ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Vacanța în Maramureș

Micul nostru Maramureș

TIPĂREȘTE URM de aici

Veți spune, pe bună dreptate, că titlul este impropriu. Așa și e. Ideea care se vrea cuprinsă este aceea că noi am văzut doar o infimă parte din această zonă splendidă... Nu puteam emite mari pretenții, pentru că două zile, dintre care una ocupată de Mocăniță aproape în întregime, nu sunt suficiente decât pentru a-ți face o idee și pentru a pleca cu gândul că... trebuie să revii. Mie asta mi s-a întâmplat: am plecat cu părere de rău, cu mare părere de rău, cu senzația aia că totul a fost prea puțin. Dar nu pot spune că sunt nemulțumită, Doamne ferește. Dimpotrivă. Dar hai să vedem cum a decurs ziua noastră printre cruci albastre și turle înalte de te durea gâtul când te uitai la ele...

Vă spusesem că dorința mea așezase prima pe listă Mocănița. Dar cum am ajuns destul de obosiți la Telciu, drumul până la Vișeu după bilete ar mai fi însemnat încă cel puțin două ore în plus, și noi deja ne doream o plimbare liniștită ascultând muzica Sălăuței și poate chiar și încercând o ușoară ascensiune pentru a zări semețul Țibleș în (nu foarte mare) depărtare... Așa încât planul nostru s-a schimbat rapid și în prima noastră zi în Maramureș urma să vedem Săpânța și o mănăstire, două, trei, câte s-o putea...

După masa de seară nu ne-a venit să intrăm repede la culcare, deși eram obosiți. Dar liniștea și prospețimea zonei, împreună cu ploile de stele anunțate, ne-au făcut să petrecem ceva vreme pe superba terasa de la etaj a Casei Vlașinilor. A doua zi de dimineață, care de fapt nu a fost prea de dimineață, pentru că nu ne-am urnit din curte înainte de nouă, înarmați cu harta României și un gps care s-a încăpățânat să ne scoată tot timpul de pe drumurile principale, oricât am încercat noi să-i dăm de cap, am pornit spre Săpânța. Degeaba mi-a zis tata: „hai întâi să rezolvăm cu biletele pentru Mocăniță”... Nu l-am ascultat. Vai de copiii care n-ascultă de părinți. Dar despre asta v-am povestit deja.

Anecdota zilei au fost cei 106 km parcurși în 3 ore!!! (am scris cu cifre tocmai pentru a evidenția acest lucru). Dacă n-ar fi fost peisajele dumnezeiesc de frumoase, ne-am fi enervat un pic probabil. Dar începem cu Valea Sălăuței, de la Telciu, Fiad, Romuli, aici intrăm în Maramureș pe sub o poartă care mă emoționează nespus pentru că nici acum nu-mi vine să cred că am ajuns pe aceste meleaguri, ajungem la Moisei unde facem cumva la stânga spre Bogdan Vodă... Lăsăm pe stânga statuia voievodului călare pe cal, pe dreapta biserica și mănăstirea, și în cele din urmă mă bucur că Isabel ne-a scos pe un drum județean, pentru că așa mă simt mai aproape de zonă și locuitorii ei. Dar nu, nu putem să ținem acest drum până la capăt, pentru că era programat pentru întoarcere de la Săpânța, ca să ne abatem pe la mănăstiri, și pe deasupra acum suntem nerăbdători tare să ajungem la prima noastră destinație. Care destinație se lasă așteptată, nene, nu glumă. Noroc cu semnalizările (care ne entuziasmau, sincer), noroc cu căpițele de fân și dealurile înverzite (aici se pare că verdele nu se pierde nici la sfârșit de vară...), noroc cu frumoasele porți, destul de rare, totuși, pentru ideea cu care mă dusesem... În fine, trei ore în care, oricât s-a românizat R. în ceea ce privește traficul, tot nu am reușit să scurtăm timpul... Nu mai contează, trecem de Sighet, încă gândindu-mă dacă să vizităm Memorialul la întoarcere (până la urmă am hotărât, în mod egoist, să nu facem acest lucru de data asta), și ne foim în scaune când vedem indicatoarele. În curând începem să ne uităm în dreapta, încercând să ghicim cam unde este Tisa, că acolo începe Ucraina doar. Îi atenționez pe ai mei cu telefoanele. „Nu răspundeți nici dacă vă pică cineva cu ceară” (glumesc). Nu vedem nici râul, nici nu știm exact nici unde începe țara vecină, așa că imaginația fiecăruia își poate face liniștită de cap.

Primul punct ochit. Cum primul indicator care ne iese în cale este cel care ne arată drumul spre Mănăstirea Săpânța-Peri, nu ezităm. Ne ținem după un autocar, drumul e destul de îngust, ba sunt locuri unde nu au loc două mașini, și una trebuie să se retragă sau să se înghesuiască undeva, cumva. Ba mai văd și-o fustă plisată și colorată în fața unei case. Doamne, chiar sunt în Maramureș! Ajungem în sfârșit în parcare, e suficientă pentru cele doar câteva mașini. Din autocarul cu pricina coboară un puhoi de lume și rapid aud vorbe în spaniolă cu accent argentinian, identificat imediat, cum altfel? (cumnatu’ m-ar linșa) Am întrebat, pentru că, așa cum îmi place să aud vorbindu-se românește în Spania, îmi place și invers. Argentinieni emigrați în Israel de-o viață. Le plăcuse tare mult turul realizat până atunci prin țărișoara noastră. Dar nu am răbdare să stau la povești cu nimeni, pentru că biserica de lemn cu cea mai înaltă turlă (șaptezeci și cinci de metri) se înalță semeață acolo, în poienița cea frumoasă, și eu țopăi de nerăbdare. Iar, fato? Daaa, turla aia îmi amintește continuu că mă aflu în Maramu’. Poze, poze... aproape punându-mă pe burtă, cum altfel să prind biserica întreagă în poze? Complexul mi se pare minunat. Biserica este neterminată, construcția cred că durează de ceva timp, și după ce am urcat până unde s-a putut, pe lemnul trosnind sub picioarele noastre curioase, am făcut poze clădirii mănăstirii, cu flori colorate, precum și foișorului-altar de vară din fața bisericii. Mai mai să nu ne dăm seama de micuța capelă amenajată la demisol, unde se țin slujbele deocamdată. Nu știu altora, dar mie mi-a dat o senzație de intimitate și apropiere de Dumnezeu extraordinară.

Deși nouă față de surorile ei din zonă, aș trece din nou Mănăstirea Săpânța-Peri pe lista mea de obiective din Maramureș. Locul unde este amplasată este unul excepțional, iar arhitectura, în ton cu ce suntem obișnuiți, place mult ochiului. Este o mănăstire de măicuțe (deși noi am văzut doar un preot la plecare, care tocmai sosea cu mașina) și are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Știu că are ceva trecut zbuciumat, și pe același loc a existat o altă mănăstire, distrusă de un general austriac acum câteva secole pentru ca românii nu voiau să-și schimbe religia.

Acolo, lângă parcare și poarta maramureșeană, am mâncat un sendviș pentru că, deși nu văzusem decât o mănăstire, era deja ora prânzului... Și-acum hai la vestitul Cimitir Vesel! Care se află pe partea cealaltă a drumului. Oricum, se simte imediat că suntem aproape, pentru că începe să fie lume puhoi, și-și fac apariția și tarabele cu artizanaturi, care pe mine m-au tentat la greu în toată vacanța. Oh, la, la, iată-l, iată crucile albastre atât de faimoase! Parcăm cum putem și mă gândesc cât de bine ar prii o parcare amenajată. Locul merită cu prisosință... Mașinile se amestecă cu căruțe care cară paie și cu turiști care se îndreaptă perpedes spre cimitir. Tata se simțea un pic cam rău, de la căldura care ne lovea în moalele capului. Ne-am înfundat șepci și pălării pe cap și l-am întrebat dacă vrea să stea la o terasă, la umbră. „Ei, hai, sunt la Săpânța doar, vreau să văd și eu cimitirul”. Am plătit biletele la casa de la intrare, plus taxa de poze de zece lei (universală), și am intrat emoționați. Biserica era în renovări. Asta este. Oricum am intrat un pic la sfârșitul vizitei. Dar pentru noi cel mai emoționant a fost să ne plimbăm printre crucile din lemn de stejar pictate în deja arhicunoscutul albastru de Săpânța, încercând să avem aceeași atitudine veselă în fața morții pe care a avut-o creativul Pătraș... Nu ne-a reușit pe deplin, pe fi-meu întristându-l destul poveștile copiiilor morți înecați, de exemplu... Tot încercam eu să-i explic cum era cu credința dacilor că prin moarte începea o altă viață și mai ales întâlnirea cu Zamolxe, dar și-așa a început să-și pună multe întrebări în legătură cu credința, așa că l-am lăsat să-și facă propriile impresii. Și... sinceră să fiu, și mie mi s-a făcut pielea găină la citirea câtorva mesaje... Toate spontane, da, așa e. De asemenea, nu de puține ori scenele simpluțe din viața oamenilor ne-au adus un ușor zâmbet pe buze, și bineînțeles că atunci când dădeam de profesii care aveau legătură cu noi, citeam cu interes și ne făceam poza de rigoare. Astea ne plăceau cel mai mult. Ca și rândurile de pe magnetul cumpărat la ieșire: Palinca bună de prune / Multă, în pământ te pune ;) . Adevăr grăit-a, referindu-se la „România pe șapte cărări”.

Am văzut și o cruce... nealbastră: a unui luptător anticomunist, Rednic Gheorghe (lider al studenților mediciniști, așa scria), despre care eu nu auzisem până atunci...

Cei care ați fost, știți că sunt câteva morminte numerotate și spre care sunt indicatoare: cel al creatorului, aflat exact în fața intrării în biserică, cel al soacrei (cine nu-și amintește de: Sub această cruce grea, Zace biata soacra mea...) al veterinarului, etc. Cred că am făcut poze la toate crucile cu animale (pentru R., pentru cine altcineva?). În fine, în cimitir se află o a doua Săpânța, ca să zic așa. Acolo e istoria satului, mie mi se pare o arhivă extrem de valoroasă. Și, deși simțirile pot fi împărțite, așa cum este logic și normal, eu recomand din toată inima vizita la Cimitirul Vesel. Este complicat poate, dar aș recomanda autorităților ca pe viitor să se gândească și la scurte traduceri, măcar din loc în loc, pentru că turiștii străini pierd mult din farmecul acestui loc, neînțelegând limba noastră... Se poate face, sunt convinsă că da.

Cum spuneam, pe străduțele dimprejur, sunt o mulțime de tarabe cu artizanaturi. Nu m-a răbdat sufletul să nu-mi cumpăr o ie (prețurile sunt cam aceleași peste tot, poate un picuț – doar un picuț mai ieftine în Bucovina și Moldova), și bineînțeles souvenirurile de rigoare. Ca să înfruntăm un pic căldura care ne moleșise de tot, am mâncat o înghețată în timp ce ne sfătuiam dacă să vedem sau nu și casa memorială a lui Stan Ioan Pătraș, aflată în apropiere. În cele din urmă nu am fost. Era deja târziu, și noi ce văzusem până atunci? O mănăstire doar!

Ne continuăm drumul așadar. Din nou trecem prin Sighet, lăsând Memorialul în urmă... Mărturisesc că nu eram prea convinsă să-l vizităm (în caz că am fi avut timp), îmi era teamă de culoarea tristă cu care mi-ar fi zugrăvit ziua și sufletul. Un pic de lașitate poate, da, dar eu voiam doar frumos și stare de bine pentru zilele acelea... Lăsăm în urmă și indicatorul spre Muzeul Satului Maramureșean, care îmi fusese recomandat și aici... Pe acesta mi-ar fi plăcut să-l văd, îmi plac mult muzeele etnografice, însă ne îndreptăm vertiginos spre Mănăstirea Bârsana. Am lăsat căldura la Săpânța, mașina în parcare, pe tata la o terasă (nu înainte de a sta și noi la coadă pentru niște gogoși cu fel și fel de umpluturi), și am urcat cele câteva scări și coasta până la intrarea în complex... printre picături răcoroase de vară. Într-adevăr Bârsana e frumoasă. Vremea gri nu i-a făcut dreptate pe deplin, dar chiar și-așa dă îți transmite o senzație de liniște și pace teribilă. Cum intri pe sub poarta de la intrare (și plătești taxa corespunzătoare, evident), aleea pietruită, cu flori de toate culorile care au făcut deliciul mamei și nu numai, te plimbă prin tot complexul, care este superb. Întotdeauna pozele de la Bârsana mă făcuseră să visez cu ochii deschiși la acest peisaj dumnezeiesc, care îmbină minunat frumusețea locului (pajiști și coline verzi) cu același stil maramureșean al bisericilor de lemn... Biserica se află la intrare, și de acolo, trecând pe lângă un lac micuț, cu un podeț din lemn, ne îndreptăm spre o clădire cu două sau trei etaje (e un pic în pantă, deci subsolul este parter într-o parte, de-aici nehotărârea cu numărul etajelor), plină de flori, superbă! Este Stăreția, și în imediata apropiere se află Casa Voievodală; puțin mai încolo este Casa Artistului, iar pe superba pajiște din față se află un Altar de vară... M-am oprit, cred, la fiecare cruce din lemn, frumos sculptate toate, încercând să duc cu mine, măcar într-o poză, un pic din duhul locului, dar și dintr-un simț artistic extraordinar plăsmuit în lemn... Uitându-mă la poze, nu găsesc nicio notă discordantă, totul mi se pare perfect acolo. Am plecat de acolo cu frumusețe și pace în suflet, și vă recomand să nu ocoliți Bârsana, chiar dacă e una din cele mai vizitate mănăstiri din Maramureș. Cred că e un dar pentru toți românii. Nu mai știu unde am citit cândva că fericit e cel ce poate spune Și eu am fost la Bârsana.

Bineînțeles că am luat și de aici două-trei iconițe pentru cadouri. După amiaza era deja pe la jumătate... și noi ce văzusem? Două mănăstiri și-un cimitir. Nu mai aveam când să ieșim de pe drumul principal, așa că am pus ochii pe hartă și imediat pe biserica de la Ieud. Trebuia să ne abatem numai vreo trei km., dar nu a fost atât de simplu. Nu am văzut semnalizarea spre Ieud (multe sunt prost puse, sau acoperite de crengi...) și am ajuns în Bogdan Vodă. Am întrebat un localnic, foarte amabil de altfel, care ne-a încântat și cu blândul accent. Ne-am întors din drum, am ajuns în Ieud... și... măcar am văzut câteva porți frumoase, că ne-am cam plimbat așa, aiurea... Uite colo o turlă! Ei, aș. Biserica greco-catolică. Uite alta! Ei, aș, altă biserică mai nouă. Intrăm pe o uliță lângă un râu, nu vedem niciun pod, o localnică (tinerică și cu soț neamț, pesemne nu era chiar de acolo nici ea, că habar n-avea) ne zice să lăsăm mașina dincoace de pod și să trecem pe un podeț din trunchiuri de copac... R. : „Cum domne să nu fie pod pentru mașini și căruțe? Oamenii de dincolo cum și-au făcut casele atunci?” Mda, când are dreptate, are dreptate, ce să mai... Până la urmă, după lupte seculare, am găsit frumoasa și micuța biserică. E pitită tare. Și cocoțată pe un deal, aproape ca biserica din satul meu. Încă nu era deschisă, dar alți turiști ajunși înaintea noastră sunaseră la numărul de pe ușă, și până am dat noi o mică tură printre crucile din cimitir, persoana respectivă a și ajuns. Taxa a fost mai micuță decât în alte părți, cred că doi lei, iar pentru copil nu prea ne-au luat bani pe nicăieri, deși are unșpe ani... Acest lucru mi-a dat senzație de bine. Nu pentru cei doi-trei lei economisiți, ci pentru faptul că am avut impresia că nu banii primează peste tot.

Cred că aceasta a fost bisericuța care i-a plăcut cel mai mult lui R... Cea mai mică din cele văzute, veche de vreo trei secole... Dar el, care știe trecutul nostru biblic pe de rost, ca și fi-meu de fapt (nu de la mine a învățat, recunosc cu sau fără rușine;)), imediat poate face comparații între o scenă și alta, imediat recunoaște când două scenete sunt inversate ca și cronologie... Picturile murale sunt surprinzător de bine conservate, parcă nici nu te-aștepți la așa ceva într-un lăcaș așa de micuț...

Nu am stat mai mult de douăzeci-treizeci de minute acolo. La poartă se afla o doamnă cu un copil mic care vindea (doamna, nu copilul) țuică de prune și ceva obiecte de artizanat. Am plecat repede, că eu aș fi cumpărat de toate... Gata ziua. Mai aveam de luat bilete pentru Mocănița de a doua zi, deci am întins-o spre Vișeu.

Dar tot aici vă voi povesti și ultima mănăstire văzută de noi a doua zi, după plimbarea cu trenul, pentru că am vrut să grupez puținele mănăstiri vizitate într-un singur articol. De la Vișeu la Telciu treceam prin Moisei. Eu nu eram deloc mulțumită cu cât văzusem... A doua zi era Sfânta Marie, și nu eram siguri că vom merge la slujbă, datorită aglomerației... Deci poate că nu vedeam nici defilare de costume populare. „Hai R., fă la stânga spre Mănăstirea de la Moisei”. R., băiat ascultător de altfel, îmi îndeplinește dorința, în vreme ce tata, trecând noi printr-un mini bâlci cu mici și bere și alte alea, salivează la greu... Afară - ploaie. Tineri îmbrăcați în costume naționale, care m-au entuziasmat imediat, se îndreptau spre mănăstire. Deci slujba începe de azi!! Așa și era. Mănăstirea poartă hramul Sfintei Mării, deci locul se transformă într-unul de pelerinaj absolut. Hai să parcăm. Mașini cu numere din toată țara: Cluj, Prahova, Constanța, etc. Lăsăm mașina pe marginea drumului (Doamne, ce peisaje frumoase... ce zonă minunată și asta...), îi lăsăm pe babaci și pe copchil înăuntru, fără chef de încă o mănăstire, și plecăm fuga fuguța, pe ploaie și fără umbrelă, spre mănăstire. La câteva minute mă sună mama să ne întoarcem. Trebuie să mutăm mașina, că poate încurcă. O băgăm într-una din parcările special improvizate pentru eveniment, deși nu urma să poposim decât foarte puțin. La poarta de la intrare se află magazinul cu icoane, etc., așa cum ne-am obișnuit. Iar incinta cuprinde biserica cea veche, din lemn, evident, și biserica cea nouă și mai mare, unde se țin acum slujbele. Lângă una din crucile de pe alee, un preot sau călugăr (nu ne-am uitat bine, ploua...) se ruga cu voce tare, înconjurat de câțiva enoriași evlavioși. Am făcut câteva poze, nici măcar nu ne-am propus să intrăm, așa de multă lume era deja pe acolo..., și am plecat. Păcat de vreme, dealurile alea m-au vrăjit... Acolo, într-o vale, erau câteva familii nomade, cu căruțe și corturi. Nu lor le făceam poze, dar starostele a strigat imediat la noi: „Poze nu, poze nu”. Rămâi cu bine, nene, uite ce frumoase sunt pajiștile astea...

Și am plecat spre Telciu, cu părerea de rău că am zăbovit atât de puțin în Maramureșul nostru istoric și frumos... Bine, ne-am mai îndulcit un pic cu un grătar făcut la disc (pentru prima dată în viață am văzut și folosit un disc), cu R. drept master chef, de parcă era român de când lumea... Nea Ion și soția ne-au făcut marea plăcere de a sta cu noi la un pahar de vin. Ne-au dat o stare de bine teribilă. Și am încheiat cu o plimbare pe coclaurile copilăriei lui Gelu, în compania Cristinei... Ce frumusețe de zonă...

Nu am regrete, pentru că în Bucovina am văzut mult mai multe mănăstiri. Dar Maramureșul mi-a rămas la suflet, și cred că va trebui să plănuiesc într-o bună zi o vacanță numai acolo, să-l iau la pas așa cum merită...

Când, în ziua respectivă, am trecut pentru ultima dată pe sub poarta graniță cu Bistrița Năsăud, am oprit din nou, am mai făcut o poză, am mai aruncat o ultimă privire dealurilor, așa printre picături, și mi-am luat rămas bun. Pe curând, Maramureș!

Citește și CONTINUAREA aici
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de alinaro in 12.10.15 22:39:23
Validat / Publicat: 13.10.15 02:22:40
VIZUALIZĂRI: 2662INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII și CĂLĂTORII.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 71950 PMA (din 56 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

elviramvio [13.10.15 08:12:13] »

Frumos articol iar pozele nu-ti spun ca le-as vota de multe ori.

Sa-ti programezi o sedere in Maramu' la zi de sarbatoare, e un vis in satele lor. Acolo sunt urmasii adevaratilor daci liberi. Si fac niste mese!!

tata123 [13.10.15 08:34:46] »

@alinaro - Da, cele mai multe persoane care au vizitat Maramureșul spun „Pe curând, Maramureș! ”. Chiar dacă acest „pe curând” are loc peste ani buni. Este o zonă care ne rămâne în suflet (ca, de altfel, multe alte locuri din România) și unde ne propunem să revenim.

Dacă observați fotografiile, Maramureșul este (încă) o țară a lemnului, un loc unde florile dau „savoare” unui cadru fotografic reușit. Turlele bisericilor de lemn sunt superbe, ele pigmentează zona rurală maramureșeană.

În P16 observați așa-zisele „noduri dacice” agățate de poarta de lemn - le-am văzut și la Bârsana, și în alte zone din Maramureș - un fel de stea/rozetă/V-uri din lemn, superbe.

alinaro [13.10.15 10:16:41] »

@elviramvio - Săru'mâna. Intenția inițială era să mergem la slujbă de Sf. Mărie, tocmai pentru a-i vedea în toată splendoarea lor. Ne-a fost cam teamă, însă, de aglomerație, așa că ne-am mulțumit cu firimituri, adică cu ce-am văzut pe drum...

alinaro [13.10.15 10:59:01] »

@tata123 - Mulțumesc frumos pentru mesaj și informația despre nodurile dacice, e prima dată când aud de ele. Mi-a rămas la suflet, da, cum cred că și altora li se întâmplă, și, chiar dacă m-aș fi așteptat la mai multe porți autentice, mă gândesc că nici n-am intrat prin toate satele mai... depărtate (de șoseaua principală), poate cu cât te afunzi mai tare, cu atât dai de lucruri mai tradiționale. Fără nicio îndoială o să mă întorc cu mare drag, poate peste ani buni, așa cum (iar) bine spui. Dar o să mă întorc. Și-o să stau mai mult.

Cât despre flori și... verde, da, chiar dădeau nuanțe speciale pozelor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Aurici [13.10.15 16:20:53] »

@alinaro - Eiii, cum nu stii mai Alina de disc? In poza ta lipsesc insa cartofii prajiti. Noi (si altii), punem pe marginea discului carne si mai grasuta, daca nu avem, punem grasime in mijlocul discului si acolo punem cartofii. Eiii, cum crezi tu ca sunt cartofii aceia? Ai mancat cumva? Am nimerit prost?

Si eu zic ca Maramuresul merita mai multe zile. Si mie mi-e dor si cred ca se apropie scadenta ca nu se mai poate. Mai ales dupa ce am citit articolul tau.

alinaro [13.10.15 16:42:47] »

@Aurici - Discul chiar a fost o premieră pentru noi. La mine în zonă se folosește... grătarul cel de toate zilele. Chiar ne-a plăcut, și nu vă pun poză cu R. românizat la disc... din respect pentru intimitatea (și demnitatea) lui, he, he. Cât despre cartofi... of, da, bine că am mâncat, dar chiar și-așa mi se face gura apă. Am reținut pontul, oricum, deci data viitoare direct în centrul discului merg cartofiorii.

Săr'na!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
liviu49 [14.10.15 12:49:40] »

Iti multumesc pentru cele scrise despre Maramures! Desi poate ar trebui sa fiu suparat. De aproape 50 de ani merg in excursii organizate, dar si pe cont propriu, dar nici-odata nu am reusit sa ajung in Maramures. Si lucrul acesta ma deprima. La fiecare inceput de an imi zic ca anul acesta ajung in Maramures. Dar totdeauna, lucruri care nu au legatura cu mine ma impiedica sa-mi realizez visul. Am zis din totdeauna ca adevarat Romanie este acolo unde se agata harta in cui, respectiv Bucovina si Maramuresul. Daca Bucovina am vazut-o si admirat-o de multe ori, in Maramures nu mi-ar ajunge un munte intreg sa rontai daca voi reusi sa-l vad. Cel putin sunt bucuros ca altii au reusit sa ajunga acolo si transmit si altora bucuria lor. Va pizmuiesc si in acelasi va admir pentru ca puteti spune : "am fost in Maramures" Sper sa reusesc si eu sa va spun; Am fost in Maramures!

Ma bucur ca am reusit si eu ceva cu Maramuresul, respectiv al 50-lea vot. Il meriti cu prisosinta!

alinaro [14.10.15 17:49:44] »

@liviu49 - Eu vă mulțumesc pentru frumoasele rânduri, și sincer vă doresc să ajungeți cât mai curând în Maramureș, așa cum îmi doream și mie în fiecare an. Am zâmbit cu agățatul hărții în cui, pentru că așa zicea și tata. Vă mulțumesc și vă urez o seară frumoasă.

webmaster [14.10.15 19:14:08] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

alinaro [15.10.15 09:57:48] »

@webmaster - Săru'mâna.

adri-nico [29.10.15 08:16:07] »

Fata mea, ajunsei si io pe la reviewurile tale si il alesei pe acesta.

Cine este R?

La Cimitirul Vesel taxa de poze era de 5 lei, pe 13 octombrie.

N-am vazut in Maramures nici tipenie de costum popular pe la localnici, porti prea putine sau deloc... doar capitele de pe dealuri mi-au incintat privirile...

Si eu am fost cit pe ce sa pling cind am citit poeziile despre copiii calcati de "motor".

La manastiri nu am ajuns, pe ploaia aia mocaneasca nu prea am vizitat nimic in afara Memorialului, vizita pe care nu o regret!

Apropos, ia de ti-o cumparasi e cusuta la mina? Ca eu m-am uitat pe dos si am vazut ca sint facute de masina.

alinaro [29.10.15 13:21:35] »

@adri-nico - Ești super tare cu întrebările tale. R. este... personajul poveștilor mele, reale și imaginare. Mă rog, unu' principal, că sunt ele mai multe.

Cât despre ie, să știi că habar n-am, chiar o să mă uit diseară, da' să nu crezi că sunt pricepută la de-astea. Am dat pe ea un milion jumătate, deci probabil e la mașină și alea mai scumpe sunt cusute la mână. Oricum, cu greu am răbdat să nu-mi cumpăr de toate culorile.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, alinaro, Aurici, elviramvio, liviu49, tata123
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0977699756622 sec
ecranul dvs: 1 x 1