Amintiri din copilărie la Bojdeucă

TIPĂREȘTE

Motto: Palat nu-i, că vorba ceia, mă uit prin strașină la stele, ca țiganul prin bortele cortului și slavă Domnului! Cresc drele pe podele și bureți, pe pereți, s-avem de hrană, pe tot postul Crăciunului… – Ion Creangă.

Vizita la Iași a constat într-o alergătură continuă (vezi impresii) între evenimentele la care am participat și obiectivele ce doream să le văd în frumosul oraș de pe Bahlui. Periplul ieșean a inclus în mod obligatoriu o vizită la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca) , cum este numită oficial instituția muzeală.

După ce cu o zi înainte am văzut în curtea Mănăstirii Golia frumoasa clădire unde Creangă a locuit pe când slujea aici și de unde a fost dat afară după ce a tras cu pușca după ciori spărgând niscaiva geamuri la biserică, iar cu ceva ani în urmă am vizitat casa din Humulești, era de la sine înțeles să căutăm acum și Bojdeuca. Pentru a găsi casa tradițională în care Creangă a locuit până la sfârșitul zilelor sale trebuie să ajungeți pe strada Sărăriei. De aici până la Țicău nu mai e mult, un indicator alb ne coboară pe o alee care la un moment dat are sens unic către strada ce azi poartă numele lui Simion Bărnuțiu la numărul 4. Dacă veniți cu autoturismul veți găsi o parcare amenajată, al cărui perete de sprijin este împodobit cu un mozaic cu personaje din operele marelui scriitor. Noi am preferat să mergem pe jos, printre case, bucurându-ne de curțile pline de flori și gutui, meri, peri și nuci încărcați de fructe. Parcă îl vedeam pe masivul Creangă parcurgând cu pași legănați distanța destul de lungă până la localul Bolta Rece. Câinii lătrau de după garduri și atunci ca și acum.

Primul muzeu memorial literar din România, deschis în anul 1918, ni se înfățișează de la înălțimea străzii undeva în vale, ascuns parțial de copaci. Un șir de scări, ca și pe vremurile lui Creangă, coboară către o căsuță parcă desprinsă din povești. De la starea descrisă de Emil Gârleanu până în vremurile noastre locuința nu numai că s-a păstrat, dar a fost restaurată și întreținută reușind să aducă bucurie încă vizitatorilor care l-au citit pe Ion Creangă.

Emil Gârleanu descria la 1915, în lucrarea „Priveliști din țară”, micuța casă în care locuise Ion Creangă, felicitând primăria pentru achiziționarea ei și sperând în amenajarea unui muzeu: Într-o hudiță gloduroasă, în care mai să-ți rămâie ghetele, când treci prin ea, în mocirla drumului, în hudița numită a Țicăului, la no. 4, printre rânduri de copaci, în fund, e o căsuță, care încă de acum 10 ani când am fost la dânsa, se măcina cu încetul, dărăpănându-și acoperământul de șindrilă prin care ploaia începea să străbată. Pereții coșcoviți, hrențuiți, din vălătuci, cădeau la pământ, podelile putrezite lăsau țărâna să se împrăștie prin casă, și cele câteva lucruri rămase, posomorâte, parcă se pregăteau și ele să-și ia rămas bun de la lumea aceasta. … Casa cu două odăiți în dreapta și în stânga unei săliți, are un cerdac în dos, de după parmaclâcul căruia Creangă și cu Eminescu priveau până departe, spre malurile verzi și rotunzite ale Ciricului…

Un stâlp de lemn, ca un semn de hotar, pe care este schițat Nică a Petrei furând Pupăza din tei păzește accesul în curtea muzeului. Un amfiteatru construit în curte la sfârșitul anilor 80 ne permite un moment de odihnă și o contemplare în liniște a bojdeucii. Un bust de piatră și un ansamblu statuar reprezentând pe Ion Creangă sunt amplasate în curtea înțesată de flori. Liniște deoarece am fost primii vizitatori ai muzeului ajungând acolo la ora 10.00 – peste o oră curtea a început să se umple de turiști curioși. Am achitat cei 5 lei și am beneficiat de un scurt ghidaj minunat. Doamna muzeograf vorbește atât de frumos despre marele Creangă, citând fragmente despre scriitor din memoriile contemporanilor – e o încântare să auzi acele explicații rostite cu pasiune și o intonație caldă. Se pot achiziționa diverse titluri din opera lui Ion Creangă, magneți, cărți despre scriitor. Din păcate nu există la vânzare nici un tip de ilustrată cu Bojdeuca și nici un pliant/broșură despre muzeu – se pare că s-a terminat stocul tipărit.

Un ceardac sprijinit de stâlpi de lemn mijlocește accesul în casa împărțită în mod clasic în lumea satului românesc: tindă, odaie de locuit și camera de curat. Ne frapează tinda îngustă ce traversează casa de-a curmezișul, un fel de hol al vremurilor noastre, și ușile scunde de acces în cele două camere – scriitorul fiind un om masiv se strecura cu ceva greutate prin aceste spații (de altfel, pentru a scoate coșciugul scriitorului afară din casă s-a spart peretele dintre cele două ferestre). Odaia de locuit era prevăzută cu plită pentru gătit și sobă de încălzit (pe care tronează simbolic drobul de sare), un pat îngust, o măsuță joasă și scăunele mici de lemn, un dulap cu sertare și o ladă de zestre constituie mobilierul încăperii. O scoarță îmbracă peretele de lângă pat, nu lipsește icoana sfântă străjuită de ștergare și busuioc, obiecte de uz casnic sunt înșirate prin cameră (celebra covată – pe care și eu am utilizat-o la țară ca leagăn, străchini, ploscă, etc.), o lampă veche, o trăistuță agățată în cui, portretul Tincăi. Este redată atmosfera dintr-o casă țărănească din secolul al XIX-lea, caldă și primitoare. Vis-a-vis se află camera de curat împodobită cu scoarțe colorate și ornate cu diverse modele geometrice, un covor frumos pe jos, icoană cu ștergar pe perete, scaune cu spătar frumos sculptat, portretul lui Creangă, un tablou cu Junimea, fotografii originale, un scrin cu sertare, câteva rafturi cu diferite obiecte (de lemn și metal), lampa la lumina căreia scria Eminescu. Amenajarea acestei camere emană un aer mai intelectual, de studiu, o cameră utilizată mai rar, doar pentru oaspeți – o adevărată „odaie de curat”. În spatele casei se află „cerdăcelul din dos” (acum închis cu geamuri) pe a cărui laviță Creangă dormea din mai până în octombrie și unde a petrecut zile și nopți cu bunul său prieten, Mihai Eminescu. Priveliștea către dealurile Ciric și Șorogari este astăzi blocată parțial de copaci, iar colinele s-au umplut nu de turmele de mioare de altădată ci de cartiere de case. Dar în secolul al XIX-lea dealurile erau înverzite și împânzite de stâne, din cerdacul sprijinit pe furci de lemn deschizându-se imagini de vis ce îmbiau la visare și stimulau creația. În curtea din spate există un stâlp comemorativ, amplasat de un prieten al scriitorului: Ioan S. Ionescu.

Am revenit în fața „bojdeucii de căsuță”, cum își dezmierda scriitorul locuința, și am privit câteva minute curtea și construcția de vălătuci, văruită într-un alb strălucitor. Îmi închipui „mâțele” jucăușe prin ceardacul de lemn, orătăniile ce se plimbau prin bătătură, straturile de flori de pe lângă căsuță. Prin această curte și-au purtat pașii Eminescu, Maiorescu ori alte nume cunoscute ale Junimii… tot pe aici veneau copiii cu uratul ori colindatul…

Grigore I. Alexandrescu îl descrie astfel pe Ion Creangă în prefața „Poveștilor” publicate în 1890: Născut din popor, trăitor la țară, desprins în obiceiurile și datinele țăranului, din fire isteț și mucalit, numai el a fost în stare să înțelenească pentru vecie icoana țăranului sfătos și glumeț, când poetic și plin de jale în povestirile întâmplărilor din vieața lui, când hazliu și luător în râs pentru tot ce era străin, pentru tot ce era târgoveț.

Incursiunea la Bojdeuca lui Creangă a durat pentru mine o oră întreagă, deși pentru alții nu înseamnă decât 15 minute alocate vizitei. Timpul s-a scurs fără să îmi dau seama, am fost cuprins de atmosfera liniștită a locului, de imaginea rurală a unei margini de Iași, copleșit de simplitatea locului unde Creangă a trăit 20 de ani. Este o experiență plăcută, recomandată celor care au citit Amintirile din copilărie, sper că foarte mulți. Recomand tinerilor să citească opera lui Creangă, este fabuloasă! Vor înțelege mai bine lumea satului românesc de altădată, sub toate aspectele ei.

---

VIZUALIZĂRI: 2703 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI