Catedrala Pădurenilor [Ghelari] - o minune vizibilă de departe

TIPĂREȘTE

Am fost în week-end-ul ce a urmat marii întâlniri AFA de la Târlungeni, la Hunedoara. E o vizită anuală, destinată unor îndatoriri de suflet faţă de înaintaşii noştri.

Şi pentru că duminică era anunţată venirea primăverii, am ieşit într-un periplu ce vi-l voi prezenta pe scurt, dar dată fiind diversitatea obiectivelor, mă văd nevoit totuşi să-l împart în 3 părţi.

Prima, cea de faţă, a fost vizitarea "catedralei pădurenilor" din Ghelar. A fost de fapt cea de-a treia oprire a zilei, în ordine cronologică.

Am recitit impresiile lui Costi, de acum câţiva ani, înainte să mă apuc şi eu de scris... M-am bucurat chiar să văd că, la interval de câţiva ani, am oprit în acelaşi loc pentru a face câteva poze pe drum!

Dar să revin: biserica o văzusem încă de dimineaţă, mergând spre alt loc de reculegere, anume sfânta mânăstire Prislop, locul de veşnică odihnă al preotului Arsenie Boca. Cred că dacă ai ochi buni, ai putea-o vedea şi din Retezat! Oricum, munţii se văd bine de acolo.

Se povesteşte că, pe la începutul veacului trecut, un preot (Nerva Florea) a avut o revelaţie - anume că trebuie să ridice pe dealul Ghelariului o biserică măreaţă. Se mai spune şi că acest deal are aceeaşi înălţime cu Golgota, deci lucrarea urma să fie una deosebit de grea...

Şi chiar a fost: minerii au donat pentru asta 7% din leafă timp de câţiva ani, dar cum banii tot nu ajungeau, s-au mai făcut diverse colecte, turnee de binefacere etc. până să se strângă suma necesară. Drumul dintre Ghelar şi Hunedoara e de aceeaşi vârstă cu mine, aşadar materialele de construcţie au fost ridicate acolo cu multă trudă, prin diverse metode (cu mocăniţa până la baza dealului, apoi cu planuri înclinate şi vagonete prin mină sau cu care cu boi, cu funiculare, până sus). Comuniştii s-au opus din răsputeri prin anii '50 ai veacului trecut acestei construcţii; chiar au vrut să-l aresteze pe preot, dar au fost nevoiţi să-l elibereze, din lipsă de probe.

Ultima încercare a fost după terminarea construcţiei, când galeriile de mină părăsite din subteran au început să cedeze şi pereţii clădirii crăpau ameninţător. S-a reuşit însă umplerea acestora cu steril şi ciment, astfel încât solul s-a stabilizat şi acum catedrala, aşa cum spuneam, se arată privirii creştinilor din toate zările dimprejur. La marile sărbători religioase (de Paşte, Crăciun) nici nu te poţi apropia de biserică, atâta lume vine.

Şi are şi la ce. Deşi preotul Nerva a plecat la Domnul să spună de împlinirea poruncii, ceea ce a lăsat în urma sa este un adevărat monument de arhitectură şi artă. Iconostasul de stejar sculptat aurit, frescele, icoanele, liniştea din jur, totul te fac să te simţi exact aşa cum eşti în faţa Creatorului: foarte mic... dar NU neînsemnat!

Cum ne alesesem să ajungem după slujba de duminică, eram practic singurii oaspeţi şi am putut admira pe îndelete totul, fără grabă sau grija că am deranja reculegerea altor creştini.

Mai aveam însă un loc de vizitat - aşa că după ce am aprins câteva lumânări şi am spus un "Tatăl nostru", ne-am îndreptat spre ceea ce a mai rămas din furnalul de la Govăjdia.

---

VIZUALIZĂRI: 3004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI