Muzeul Etnografic al Transilvaniei – deschizător de drum în domeniu

TIPĂREȘTE

Din nou pe meleaguri transilvane! După ce în 2014 am vizitat Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia” (vezi impresii), în această toamnă a venit rândul muzeului propriu-zis - Muzeul Etnografic al Transilvaniei – sinteză a etnografiei transilvănene.

Poziționare și acces. Instituția muzeală este găzduită de Palatul Reduta, adresa exactă fiind strada Memorandumului nr. 21. Accesul e facil, muzeul fiind situat în apropierea Pieței Unirii (200 m). Pe bulevard nu există locuri de parcare, ele sunt disponibile în zona centrală contra cost.

Program de funcționare și bilete. Puteți vizita muzeul de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00, cu ultima intrare la ora 17.00. Biletul de intrare costă 6 lei/adult, studenții și pensionarii plătesc 3 lei, iar elevii și preșcolarii 1,5 lei. Am achitat și o taxă foto-video de 5 lei/aparat.

Scurt istoric. Inițiativa creării unui muzeu cu profil etnografic a venit din partea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, idee continuată de Fundația Culturală „Principele Carol” care în 1922 constituie o comisie pentru înființarea muzeului (printre membrii se numără: Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Romulus Vuia etc.) Oficial, muzeul începe să funcționeze de la 1 ianuarie 1923, fiind astfel considerat primul muzeu etnografic din România întemeiat pe baza unui riguros proiect științific.

Sediul muzeului se schimbă de mai multe ori, dar expozițiile permanente, împărțite pe sectoare tematice au reușit să își mențină valoarea excepțională. Din 1957 muzeul își stabilește baza definitiv în Palatul Reduta, clădire istorică în care și-a desfășurat lucrările Dieta Transilvaniei pe parcursul multor ani și loc unde a avut loc procesul memorandiștilor din 1894. Din 2017 fațada, podul și acoperișul Palatului au intrat într-un proces de reabilitare și restaurare.

Am ajuns la primele ore ale dimineții la muzeu, pe o ploaie rece de toamnă. Fațada Palatului era acoperită de schele (lucrările la fațadă au fost terminate la jumătatea lunii noiembrie), intrarea se face prin gangul de acces, pe o ușă laterală. La parter descoperim un Centru Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, deschis în 2013 – chiar în acel moment ieșeau de acolo câteva persoane. Tot în spațiul parterului există un magazin de suveniruri al muzeului. Intrarea în expoziția permanentă se face urcând două serii de trepte până la etajul 1, unde se află și măsuța de unde se procură biletele. Am achitat taxa pentru bilet și pentru foto și am primit o mică broșură-ghid care să mă ajute să identific traseul de vizitare și să aflu scurte informații despre obiectele expuse (am observat că existau asemenea broșuri și în limbi de circulație internațională).

În muzeu sunt expuse sute de obiecte de tot felul, țesături și costume populare, instalații tehnice și mobilier. E greu să descrii în amănunt fiecare colt expozițional și nu acesta e rolul unui articol care promovează un muzeu. Viitorul vizitator trebuie mobilizat și incitat să descopere singur plăcerea vizitei, astfel că prezentarea de față nu conține decât câteva linii generale, precum și aspectele care mi-au plăcut mie.

Traseul de vizitare începe cu sala dedicată apiculturii, culesului din natură, vânătorii și pescuitului; sala este împărțită în module expoziționale reprezentând fiecare ocupație în parte, lucru explicitat și în broșură prin imagini și numere. Mi-au atras atenția recipientele de păstrat praful de pușcă datând din perioada secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea (cel alb din corn, datat 1773, e superb), capcana pentru jderi și luntrea scobită dintr-un singur trunchi de stejar (realizată în județul Cluj prin veacul al XVIII-lea).

Urmează sala destinată creșterii animalelor și păstoritului inspirat „îmbrăcată” în panouri fotografice de mari dimensiuni reprezentând turme de animale la pășunat. Pe lângă ciubăre și tălăngi ne îndreptăm privirea spre o vitrină cu exponate deosebite: piese din echipamentul unui păcurar de la începutul anilor 1900 (linguri de băut apă, traistă și o pălărie unsă, mici recipiente pentru sare, tipare pentru caș, amnar). În expoziție sunt prezente și bâtele păstorilor, arsenalul de vase utilizate pentru prelucrarea laptelui la stână, putini și burdufe pentru păstrarea brânzei pe perioada iernii.

Ne continuăm periplul străbătând încăperea expozițională înfățișând practicarea agriculturii, exponatele acoperind perioada secolului al XIX-lea, până în epoca interbelică. Pe lângă uneltele uzuale am observat coșul de nuiele compartimentat pentru păstrat semințe, jugul pentru boi frumos ornamentat din Sântimbru (Harghita) și o moară manuală de măcinat cereale. Tot în acest compartiment există două module expoziționale dedicate pomiculturii și viticulturii.

E momentul în care ieșim în principala sală a clădirii – sala de dans (de la fr. redoute) , un dreptunghi de mari dimensiuni, cu decupaje la etaj. Aici s-au întrunit membrii Dietei Transilvaniei, au concertat mari muzicieni ai lumii (George Enescu, Franz Liszt, Johannes Brahms), s-a desfășurat „procesul memorandiștilor”, a avut loc prima proiecție cinematografică din oraș, s-au organizat baluri, întreceri sportive, congrese și întruniri politice.

Expoziția etnografică continuă prin vitrine înșirate de-a lungul pereților, încadrate în categoria meșteșuguri tradiționale. Descoperim spiritul întreprinzător, inventivitatea, răbdarea și priceperea țăranului, simplitatea și utilitatea obiectelor create de el pentru a se ajuta în munca de zi cu zi. Începem cu vitrina dedicată prelucrării lemnului unde pe lângă unelte specific vedem produse finite, ornamentate prin sculptare ori pictare: ploști, cutii pentru brice, solnițe, clești pentru spart alune. Urmează prelucrarea metalului; am admirat uneltele și produsele finite provenind dintr-un atelier din zona Pădureni de la 1850, dar și macheta de șteamp acționat hidraulic. Zona alocată prelucrării lutului e bine reprezentată de ceramică uzuală sau decorativă, smălțuită sau nu. Culorile vii, smalțul strălucitor, motivele florale sau animale, diferitele forme ale vaselor – o ferie a lutului dezvăluită vizitatorilor. O hartă a Transilvaniei de mari dimensiuni ne arată centrele de ceramică de unde provin exponatele din colecțiile muzeului. Mi-au plăcut cahlele smălțuite, precum și cele săsești.

Meșteșugurile tradiționale sunt reprezentate și de prelucrarea pieilor și blănii; foarte frumoase sunt pieptarele românești și săsești, pungile pentru bani și tutun și traista de păstor cu aplice de alamă și împletituri din piele. Alte exponate fac parte din categoria industriei casnice textile. Sunt înșirate unelte cu ajutorul cărora materia primă este prelucrată și transformată, culminând cu războiul de țesut; mi-a plăcut mult colecția de furci de tors de brâu având circa 100 de ani vechime, furca cu scăunel și furcile de tors de interior (sprijinite sau cu talpă).

Pătrundem apoi în sala dedicată textilelor și mobilierului de interior, o adevărată explozie de culori, forme și motive decorative învăluie pereții. Sunt expuse țesături românești, săsești și maghiare, textile uzuale sau ceremoniale. Mobilierul pornește de la cel utilitar (măsuțe și scăunele, dulapuri) și ajunge la cel mai important element al interiorului țărănesc: lada de zestre.

Urcăm o serie de trepte până la etajul 1 (există și lift pentru persoane cu probleme) unde, pe lângă sala de expoziții temporare, mai descoperim câteva module expoziționale grupate în categoria port popular. În primul rând vedem piese de vestimentație aparținând copiilor, dar și o serie de jucării populare, realizate din lemn, lut și cârpe colorate. În al doilea rând vizionăm o mică sală în care sunt prezentate publicului costume populare aparținând diverselor etnii care trăiesc pe pământul Transilvaniei. Sunt spectaculoase! În câteva vitrine sunt etalate acoperitori de cap, podoabe de gât și brâu și două ștergare-maramă țesute din borangic obținut în casă (zona Bran).

La parter se află un bust al geografului și etnografului Romulus Vuia, primul director al muzeului etnografic clujean, dar și „părintele” muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Valențele educative ale muzeului s-au materializat și prin înființarea la parter a unei mici expoziții etnografice dedicată celor cu deficiențe de vedere. Au fost montate plăcuțe cu text în Braille, iar fiecare modul oferă contact fizic cu exponatele, simțul tactil fiind cel care va oferi informații. Sunt expuse materiale textile, obiecte din lemn și lut, unelte și piese de metal,

Concluzii. Am pătruns în lumea satului transilvănean pentru mai mult de o oră, am admirat exponate valoroase, fotografii de arhivă care întregesc imaginea satului și costume populare neasemuit de frumoase. Recomand cu căldură o vizită la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și vă îndemn să combinați acest demers cu o incursiune la muzeul în aer liber de la margine de oraș.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 413 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI