Mănăstirea Vișina – pilon al creștinismului carpatin

TIPĂREȘTE

Străbătând frumoasa zonă a Olteniei de sub Munte, cu salba sa de mănăstiri vâlcene și gorjene, ajungem până la Bumbești-Jiu, în pragul Defileului Jiului. Păduri întinse, unele nestrăbătute încă de pasul omului „civilizator”, colțuri de stânci, ape reci și limpezi, animale sălbatice – întâlnim pe toată suprafața Parcului Național „Defileul Jiului”. Pe lista obiectivelor „de vizitat în drum spre Cinciș” am adăugat și Mănăstirea Vișina, despre care citisem câteva lucruri cu mai mulți ani în urmă. Cu această ocazie a venit și timpul explorării acestui lăcaș de cult cu vechime seculară.

Acces. La nici 2 km distanță de orășelul Bumbești-Jiu, într-o curbă largă – chiar înainte de Popasul turistic Vișina, pe partea stângă se află o parcare destul de mare unde putem lăsa autoturismul. Pe versantul drept al DN66/E79 se află un indicator care ne atenționează că aici se află așezământul religios. Un pod de beton, destul de lat pentru a permite trecera unui autovehicul, ne facilitează traversarea râului Jiu ce curge cu repeziciune peste un pat de stânci. După traversarea podului un drumeag de pământ ne conduce circa 100 de metri până la intrarea în mănăstire.

Descriere. În Defileul Jiului vegetația abia mijește. Copacii desfrunziți ne dezvăluie puterea naturii: șiruri de stânci printre arbori, colți de piatră ce se înalță spre cer, bolovani uriași de piatră ce veghează asupra ruinelor străvechiului lăcaș de cult. Pe un tăpșan sub coasta pădurii, deasupra albiei Jiului se profilează mute urmele vechii biserici a Mănăstirii Vișina. Urcăm 7-8 trepte pe lângă câteva firave flori de primăvară și ajungem la biserica de lemn cu hramul „Sfânta Treime”. Reînființată după prăbușirea regimului comunist, obștea de călugări încearcă să aducă ansamblul monastic la strălucirea de altădată – lucru greu de înfăptuit în vremurile de azi. În ultimii 20 de ani a fost construită bisericuța de lemn, corpul de chilii (ce include trapeza și un paraclis) și o clopotniță simplă. În momentul de față se lucra la finisajele unei clădiri în stil țărănesc, cu foișor, probabil viitorul sediu al stăreției – corp administrativ. Am lăsat în pridvorul bisericii prinoasele aduse și am stat puțin la soare pe băncile plasate lângă pereții bisericii. Liniștea care înconjoară mănăstirea e plăcută, chiar „dureroasă” pentru urechile orășenilor – râul și șoseaua națională se află la depărtare suficientă pentru a nu perturba atmosfera.

După câteva momente de odihnă mă îndrept spre ruinele bisericii inițiale de piatră. Mai sunt în picioare pereții de piatră ai altarului și o parte din naos, zidurile fiind clădite din piatră de râu intercalate cu rânduri de cărămidă; se mai observă câteva arcade din cărămidă și stâlpi de susținere din bucăți masive de rocă. Ruinele bisericii vechi se află destul de aproape de malul „mâncat” de sute de ani de vijeliosul râu Jiu, existând un oarecare risc de surpare. De dimensiuni nu prea mari, lăcașul de cult din gura defileului a constituit un punct de sprijin al credinței ortodoxe în zonă.

Scurt istoric. Un document din vremea lui Neagoe Basarab, datat 1541, reprezintă atestarea scrisă a ansamblului mănăstiresc: Cu mila lui Dumnezeu, Io Basarab Voevod și Domn a toată Țara Românească, fiul lui Basarab Voevod, dă Domnia mea această poruncă a Domniei Mele hramului și lăcașului sfintei și nedespărțitei Treimi și viețuitorilor în sf. loc ce se chiamă sf. m-re Vișina și povățuitorului egumen Gregorie cu toți frații cari întru Cristos viețuiesc în sf. lăcaș, pentru ca să le fie moșie și cu grădini și cu toate hotarele pe unde au fost bătrâne încă din zilele lui Mircea Voevod. Se înțelege din document o coborâre în timp a existenței mănăstirii până în anii de domnie a lui Mircea cel Bătrân (1386-1408).

„Marele Dicționar al României” și „Gorjul istoric și pitoresc” (autor Al. Ștefulescu), lucrări publicate la sfârșit de secol al XiX-lea și început de secol al XX-lea, scriu despre existența ruinelor mănăstirii Vișina pe malul Jiului, la intrare în defileu. Se pare că și Cezar Bolliac a trecut prin aceste locuri în 1869 și a făcut prospecțiuni arheologice descoperind cărămizi smălțuite, morminte și o cruce bizantină din piatră vânătă.

Cercetări arheologice au avut loc și în anii '70 dar și în 2015 pentru a se descoperi noi detalii ale existenței mănăstirii, părăsită de călugări în secolul al XVIII-lea (aceștia se îndreaptă spre nou înființata mănăstire Lainici). Săpăturile vechi au evidențiat fundația unei clopotnițe, iar cele noi urmele chiliilor medievale și ale unui cuptor semicircular domestic, precum și postamentul unei sobe de interior. Interesante sunt cărămizile cu ștanțe romane și țiglele aduse cel mai probabil de la castrul din apropiere.

Încheiere. Defileul Jiului este (încă) un loc minunat, cu peisaje superbe în orice anotimp, cu păduri neumblate și un râu năvalnic ce șerpuiește pe lângă șosea. Dacă timpul vă lasă preț de câteva minute să pășiți pe podul ce traversează Jiul și să vă plimbați prin curtea străvechiului lăcaș de cult nu cred că vă va părea rău. Momentele de liniște și detașare de stresul cotidian sunt binevenite oricând. Drumuri bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1763 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI