Raliu automobilistic prin culoarul Rucar-Bran

TIPĂREȘTE

Anul trecut, sosirea primaverii ne-a prins pe drum. Nu stiu de unde veneam, dar stiu sigur ca ne indreptam spre Moeciu pe DN 73, si ca eram dupa un drum foarte lung, cred ca veneam… de la Campulung. Logic, nu? Dana era la volan iar eu eram responsabil cu imaginile foto. La un moment dat vad o tablita pe care scrie “Rucar” si imi aduc aminte, ca prin ceata, ca la ora de geografie profa ne-a pomenit ceva despre un coridor numit “Rucar-Bran”. “Sa stii ca asta o fi coridorul”, mi-am zis eu intr-un moment de exaltare si revelatie geografica si turistica... Ne era foame, trebuia sa ajungem la complexul Cheile Gradistei de la Moeciu, unde stiam ca se mananca si se bea bine, apoi aveam in plan sa ajungem si "La Chisatoare”, o rezervatie ecologica de unde se deschid mai multe trasee montane. Intrasem intr-adevar intr-un defileu muntos larg, munte la dreapta, munte la stanga, dar care nu era deloc rectiliniu, precum liniile curbe ale lui Gauss si Bolyai, ci era un coridor montan format numai si numai din serpentine. Parca cineva, intentionat, a adunat toate curbele din tara si le-a lipit una de cealalta si le-a insirat apoi intre Rucar si Bran.

Incepe raliul! Dana, ia, ca de obicei, toate curbele mai strans decat se iau la raliul Monte Carlo, ca nu cumva s-o depaseasca vreun Ferrari sau vreun Lamborghini, ratacit prin culoarul de granit mai sus amintit... Scartaitul prelung al cauciucurilor, acopera chiar si savoarea unui festival de manele de pe singurul post ce se prinde pe nu stiu care canal "radio FM". Crestele muntilor Piatra Craiului pe stanga si masivitatea Bucegilor, pe dreapta, ne strange ca intr-un cleste si ecraneaza semnalul radio. Stomacul meu e ca intr-un “montagne rousse”, e cand lipit de portiera din dreapta, cand lipit de cea din stanga. Dana n-are insa nimic, se simte excelent, pentru ca, e lucru bine stiut, celui de la volan nu i se face rau niciodata. Scot mana dreapta pe fereastra ca sa fotografiez muntii inzapeziti iar cu cealalta mana, scormonesc prin fundul buzunarului dupa o tableta de Emetiral. Greata nu ma lasa insa decat atunci cand la radio se termina manelele si incepe buletinul de stiri. Dana ma incurajeaza zicandu-mi suav: ”Vezi ca punga de vomat e in portbagaj! ”. E bine totusi ca proiectantul curbelor le-a asezat inainte de restaurantul de la Cheile Gradistei si nu dupa el, caci zau, era pacat de banii ce-i dadeam pe mancare si pe bautura. In fine, eu imi fac datoria, surprind din mers o tabara de sculptura in lemn, o hora sateasca duminicala din ghips, un popas in care se odihnea o masa de metal si doua scaune goale si mai ales crestele inzapezite ale muntilor Piatra Craiului si Bucegi. Ajungem in fine la restaurantul “Cheile Gradistei” unde, rupti de foame comandam “orice, dar sa vina repede! ”…O tanara chelnerita stagiara care cred c-a fost angajata alaltaieri si sta pana poimaine, ne aduce intr-adevar ceva, repede, dar nici pana azi nu stim ce-a fost, c-a scapat totul pe jos de-a trebuit sa vina colegii ei cu un mop si cu un faras, pentru ca viata restaurantului sa reintre in normal. Complexul m-a impresionat in mod placut, e elegant, are multe locuri de parcare, are chiar si un heliodrom pentru VIP-uri. E mereu aglomerat caci se manaca bine si relativ ieftin aici la "Cheile Gradistei". In restaurant se-nvarte si-o moara cu apa al carei susur permanent te face la un moment dat sa-ti dorestui sa vizitezi si urmatorul obiectiv turistic al vaii Moeciului, numit “La Chisatoare”.

Aici, soseaua Moeciului se cam termina pentru a face loc unei rezervatii naturale si ecologice, care este precedata de o mica cascada, care iarna incremeneste intr-o superba sculptura de gheata, ce l-ar face gelos si pe “mesterul gheturilor”, patronul “Ice Hotel”-ului de la Balea Lac.

Daca culoarul “Rucar-Bran” e alcatuit din "curba langa curba", la Moeciu, ca si la Bran de altfel, nu vezi decat “vila langa vila”. Cred ca aceste doua localitati au cele mai multe pensiuni agroturistice pe kilometru patrat din tara. Ele sunt populate cu oameni harnici si buni gospodari care au stiut sa profite de pozitia privilegiata ce le-o ofera numeroasele trasee montane, cateva chei, mici partii de schi, castelul Bran si Rasnov, plus ingredientele numite “liniste”, “aer curat” si “alimente proaspete”.

Odata, am telefonat la Moeciu pentru o rezervare la o pensiune agroturistica. Patroana mi-a raspuns ca la ea totul e “full”, dar in vecini, mai sunt inca locuri libere…

Cred totusi ca vecinii erau ceva neamuri de-ale ei, caci un astfel de raspuns amabil, il primesti mai rar pe la noi, sau, cine stie? … poate ca acesta este secretul succesului zonei agroturistice numita "Bran-Moeciu".

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2124 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI