ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.04.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
FEB-2017
prieteni
8 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Shorley – un restaurant „rezistent”

TIPĂREȘTE

Chiar dacă în topul restaurantelor listate pe saitul Tripadvisor restaurantul Shorley ocupă locul 400 și ceva din circa 1500 de restaurante bucureștene, unitatea are tradiție și „rezistență” pe piața restaurantelor din Capitală. Înființat încă din anul 1991 într-o zonă preponderent frecventată de tineret (Politehnica, căminele Grozăvești, liceul Mircea Eliade) restaurantul Shorley a depășit toate greutățile tranziției și își desfășoară și azi activitatea pe str. Economu Cezărescu nr. 50.

Mulți useri de pe AmFostAcolo i-au trecut pragul și își aduc aminte despre Shorley:

•@ANILU: Știu această locație de când s-a înființat, prin anii 90 când veneam să mâncăm mici și să bem bere Gambrinus la litru;

•@Dabator: Am fost și eu de zeci de ori la Shorley, de la începuturi și până în zilele de azi aproape;

•@nicole33: Eu îl ştiu de prin 92-93, când arăta cu totul altfel. Îmi plăcea că era aproape şi avea preţuri „studenţeşti”;

•@Dan&Ema: Da, la Shorley am fost de multe ori… ;

•@Carmen Ion: … subsemnata n-a aflat de existenţa acestei mâncătorii decât pe la sfârşitul anilor ’90, cu ocazia unui botez în familie, după care am mai poposit pe strada Economu Cezărescu de încă vreo 4-5 ori;

•@adrianbogdan: Mai știi vremurile alea în care toată strada era ocupată de terasici în care Shorley servea mici cu chifle calde făcute de ei? ;

•@mishu: … l-am frecventat și eu însă nu în timpul facultății că nu exista însă după. A fost un loc care a reușit să reziste și să se dezvolte ceea ce înseamnă ceva.

Localul este accesibil atât cu autoturismul, dar și pe jos - în apropiere sunt situate stații ale RATB (tramvai 1,11; autobuz 105, 601) și stația de metrou Grozăvești. Locurile de parcare sunt limitate deoarece în capătul străzii se construiesc câteva clădiri și amenajarea de șantier a ocupat parcarea mare de altădată.

Într-o zi rece de februarie am poposit câteva ore în unul din saloanele de la etaj ale restaurantului Shorley. O întâlnire cu prietenii a constituit prilejul de a căuta un local accesibil din toate punctele de vedere, fără pretenții. Chelnerii s-au comportat bine și au fost prompți la doleanțele noastre; cei care fumau au putut ieși pe terasa de la etaj; comenzile au sosit într-un timp relativ scurt; porțiile au fost suficient de mari, iar felurile de mâncare au fost gustoase. Prezentările produselor în farfurii nu excelează în imaginație, dar ne-am mulțumit cu ceea ce ne-au adus. Meniul afișat pe sait este identic cu cel adus la masă, așa că nu mai repet prețurile (shorleyrestaurant.ro/meniu.html). M-a deranjat puțin mirosul de mâncare care persistă în aer atât la parter, cât și la etaj.

Restaurantul Shorley este o variantă bună pentru cei care doresc să mănânce ceva normal și să bea o bere cu prietenii într-un loc fără cine știe ce așteptări. Raportul calitate-preț este corect ceea ce a condus de altfel către „rezistența” de peste două decenii a restaurantului.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 20.04.17 14:45:32
Validat / Publicat: 20.04.17 15:47:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 2275 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Penne alla Siciliana al Forno - Restaurant Shorley, București.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

ANILU
[20.04.17 16:13:21]
»

@tata123: In continuare cred că este o locaţie accesibilă, iar raportul calitate/preţ este bun.

Noi, colegii de serviciu, am fost în martie ultima dată şi ne-am propus să ajungem mai des, mai ales când începe să se încălzească vremea, sperăm...

Următoarea ieşire am stabilit-o în a doua săptămână din luna mai, când sperăm că vom sta pe terasă.

Tochitură românescă am mâncat şi eu când am fost în martie, chiar a fost foarte bună.

Să vă fie de bine.

Toate cele bune.

mishu
[20.04.17 16:21:45]
»

@tata123: Cred ca in momentul in care un restaurant rezista atat de mult inseamna ceva. Iar pentru noi cei ce-i trecem pragul inseamna altceva acum rememoram clipele petrecute acolo cu diverse ocazii: am fost cu colegi de serviciu/ facultate la Politehnica si la plecare de acolo ne-am zis ca nu ar strica sa ne oprim pe aici, am fost la evenimente de familie (botez, aniversare) dar si cand copiii faceau antrenamente (erau mai miic si nu puteau merge singuri) intro sala a Facultatii Artifex si pana ieseau ei de la antrenament beam acolo o cafea sau un suc vara.

Felicitari, votat cu placere.

Carmen Ion
[20.04.17 18:35:36]
»

@tata123: Cu aproape un an în urmă am o miniîntâlnire AFA la acest restaurant și din ecouri am dedus că lumea a fost mulțumită.

Poate că ne vom revedea cât mai mulți spre finalul lunii mai, când vremea va fi mai bună, ca să stăm undeva pe terasă.

Dan&Ema
[20.04.17 20:17:08]
»

@tata123:

Un articol interesant si o apreciere a localului care corespunde celei pe care o am si eu.

Vara trecuta m-am oprit si cu Emi dupa o tura sportiva prin politehnica, la o bere si o limonada.

Din pacate in prezent Shorley-ul a trecut in umbra blocului care s-a trantit langa el. Macar de ar fi camine studentesti ca sa se pastreze si sa se batatoreasca mai departe drumul inginerilor in devenire in general si dupa examene in special.

nicole33
[20.04.17 22:50:03]
»

@tata123:

Nu am mai trecut de mult timp pe la Shorley, dar aş merge oricând cu plăcere, însă după ce se mai încălzeşte afară pentru a putea fuma liniştiţi .

Am încercat multe feluri din meniul lor şi toate au fost ok, iar preţurile văd că sunt în continuare accesibile.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[21.04.17 13:30:45]
»

@nicole33: Mulțumesc; prețurile au rămas în continuare acceptabile.

@ANILU: Terasa înconjurată de flori este un loc agreabil în zilele calde; mulțumesc.

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru aprecieri. Localul este împresurat de noile clădiri care se intitulează „ansamblu rezidențial”, nu sunt cămine.

@mishu: Am observat că au mai multe saloane și că organizează evenimente, prețurile fiind afișate pe sait; mulțumesc.

@Carmen Ion: O idee bună, anul trecut am citit despre reușita întâlnirii de la Shorley; mulțumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Dan&Ema, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060770034790039 sec
    ecranul dvs: 1 x 1