1480 de trepte pentru a ajunge la Cetatea poienari

TIPĂREȘTE

Zi călduroasă de august, căutăm răcoarea şi ne hotărâm să mergem la munte. Locul ales fiind „monstrul” care taie munţii Făgăraş, făcând legătura dintre Muntenia şi Ardeal, Transfăgăraşan.

Am pornit la drum din Râmnicu Vâlcea spre Curtea de Argeş, după ce am părăsit DN7 drumul a devenit tot mai prost, culminând cu o porţiune unde asfaltul s-a surpat, iar circulaţia a fost deviată. Am ajuns în Curtea de Argeş, am trecut pe lângă Mănăstirea din localitate, creaţie a Meşterului Manole, în pereţii căreia a fost zidită Ana. Nu am oprit la mănăstire ci am continuat pe malul şerpuit al Argeşului încă aproximativ 25 kiloemtri (drumul are multe gropi) şi am ajuns în parcarea de la poalele muntelui Cetate. Aici am oprit. Parcarea are următoarele coordonate GPS: N – 45.349590 şi E – 24.6323085.

Din parcare, sus pe muntele Cetate se văd ruinele unei cetăţi, este vorba despre Cetatea Poienari, cetate care a fost sursă de inspiraţie pentru Jules Verne pentru romanul Castelul din Carpaţi. La poalele muntelui sunt mai multe tarabe la care se găsesc suveniruri şi obiecte de artizanat.

Am trecut de acestea şi ne-am apropiat de un panou, care ne informa că dacă dorim să ajungem la cetate trebuie să urcăm 1480 de trepte. Dar înainte de a urca treptele, ne tragem puţin sufletul şi vă povestesc pe scurt istoria cetăţii.

Situată pe malul râului Argeş, Cetatea poienari a fost construită de către Negru Vodă în secolul XIV, fiind folosită ca şi punct de observaţie şi de apărare. Cetatea este menţionată documentar pentru prima dată în anul 1453 într-un document prin care regele Ladislau al IV-lea cere localnicilor să execute lucrări de renovare a fortăreţei pentru a putea fi pregătită pentru eventualele atacuri ale turcilor.

Cetatea a fost construită în două etape. În prima etapă pe vremea lui Negru Vodă a fost construit doar un turn dreptunghiular din piatră cu trei nivele. Accesul în turn se făcea cu ajutorul unor scări mobile. În a doua etapă s-au construit zidurile cu cinci turnuri semicirculare din piatră, iar la interior au fost dublate cu cărămidă la părţile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru dintre aceste turnuri aveau formă rotundă iar al V-lea avea forma unei prisme.

Datorită poziţiei şi amplasamentului ei, cetatea, era greu de observat fiind un loc de refugiu pentru domnitori.

Dacă ne-am tras sufletul putem începe urcuşul spre cetate. Astăzi cetatea este uşor de cucerit pentru că cineva s-a gândit că o să vină vremea când oamenii devin mai plinuţi, fac mai puţină mişcare, şi atunci a construit 1480 de trepte din beton securizate cu balustrăzi, care şerpuiesc pe muchia muntelui până la cetate. Am pornit la drum, nu trebuie echipament special pentru această ascensiune. Totuşi a trebuit să facem mai multe pauze pentru a admira peisajul (pentru odihnă, dăcă e să spun adevărul). Cu bateriile încărcate şi cu încurajările scrise pe panouri „aţi urcat xxx trepte mai aveţi diferenţa”, am juns la poarta cetăţii. Nu am numărat dacă sunt 1480 de trepte dar îi cred pe cuvânt pe cei care un scris că atâtea sunt.

La intrarea în cetate am plătit taxa de 5 lei/persoană adultă. Cetatea este situată pe un mic platou şi este separată de culmea muntelui print-o prăpastie. Altitudinea la care este construită cetatea este de 850 metri. De aici peisajul este incredibil, se văd Cheile Argeşului, culmile Făgăraşului şi chiar barajul Vidraru. Înainte de a pătrunde între zidurile cetăţii am văzut că Vlad Ţepeş este printre noi deoarece se pot observa doi tâlhari traşi recent în ţeapă.

Intrarea în cetate se face prin latura de vest, aici aflându-se singura poartă de acces în cetate. În zidul porţii se mai obsevă urmele unde era prinsă puntea mobilă. Cetatea astăzi este o ruină fiind distrusă în anul 1462 în urma unui asediu al otomanilor, apoi un cutremur din anul 1915 a fost decisiv în distrugerea cetăţii. În urma cutremurui s-a prăbuşit aproape în totalitate zidul de nord din el rămânând doar fragmente. Cea mai lungă latură a cetăţii este cea din partea de sud care are o lungime de 72 de metri. Zidul este construit din piatră în partea inferioară şi din cărămidă în cea superioară. Pe lungimea zidului se află trei bastioane exterioare care au un plan semicircular.

Pe tot parcursul vizitei in interiorul cetăţii ne-am putut plimba liberi pe unde am dorit, neexistând oprelişti. Prin cetate se mai observă forme ale unor încăperi care deserveau locuitorii cetăţii.

Legat de cetate şi Vlad Ţepeş există mai multe legende. Una dintre ele este legată de construcţia cetăţii şi zice: boierii din Târgovişte, speriaţi de asprimea domnitorului Vlad Ţepeş care trăgea în ţeapă tâlharii, leneşii şi trădătorii, s-au adunat în taină şi au pus la cale pieirea domnitorului, uneltind să-l prindă viu în cursă şi să-l predea sultanului. Ţepeş a aflat de planurile acestora le-a pregătit o cursă. În ziua de Paşte, când boierii se aflau la biserică, oamenii domnitorului i-au capturat şi i-au dus pe jos de la Târgovişte până în Curtea de Argeş, apoi pe Argeş în sus până la Cheile Argeşului unde îi aştepta Ţepeş care ridicând buzduganul spre munte le poruncii „ Boieri şi cuconi, jupânese şi jupâniţe, voi care mi-aţi urzit moartea în iatacurile voastre priviţi cuibul acela de vulturi, colo sus, să răsară până-n duminica Tomii cel necredincioas o cetate de zid, să stea soarele pe fruntea ei”. Mulţi dintre boieri au murit în timpul lucrărilor iar cei care au dus la bun sfărşit lucrarea au fost iertaţi de către Ţepeş.

O altă legendă este legată de asediarea cetăţii din 1462, atunci Vlad Ţepeş a fugit ca să nu fie prins de către turci, a ajuns la casa a şapte fraţi care erau fierari. Aceştia au dat jos potcoavele cailor şi le-au montat invers, ducândui în eroare pe urmăritorii domnitorului, astfel încăt acesta a scăpat, drept mulţumire Vlad Ţepeş le-a dăruit şapte munţi din zonă.

După ce am umblat vreo oră prin cetate am coborăt la maşină, am cumpărat ceva de la chioşcurile ambulante şi am pornit spre Barajul Vidraru care se află la 4 kilometri de cetate, am admirat peisajele, omul electricitate şi luciul apei din spatele barajului. Am pornit mai departe croşetând pe marginea lacului Vidrau. Am ajuns la Bâlea Lac. Aici am oprit iaraşi, am cumpărat ceva de mâncare de la tarabele bin zonă, ne-am aşezat pe iarbă ân faţa lacului admirând priveliştea. Am pornit mai departe, am oprit şi la Bâlea Cascadă, apoi am pornit spre Sibiu iar de aici acasă la Vâlcea.

A fost o ieşire plăcută iar dacă până acum nu aţi vizitat această cetate vă invit să o treceţi pe lista dumneavoastră pentru anul viitor.

Vă doresc concedii plăcute.

---

VIZUALIZĂRI: 3605 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI