Solicitare CMR / ROMÂNIA

Proiect 2012 de articole Wikipedia despre situri turistice românești puțin cunoscute.

Trimisă în 31.12.11 16:56
autor QvadratvusPA [Piatra Neamț]
» VIZUALIZĂRI: 4005

Într-o discuție recentă vorbind de una sau alta, printre care și despre modul în care este promovat turismul în zona în care locuiesc (jalnic între noi fie vorba, dar asta este o altă discuție...), interlocutorul meu m-a întrebat de ce unele dintre articolele pe care le postez aici nu le republic o formă refinisată și cu partea informativă îmbogățită, pe Wikipedia, în special în Engleză. Mi-a sugerat că dacă o fac aș reuși să aduc un serviciu suplimentar celor cu adevărat doritori de inedit precum și acelora care au cu adevărat nevoie de promovarea frumuseților pe care le apreciază. Ideea mi s-a părut una interesantă și demnă de luat în seamă.

Pun acum cîteva întrebări:

- Care este opinia Admin și @Webmaster despre acest subiect ? (evident la surse www.amfostacolo.ro va fi menționat)

- Există doritori de a se asocia acestui proiect ?

- Există doritori de a traduce în Engleză aceste articole ?

- Putem stabili un proiect și anumite teme sau principii de urmărit ?

Discuția este deschisă.



Răspunsuri

CostiCO68r[01.01.12 14:21]

Îmi plac cei care vin cu idei noi.

Uite, am şi eu una, pentru că, drept să spun, cea cu wikipedia nu mi se pare că ar ajuta prea mult turismul. Nu-i vorbă, ar fi bine şi pe wikipedia, dar, sincer, turistul dornic de informaţii nu se duce în primul rând pe acest site, ci pe cele cu dedicaţie specială pentru turism.

În această ordine de idei, propunerea mea pentru Cornel ar fi să se realizeze şi varianta în engleză a site-ului amfostacolo.ro. Sau măcar unele din postări să fie şi în engleză, sau alte limbi de circulaţie internaţională.

Revenind la propunerile tale, ele sunt oricum foarte interesante şi eu sunt deschis acestora. Aştept şi alte precizări şi opinii ale altor useri, după care am să precizez mai clar în ce aş putea să mă implic.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Dragoș_MDAUCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA211r[01.01.12 15:58]

În această ordine de idei, propunerea mea pentru Cornel ar fi să se realizeze şi varianta în engleză a site-ului amfostacolo.ro.

@Costi: ar fi suficient, cred, să pună link-uri automate spre o traducere Google a paginii în engleză/franceză/italiană/rusă/germană...

Pentru proiectul cu wikipedia - nu ştiu ce să spun; există deja wikitravel. De ce nu s-ar participa la postarea/îmbunătăţirea conţinutului (de) acolo?

N.B.: Dragoș_MD este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

alinaroCO22r[01.01.12 16:10]

La multi ani tuturor!

Eu va stau la dispozitie cu traducerea in franceza si/sau mai ales in spaniola. Mi-am lasat adresa de mail acum 7-8 ani de zile pe un site spaniol de turism, pentru a putea fi contactata de catre cei dornici de a ne vizita tara, si, credeti-ma, si in ziua de azi mai primesc mailuri din cand in cand, nu numai din Spania, ci si din America Latina, in care mi se cer informatii despre Romania. Cred ca ne-ar face un mare bine, ar ajuta cu siguranta, daca "publicitate oficiala" tot nu se face in afara.

Numai bine!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3150 PMA (5 voturi)

deliutza27SR22r[02.01.12 00:02]
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

dorgoAU363r[02.01.12 12:39]

Anul Nou Fericit... ca de obicei, va zic si eu o poveste cu care n-o sa fiti cu toti de acord... site-ul nostru, dupa parerea mea, a fost mereu si este inca o idee stralucita, dar... E UN SITE REALIZAT DE NON-PROFESIONISTI PENTRU NON-PREFESIONISTI", un site din care razbate, cu mici exceptii, un oarecare amatorism, nici nu poate fi altfel cand s-apuca sa scrie despre Turism (o meserie grea), oricine altcineva care n-a facut nici macar o saptamana pe ghidul turistic. Administratiia site-ului, din cate am observat (poate gresesc) nu are studii universitare sau macar postliceale in turism sau macar o scoala (curs) de ghizi turistici - oameni cu mare experienta, care au batut lumea in lung si-n lat. Se pare ca noi credem tot ceea ce citim pe site!

Acum, povestea promisa... anul trecut plec in Thassos, in luna mai, nici nu auzisem de AFA, nu stiu cum am fost inscris... consult cateva site-uri de pe internet, vorbesc cu colegii ce-au fost pe-acolo, la urma consult si un site turistic de specilitate, prost prezentat, fara home page atragator, un site turistic fara culoare, mai degraba un fel de "forumn de discutii" in care userii puneau o intrebare... "Cum e in Corfu? ", (spre exemplu) si UN DIRECTOR, un ANGAJAT de Agentie turistica, UN ghid turistic, care a facut de 15 ori Corfu, dadea un raspuns... ei fratilor, aflati ca intr-o juma de pagina A4, am aflat atatea lucruri utile, concentrate, necesare si in avantajul meu despre Corfu, ca n-am mai avut nevoie de nici un alt site... mi se raspunde EXACT ceea ce parca doream sa aflu, nimic in plus, nimic in minus... o juma' de pagina de "profesionist" in turism echivaleaza cu 10 pagini de "amatori" in, (de) turism...

@Qvadratvus, @Costi, nu putem lansa review-urile noastre NEVERIFICATE de un specilist in turisnm, care ar trebui poate angajat (prin colaborare) la AFA, (ca si dl. avocat), pentru a nu dezinforema publicul international... eu, spre exemplu, care am scris mult ri repede, am si gresit mult, am dat si informatii gresite (nu sunt expert in turism) uneori, nu mi le-a verificat si corectat nimeni)... in afara tarii din 10 review-uri, mi se publica 1-2 si nu "instant", ci dupa o minutioasa verificare! , ba mi se propune diplomatic... stiti, parca propozitia acesta ar suna mai bine asa... "

Alt exemplu... sa luam hotelul "x"... despre el scrie un user la modul aproape superlativ... alt user scrie despre acelasi hotel "x" dimpotriva, ca-i un hotel prost... e prea mult subiectivism pe site... e-un site placut fara indoiala, dar mi se pare prea subiectiv...

Dupa parerea mea, oriunde in lume, cei ce administreaza un site turistic, ar trebui sa aiba studii in TURISM, (sau macar 1-2 colaboratori de aceste gen), altfel, site-ul va fi un fel de "forum" turistic in care fiecare-si da cu parerea, fara pretentii, relaxant, dragut, cu multe imagini frumoase, pe care merita sa intri ca sa vezi cum mai arata lumea de azi, si sa-ti faci o idee despre o destinatie sau alta de vacanta...

Cred ca inca nu e bine sa incercam sa traducem nimic din ceea ce s-a scris fara o pealabila verificare minutioasa a textutlui turistic de catre un extepert in turism...

E ca si cum cei 1000 de useri care scriu in mod curent pe site-ul nostru, ar fi avocati sau ingineri sau manageri la "Kaufland" si s-ar apuca dintr-o data sa dea injectii si sa puna picioare in ghips...

Cu stima

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

PatyPM16r[02.01.12 12:50]

Nici eu nu consider ca Wikipedia ar fi cea mai indicata ca sursa de informatii de genul celora pe care le cautam pe AFA. Insa, in caz ca se contureaza o idee pentru un proiect in acest sens, ma ofer si eu pentru traduceri in engleza, in masura in care mi-o va permite timpul.

Numai bine tuturor si un 2012 plin de bucurii!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

CostiCO68r[02.01.12 13:14]

@dorgo:

În primul rând, La mulţi ani!

Îmi pare rău se te contrazic, aducând aici un contraexemplu notoriu: site-ul tripadvisor, care este făcut tot cu păreri ale excursioniştilor, fără ca ele să fie cenzurate de experţi decât dacă ele au un limbaj neadecvat, ceea ce se întâmplă de obicei pe orice site care se respectă.

În al doilea rând, chiar dacă ai avea dreptate, nu văd unde ai găsi acel "expert" în turism, din păcate la noi ei NU EXISTĂ!

Culmea e că, mai repede ţi-aş putea da exemplu de experţi din rândul celor fără studii de specialitate, nu nominalizez ca să nu se considere reclamă, dar ar fi câţiva!

Revenind la "experţi", pe care să-l angajeze Cornel, cumva pe cel care a trimis turişti pentru petrecerea Revelionului în Bulgaria la un hotel aflat încă în reamenajare?

De astfel de "experţi", mai bine lipsă!

Apoi, nu văd de ce simpla traducere a unui review ar avea nevoie de o "verificare minuţioasă de către un expert". De altfel, nu are nicio logică: de ce în română "ar merge şi-aşa", pe când în engleză să băgăm "expertul"?

Mai ales că (pentru a încheia într-un ton glumeţ), turismul este, alături de politică, fotbal şi poezie, domeniul în care tot românul se consideră "expert"

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

dorgoAU363r[02.01.12 16:05]

@Costi

Anul Nou Fericit!

1.-Ai dreptate cand spui ca pe la noi "experti in turism nu exista" chiar daca aceasta propozitie deranjeaza, striveste, innebuneste, frapeaza ca un dop de sampanie ce-ti sare in ochi....si totusi, oare ce rol mai au pe la noi, Facultatile de Management in Turism? ...caci exista succes si fara studii..."Hotelul de Gheata" de la Balea unde se serveste coniac in pahare de gheata, a fost o idee geniala, care atrage multi turisti straini. Eu cred ca acel om care l-a pus pe picioare, si a speculat dorinta turistului strain de ceva inedit si unic, n-are studii la nici o Facultate de Turism.

2.- Vorbeai de idei...am si eu una, de 6 ani, am descris-o si intr-o carte, e-o idee unica poate in lume, pe care nici un roman nu vrea s-o puna in aplicare...primul hotel(poate igloo) de sare construit intr-una din cele 6 saline ale tarii...in vremi indepartate, salinele erau adaposturi pentru sarmani,dormitoare comune...

3.- @ionescunic sau @Georgi sau alti useri, cunosc mai multe despre Grecia decat multi ghizi turistici tineri dar cu diploma. Pasiunea e cel mai bun profesor.

4.- Hai sa zicem ca traducem in engleza, franceza, spaniola,etc, toate "Best sellers"-urile turistice de pe AFA despre Romania. Le punem pe E.Book. Cine le va citi?, cand 90% din turistii tarii noastre sunt...romani? Cine le va cumpara in strainatate? Imaginea tarii naostre se rezuma azi, la hotie, cersetorie,etc...momentul e prost ales...sa fim realisti...mai avema inca mult de asteptat...nici cel mai bogat Minister al tarii noastre (al Turismului), n-a reusit sa aduca in tara prea multi turisti straini...iar dupa cum vezi, Turismul romanesc incepe sa-si piarda si proprii sai turisti "romani", care prefera alte destinatii...

Ideea lui @Qvadratvs, de a creea un atlas, ghid, album color (de unde bani?)sau un program in engleza pe un E.Book, cu cele mai bune review-uri despre Romania, e buna...dar cine le va citi? In afara de Printul Charles, nu vad cine...

4.- Off topic...eu am o nelamurire vesnica...oare acest frumos site din care m-am inspirat si eu uneori si pe care mi-am facut prieteni virtuali (poate e primul an in care primii 7-8 clasati colaboreaza, sa fie lipsa premiilor?), in afara de "site de info turistica pentru romani", este si un "centru de atractie al strainilor de a ne vizita tara?" Nu de alta, dar unele review-uri despre sosele, hoteluri, servicii, sau statiuni balneare, castele in ruina,etc, ii fac sa-si doreasca cu ardoare sa viziteze alta tara...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

CostiCO68r[02.01.12 16:35]

@dorgo:

Facultătile de Management în Turism nu au ele însele specialişti. Să nu uităm că, înainte de 1990, singura facultate din ţară de specialitate (şi aia cu specializare în economia socialistă a turismului!) era la ASE, în Bucureşti.

Ca şi jurnalismul şi alte câteva specializări, turismul nu are, din păcate, o şcoală în România. Cel puţin, în prezent, să sperăm că o va căpăta.

Ideea unui hotel de gheaţă nu aparţine, din păcate, unui român, ea a fost pusă în aplicare în ţările nordice cu mult înaintea construirii hotelului de la Bâlea. Oricum, ideea a prins şi se pare că nu duc lipsă de muşterii, mai ales britanici. Ăştia când văd zăpadă sunt în stare de orice, mai ales că au antrenament şi pentru temperaturi scăzute.

Hotel de sare, nu-i o idee rea, dacă nu mă înşel, chiar a fost încercată. Oricum, hoteluri de sare pot fi socotite toate ocnele de sare, nu?

Dacă pornim însă cu ideea că oricum munca ar fi în zadar, că tot nu citeşte nimeni, atunci chiar ne putem lăsa de aceste activităţi. Tu de ce scrii? Şi din câte ştiu, eşti şi citit. Aşa şi cu străinii. Dacă i-am minţi că avem drumuri bune şi la noi e paradis, s-ar păcăli câţiva, după care nu ar mai veni nimeni. Dacă însă le arătăm realitatea, mai avem nişte şanse, pentru că avem şi ce să le arătăm.

Chiar am citit zilele trecute o ştire care arăta că majoritatea turiştilor străini la noi sunt din categoria vârstei a treia. Exact asta spuneam şi eu unor prieteni: aici se poate lucra cu rezultate bune în turism, pentru că cei de vârsta a treia nu vin de obicei cu maşina personală, deci problema drumurilor nu este acută. În schimb, sunt interesaţi de locuri precum bisericile fortificate din Ardeal, mănăstirile din Bucovina, de Maramureş şi, de asemenea, de turismul balnear. Ar putea fi realizate şi nişte programe ca al spaniolilor, "Spania pentru Seniori".

Dar unii dintre mai-marii zilei visează "frunze verzi pe pereţi" şi construiesc pârtii de schi unde nu sunt drumuri de acces şi locuri de cazare

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + -1 PMA (1 voturi)

magdalenaSE136r[02.01.12 20:25]

@costi, pe lângă Facultăţile de Turism, în România există furnizori autorizaţi de pregătire profesională în turism şi industria ospitalităţii (principalul furnizor fiind THR), există Colegii de Turism, unde se fac cursuri de calificări, specializări şi de management in acest domeniu.

La astfel de cursuri se face practică în agenţii de turism, în hoteluri, în restaurante, pe traseu (dacă ne referim la cursurile de ghizi, de exemplu). De asemenea, se învaţă şi termeni în engleză specifici acestui domeniu.

Din păcate, nu peste tot sunt angajate persoane care au făcut astfel de specializări şi poate tocmai de aceea avem rezultate proaste în turism.

Chiar dacă la nivel rudimentar din punctul de vedere al specialiştilor şi al mediului în care se desfăşoară, ori a echipamentelor, există totuşi o "şcoală" în turism.

Poate că dacă am avea o infrastructură dezvoltată şi turismul în România ar fi la un nivel ridicat, poate că atunci s-ar face şi ceva mai bun în acest sens.

Cât despre "specialişti" pe site, este imposibil să nu existe persoane care să nu aibă pregătire în turism la câţi useri suntem... Deşi, mai importantă decât pregătirea, este practica... Dar dacă amândouă sunt coroborate, atunci e ideal!

AmFostAcolo este totuşi un site de impresii personale. Poate că în viitor să se dezvolte şi să regăsim în paginile sale articole pe teme turistice, făcute de specialişti. Deocamdată un singur om nu poate face multe lucruri. Şi aşa, Cornel s-a întrecut pe sine!

Decât să contribuim la dezvoltarea altor site-uri, mai bine am veni cu proiecte şi am contribui la dezvoltarea AFA...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3150 PMA (5 voturi)

CostiCO68r[02.01.12 21:10]

@magdalena:

Eu rămân la părerea mea: dacă România este la pământ, turismul ei este deja în groapă!

Asta pentru că, deşi resursa, baza turistică este imensă, ea nu este exploatată decât într-un procent foarte mic şi foarte prost. Sunt multe cauze, dar, printre altele este şi aceasta: lipsa specialiştilor.

Spui că:

... există furnizori autorizaţi de pregătire profesională în turism şi industria ospitalităţii (principalul furnizor fiind THR), există Colegii de Turism, unde se fac cursuri de calificări, specializări şi de management in acest domeniu.

Or fi existând, dar pe ei cine i-a pregătit? Eu asta spuneam în intervenţia anterioară.

De fapt, noi nu mai avem nici măcar ospătari, recepţioneri etc., pentru că cei bine pregătiţi sunt deja pe alte meleaguri, ce să mai vorbim de specialişti...

Îmi pare rău că trebuie să fac această afirmaţie dură, dar noi NU AVEM SPECIALIŞTI ÎN TURISM! Pentru că dacă am avea, am avea şi turism la un nivel măcar acceptabil, cu un aport cât de cât măsurabil în PIB.

Dau doar un citat:

"România se plaseaza pe penultimul loc in Europa (in fata Serbiei) in ceea ce priveste contributia veniturilor realizate din turism la Produsul Intern Brut.

În timp ce in România aceste venituri au acoperit, in 2008, doar 5,8% din PIB, in Croatia (lider european), aceste venituri au asigurat 25,5% din PIB. "

(de aici: antitepari.ro/index.php?o ... k=view&id=14082)

Deci, unde ne sunt specialiştii, că din ăştia "vopsiţi" sunt sătul!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

magdalenaSE136r[02.01.12 21:42]

@Costi, hai să nu o luăm aşa tragic vizavi de turism...,

E pur si mouve!

Dacă ar fi să generalizăm, însă, nu prea reiese că avem specialişti în ceva...


QvadratvusPAAUTOR SOL81r[03.01.12 00:57]

Deviem discuţia la cei 15.000 de specialişti ai Convenţiei Democrate, cred eu...

Vă propun un mic exerciţiu: daţi serch pe Google după cîteva cuvinte, de exemplu "Borsec" "Biserici lemn" "Cozla" "Ceahlău" şi veţi vedea că sunt în poziţiile 2sau 3 pe Wiki (ce-i drept Ro). Reluaţi acelaşi exerciţiu cu "Balvanyos" "Cascada Bolovăniş" "Mănăstirea Petru Vodă" "Cascada Ciobănuş". Exceptînd "Balvanyos" care apare ceva mai sus în Wiki dar în engleză de această dată, restul...

Apreciez dreptatea lui Costi apropo de Tripadvisor, dar totuşi dacă dau căutare după "Szeged" Wiki sare în ochi din prima. Documentarea începe cu lucrurile simple, cum ar fi cadrul general al unei zone, detaliile urmează ulterior.

P.S. De principiu cred că voi încerca să rarefiez binişor ritmul rewiewurilor (începe să-mi mănînce din timp mai mult decît sunt dispus să acord acestui hobby) şi ar fi o idee (de luat în seamî) să postez mai întîi pe Wiki şi apoi aici. Probabil că proporţia informare/opinii ar fi în funcţie de locul în care voi posta. Vom trăi şi vom vedea... De bune intenţii lumea e plină, cu partea concretă e mai greu ...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

AndreeaGPM13r[03.01.12 09:36]

@Qvadratvus

Ideea ta de a populariza turismul romanesc mi se pare minunata, indiferent prin ce forme.

Eu nu merg niciodata pe ideea cu "merge si asa", intotdeauna scriu documentat, indiferent unde si cat timp imi ia, cu simt de raspundere cu cu respect pentru cititori.

Nu ma consider in nici un caz "specialist" de nici un fel, dar tocmai de aceea imi si place locul acesta. Oamenii par sa scrie din inima si putini (imi pare mie) ofera date intentionat false.

Subiectivismul ... e o alta mancare de peste, eu ma astept la asta atunci cand intru aici, ma si astept, cititnd anumite persoane, ca poate mai mult de jumatate din rw sa fie "pe campii"/off topic (aici ma includ si pe mine), dar face parte din farmecul locului, citesti "printre randuri", mai cauti doua-trei info despre locul respectiv, si reusesti sa iti faci o parere.

Presupun ca sunt si locuri virtuale in care gasesti tot ce iti trebuie in jumatate de pagina, pentru mine AFA este o lectura foarte placuta in primul si in primul rand, abia apoi isi are menirea de ghid turistic (dar foarte aproape in top). Pe mine nu ma deranjeaza asta pentru ca nici nu ma plimb foarte mult, deci folosesc AFA si pentru alte scopuri. Intr-adevar, pt cineva ce vrea “punct ochit, punct lovit” poate nu este chiar pe locul I in top, dar ganditi-va cat de tanar este acest site, si tocmai pt faptul ca oamenii care il gestioneaza nu au experienta in domeniu, mi se pare ca a evoluat excelent.

Am gasit aici rw-uri de o calitate exceptionala, poate un inceput intr-o clasificare, care sa ajute cat mai mult un cititor care nu este familiarizat cu AFA, ar fi sa se afiseze, la un loc vizibil, o modalitate de a accesa MiniGhidurile, care mi se par deja trecute printr-o filtrare.

Si eu sunt deacord cu popularizarea AFA, si a Romaniei totodata.

Inteleg ca ideea proiectului e de a populariza Ro in afara, pt a atrage straini.

Poate ca strainii au alte standarde, poate prefera rw-uri mai succinte si mai tehnice, mie imi place AFA asa cum este, imbinarea intre "suflet" si tehnic mi se pare ideala, eu ma mandresc cu AFA

Cat despre colaborare ... cu toata inima.

Din pacate inca nu am ajuns sa public nici macar pe TripAdvisor, rw-ul despre hotelul cretan, asa cum promisesem, tot din mustrarea de constiinta ca nu ar fi suficient de bun calitativ (ca engleza si ca "succint"), dar ati vazut si acolo cum sunt scrise unele rw-uri? te doare capul! si totusi are un succes incredibil. Poate ca pe TA am intalnit eu preponderent rw-uri slabute, asa cum pe AFA am intalnit majoritar foarte bune (citind mai ales pe cei din varfurile topurilor saptamanale), deci parerea poate fi distorsionata.

Concluzie: sustin orice proiect de genul acesta (am si donat pt Wikipedia, pentru ca iubesc ce fac oamenii aceia si consider ca merita sustinuti) si dezagreez orice atitudine de genul "la ce sa ne strofocim? si asa suntem in groapa!" NU, eu nu sunt genul acesta de om si nici nu vreau sa plec din tara asta. Aici mi-e viata, nu pot spune ca o iubesc dar decat sa ma zbat sa fiu outsider in alta parte jumatate din viata, mai bine lupt aici sa schimb macar un milimetru, e mai folositor si cred eu ca si consuma mai putina energie decat sa ma plang pentru toate cele ce merg prost.

Fiti pozitivi!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Admin[03.01.12 10:34]

Promovarea locurilor si oamenilor din turismul romanesc *care merita* a fost unul din scopurile "primordiale" pentru care s-a infiintat acest site - un "umar" pus inspre evolutia turismului romanesc mai aproape de locul la care este indreptatit de potentialul pe care il are.

Astfel ca nu pot fi decat "mai mult decat de acord" cu initiativa, sub orice forma ar fi ea - publicarea unor versiuni in alte limbi ale unor articole selectionate sau sustinerea contributiilor pentru publicarea pe wikitravel / wikipedia.

O mini-versiune in engleza a site-ului mi-a fost demult intre prioritati. Din pacate, resursele din ce in ce mai limitate m-au impiedicat sa ma ocup de aceasta "extensie". Trei fronturi concomitente de lucru - profesional, familial si cel al hobby-ului AFA - imi sunt extrem de dificil de dus inainte concomitent si optim. Cel mai probabi, ar trebui sa renunt la unul dintre ele, insa e o decizie extrem de greu de luat si amanarea ei ma epuizeaza, din toate punctele de vedere.

Foarte pe scurt: DA din toata inima pentru aceasta initiva, in toate formele ei. Inclusiv sub forma unor extensii multilingivistice ale site-ului, chiar daca sub forma unui proiect de viitor. Am retinut propunerile de colaborare si cand programul care va permite incarcarea unor traduceri va fi gata, voi contacta voluntarii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

QvadratvusPAAUTOR SOL81r[03.01.12 17:57]

@Admin sănătos să fii (că dacă sănătate nu e...) şi să acorzi locul I familiei tale, că în rest belele şi de hămălit, sunt cît cuprinde ...


DorutimSV2r[04.01.12 16:37]

@Admin:

Subscriu si eu ideii de promovare in cateva limbi de circulatie internationala. Imi ofer disponibilitatea la traduceri scurte in/din engleza, franceza, sarba, italiana. Ca idei vin cu urmatoarele;

1. Doar homepage si titlurile review-urilor sa fie ptr. inceput traduse in engleza.

2. Sa fie postate harti interactive care sa permita identificarea locurilor de catre straini.

3. Acestia sa poata cere info pe site despre zona vizata

4. Sa le fie furnizate minitraduceri rezumate despre locul solicitat, eventual raspunsuri la intrebari punctuale.

5. Selectii din pozele postate sa fie accesibile intr-un album care sa fie promovat electronic astfel incat la cautarea Romania sa apara in prima pagina.

6. Strainii sa poata posta impresii si sugestii (noi sa le traducem) astfel conationalii lor vor fi mai increzatori in ceea ce a scris unul de-ai lor iar hotelierii nostri mai aproape de informatia de baza.

7. Sa fie solicitate/accesibile paginile de impresii ale hotelurilor/pensiunilor romanesti.

8. Promovarea AFA catre agentii straine similare, schimburi de informatii si de experienta.

9. Sponzorizarea activa a activitatii AFA de catre hotelieri si agentii, sau chiar privat, de catre turistii multumiti.

O sa ma mai gandesc...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

QvadratvusPAAUTOR SOL81r[07.01.12 21:17]

Apropo de ce spunea mai sus @Costi despre utilitatea turistică a Wikipediei, zilele astea m-am jucat puţin în acest sens pe cîteva pagini. Am creat de exemplu o pagină despre "Pasul Creanga" care de la bun început s-a situat la căutarea Google pe locul 7. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu "Grota Urşilor". Introducînd linkuri mai multe în pagină, "Grota Urşilor" a suit 2 locuri.

La pagini anterioare pe care le-am refăcut prin extensia informaţiilor oferite şi completare cu linkuri, una dintre ele "Borsec" a suit de pe locul 4 pe 2, iar cealaltă "Bilbor" de pe 6 pe 2. Cred totuşi că un turist se uită de obicei măcar la început, la paginile situate în primele poziţii pe Google.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

  • [18] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.64517784118652 sec
    ecranul dvs: 1 x 1