Un vin fiert la Brasov

TIPĂREȘTE

Motto

In fiecare iarna grea, ma pitesc intr-un mic barlog/Plin de poezii, sms-uri, internet si benzi desenate/E lumea mea de vise, o lume colorata si ireala, o lume de-mprumut/Fara viscol, ger, fara stres, fara nas rosu sau urechi inghetate/E-un castel de turta dulce, din povesti, construit pe-un munte de ciocolata cu naut/Castel ce ma poarta intr-o clipita spre viitor sau spre-al lumii inceput/Si-n care port cu mine, cu norii si cu fulgii albi de nea, un lung dialog/ Pana cand am eu chef, chiar si pan' la primvara. Si-astfel, uit de toate.

Casa Timar

“- Alo! Brasovul? Casa Timar? As dori si eu peste zece zile o camera dubla, am un moment aniversar! ”

“- Da, cum sa nu, cat stati, 3 zile? , V-astept cu o sampanie din partea casei si cu apartamentul “regal”

Am fost primiti in Brasov, la Casa Timar, cu paine si sare, in camera consulara, (sau spuneti-i cum vreti) regala, prezidentiala, imperiala. Afara era frig, asa ca, am luat apoi la rand toate crasmele urbei cu vinuri fierte si scortisoara. Sa vedem mai ales, daca versurile lui Villon mai sunt actuale.  “De junghi să aibă parte şi de lance/De bîtă noduroasă şi de spadă/De paloş zdravăn, de cîrlig de cange/De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată/De suliţă călită, de săgeată/De furcă, de ţapină, de baltag/De hoti pîndind la coturi de drumeag/Să-i hăcuie, să-i jefuie de punga/Să-i spintece, în inimi să-i împunga/La beregăţi să-i sîngere puţin/În beciuri de Ghehena să ajungă/Crîşmarii care toarnă apă-n vin/Crăpa-le-ar domnul Principe ficaţii/Şi setea ostoi-le-ar cu venin/Căci n-au păreche-n lume blestemaţii: Crîşmarii care toarnă apă-n vin. ”

Casa Timar e-o pensiune de 3 stele ce se afla pa strada Gradinarilor (in capatul Bulevardului Iuliu Maniu), o camera (mai degraba un mic apartament) costa 120 de lei pe zi (in care e inclusa si-o noapte, dar nu si micul dejun), camera e formata din doua incaperi, dormitorul (cu doua paturi+un pat de rezerva), care e mare si confortabil, cu TV cablu (120 de canale), WiFi (parola o primesti la receptie), caldura cat incape, pentru ca ti-o reglezi singur, si o camera de baie. Intre ele, se afla un hol care are si el caldura reglabila. Primesti doua chei, una pentru camera si alta pentru poarta de la intrare, poti sa te-ntorci si dupa miezul noptii, nu deranjezi pe nimeni. Apartamentul e de nota zece plus.

In cautarea unui vin fiert

Pentru ca noaptea, dimineata si seara in Brasov erau multe grade sub zero, primul nostru drum, dupa ce-am servit in camera cate un pahar de palinca, a fost spre strada Republicii, (care nu e departe de Casa Timar), strada pietonala, spre care duc pasii fiecarui turist. Acolo, la fiecare restaurant ti se serveste vin fiert. Mai exista, langa Piata Sfatului si-o dugheana stradala, unde, invartindu-te si cascand gura pe la magazine, te ia pana la urma cu frig, asa ca, vrei, nu vrei, te duci la ea si iei un pahar cu vin fiert, cu 4 lei.

Problema in Brasov, nu e-n piata centrala sau pe sosele ci pe stradutele ce duc pana acolo, trotuarele arata ca o mare polara ale carui valuri au incremenit pentru vesnicie. E-u peisaj minunat, ce trebuie doar fotografiat nu si "circulat". Se inainteaza foarte greu pe-aceasta eterna crusta rece de smarald, multi pietoni o iau direct pe sosea, anunturile cu “Atentie zona alunecoasa”, pus pe fiecare casa, nu prea tin nimanui de cald. Eu era sa alunec de trei ori, a patra oara insa m-am si tinut de cuvant, am dat lovitura, si mi-am admirat ghetele cele noi de onomastica, plutind prin aer, eu, paralel cu pamantul, ele, deasupra capului, intr-o tumba fantastica, am trait o minunata clipa de impoderabilitate, deasupra solului, cam pe la un metru si jumatate. Noroc ca involuntar, a functionat acel reflex ancestral, ce-l are orice animal, intiparit asadar si-n mintea noastra profund, adica, atunci cand cazi pe spate, iti pui in mod reflex, mainile sub fund. Uneori ti se rupe ceva, mana, degetele sau palma, dar astfel sunt protejate capul, ceafa si coloana. Eu n-am patit nimica grav, dovada ca cocteilul de Ca+Mg si alte minerale pe care-l iau in permanenta, e grozav.

Restaurantele

Primul restaurant in care am intrat, a fost “Sirul Vamii”. Acolo am servit, pe langa habitualul vin, pentru inceput, adus in ulcele de lut, doua portii de piept de curcan florentin, cu sunca si cascaval. Plus o Cola, o apa plata si-o salata. Oferta de muraturi din partea acestei vestite case a fost “salata de sfecla cu telina” din care ni s-a adus doar telina, caci sfecla se terminase. Chelnerul (care o cam sfeclise) s-a scuzat “Stiti, eu sunt nou pe-aici”, dar parca asta era si farmecul acelui local, sa vezi un chelner stagiar, un “new-entry” mereu balbaindu-se incurcat si umbland hai-hui. Totalul n-a fost deloc piperat, 93 de lei. Asa ca am venit si-a doua seara, tot la masa lui. Ei, atunci ne-am regalat cu cate-o ciorba fiecare plus c-un cotlet si c-o iahnie ce de-abia incapea in farfurie. (Pret total 113 lei). Intrarea in restaurant se face printr-un gang lung, localul e in stil vagon, care are mese si la parter si la balcon.

A treia seara am intrat la restaurantul “Gustari” din Piata Sfatului, am comandat si vin si bere (durere) si apoi, iarasi bere si vin (ce cocteil divin!) si ciorbe si gratare cu cartofi prajiti. (Pret 117 lei). Am ajuns acasa, un pic cam chercheliti.

La SPA

Intr-o dimineata, dupa ce-am traversat Strada Sforii, una dintre cele mai inguste strazi din Europa, am servit cafeaua la un “book-cafe” central (Bibliotheque-Cafe), am rasfoit multe carti cu proza sau cu poezii. Prietena mea imi citea “ El Zorab” si “Noi vrem pamant”, dar eu nu vroiam decat o cafea. Apoi, am purces spre SPA. Paradisul Acvatic e grozav, e chiar fantastic (pret, 40 de lei 3 ore), dar nu in week-end, cand e pe-acolo mai multa lume decat pe Titanic.

Sauna uscata era prea blanda, cea umeda insa era un colt din jungla amazoniana, intrai parca-ntr-un crater vulcanic, nu rezistai in ea mai mult de sfertul academic. In bazine, era bine. Noi am ajuns pe la ora 10 si am plecat peste 3 ore, cand era o coada mare, la bilete la intrare, in interior sezlonguri libere nu mai erau, si-aveam impresia ca-n apa, in curand, nici un ac de gamalie n-o sa mai incapa.

Biserica Neagra

Am vrut sa vizitez biserica si pe dinauntru. Pe dinafara, o cunoaste fiecare. Mai nou, la intrare, au aparut casierii si la biserici, in care pana acum, se intra liber, (taxe de intrare, taxe de filmare, texe peste taxe). Nimic de zis, politica si-o face fiecare. Daca ai convingeri crestinesti si vrei sa spui o rugaciune-n biserica, mai intai, platesti. N-am mai intrat in biserica, am renuntat, stiu cum e pe-acolo. Frig si-ntunecat, ici colo mai vezi cate-un vitraliu colorat. Biserica Neagra mai prinde viata in timpul concertelor de orga. La Notre Dame, in Paris, totul e gratis, ba ti se mai ofera zilnic si cate-un concert simfonic, luni e Mozart pentru turistii austrieci, marti e Vivaldi, pentru italieni, miercuri e “Oda Bucuriei” pentru germani, joi e Enescu pentru noi, (etc) totul aici e gratuit pentru turist, care s-ar putea, vazand sobrul domiciliu a lui Quasimodo si-al Esmeraldei, sa devina dintr-o data, trist. Asa ca am ales lumina. Adica soarele de-afara, cel din jurul bisericii, soare care, fara sa-mi ceara nimic, intr-o clipa m-a si cucerit, m-a invadat, m-a fermecat! In Piata Sfatului era puzderie de lume. C-un vin fiert in fata, multi stateau nemiscati, pe terase, la bronzat, afara. Si mai erau pe-acolo si multi porumbei si baloane colorate ce atarnau intr-un varf de sfoara. Si covrigi calzi cu sare sau seminte la covrigaria “Petru”. Asa ca, pe moment, am amanat intalnirea mea cu “Cel de Sus” si cu “Sfantul Petru”. Biserica Neagra o voi gasi acolo si maine si poimaine dar soarele, de-abia daca sta o ora doua si-apoi se-ascunde, si cine-o sa-mi mai incalzeasca mie, nasul si picioarele?

Schimbarea la fata?

Nu stiu ce sa zic, dar biserica de azi, mi se pare schimbata, poate ca nu e vina ei, poate ca de-al civilizatiei val, a fost strivita, sugrumata sau doar neglijata. Sa ma explic! Urc in Brasov, pe strada Republicii si-o iau pe boemele stradute laterale. Admir case vechi, monumentale. Intre strada Sadoveanu si Piata Enescu, e-un Sex-shop celebru. De-acolo Biserica Neagra e doar la un pas. Mai demult am vizitat o biserica din Sebes. Si cea din Biertan. Aveau ba un gard de fier, ba chiar un zid protector, o zona verde in jur, un parculet langa. Aveau in jur o zona libera, bine delimitata, in care puteai respira. Sau medita. Cafenelele, restaurantele si pizzeriile, erau departe, n-aveau cum s-o inghesuie, s-o stranga de gat. La Brasov, aveam mereu impresia ca, intre doua pahare de vin fiert si o ciorba de burta, (ce stau chiar “la intrarea in biserica”), turistul mai intra si pentru cateva minute in lacasul Domnului, ca doar tot ii sta in cale, ca apoi sa se grabeasca la un cinematograf 4D, la teatru sau la SPA, ca sa mai prinda un sezlong si sa evite coada.

Despre credinta

Zilele trecute am intrat in curtea unei biserici mici din Reghin, pentru voi. Ca sa vad daca pot scrie un referat turistic despre o biserica. Usa bisericii era mare, din lemn masiv de stejar, cred ca era sculptata de vreun mester local, Reghinul e doar tinutul lemnului. Am intrat intr-una singura, caci celelalte erau inchise, nu puteai intra nici macar pana in curte. Cand eram copil, bunicii imi ziceau ca bisericile sunt “fermecate”. Astazi, vad ca ele sunt “ferecate”. Si bisericile, precum si unele statiuni balneare, au devenit sezoniere. Iarna isi inchid portile. Biserica mea din Reghin, e inconjurata de un gard din fier forjat de culoare neagra iar cupola ei, e aurita. Eu ma pricep la biserici cam atat, cat se pricepe un pechinez la matematica. Bunicii mei ma puneau sa spun in fiecare seara “Ingerelul” si-atat. Cam asta era toata legatura mea cu Divinitatea. Daca vad o biserica, nu pot estima nici inaltimea, nici perimetrul, nici macar metalul din care e facut gardul, dar acolo, la Reghin, in biserica aceea nepazita, era metal mult, fara-ndoiala, sper sa nu fie din cupru aurit, care ar putea imbogati orice puslama pus pe ciordeala. Ma bucur de fiecare data cand vad ca gardul si cupola sunt inca la locul lor. Eu as fi pus niste motive biblice prin intarsie sau frunzulite cu ingeri si heruvimi pe tevile grosiere si ascutite ce formeaza gardul si care parca ii ameninta cu Satana pe toti cei ce nu-i asculta pe cei ce poarta sutana. Curtea bisericii e mica si cam neingrijita. Vara, aici, chiar la intrare, este un loc in care ard lumanari zi si noapte. Non-stop. Pentru vii si pentru morti. Odata, demult, am aprins si eu doua lumanari acolo, una pentru mine si alta pentru toti prietenii mei. Se zice ca lumanarea, cu cat esti mai pacatos, cu atat se topeste mai repede. E-un semn de sus catre cei de jos. Am observat ca lumanarile mele, s-au topit cam in acelasi timp. Ce-o fi insemnand asta? Nici azi, n-am aflat. Poate, ca nici un om nu e mai bun sau mai presus decat celalalt sau poate ca nimeni nu e complet pierdut sau de nerecuperat. Nu stiu ce-a vrut lumanarea sa-mi spuna sau care e drumul cel drept. Daca cineva e-n stare sa-mi raspunda, il astept! Din acel moment insa, mi-am zis: “Viii cu viii si mortii cu mortii”. Nu prea are rost sa ma las in voia sortii. Sa nu cred cumva ca cineva “de sus” la nevoie, ma va ajuta sau chiar ma va salva. Dumnezeul meu a inceput sa fie doar “mintea si mana” mea. Adica eu si nimeni altcineva. De aceea, (poate-i o idee cam neroada), dar, ca incredere, eu am trecut bisericile, in topul meu personal, mai pe la coada.

@Web, te rog videoclipul, https://www.youtube.com/watch?v=L6uTXAJw6d0 mersi!

---

VIZUALIZĂRI: 1430 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI