Din istoria transportului în comun bucureștean – Colecția muzeală STB

TIPĂREȘTE

Am citit pe Internet, dar și pe AmfostAcolo, diverse materiale despre superbe muzee din alte țări dedicate în general evoluției mijloacelor de locomoție, dar și transportului în comun, în special. Aceste muzee concentrează o adevărată lume a tehnicii, precum și importante clipe de istorie socială. Cu mai mulți ani în urmă citisem o știre într-un cotidian bucureștean despre un nou punct de interes muzeal apărut în Capitală: „Muzeul Ratb”. Timpul mi-a permis o vizită în acel loc abia în această toamnă și doresc să vă aduc în atenție acest obiectiv prin câteva rânduri și fotografii.

Amplasare și acces. La margine de oraș, în cadrul Complexului Sportiv STB se află acest obiectiv muzeal; se ajunge ușor din bulevardul Theodor Pallady ori de la stația de metrou „1 Decembrie 1918”. Adresa exactă este: strada Trapezului nr. 4. Găsiți și locuri de parcare în preajma complexului sportiv.

Condiții de vizitare. Să clarificăm un lucru: nu este vorba chiar de un muzeu în toată regula (nu îndeplinește juridic acest statut), ci de o colecție muzeală găzduită de centrul cultural al lucrătorilor în transportul în comun din București. Nu există (încă) un muzeograf permanent, astfel că nu are un program de funcționare zilnic și nici nu se percepe vreo taxă de intrare.

După transformarea instituției din punct de vedere juridic se încearcă stabilizarea statutului complexului sportic, a centrului cultural și, implicit, a colecției muzeale. Pentru vizitare trebuie să sunați la Relații cu publicul pentru a face o programare.

Scurt istoric al colecției muzeale. Primele intenții de a strânge și depozita obiecte și materiale legate de istoria transportului bucureștean au apărut târziu, la începutul anilor 2000. Atunci, mai mulți oameni din conducerea instituției și nu numai și-au dat seama că vechiul patrimoniu, fragmentele de istorie, se pierd iremediabil. Astfel, s-a oferit un spațiu de expunere (7 încăperi) în cadrul bazei sportive și s-a trecut la o amenjare bazică a colecției. Majoritatea obiectelor provin de la donatori individuali, dar și din patrimoniul instituției. Oameni cu suflet au adus obiecte, machete, documente, fotografii și multe altele pentru a fi etalate în micul muzeu. De prin 2011 și până de curând (până la pensionare), de muzeu s-a ocupat Doru Parfenie.

Vizita la Colecția Muzeală STB

După ce am stabilit printr-o convorbire telefonică ziua și ora vizitei, am sosit în strada Trapezului într-o dimineață caldă de toamnă târzie. Am spus la poartă unde merg și am fost îndreptat către a doua clădire din complex unde mă aștepta domnul Sorin-Mihai C. care se ocupă acum de această colecție. Vom pătrunde rând pe rând în fiecare sală, exponatele fiind grupate cât de cât tematic.

Prima sală e dedicată istoriei mijloacelor de transport în comun, precum și angajaților societății și călătorilor. Ne bucurăm mai ales de machetele tramvaielor, realizate voluntar și dăruite muzeului de câțiva colecționari pasionați. Cea mai atrăgătoare e macheta tramvaiului cu un cal, vehicul care a circulat prin București în anii ocupației germane din Primul Război Mondial. De altfel, până în cea de-a jumătate a veacului al XIX-lea prin București circulau trăsuri de piață, șarete și birje; abia la 1871 Primăria orașului aprobă introducerea tramvaiului, o afacere privată însă (belgiano-engleză) sub numele „Societatea Anonimă Română de Tramvaie” care începe să funcționeze efectiv un an mai târziu pe trei trasee. În 1894 se pune în mișcare primul tramvai electric (linia 14) pe ruta Obor – Cotroceni. Bucureștiul se înscrie printre primele orașe din Europa care introduce transportul public electric.

Alt element care atrage privirea este funcționarul de la birou, îmbrăcat într-o uniformă specifică instituției în perioada interbelică. Vitrinele expun elemente care au legătură cu transportul în comun, începând de la machetele feluritelor autovehicule care au circulat în Capitală de-a lungul a 100 de ani, fotografii și ilustrate, tăblițe informative, lucrări tematice. Am privit cu plăcere biletele de călătorie, vechi mărturii ale existenței transportului de călători, atât de greu de păstrat decenii la rând, precum și abonamentele de carton având fotografia posesorului.

Ne îndreptăm spre a doua sală de expoziție dedicată laboratorului psihotehnice. Compania de transport public bucureșteană a fost întotdeauna în ton cu ultimele inovații și descoperiri în ceea ce privește testarea psihologică, de atenție și îndemânare a șoferilor. Astfel la 1924 se deschide în cadrul societății primul laborator de psihologie experimentală aplicată din România. Aparatura modernă și tehnicile avansate de testare garantau o bună pregătire a personalului conductor și nu numai. Rigurozitatea examinărilor candidaților la posturile de vatmani/conducători auto a condus către o rată extrem de mică a accidentelor în care erau implicate mijloace de transport în comun. Sunt expuse câteva aparate care se utilizau la testarea viitorilor șoferi: un tremometru stea, tahometru stea (invenție din anii ′60 a românului Iancu Scutașu Comăneanu), un tahistoscop electric din 1928, pupitre de comandă, un panou pentru verificarea atenției distributive (Ricossay, 1928). Expoziția este completată cu fotografii și o serie de instrumentar din sticlă folosit în laborator.

A treia încăpere vizitată conține elemente tehnice legate de exploatarea liniilor electrice: panouri de măsură a tensiunii electrice, aparate de măsură de la diverse substații, instalații de redresare cu diode de siliciu, redresor cu vapori de mercur, relee de timp și comandă și multe alte astfel de aparate din acest domeniu electric. Unele sunt recuperate de pe teren în urma casării, altele sunt machete care reproduc fidel originalul. Și aici găsim pe pereți fotografii exemplificatoare, dar și o machetă care ne prezintă o bucată de linie electrică de tramvai (rețelele de contact).

Deoarece nu ne pricepem foarte mult la partea tehnico-electrică nu zăbovim foarte mult în această sală și ne deplasăm în cea de-a patra încăpere unde descoperim „școala de șoferi”. În prim plan se află un simulator Skoda AT 75, singurul păstrat din cele 20 de bucăți aflate în dotarea școlii de șoferi a instituției, achiziționate în anii ′60. Mai vedem un bord original de tramvai Tatra, dar și unul de tramvai V3A clasic din anii ′70. Impresionante sunt cele câteva unități de tip controler Thompson Houston produse la Paris – de fapt, postul efectiv de conducere al tramvaiului electric din perioada interbelică, alături de alte exemplare AlsThom și V3A. Sunt expuse și câteva ceasuri stradale (din 1963, de exemplu) și alte obiecte/aparate electrice.

A cincea sală a colecției muzeale ne introduce în lumea tehnică a garajelor și atelierelor de reparații. Aici vedem instrumente de lucru utilizate în depouri, piese de schimb, instrumente de măsură și control, instalații de testat, etc.

Mai există o încăpere-două în care se mai află încă multe obiecte care nu au fost aranjate în expoziție. De altfel, colecția muzeală trebuie amenajată pe criterii tematice mai clare, zestrea bogată provenind din donații permițând o astfel de organizare.

Concluzii. Într-o capitală europeană, cum se pretinde Bucureștiul, ar prinde bine un astfel de muzeu având în vedere importanța transportului în comun într-o urbe cu câteva milioane de locuitori. În patrimoniul societății de transport mai există câteva tramvaie vechi, recondiționate care circulă la ocazii festive. Împreună cu acestea, s-ar putea organiza un muzeu în toată regula într-un spațiu mai mare, adecvat activității muzeale.

În contextul aniversării în 2019 a 110 ani de la înființarea „Societății comunale pentru construcțiunea și exploatarea tramvaiului în orașul București” recomand bucureștenilor să se mobilizeze (ar fi bine să se adune un grup) și să meargă să viziteze cele câteva file de istorie a transportului public de călători.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1208 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI