Un tărâm de vis – Vălișoara, Colțești, Rimetea

TIPĂREȘTE

Primăvara oferă imagini de vis, Natura revenind la viață cu o explozie de verde crud și alte culori, oferind un exemplu multora dintre noi. Începutul de mai ne-a purtat pe tărâmuri de vis în zona Munților Trascău, în apropierea Aiudului, o zonă naturală pe care am admirat-o de multe ori în fotografii. Iată că i-a venit rândul!

Coloana vertebrală a acestui traseu este DJ 107M care străbate Munții Trascău între Aiud și Buru, pe valea unor râuri și prin chei și depresiuni. Relieful carstic este cel care ne încântă privirea prin sectoarele de chei (Vălișoara), dar și prin guri de peșteră și colți de stâncă (masivele Data și Rachiș, masivul Piatra Secuiului). Traversăm câteva depresiuni de mici dimensiuni (Poiana Aiudului, Vălișoara), apoi ieșim în depresiunea Trascăului, întinsă pe mai mulți kilometri lungime; sunt zone propice dezvoltării așezărilor omenești și practicării unei agriculturi de subzistență, dar mai ales sunt plaiuri propice creșterii animalelor.

Punctul de plecare îl constituie orașul Aiud (vezi impresii), dominat în centru de cetatea medievală cu turnuri întreținute de breslele meșteșugărești, fortificație care adăpostește reședința principelui Gabriel Bethlen și două biserici. Un obiectiv turistic important îl constituie Muzeul de Științele Naturii (vezi impresii), una din cele mai vechi instituții de profil de acest gen din țară, atestată scriptic la 1796.

Până la ieșirea din oraș, prin Aiudul de Sus, șoseaua este destul de peticită și întreruptă la intervale scurte de canale denivelate, e vorba de circa 3,3 km după care covorul asfaltic are calitate bună. Urmărind cursul râului Aiud ne apropiem de zona defileelor, de la Poiana Aiudului apar formele de relief înalte care cresc treptat în înălțime.

Curând descoperim prima minune naturală: Cheile Vălișoarei, un sector de chei de circa 2 km lungime, străjuit de două vârfuri: Rachiș (779 m) și Bogza Vălișoarei (827 m). Pe un tăpșan situat la umbra pereților de stâncă se înalță un hotel-restaurant cu pretenții de cetate medievală: „Castelul Templul Cavalerilor”. Clădirea reproduce aspectul unei fortificații medievale și „dă bine” în fotografii. Aproape de ieșirea din chei există o alveolă pe marginea șoselei unde mai multe autoturisme staționau – e un punct de plecare în drumeții ori spre trasee de escaladă.

Ieșim în depresiunea Vălișoarei, traversăm satul omonim și în față ni se deschide un peisaj dominat de verdele crud de primăvară, un spațiu înconjurat de creste muntoase nu foarte înalte. Undeva în dreapta se află satul Izvoarele, străjuit de înălțimi de peste 1000 m, loc de plecare spre alte sectoare de chei (Cheile Plaiului).

Trecem pe lângă o mare de stuf uscat și deja avem sub ochi uriașul de stâncă de la Rimetea. Dar până acolo șoseaua ne poartă prin satul Colțești unde în centru se află biserica unitariană și cea reformată pe lângă care virăm la stânga și mergem până în capătul uliței, parcând automobilul după ultimele case. De aici pleacă traseul către Cetatea Trascăului, un adevărat punct de apărare cocoțat în vârful unui stei de piatră. Fortificația a fost edificată pe la sfârșitul veacului al XIII-lea de o familie nobiliară din zonă cu scop de supraveghere a zonei și de refugiu în caz de pericol. Traseul turistic nu e greu, cetatea se abordează prin învăluire pe o pantă ceva mai domoală, doar ultimii 100 de metri sunt un pic mai abrupți. Priveliștea din turnurile cetății e fantastică, căsuțele cu acoperiș roșu sunt mici, mici, dealurile sunt acoperite de păduri în diferite nuanțe de verde, vârfurile stâncoase sunt împresurate la bază de limbi de vegetație. Un „dragon” verde iese pe o piatră la soare și privește către domeniul larg care se întinde la poalele cetății.

Ne întoarcem la autoturisme după circa 2 ore încărcați de energie pozitivă și ne continuăm drumul spre satul Rimetea, celebră pentru patrimoniul său arhitectural și peisajele încântătoare. Vom descoperi și noi casele albe, vechi (unele de sute de ani), multe restaurate cu ajutorul unei fundații. În apropierea bisericii ortodoxe, lângă Primărie, am găsit loc de parcare și am pornit la pas să descoperim urmele amestecului de populație secuiască cu cea germană.

Ne-am plimbat pe Șirul de Jos și pe cel de Sus, prin Piața de Jos și cea de Sus, situate în jurul izvorului, am admirat complexul format din Biserica Unitariană (secolul al XVII-lea), Școală și Stația de pompieri (sfârșit de secol al XIX-lea). În apropierea bisericii am stat la rând la un chioșc și am mâncat un gustos langoș cu cașcaval (4 lei), iar în Piața de Sus am luat loc în fața unui butoi, având înaintea ochilor superba imagine a Pietrei Secuiului și am savurat o cafea (4 lei), un kurtos-kalacs cu nucă și scortișoară (10 lei) și o bere fără alcool (5,5 lei). O atmosferă liniștitoare și o relaxare deplină.

În clădirea Primăriei se află Muzeul etnografic, pe o uliță din apropiere se coboară spre râul Rimetea unde se află o moară de apă funcțională din 1762, iar în mai multe case vechi găsiți mici localuri/terase și magazine de suveniruri (presupun că în plin sezon turistic sunt mult mai multe deschise). Găsiți panouri cu hărți și indicatoare turistice; de altfel, deși început de luna mai, satul era plin de turiști români și străini și grupuri de copii. Pe masivul Piatra Secuiului se vedeau excursioniști, alpiniști și iubitori de natură cu rulote și corturi.

Excursia efectuată în acea zi de la Aiud spre Vălișoara, Colțești și Rimetea ne-a umplut inimile de bucurie și sufletele de energie. În fața unor asemenea superbe peisaje naturale nu ai cum să nu te simți norocos că ele există la tine în țară și că ai ajuns să călătorești pe acele plaiuri. Am găsit curățenie peste tot (și am lăsat asemenea peste tot unde am fost), chiar ne miram că pe traseul spre cetatea Colțești nu am văzut nici un ambalaj sau pet de plastic.

Recomand cu căldură o incursiune în Munții Trascăului, cheile și satele din zonă sunt minunate. Avem atât de multe de descoperit!

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1997 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI