sub diverse aspecte) din țara noastră. Acest lucru nu a pus stavilă existenței unor instituții de cultură și spiritualitate care se străduie să mențină vie istoria și spiritul acestor meleaguri. Dacă recent v-am descris Muzeul Județean Teleorman (vezi impresii), acum mă voi apleca asupra unui monument religios, principal reper ortodox al orașului teleormănean: Catedrala „Sf. Alexandru”.

Localitatea urbană este relativ tânără fiind înființată de la zero în deceniul patru al veacului al XIX-lea. Dorința unei părți a populației din Zimnicea și Mavrodin, negustori și comercianți, a fost suficient de puternică pentru a duce la înființarea prin hrisov domnesc a orașului Alexandria, pe malul râului Vedea, într-o zonă de câmpie din sudul Țării Românești. Trupul de moșie este cumpărat de la Mitropolia muntenească și la 1834 apar primele locuințe (în două luni se ridică circa 700 de case, prăvălii și bordeie). La 4 septembrie 1840 actul domnesc emis de domnul Alexandru Dimitrie Ghica consfințește întemeierea orașului. Planul orașului este trasat de inginerul austriac Otto von Moritz, străzile lungi și drepte, perpendiculare între ele, respectă axul constituit de râul Vedea.

Amplasare și acces. În centrul orașului, între străzile Dunării și Independenței este situată frumoasa catedrală teleormăneană, intrarea efectuându-se dinspre cea din urmă arteră. Poziția este ușor de identificat în nucleul administrativ și cultural al municipiului, turla ițindu-se semeață din mijlocul unui mic parc. Locuri de parcare găsiți în preajmă, se plătește 2 lei/oră prin sms, sistem introdus în această vară pe câteva străzi centrale.

Scurt istoric. Așezarea modernă care se prefigura în prima jumătate a secolului al XIX-lea avea nevoie și de o biserică, astfel că la 1836 se construiește un edificiu din lemn care va asigura serviciile religioase câteva zeci de ani. Dezvoltarea orașului și numărul mare de credincioși au constituit motivul pentru care se hotărăște construirea unei biserici mai mari.

La 1869 se toarnă fundația viitoarei biserici care purta hramul „Sf. Ierarh Alexandru” (patriarh al Constantinopolului și „protector al omenirii”), dar dificultățile vremurilor au prelungit încheierea lucrărilor până în anul 1898. Pentru a se strânge banii necesari construcției s-au desfășurat spectacole de teatru, s-au vândut în două rânduri bilete de loterie, Primăria a vândut o casă din patrimoniul său și a arendat 200 hectare de pământ. Monumentala biserică a fost înzestrată cu obiecte de valoare, multe din materialele utilizate la diverse lucrări fiind de o calitate excepțională.

La 1896 autoritățile locale semnează un contract cu tânărul pictor botoșănean Ștefan Luchian, care scria Primăriei orașului: Biserica a fost pentru artă şi va rămâne câmpul cel mai larg unde artistul să-şi poată aşterne cugetarea, concepţia şi forţa talentului său. În biserică găsim viaţa lui Christ, naşterea, crucificarea, lucrări atât de mari de care nu ştiu cum şi-ar da seama un simplu decorator. (...) Biserica din oraşul Dvs. iese din cadrul ordinar al bisericilor din ţara noastră. Este un adevărat monument, aşa cum se prezintă prin măreţia şi simplitatea liniilor sale. Alături de Luchian a contribuit la realizarea picturilor artistul Constantin Artachino (eualegromania.ro/2015/10/ ... tat-in-tara-lui) și pictorul Constantin Pascally (care părăsește lucrarea la scurt timp de la demararea comenzii).

În 1940,1977 și 1997-2012 au avut loc reparații, restaurări ale picturii și lucrări de întreținere datorită cutremurelor și altor deteriorări aduse de timp și om asupra bisericii. În 1994 locașul de cult devine necropolă domnească prin aducerea de la București a sarcofagului lui Alexandru Dimitrie Ghica. În 1996 biserica „Sf. Ierarh Alexandru” este numită catedrală episcopală, prin înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

În vizită la Catedrala „Sf. Ierarh Alexandru”

În preajma și în interiorul catedralei teleormănene am ajuns de mai multe ori, ultima dată în luna octombrie 2018. Încă de la prima vizită am admirat silueta albă, pigmentată cu nuanțe de albastru care se înalță spre lumina cerului. Pridvorul deschis este monumental, coloanele în stil grecesc cu capiteluri bogat ornamentate alături de celelalte decorații exterioare albastre atrag privirea. Două fresce de dimensiuni mari reprezentând pe Sf. Apostoli Petru și Pavel flanchează ușa de lemn sculptată.

Spațiul interior este generos, scufundat parțial într-o semiumbră misterioasă; frescele murale realizate de Luchian, sfinți și scene religioase, captează atenția celui care le caută. Dacă proiectul iconografic este de factură bizantină, structura arhitecturală a bisericii se încadrează în stilul bizantino-romanic, iar iconostasul reflectă o concepție neogotică. Așezate în trepte, icoanele catapetesmei sunt învăluite într-un fond albastru, accentuat de inserțiile decorative aurii ale lemnului de tei. Bogat ornamentată catapeteasma se ridică până la 10 m înălțime. Picturile realizate de Ștefan Luchian nu sunt de mari dimensiuni și nu acoperă întreg spațiul mural, timpul scurt și condițiile de lucru silind pe tânărul artist să micșoreze icoanele și să îl angajeze pe Giuseppe Cavalcadi să umple golurile cu motive geometrice și florale. Biserica seamănă cu un câmp colorat cu flori întrerupt de aureole și chipuri de sfinți; lumina caldă filtrată de vitraliile superbe executate de Rudolf Ziegler scaldă discret interiorul. Candelabrele și sfeșnicele împărătești sunt realizate din bronz aurit de o firmă vieneză prin reprezentanța sa din București (casa Hans-Herzog), pavimentul din marmură în mozaic cu teme florale e deosebit, mobilierul reproduce modele de la Curtea de Argeș.

Un element de valoare este sarcofagul alb al domnului Alexandru Dimitrie Ghica, întemeietorul oficial al orașului Alexandria. Am privit cu interes monumentul funerar creat de meșteri italieni la comanda domnitorului Alexandru Ioan Cuza (260 x 210 x 180 cm şi 4500 kg): spadă, sceptru, mantie de hermină, coroana regală – toate simbolurile domniei „îmbracă” sarcofagul, iar numele e sculptat pe laterală sub forma: „Alesandre II Ghika IX”. Sarcofagul realizat din marmura de Carrara a fost depozitat o perioadă la Muzeul Național Militar din București, apoi a fost „reunit” cu osemintele domnului care au stat în cavoul familiei Ghica de la Pantelimon (biserica mănăstirii Pantelimon a fost demolată în 1985), apoi la biserica rotondă Ghica-Tei (vezi impresii).

Deoarece de fiecare dată când am fost în interiorul bisericii se desfășurau ceremonii religioase, nu am foarte multe fotografii din interior – ele datează din 2011. Anul acesta am privit catedrala din exterior, cei peste 40 m lungime și zeci de metri înălțime fiind copleșitori. Cele două turle pătrate de pe pronaos au fiecare montat câte un ceas de dimensiuni reduse. În curte se află bustul lui Alexandru Dimitrie Ghica, primul domn regulamentar al Țării Românești între 1834-1842 (autor este sculptorul Grigorie Minea, dezvelirea a avut loc în 2015). De asemenea, tot în curtea catedralei, înspre strada care îi poartă numele, se află statuia avocatului Alexandru Colfescu, primar al orașului și prefect al județului Teleorman în perioada interbelică.

Concluzii. Deși este o așezare urbană cu o istorie de doar aproape 180 de ani de la recunoașterea oficială, orașul Alexandria reușește să se așeze pe harta monumentelor istorice cu câteva frumoase realizări. Printre ele se numără Catedrala Episcopală „Sf. Ierarh Alexandru”, o apariție interesantă în istoria și estetica urbei teleormănene. Opriți-vă câteva clipe în centrul orașului Alexandria și faceți câțiva pași – veți descoperi destule puncte de interes.

Alegeri inspirate!


---
Trimis de tata123 in 03.12.18 13:51:10
Validat / Publicat: 03.12.18 18:25:58
VIZUALIZĂRI: 603INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALEXANDRIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.104309082031 sec
    ecranul dvs: 1 x 1