Punctul 0 al dezvoltării Bucureștiului: Biserica Sf. Anton – Curtea Veche

TIPĂREȘTE

Un colț pitoresc din Bucureștiul de altădată îl constituie Curtea Veche, Hanul lui Manuc și Piața Sf. Anton. Cine se plimbă în perimetrul Centrului Istoric va ajunge inevitabil și la obiectivele menționate mai sus, pe străduțe pietruite flancate de case negustorești și felurite prăvălii. Ruinele curții domnești și capela domnească reprezintă un fel de punct 0 al dezvoltării așezării închegate de Bucur Ciobanul, legendarul întemeiator al Bucureștiului (vezi impresii).

„Cetatea București”este atestată documentar la început de toamnă în 1459 într-un act al domnului Vlad Țepeș. Fratele lui Țepeș, domnul Radu cel Frumos este primul conducător care stabilește reședința domnească „scaunul de cetate București”. Așezarea de pe malul Dâmboviței s-a dezvoltat intens în secolul al XVI-lea datorită poziției strategice (păduri, dealuri și mlaștini), precum și a schimburilor comerciale mediate între Transilvania și turcii apăruți peste Dunăre.

Domnia lui Mircea Ciobanul de la jumătatea secolului al XVI-lea poziționează Bucureștiul în rând cu alte așezări urbane prin modificări de interes public și finalizarea unor proiecte edilitare. Printre măsuri se numără trasarea unui nou hotar al orașului aflat în dezvoltare, podirea unor ulițe, îmbunătățirea curții domnești și construirea bisericii curții. Comunitatea orășenească va primi de la Mircea Ciobanul hotărnicia moșiei orașului și dreptul de auto-administrare. Târgul deja se extinsese destul de mult în jurul curții, apăruseră ulițe comerciale și o piață mare.

Curtea Veche Domnească. Viitorul oraș București se va cristaliza între cursul râului Dâmbovița și cel al Bucureștioarei, loc unde apare în veacul al XIV-lea cetățuia de doar 160 metri pătrați, fortificație cu rol clar militar;Vlad Țepeș va ridica aici, un secol mai târziu, cetatea București. Așezarea preurbană s-a format de-a lungul cursurilor de apă menționate mai sus, ulterior casele și afacerile adunându-se în jurul curții voievodale nou apărute pe un mic promotoriu lângă râul Dâmbovița. Creșterea presiunii locuitorilor de a se așeza cât mai aproape de centrul de putere a condus către necesitatea împrejmuirii palatului voievodal cu ziduri și stabilirea unui perimetru de siguranță.

Prima casă domnească ar fi fost ridicată de Vlad Țepeș și îmbunătățită de Radu cel Frumos care își stabilise reședința domnească la București. Domnul Mircea Ciobanul reface vechiul palat voievodal eliminând curtea interioară a clădirii dreptunghiulare, extinde pivnițele și remodelează interioarele;domnul a fost preocupat și de frumusețea arhitecturală a clădirii –apar stâlpi, pilaștri, dale de piatră, zidiri alternative cu cărămidă decorativă.

Domnii care vor urca ulterior pe tronul Țării Românești vor contribui la îmbunătățirea funcțională și estetică a curții voievodale, adăugând și modificând continuu structura palatului: Pătrașcu cel Bun, Matei Basarab, Grigore Ghica, Șerban Cantacuzino.

Epoca domnului Constantin Brâncoveanu aduce un maxim de dezvoltare palatului deja extins de predecesorii săi. Sunt atestate foișoare, loggia, stâlpi și portaluri sculptate, baie (s-au descoperit arheologic numeroase conducte pentru apă din olane), sala tronului, iatacul domnului și al doamnei, divanul mare și cel mic și multe altele.

Palatul Principelui e de piatră, cu o impozantă scară de marmoră, cu săli mari boltite, dar destul de joase, din care prima –pridvorul –e susţinută la mijloc de un rând de coloane. A doua serveşte de Divan de judecată, unde au loc şi banchetele de zile mari. Altele sunt săli de audienţă, care duc în apartamentul Principelui şi de aci în al Principesei, cari se reducea la două odăi şi un iatac, până ce Principele Ştefan Cantacuzino clădise, de câteva luni, un mic palat cu 8 odăi, întrun colţ al grădinii, care e de toată frumuseţea, şi are forma pătrată, în stil italian. În mijlocul ei, Principele Constantin Brâncoveanu clădise un foişor unde lua prânzul, şi-şi făcea siesta după masă, în mijlocul straturilor de flori. scria Anton-Maria del Chiaro în lucrarea „Revoluțiile Vlahiei”publicată la Veneția în 1718.

Epoca fanariotă aduce decăderea curții domnești prin incendii, cutremure, războaie și lipsa fondurilor bănești pentru întreținere. Începând cu 1775 Alexandru Ipsilante construiește o nouă casă domnească în Dealul Spirii astfel că reședința domnească de pe malul Dâmboviței capată numele de „Curtea Veche”. Împărțirea și vinderea terenului curții la sfârșitul secolului al XVIII-lea, precum și marele incendiu din 1847 vor desăvârși ruinarea palatului voievodal.

Perioada comunistă a adus cu sine lucrări de consolidare și restaurare în urma cărora a fost deschis un muzeu. Actualmente în perimtrul fostei curți domnești se desfășoară un amplu proiect de restaurare care urmărește restaurarea ruinelor și valorificarea turistică eficientă a acestui spațiu (muzeulbucurestiului.ro/pa ... dat-prezentului).

Biserica Domnească „Buna Vestire”. Același domn Mircea Ciobanul care schimbă radical aspectul curții voievodale este ctitorul unei biserici domnești, o capelă de curte dedicată conducătorilor țării. Cel mai probabil în cea de-a dou domnie (1558-1559) Mircea Ciobanul poruncește ridicarea bisericii cu hramul „Buna Vestire”–cel mai vechi lăcaș de cult din București păstrat până azi.

Ansamblul religios are un aspect luminos, se încadrează bine în peisajul citadin al Centrului vechi și generează un trafic intens de persoane în zonă. Componentele complexului sunt: biserica, turnul clopotniță, casa parohială, muzeul și clădirea administrativă, lapidariumul din curte, magazinul subteran și lumânărarul.

Biserica se evidențiază prin cromatica fațadelor –cărămiziul oferit de cărămida aparentă așezată în forme geometrice e încântător;ocnițele false împodobesc partea superioară a fațadelor iar șiruri de zimți din cărămidă sunt amplasate sub cornișă;lăcașul bucureștean are similitudini cu biserica Mănăstirii Cozia. Interesant este portalul de la intrare și pisania așezate de Șerban Cantacuzino la 1715, ornamente vădind un stil renascentist.

Restaurarea din anii '30 a redat aspectul inițial al bisericii, iar lucrările din 2007-2009 a redat strălucirea de altădată a bisericii domnești. Aici se desfășurau slujbe religioase pentru familia domnitoare și boieri, precum și „ungerea”domnilor. Accesul spre capela domnească, aflată la doar 10 m distanță de palat se efectua printr-o trecere sub formă de arcadă care se păstrează și azi în muzeul bisericii.

Interiorul bisericii e radios razele solare pătrunzând prin ferestrele turlei de pe naos, efect accentuat de coloritul deschis al picturii și catapeteasma strălucitoare. Scenele religioase de pe pereți sunt opera pictorului Constantin Lecca (este a treia pictură) realizate după incendiul devastator din 1847, moment în care a ars și biserica cu hramul „Sf. Antonie cel Mare”din apropiere;ulterior biserica domnească „Buna Vestire”a preluat și hramul „Sf. Anton”. Avem o senzație de spațiu larg, de monumentalitate, impresie provocată de existența unui spațiu comun naos-pronaos.

Pe lângă frumosul iconostas și fresca neoclasică restaurată observăm portretele votive ale ctitorilor (Mircea Ciobanul, apoi Ștefan Cantacuzino), două coloane aduse de la palatul voievodal de către domnul Ștefan Cantacuzino și icoana „Sf. Antonie cel Mare”ferecată în metal (supraviețuitoare din biserica arsă la 1847).

În curte se află mai multe pietre și monumente funerare din secolul al XIX-lea, fragmente decorative provenind probabil de la curtea domnească și vechi clopote ale bisericii. Turnul clopotniță a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu prilej cu care a fost montat și un „ceasnic”. Clădirea muzeului a fost ridicată în 1935 în stil neobizantin de arhitectul Horia Teodoru și împodobită cu mozaicuri exterioare de artista Nora Steriadi (biserica-sfantul-anton.ro ... antul-anton-282).

Hanul lui Manuc. În același perimetru descoperim un alt monument important al Capitalei –hanul armeanului Mârzaian. Începe construcția casei de oaspeți în 1803 după ce primește în administrare salinele din Țara Românească, generatoare de venituri uriașe. Edificată între 1803-1806 clădirea de oaspeți respectă oarecum planul clasic al hanurilor: un patrulater cu ziduri groase, curte interioară, gang de acces protejat de o poartă grea, pivnițe generoase, pridvoare și camere de oaspeți la etaj.

Hanul lui Manuc respectă acest stil arhitectural, construcția de la începutul veacului al XIX-lea înglobând pe latura nordică una din casele domnești ale Curții Vechi (Tribunalul Criminalicesc) și Casa zapciilor (Corpul de gardă) . Accesul în curte interioară se efectuează printr-un gang închis de o poartă metalică, spațiu suficient de larg pentru găzduirea mai multor care cu mărfuri. În varianta inițială hanul avea peste 100 de camere, pivnițe spațioase, două saloane mari, bucătării și numeroase prăvălii (vezi macheta actuală: hanulluimanuc.ro/hanul-lui-manuc).

Structura interioară a hanului e spectaculoasă, cerdacurile supraetajate sprijinite pe stâlpi de lemn sculptați și scările exterioare de acces creează o imagine incredibil de frumoasă. Foișoarele și loggia de lemn denotă un stil brâncovenesc;Salonul Voievodal are 20 de ferestre unicat formate din peste 3300 de piese de sticlă colorate;structura interioară este formată din 166 stâlpi de fier îmbrăcați în lemn de stejar.

Concluzii. Pitorescul acestui colț de București este vizibil cu ochiul liber (mai ales după încheierea lucrărilor la palatul voievodal), clădirile din jurul Pieții Sf. Anton introducându-ne într-o epocă a domnițelor, boierilor, negustorilor și târgoveților de acum câteva sute de ani în urmă. Ne aflăm în punctul 0 al dezvoltării Bucureștiului, loc unde s-a aflat prima cetățuie din secolul al XIV-lea –nucleu al viitoarei așezări urbane. Pornind de la cetatea ridicată de Vlad Țepeș (domnul de la care ne-a rămas prima atestare scrisă a orașului), trecând prin edificarea primului palat voievodal și a bisericii domnești de către Mircea Ciobanul, ajungem la perioada de apogeu a curții domnești în vremea lui Constantin Brâncoveanu, apoi la apariția hanului lui Manuc pe o latură a Curții Vechi.

În orice anotimp această zonă este atrăgătoare din punct de vedere turistic și merită o mai mare promovare turistică. Odată cu încheierea proiectului de restaurare a palatului voievodal sper că peisajul pitoresc de epocă al acestui areal va atrage tot mai mulți vizitatori. Clădirile descrise pe scurt în articol au străbătut secolele, trecând prin incendii, cutremure, distrugeri umane, au fost refăcute și reparate de multe ori reușind să ne impresioneze încă prin istoria și semnificația lor.

Vă invit așadar la plimbare...

P. S. Fotografiile sunt realizate în anii 2014,2016,2018 și 2020.

---

VIZUALIZĂRI: 728 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI