Foste lăcașuri mănăstirești în preajma Bucureștiului

TIPĂREȘTE

Știați că în zona pădurii Scroviștea și a localității Periș, se află un areal cu aer curat, purificat de pădure și ape? Loc unde se află schitul Bălteni este unul din punctele unde regele Carol I a dorit să ridice o reședință regală. În final a fost aleasă Sinaia. Știați că și în vechime bisericile se „băteau” pe numărul de enoriași și încercau atragerea cât mai multor pelerini? Este cazul Schitul Turbați care a intrat în conflict cu Mănăstirea Căldărușani din cauza acestui fapt, măicuțele fiind strămutate la Mănăstirea Țigănești (vezi impresii). Știați că Sfântul Stelian este ocrotitorul pruncilor și al familiei, în general? Boierii Cantacuzini au apelat la mila cerească pentru a le fi dăruiți copii și au ridicat la Chițorani (Prahova) o biserică, nu foarte cunoscută astăzi. Despre toate acestea citiți în miniarticolele de mai jos.

În jurul așezării lui Bucur, numită târg și cetate de scaun de domnul Vlad Țepeș s-au întemeiat numeroase schitișoare și mănăstiri, ctitorii domnești ori boierești, dovadă a credinței creștine a locuitorilor Țării Românești. Întrucât relieful de câmpie și poziția geostrategică nu au fost extrem de favorabile (apropierea turcilor de peste Dunăre) multe din aceste ansambluri monahale au fost ridicate în celebrii Codrii ai Vlăsiei. Aceste păduri naturale de stejar acopereau o mare parte din sudul Valahiei, întinzându-se din zona piemontană a Prahovei până în arealul mlăștinos din preajma localității giurgiuvene Călugăreni. Adevărate locuri de refugiu în vremea năvălirilor străine, pădurile Vlăsiei au fost gazde perfecte și pentru lăcașurile mănăstirești care căutau liniște și izolare.

În ultima perioadă am avut ocazia să văd câteva asemenea lăcașuri de cult, urme palide ale ansamblurilor de altădată, dar unele valoroase prin însemnătatea lor arhitectonică și istorică. Le-am vizitat fiindcă s-au ivit în drumul meu spre alte obiective și pentru că știam despre existența lor în acea zonă. Am să vă scriu câteva cuvinte despre trei astfel de foste mănăstiri, dintre care două explorate în acest an.

Schitul Turbați

Biserica fostei așezări monahale este situată în localitatea Siliștea Snagovului, accesul fiind facil din naționalul DN 1. Urmăm inițial drumul spre Mănăstirea Snagov (vezi impresii), virăm dreapta în Ciolpani pe DJ 101C (șoseaua Siliștea - Ciolpani) și mergem 7 km aproape de locul unde drumul face o curbă la dreapta de 90º; pe ultima uliță înainte de curbă cotim și noi dreapta, e vorba de strada Grădinarilor, după 350 m vedem biserica aflată în mijlocul cimitirului sătesc.

Legenda. Vorbele bătrânești purtate în șoaptă de aripile timpului ne spun că satul numit în trecut Turbați, dar și schitul, își trage numele de la oamenii suferinzi de „turbare”. Domnul Țării Românești a poruncit ca toți bolnavii atinși de „turbare” să fie trimiși la schitul din apropiera lacului Snagov. Se pare că măicuțele erau meștere în „a tăia sub limbă” pe cei bolnavi și a-i scăpa de boală. Refăcuți, „pacienții” s-au stabilit rând pe rând în jurul schitului formând o așezare nouă.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Am lăsat autoturismul în apropierea casei țărănești, acoperită cu stuf, în care a locuit părintele Nicanor Lemne, salvatorul bisericuței din Siliștea Snagovului. Micuțul lăcaș de cult ne așteaptă tupilat sub acoperiș la capătul unei alei; este încuiat, dar acest lucru nu ne împiedică să îl analizăm prin exterior.

Ghicim vechimea sa de secole privind forma arhitectonică, nici specialiștii nu s-au pus de acord cu perioada construcției, diferite elemente punându-i în dificultate. Probabil că epoca lui Matei Basarab, pictat printre ctitori, este cea care ne-a lăsat mărturie acest lăcaș de cult, cu rădăcini adânci în secolele anterioare. Aspectul arhitectural ne duce cu gândul la spațiul balcanic, la cel athonit chiar.

Am citit că biserica are o caracteristică unică în spațiul românesc: la exterior are formă de navă, iar la interior de cruce. Din păcate nu am putut vedea personal acest lucru, cum nu am putut admira nici pictura foarte veche, începută oarecum „anapoda” canoanelor bisericești – de jos în sus (în registrul inferior sunt zugrăviți sfinții slavoni – pictura cea mai veche, iar în cel de sus cei greci). Alt element intereant este tainița, o camera practicată în grosimea pereților, deasupra pronaosului, loc unde părintele Nicanor a încropit un mic muzeu.

Construită de familia Cantacuzino în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu rol de gropniță, bisericuța a trecut prin mânia luptelor politice ale vremurilor medievale. Marele postelnic Constantin Cantacuzino este omorât la Snagov de domnul Grigorașcu Ghica și, se pare, înmormântat în ctitoria familiei de la Turbați. Dușmanii Cantacuzinilor, în speță Stroe Leurdeanu va porunci ștergerea pisaniei cu dalta, dar și a inscripțiilor de pe piatra funerară. Legende? Adevăruri? Mai sunt multe de descoperit...

Pictura pridvorului este destul de deteriorată, dar încă produce emoție prin coloritul intens. Interesante ornamentațiile de pe fațadă (brâuri, zimți de fierăstrău, ocnițe false pictate), cred că pridvorul a fost adăugat în altă epocă. Printr-o fereastră deschisă am reușit să văd catapeteasma de zid și o parte din fresca interioară.

O clopotniță de dimensiuni modeste este poziționată în fața bisericii, stâlpi de lemn sculptați cu motive populare susțin greutatea acoperișului și a micului clopot. Cruci vechi de piatră înconjoară lăcașul de cult.

Schitul Bălteni

Aria naturală Scroviștea se întinde acum pe o suprafață de peste 3000 de hectare de pădure și apă și înconjoară pe de-a-ntregul satul Bălteni. Se pare că măsurătorile au relevat în zonă o calitate superioară a aerului, fapt ce l-a determinat pe regele Carol I să ceară construirea aici a unei reședințe. Puritatea aerului este dată de perdeaua de vegetație și de ochiurile de apă care împânzesc zona: Lacul Snagov, Lacul Scroviștea, râul Ialomița, trupurile de pădure din foștii Codri ai Vlăsiei.

Am vizitat prima dată fostul schit Bălteni cu aproape 10 ani în urmă, când lucrările de restaurare se aflau încă în desfășurare. Acum câțiva ani am scris un articol despre schitul ascuns în pădurile de lângă București (vezi impresii), revin acum doar cu câteva informații proaspete.

Am ajuns în primăvara lui 2018 la fostul Schit Bălteni urmând drumul județean care pornește din Tâncăbești către Periș unind DN 1 cu DN 1A. Pe strada principală din Periș se desprinde la un moment dat o bretea spre dreapta și un indicator ne orientează 2,5 km către Bălteni. Străbatem pădurea, traversăm podul/digul peste lac și urcăm puțin pe platforma naturală de deasupra apelor. O uliță neasfaltată care pornește de lângă școala satului ne conduce spre biserica fostului schit și cimitirul așezării.

Biserica „Sf. Nicolae”. Restaurările s-au încheiat, am intrat în curte și am ocolit edificiul religios. Geometria cărămizilor subțiri, acoperișul din șindrilă și apele în care e așezat, forma arhitectonică ușor neobișnuită sunt elemente care atrag chiar și pe un necunoscător.

Lăcașul de cult a fost ridicat la 1626 de marele vornic Hrizea Coconu, pe locul unui edificiu mai vechi, așezarea schitului fiind de fapt în acele vremuri o insulă în mijlocul pădurii seculare. Pisania sculptată în vechiul alfabet chirilic ne glăsuiește despre opera de ctitorire a lui Hrizea vornicul; un chenar de piatră întrerupt de rozete înconjoară ușa metalică. Singura icoană pictată pe zid se află deasupra ușii de acces în biserică și reprezintă pe Sf. Gheorghe omorând balaurul și pe Sf. Nicolae. În interior zidurile nu sunt pictate, tencuiala albă îmbracă pereții groși și există doar icoane înrămate.

Un aspect mai puțin întâlnit este pridvorul care înconjoară pe trei laturi biserica. Frumoasele arcade și stâlpii din zidărie și cărămidă oferă un spațiu acoperit generos, larg, luminos. Un model asemănător de pridvor mai întâlnim la biserica Mănăstirii Tismana (vezi P18 din articolul: vezi impresii). Din pridvor se urcă în clopotnița cu pereți de lemn și ferestre mici unde se află un clopot din secolul al XVIII-lea.

Contrastul cromatic dintre roșiaticul cărămizilor subțiri și verdele pădurii e încântător. Brâul zimți de fierăstrău și formele în care sunt așezate cărămizile formează un „joc” plăcut privirii. Am plecat spre București cu o impresie bună despre restaurarea din 2008-2010 care a salvat un monument istoric de secol al XVII-lea.

Ansamblul bisericii „Sf. Stelian” din Chițorani

La nici 10 km distanță de Municipiul Ploiești urmând DN 1B spre Buzău înainte de a ajunge în localitatea Valea Călugărească întâlnim un indicator spre monumentul istoric „Biserica Sf. Stelian”. La câteva sute de metri distanță, la marginea satului Chițorani, descoperim ctitoria unui boier din neamul Cantacuzinilor. Ne întorceam de la Muzeul Crama 1777 (vezi impresii) și indicatorul ne-a atras către monument, dar bineînțeles că lăcașul de cult nu era deschis. Am privit din exterior și ne-am bucurat că starea de conservare a ansamblului este încă bună (totu; i turnul are fisuri vizibile), deși o restaurare completă ar fi indicată (s-au depus proiecte).

Biserica „Sf. Stelian” are drept ctitor pe paharnicul Constantin Cantacuzino și soția sa Smaranda, anul zidirii fiind 1797. Întrucât cei doi soți nu puteau avea un copil au hotărât să construiască la Chițorani o biserică închinată Sfântului Stelian, ocrotitor al copiilor și familiei (ziarullumina.ro/sfantul-s ... iilor-1801.html). Mitropolitul Țării Românești participă la slujba de sfințire, iar rugile familiei boierești se pare că au fost ascultate de divinitate.

Un turn clopotniță zvelt, cu un singur etaj destinat clopotelor, formează un ansamblu compatibil cu edificiul religios. Ridicat inițial odată cu biserica, turnul a fost refăcut de mai multe ori. Lăcașul de cult are trăsături clare brâncovenești, pridvorul cu arcade fiind inconfundabil. Nișele de pe fațadă mai păstrează urme de pictură, însăși fresca din pridvor fiind destul de ștearsă.

P. S. Știați că în zona Chițorani (Prahova) în 1934 sonda nr. 1 (aparținând societății creditul Minier) a atins cea mai mare adâncime din țară la acea vreme - 3382 m (conform ziarului Adevărul din ianuarie 1935) și a doua din lume după o sondă americană (care a ajuns cu 60 m mai jos).

***

Observăm că o serie întreagă de monumente istorice, fie ele de factură religioasă, fie civile, industriale sau militare înmagazinează o mare parte din istoria noastră națională. Din fericire, o parte din ele încă dăinuiesc, fiind restaurate și consolidate. O altă parte sunt lăsate în paragină ori mai rău, zac în ruină. Monumentele istorice sunt păstrătoare de valoare ale conștiinței, culturii și spiritualității românești. Chiar dacă de multe ori trecem nepăsători pe lângă aceste obiective, ele continuă să împrăștie „istorie pe pâine”. Unele vor prinde vremuri mai bune, altele...

---

VIZUALIZĂRI: 876 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI