Mănăstirea Lupșa – reper de spiritualitate transilvană

TIPĂREȘTE

Mănăstirile ortodoxe din Transilvania, chiar dacă nu sunt atât de frumoase ca cele din Moldova și Bucovina sau atât de vechi ca cele din Muntenia și Oltenia, se impun prin istorie, rezistență la schimbări și tradiție de slujire. Prefacerile religioase din Transilvania, influențate de Apusul occidental sau impuse de stăpânirile vremelnice, au adus schimbări în viața religioasă a românilor din interiorul arcului carpatic; a urmat ostracizarea adusă de regimul comunist, iar după 1989 epoca de renaștere spirituală.

Mănăstiri de o deosebită valoare spirituală și culturală împânzesc Transilvania. Printre ele se numără cele cu tradiție, înfloritoare după libertatea religioasă recăpătată după 1989: Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus (vezi impresii), Mănăstirea Râmeț (vezi impresii), Mănăstirea rupestră Șinca Veche (vezi impresii), Mănăstirea Prislop (vezi impresii), Mănăstirea Nicula ori Mănăstirea Rohia. În aceeași categorie, vechime și tradiție spirituală, se înscrie și Mănăstirea Lupșa.

Poziționare și acces. Așezământul monahal din Ardeal este situat în județul Alba, pe o terasă a râului Arieș, în apropierea localității Lupșa. Accesul se efectuează pe DN 75, mănăstirea fiind la o distanță de aproximativ 12 km de orașul Câmpeni și 74 km depărtare de Turda. Există două porți de acces în fața cărora sunt amenajate cât de cât spații de parcare.

Scurt istoric. Satul Lupșa este atestat în documente încă din secolul al XIV-lea (villa Lwpsa) fiind chiar sediul unei formațiuni prestatale românești: cnezatul condus de Nicolae Cânde de Lupșa. La 1429 este atestat toponimul „Mănăstire”, în strânsă legătură cu biserica de lemn a ansamblului monastic. Biserica de lemn are hramul „Sf. Nicolae”, ctitorie a familiei Cândea, a supraviețuit veacurilor, monahii trăind în rugăciune, dar și conducând o școală de cântereți, iar mai târziu o instituție de catehizare pentru copiii din zonă.

Între 1759-1761 ortodocșii ardeleni au desfășurat o răscoală sub conducerea călugărului Sofronie de la schitul Cioara. În februarie 1761 are loc „sinodul” de la Alba Iulia în care s-a cerut încetarea prigoanei împotriva ortodocșilor, refacerea și restructurarea Bisericii ortodoxe române din Transilvania.

În primăvara lui 1761 generalul Nicolaus Adolf von Buccow e trimis de împărăteasa Maria Tereza în Ardeal pentru a consolida uniația și a reprima orice împotrivire. Este momentul în care sunt incendiate și distruse sute de biserici, mănăstiri și schituri; călugărul Sofronie e nevoit să se refugieze în Țara Românească. Mănăstirea Lupșa e trecută pe lista de demolare, dar promisiunea de a fi dată credincioșilor greco-catolici o salvează.

Devenită biserică de mir a greco-catolicilor, abia după instaurarea comunismului revine ortodocșilor. Se efectuează câteva lucrări de restaurare, iar după 1991 se reînființează mănăstirea, urmând o etapă de dezvoltare accentuată.

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”. Parcăm autoturismul vis-a-vis de turnul clopotniță și pătrundem în incinta înconjurată cu un gard de piatră naturală printr-o ușă masivă de lemn. O liniște desăvârșită te înconjoară, un spațiu larg cuprins de verdele Naturii se deschide în fața ochilor. Punctul de atracție îl constituie vechea biserică din lemn de stejar tencuit al cărui corp alb și turlă ascuțită o vedem într-un colț al curții.

Biserica are formă simplă de navă, la începuturi fiind formată doar din altar și naos. La sfârșitul secolului al XVII-lea este realizat tavanul casetat de influență calvină, iar mai târziu lăcașul de cult este prelungit cu un mic pronaos și turla-clopotniță.

Ne apropiem de edificiul zvelt, cu temelie din piatră de râu, pereți străpunși de ferestruici mici și acoperiș din șindrilă. O ușă zdravană de lemn cu mâner de fier ne permite să intrăm în incinta oarecum întunecoasă a pronaosului de unde o scară de lemn facilitează accesul în turlă. Un zid cu două nișe semicirculare desparte pronaosul de naos iar o ușă având pictat soarele face legătura între cele două compartimente ale bisericii. Iconostasul de lemn e împodobit cu icoane pictate într-o vreme neidentificabilă; pictura de pe pereți e de factură recentă, de prin anii '90. Am admirat și tavanul din lemn compus din casete pictate cu motive florale – are peste 300 de ani!

Complexul monastic Lupșa. În curtea mănăstirii s-au înălțat în ultimele decenii o serie de clădiri cu rol administrativ și chilii pentru monahi, un foișor de vară, stăreție. Foișorul de vară are o arhitectură interesantă, fiind prevăzut cu strane, o masă de altar veche din piatră și un spațiu special pentru cor. Biserica nouă are hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Siluan Athonitul”, în interior este în curs de realizare fresca. Într-una din clădiri este deschis un magazin bisericesc bine înzestrat.

Concluzii. Ne-am plimbat timp de 40 de minute în incinta monahală unde fânul înmiresmează aerul, o atmosferă spirituală relaxantă ne mângâie sufletul iar biserica veche de lemn ne delectează privirile. Un popas la Mănăstirea Lupșa constituie o întoarcere în trecut, o oază de liniște, minute petrecute cu spor. Nu ocoliți nici biserica cu hramul „Sf. Gheorghe” aflată în centrul localității Lupșa, e oleacă mai veche decât cea a mănăstirii.

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI