În pădure la Băneasa... Hâțână, hâțână-mă, hâțână, hâțână-mă

TIPĂREȘTE

Vremea se schimbă... Vremurile se schimbă... Aș fi vrut să văd haina colorată a toamnei întinsă undeva pe umerii dealurilor submontane sau chiar într-o zonă montană dar treburile cotidiene nu m-au lăsat nici măcar în weekend să ajung prin locuri atinse de aripa autumnală. Pentru a suplini oarecum această dorință am mers la margine de București în mijlocul celui mai mare spațiu verde din cadrul Capitalei: Pădurea Băneasa.

Cine nu cunoaște această zonă de recreere și promenadă, un areal umbros și răcoros pe timpul verilor călduroase, spațiu în care există Grădina Zoologică (vezi impresii) sau funcționau restaurante? Bucureștenii (și nu numai) s-au plimbat pe aleile și cărările pădurii de când erau copii, adulți și părinți, apoi pensionari înțelepți.

Nume. Numele pădurii din nordul Capitalei este legată de Maria Băneasa (din neamul Cantacuzinilor), soția banului Mareș Băjescu – un boier cu o ascensiune spectaculoasă în acele vremuri, și anume jumătatea veacului al XVII-lea (în 2018 am vizitat curțile fortificate de la Băjești: vezi impresii). După 1670 satul Cârstieneștii de Sus de pe apa Colentinei intră în posesia lui Mareș Băjescu, iar în următorii 25 de ani Maria Băneasa și moștenitorii vor alipi și alte părți de sat moșiei inițiale – întinsa moșie și satul vor căpăta numele de Băneasa, rangul boieresc purtat de Maria după soțul ei, banul Mareș.

Scurte considerații istorice. Bucureștiul trece printr-o etapă de dezvoltare edilitară susținută abia începând cu perioada regulamentară (1831-1858). Totuși capitala Țării Românești rămâne un oraș pestriț care nu mai era legat de Orient... fără însă să aparțină Europei, după cum scria istoricul Nicolae Iorga.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea apare Aleea Băneasa, edificată treptat între anii 1830-1840, o șosea pietruită mărginită de copaci îngrijiți de un grădinar angajat care făcea legătura între capătul Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei) și dumbrava Băneasa. Din 1844 șoseaua primește numele de Kiseleff, după numele guvernatorului militar al Principatelor Române.

Călătorul Eugène Stanislas Bellanger vede Țara Românească în 1836 și zece ani mai târziu publică cartea Le Kéroutza – „Căruța” . Ne prezintă atmosfera cu bune (bibliotecă publică, spitale, biserici, muzee, băi publice) și cu rele (drumuri nepavate, noroaie, lipsa hotelurilor, câini vagabonzi, case dezordonate) viața în capitala Țării Românești. El scria: La două mile în preajma Bucureștiului, se găsea atunci, și probabil există și astăzi un loc delicios, încântător, Băneasa..... O pădure mică, străpunsă de alei când drepte, când curbe, ce sporesc frumusețea naturii. Se găsesc la fiecare pas tufe enorme de măceșe, de mirt de Sicilia, de caprifoi, de iasomie, de răsuri; peste tot încântătoare umbrare, de unde se răspândesc parfumurile cele mai suave, tinerele femei la modă, păsările cele mai gălăgioase.

Ziaristul belgian O. Squarr nota la 1854: La o leghe distanță de București se află o mică localitate, Băneasa, care este un fel de loc de plăcere, vara, pentru bogătașii orașului. Este un mic sat așezat în mijlocul unei păduri unde se găsesc umbrarii plăcute, alei tăiate în arcade ca o grădină a plăcerii. Este un Richmond sau la Saint-Cloud de București; contrastul este frapant cu pădurile seculare din împrejurimi unde s-au adunat toate frumusețile naturii.

Și în final descrierea scriitorului Horia Oprescu cuprinsă într-o conferință radio privind „Împrejurimile Bucureștiului” susținută în 1933: Pe șoseaua ce urcă dreaptă spre nord, nu departe, găsim pădurea Băneasa, primul refugiu aerat al capitalei. Dintr-o pădureîncâlcită și amorfă a apărut, nu se știe prin ce minune, o insulă de verdeață și un generator de ozon. S-au tăiat drumuri noi, s-au deschis alei cu perspective nebănuite, s-au lăsat pajiști largi și primitoare. Poți trece cu mașina fără să te oprești. Poți coborî să stai pe bancă ori să te plimbi la umbră. Poți sorbi un pahar de lapte bătut, ori să iei o masă completă la restaurantul care a mutat ăn pădure orice răspuns poftei dumitale.

Plimbarea prin pădure. La Băneasa în pădure se ajunge relativ ușor cu autoturismul sau cu transportul public de călători. După marea platformă comercială numită tot „Băneasa” virăm dreapta pe Aleea Privighetorilor, pe lângă Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și în nici un kilometru ajungem la destinație. Adică în zona Casa Albă, parc și restaurant, integrate în pădurea fermecată. Locuri de parcare, uneori insuficiente în weekend, găsiți pe aleea carosabilă care înconjoară spațiul de relaxare ori în spatele restaurantului.

Parcul restaurantului e amenajat din punct de vedere peisagistic cu alei, bănci, felinare, arbuști și plante ornamentale. Pe bănci oamenii se odihneau în razele soarelui timid, bucurându-se de aer și toamnă. Pe iarbă doi bătrânei simpatici lecturau câte o carte stând pe scaunele pliante aduse de acasă; puțin mai încolo o familie încropise un picnic în aer liber. În spatele restaurantului se întinde alt spațiu verde amenajat, dar de dimensiuni mai reduse și un loc de joacă pentru prichindei, un colț pentru doritorii de fitness și o masă de ping-pong.

Dar despre ce local vorbim aici la liziera Pădurii Băneasa? E vorba de restaurantul Casa Albă, numit în trecut Restaurantul Românesc Băneasa. Clădirea este realizată după planurile arhitectului Octav Doicescu la începutul anilor ' 30 și reproduce imaginea unor reședințe boierești rurale. Momentan restaurantul e închis dar ne-am învârtit în jurul lui pentru a admira arhitectura clădirilor: ceardac cu coloane de lemn, gârliciul de acces în cramă, foișoare și acoperiș de șiță (cam degradat).

Am pătruns în pădure pe cărări abia schițate sub covoarele de frunze galbene, ne-am plimbat printre copaci în locuri unde doar sunetele Naturii ne mai înconjurau. E greu de redat în cuvinte combinația de culori oferite de Măria Sa Toamna, de bucuria copilărească de a alerga printre frunzele foșnitoare ori de a le arunca în aer într-o ploaie de culori. Auzim zgomote, o umbră se strecoară rapid printre copaci și pe sol – e o veveriță destul de blândă. Descoperim în mai multe locuri „tabere” construite din lemne adunate de prin pădure, adevărate colibe de adăpost ori de joacă. Înălțimea copacilor e amețitoare, cromatica se schimbă la fiecare parcelă străbătută, produsele pădurii se întind pe ici colo (ciuperci, ghinde, măceșe). Pe unele cărări suntem singuri, pe alte „bulevarde” forestiere se plimbă mai multe persoane, dar în general e liniște și pace.

Concluzii. Sper ca acest „plămân verde” al Bucureștiului să reziste în fața invaziilor de tot felul, să continue să ofere relaxare și destresare locuitorilor Capitalei, să fie o oază de aer curat în mijlocul poluării intense. Să fie...

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI