Pledoarie pentru Dobrogea

TIPĂREȘTE

... în nici o parte a Europei nu găsim, pe o suprafață așa de restrânsă, o varietate așa de mare de terenuri, un climat așa de curios și de schimbător, de aci condițiuni așa de felurite de traiu – căci într-un fel trăiesce locuitorul din desfătătoarea vale a Taiței, altfel lipoveanul din Lagune și cu totul altfel plugarul din câmpiile arse de soare ale Caraomerului – un mozaic mai împestrițat de popoare, fiecare cu datinile, eresurile și deprinderile lui, un mai bogat material archeologic, un teren mai cutreierat de invazii și mai călcat de răsboaie și în fine un câmp mai deschis exploatării solului și subsolului, ca în Dobrogea.

Dar nota cea mai caracteristică acestui petic de pământ, așezat la vărsarea unei mari artere fluviale și pe coasta unei Mări, cea mai furioasă și odinioară cea mai neospitalieră, este că natura a înzestrat Dobrogea cu un sol și un subsol foarte bogat, că posițiunea ei geografică este din cele mai fericite, dar că numai vitrega aducătură a împrejurărilor și omul s-au opus desvoltării sale economice – scria căpitanul M. D. Ionescu în lucrarea „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea”, carte monumentală de aproape 1000 pagini publicată în 1904.

Scriu acest articol ca o reacție pozitivă la review-ul lui Dan&Ema publicat sub titlul „O Dobroge nepusă în valoare” (vezi impresii). Are dreptate atunci când spune că este dezamăgit de nepăsarea autorităților laice și religioase în ceea ce privește amenajările și promovarea obiectivelor istorice ori bisericești. Pe mine însă m-a îndurerat nota dată „cadrului natural” – doar un 25%, o notă nemeritată după părerea mea pentru frumusețea specială emanată de Dobrogea. Aceleași obiective le-am vizitat și eu cu câțiva ani în urmă și le-am prezentat într-un articol din primăvara acestui an sub titlul „Locuri mai puțin cunoscute în Dobrogea” (vezi impresii).

Noi am fost însă foarte încântați de locurile străbătute, altă dovadă că oamenii sunt atât de diferiți și au opinii diverse despre aceleași obiective vizitate. Mi-au rămas în minte imaginile cu terenul stâncos, mărăcinii uscați și scările ce coboară spre Peștera Sf. Ioan Casian; Sfinxul dobrogean ce străjuie intrarea în peșteră își are locul în cutia cu amintiri; simt și acum gustul extrem de gustos al ciorbei de cartofi, de post, mâncată la mănăstire, la umbra clădirilor de piatră. Bucata de drum neasfaltat ce străbate câmpia către înălțimea pe care e situată Mănăstirea Sf. Ioan Casian o putem privi ca un mic efort de a ajunge într-o zonă extrem de frumoasă. Un alt loc cu impact vizual și emoțional mare este constituit de Cheile Dobrogei – vechi pereți de calcar, foști atoli, așa cum bine preciza @abancor în ecourile postate la articolul meu. Poți petrece o oră printre „înălțimi”, te poți cățăra printre stânci ori explora micile peșteri săpate în calcar – vechile chei farmecă prin imaginea ce o prezintă călătorului. Cetatea Capidava, fortificație întreținută de toate populațiile ce s-au perindat pe acolo (geto-daci, romani, bizantini), a intrat în sfârșit într-un proces de reconstrucție și reabilitare binemeritat. Săpături arheologice se desfășoară aici de ani de zile, nu era nimic amenajat pentru vizitare (situație întâlnită și la alte vechi cetăți dobrogene). Însă panorama ce se deschide de pe zidurile cetății către Dunăre nu cred că merită doar o apreciere de 25%. Șoseaua continuă spre Cernavodă în apropierea fluviului – e un loc mai puțin străbătut de călători – poate acesta e și farmecul.

Tablourile întâlnite în aceste peregrinări au fost atât de surprinzătoare și deosebit de frumoase încât am trecut mai ușor peste lipsa infrastructurii ori a panourilor informative. Peisajele dobrogene sunt de cele mai multe ori aride și eminamente rurale. Au ceva din începuturile primordiale: stânci, arbuști și copaci pitici, mărăcini uscați, aer fierbinte – o senzație pe care o simți dacă te gândești la drumurile parcurse de sfinții ce au creștinat aceste pământuri. Ne vom întâlni des pe șosea cu măgăruși, cârduri de gâște ori turme de oi, dovezi fiind fotografiile atașate la impresiile de călătorie. Satele cocoțate pe costișe, privite de la distanță sunt adevărate oaze de verdeață și pustii la orele amiezii atunci când soarele dogorește intens.

Dobrogea e un tărâm aparte, un mix de peisaje, un mix de populație, un mix de obiective. Noi am fost impresionați de peisajele acestei regiuni începând chiar cu traversarea cu bacul a Dunării (vezi impresii) pe la Călărași și continuând cu terasele pline de vii din zona localității Ostrov. Șoseaua trece pe lângă marele Lac Bugeac și trece prin fața Mănăstirii Dervent, celebră prin izvorul și crucile de leac. Forma și culoarea alb-roșie a turnului clopotniță atrag ca un magnet privirea; deosebit este și agheazmatarul din curte ce oferă apă sfințită dintr-un mare vas de lut. La Lipnița a apărut în ultimii ani o nouă mănăstire, iar până să ajungem în orașul Băneasa putem vizita rezervația Canaraua Fetii – versanți abrupți, un fel de canion ce ascunde și urme ale creștinismului timpuriu – loc neamenajat dar de o frumusețe sălbatică (https://kladia. info/blogs/index.php? blogid=3&itemtype=thematic&itemid=572). În localitatea Ion Corvin vom întâlni un loc sfânt pentru români Peștera Sfântului Apostol Andrei, cu o impresionantă biserică albă și un mozaic deosebit reprezentându-l pe Apostolul Andrei. Alte obiective importante ce le găsim pe drumul spre litoral sunt: cetatea Adamclisi (superb – are și panouri informative), monumentul Tropaeum Traiani (restaurat), muzeul Casa Zulfie Totay din Cobadin (singurul muzeu tătăresc din România), ansamblul rupestru de la Murfatlar (bisericuțele în cretă de la Basarabi – sunt celebre simbolurile de aici; păcat că nu se găsește o soluție pentru a se vizita).

Drumul ce trece printre lacuri și stuf către Cetatea Histria este pitoresc; cetatea în sine și muzeul aferent sunt deosebite: întinderea mare, combinația de piatră, marmură și cărămidă creează jocuri de culori interesante, coloanele proiectate pe fondul Lacului Sinoe impresionează, etc. Babadagul cu minaretul semeț al geamiei Ali-Gazi Pașa și muzeul de artă orientală se ivesc în drumul spre Tulcea. În apropiere se află și Cetatea Enisala – vechea Heracleea ce domină lacul Babadag și Razim, ce i-au îngrădit ieșirea la mare. Turnul cetății se observă de la distanță, vântul vâjâie permanent printre zidurile ce au scris istorie. De vizitat și gospodăria țărănească conservată „in situ” la Enisala ce pune în lumină viața rurală a zonei. Jurilovca se impune în rândul obiectivelor de vizitat prin portul vechi unde vedem ambarcațiuni lipovenești, dar și prin casele tradiționale dobrogene, unele acoperite cu stuf încă. În apropierea localității găsim cetatea Argamum și Capul Doloșman – peisaje unice și spectaculoase.

Recomand și vizitarea mănăstirilor Celic-Dere, Saon și Cocoș, pe lângă alte câteva mai nou înființate. Un obiectiv important este și monumentul paleocreștin de la Niculițel, ce conține o bazilică precreștină de secol al IV-lea și cripta sfinților-martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip. De asemenea, la Murighiol se află cripta unde au fost descoperiți sfinții mucenici Epictet și Astion (cei mai vechi sfinți descoperiți și identificați pe teritoriul țării noastre) – lângă cetatea Halmyris (și aici se construiește o catedrală monumentală).

Să nu uităm și Munții Măcinului, cei mai vechi munți din România, care ne delectează cu zone deosebite, vegetație și faună rară. Se distinge Vf. Tutuiatu (467 m) și lacul Iacobdeal.

Prin aceste enumerări de obiective vreau să aduc în atenția Dvs. frumusețea tărâmurilor dobrogene, diversitatea etnică și peisagistică a zonei dintre Dunăre și Mare. Cetăți sunt multe, puse în valoare ori nu, mănăstiri la fel, găsim muzee și case memoriale (Panait Cerna), monumente naturale și rezervații – Dobrogea ne surprinde din toate punctele de vedere.

Pentru aprofundarea obiectivelor turistice din Dobrogea puteți consulta saiturile oficiale ale unor proiecte:

•cetateaenisala.ro

•traseeostrovadamclisi.jud ... ul-constanta.ro

•histria-cheiledobrogei.ro

•cjc.ro/ictcad/index.php?lg=1

•turismct.ro

•cjc.ro/MINAC/ro/index.html

De asemenea, foarte frumos au vorbit despre Dobrogea mai mulți utilizatori AFA și chiar dacă au întâmpinat greutăți și neajunsuri au recomandat vizitarea acestei regiuni:

•cetățile dobrogene au fost explorate de @crismis și prezentate aici (vezi impresii);

•pe drumuri dobrogene a mers și @iulianic, cu bune și rele (vezi impresii);

•canalul Alionte și Insula Inelul de piatră din apropierea Capidavei sunt frumos illustrate de @laurao într-un review (vezi impresii)

•Munții Măcinului ne sunt prezentați, prin text și imagine, de @Chloe aici (vezi impresii); fotografii deosebite de pe Culmea Pricopanului a postat și @Neptunus în articolul de aici (vezi impresii);

•cetatea Histria ne este dezvăluită de @irinad în articolul postat cu puțin timp în urmă aici (vezi impresii).

Și sunt multe articole dedicate Dobrogei ce ilustrează mai ales prin fotografii frumusețile zonei; îmi cer scuze celor ce au scris și nu i-am menționat aici.

Timpul le va rezolva pe toate – în sens bun ori în sens rău. Eu sper că lucrurile se vor mișca în sensul bun și în Dobrogea. După părerea mea este o zonă superbă, pe care o recomand spre vizitare, chiar dacă mai există și lucruri în minus.

Între ostroave, pe canalurile înguste cari le despart, e o liniște imensă, de la apa care curge domol, până la cerul înalt, albastru. O lotcă plutește deasupra, ușor, ca o nălucă. Pe malul ostroavelor, pădurea, vegetația exuberantă, se revarsă în apă. Lotca încape sub o salcie enormă, strâmbă, de pe mal. Și din nou e liniște, liniște imensă... – Geo Bogza, „Țări de piatră, de foc și de pământ”, 1939.

---

VIZUALIZĂRI: 2347 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI