;
Solicitare CMR / ROMÂNIA

De la mare - la munte

Trimisă în 23.06.18 09:52
de Mari-aSV [Rm Valcea]
» VIZUALIZĂRI: 732

Buna!

Doresc ca la intoarcerea de la mare sa trec pe traseul Ploiesti - Rasnov - Curtea de Arges si as dori sa nu ratez nimic din ceea ce este de vazut in zona, timp de alocat - 2-3 zile.

Va rog sa-mi faceti si sugestii de cazare.


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 1-2
  • BUGET: 100-120/noapte -- TRANSPORT: auto
  • ADULŢI: 2 -- COPII: -

Răspunsuri la solicitare

cris1982PM[Turnu Măgurele]ConsAFA29r[23.06.18 17:46]

@Mari-a:

Va rog sa-mi faceti si sugestii de cazare.

După cum aţi formulat întrebarea, înţeleg că vreţi doar recomandări de cazare pe traseul Ploiesti - Rasnov - Curtea de Arges. Nu am înţeles însă din ce zonă nu vreţi să rataţi nimic din ceea ce este de văzut. Sper că nu speraţi să vedeţi tot ce este de văzut pe traseul Ploiesti - Rasnov - Curtea de Arges în doar 2-3 zile, pentru că ar fi nevoie de mai mult timp.

Eu aş alege ca şi zonă de cazare oraşul Râşnov, pentru că este cam în centrul obiectivelor de vizitat în zonă (Peştera şi Cetatea Râşnov, Cheile Râşnoavei, Castelul Bran, Peleş, Cascada Tamina, Canionul 7 scări, etc). Merită urcat şi la Babele, dar pentru acest obiectiv trebuie alocată cel puţin o jumătate de zi.

Dacă vreţi să vă cazaţi însă într-un cadru natural de munte, cu peisaje frumoase, recomand Moieciu de Sus, însă aţi avea mai mult de mers cu maşina până la obiectivele turistice menţionate.

Pe drumul spre casă puteţi admira splendoarea Culoarului Rucăr Bran, puteţi vizita Peştera Dâmbovicioara, Mausoleul Mărăşeşti, Mănăstirea Curtea de Argeş, nefiind necesară o altă cazare pe acest traseu, până la Râmnicu Vâlcea.

După ce veţi alege localitatea unde vreţi să vă cazaţi şi ne veţi preciza ce anume aţi dori în materie de cazare, eventual şi masă, vom putea să facem şi recomandările respective.

N.B.: cris1982 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2800 PMA (4 voturi)]

Mari-aSV[Rm Valcea]6r[23.06.18 19:42]

Mulțumesc pentru recomandări!

Adevărat este că nu m-am făcut prea înțeleasă. Doream o primă cazare în zona Câmpina pentru a incepe ziua următoare la Salina Slănic, iar apoi să continuăm să urcăm spre Râșnov, bineînțeles să vizităm Muzeul B P Hașdeu și celelalte castele de pe traseu, până se inserează.

Nu cunosc traseul, nu știu cât timp este necesar și unde ar trebui sa facem următoarea cazare ca dimineața a doua să ajungem la Râșnov, Zărnești și să coborâm spre casă.

Dar, așa cum se pare, e posibil să nu pot cuprinde tot, oricum Canionul 7 scări și celelalte drumeții erau lăsate pe altă dată, în grup mai mare.

Îmi doream câteva recomandări de cazare în Câmpina și în celelalte orașe din zona... Bușteni... Azuga... Râșnov.

Seară frumoasă!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + PMA (0 voturi)]

cris1982PM[Turnu Măgurele]ConsAFA29r[23.06.18 20:40]

@Mari-a: Păi, se schimbă datele problemei!

Dacă vreţi să vedeţi Salina Slănic, eu aş alege localitatea Slănic ca primă noapte de cazare. Din Ploieşti mergeţi direct la Slănic, neavând sens să faceţi ocolul pentru a vă caza în Câmpina.

Aveţi aici câteva variante de cazare în Slănic: amfostacolo.ro/romania-pa ... /slanic,99,1162

N.B.: cris1982 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 2800 PMA (4 voturi)]

tata123TIT[Bucuresti]497r[25.06.18 13:30]

@Mari-a: Bună ziua,

Sunt destul de multe obiectivele grupate în zona menționată: Slănic Prahova, Câmpina, Valea Prahovei, Râșnov, Curtea de Argeș. Alegând doar două nopți cazare va trebui să alegeți exact ceea ce se află în sfera Dvs. de interes și în măsura în care timpul este bine drămuit.

Aș sugera următoarele obiective:

1. Litoral – București – Ploiești – Slănic Prahova (335 km): cazare. Obiective: Salina „Mina Unirea” (depinde de ora la care ajungeți în Slănic Prahova, o puteți vizita în prima zi sau nu; ultimul transport în subteran se efectuează la ora 15.30; verificați aici programul: salrom.ro/slanic-prahova- ... i-si-tarife.php) și Muzeul Sării (vezi impresii).

2. Slănic Prahova – Câmpina (37 km pe DJ 214). Obiective: Muzeul Casa Domnească din Brebu (vezi impresii), Castelul Iulia Hașdeu (program și tarife: muzeulhasdeu.ro/tarife.php), Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu (program aici: grigorescu.artmuseum.ro/ro/cont_ro.html).

3. Câmpina – Sinaia (30 km). Obiective: Muzeul Cinegetic Posada (informații: muzeulcinegeticposada.ro/ro/program.html), Muzeul orașului Sinaia – Palatul Știrbey (vezi impresii), eventual Peleș/Pelișor ori Castel Cantacuzino din Bușteni (detalii aici: cantacuzinocastle.com/vizitare).

4. Sinaia – Râșnov (40 km): cazare. Obiective: Cetatea Râșnov, Dino Park, Peștera Valea Cetății, Muzeul Satului Brănean (vezi impresii) ori Castelul Bran.

5. Râșnov – Curtea de Argeș – Râmnicu Vâlcea (150 km). Nu știu în ce măsură mai aveți timp de vreun obiectiv pe acest traseu, eventual o oprire scurtă la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Sunt doar câteva informații, voi alegeți exact ce vă interesează. Vacanță frumoasă și alegeri inspirate!

EVALUAȚI:[punctaj crt: 50 PMA (std) + 1400 PMA (2 voturi)]

  • [4] total răspunsuri, până acum
  • Sunteți NELOGAT (neautentificat) -- pagina vă este afișată din cache, versiunea din 16.06.19 -- 19:16:42 (acest segment de cache se va actualiza în 17.06 03:16:42)

    Pentru a accesa versiunea curentă, actualizată „la secundă”: rog logați-vă — folosiți meniul „VIZITATOR” sus-dreapta;
    • Dacă nu aveți un cont AmFostAcolo, vă puteți crea unulCONT NOU

    SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns]
    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre
    [+] GRUP discuții AFA pe FB — neoficial, "al mariei55"
  • AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

  • [C] Copyright 2008-2019 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată

    Website Security Test
    pagină generată în 0.447513103485 sec