Restaurantul St. George – atmosferă specific ungurească!

TIPĂREȘTE

Atunci când am primit invitaţia unor prieteni de a petrece o seară plăcută într-un ambient cu specific unguresc nu am mai stat pe gânduri şi am acceptat pe loc invitaţia, cu gândul la zilele minunate petrecute în Budapesta de ziua mea şi în amintirea croazierei de neuitat pe care am făcut-o.

Nu pot spune că mă aşteptam la ceva anume, dat fiind că nu mai călcasem pragul unui astfel de restaurant nici în Budapesta, unde am mâncat la o terasă sau pe vapor şi nici în altă parte.

Restaurantul St. George este amplasat chiar în centrul vechi al capitalei, pe o stradă cu multe amintiri pentru mine, respectiv pe str. Franceză.

Încă de la intrare am fost plăcut impresionată de decorul cald al acestuia, care parcă ne invită în casa cuiva, dat fiind unul foarte primitor.

Deşi un restaurant micuţ, beneficiază de suficienţi ospătari care mişună în jurul tău pentru a-i solicita ori de câte ori ai nevoie, timpul de aşteptare fiind minim. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost ospătăriţă care ne-a servit în marea parte a timpului şi care era supărată pe lume, judecând după mimică... Poate avea o zi proastă, ce să zic...

Nu făcusem rezervare înainte, însă judecând după aglomerarea acestuia începând cu orele 19.00, într-o zi de vineri, am dedus că data viitoare o să fac programare pentru că riscam să nu găsesc o masă liberă.

Ne-am aşezat la o masă de patru persoane în apropiere de bar şi până la venirea ospătarului, dar şi a băuturilor am încercat să mă familiarizez cu locul şi să admir ceea ce vedeam. Perdele şi draperii elegante înfrumuseţau ferestrele, iar obiectele de ceramică şi borcanele cu murături îmbogăţeau decorul, tema aleasă fiind rustică, chiar dacă perdelele erau luxoase.

Toate acestea se vedeau încă din stradă, în contrast puternic cu clădirea dezolantă care găzduieşte restaurantul la parter.

Din decor mai fac parte tablouri interesante dispuse din loc în loc pe pereţi, foarte multe cu fructe, care se găseau şi ca atare prin coşuri, însoţite de sticle de vin, astfel că întreaga atmosferă să transmită îndestulare.

Barul era foarte bogat, chiar pot spune că nu am mai văzut un bar aşa îmbelşugat ceea ce făcea să te gândeşti că totul era din belşug şi aşa a şi fost.

După ce am luat apă, suc, limonadă cu miere, bere şi vin, a fost momentul să vină şi porţiile de mâncare, pe care le-am ales studiind meniul îmbrăcat în piele. Ceea ce am ales noi:

-Salată de ton ce cuprindea atât ton, cât şi salată verde, roşii, castraveţi, porumb şi ceapă roşie. Să nu vă imaginaţi că era o sălăţica... Era o salată uriaşă într-un castron imens, care cu greu ar mai fi înghesuit şi altceva prin stomac..., cel puţin pentru mine, nu şi pentru prietenul nostru care a savurat tot ceea ce a primit!

-Fâşii de pui cu legume picante;

-Pui a la “Matra”, pe care l-am savurat eu şi care era pui cu ciuperci, bacon gratinat şi caşcaval şi a fost deosebit de gustos;

-Friptura ţigăneasca, pe care a luat-o soţul meu şi a fost un cotlet de porc cu usturoi şi bacon;

-Fileuri de pui cu sos de ciuperci;

-Cartofi ungureşti, luaţi de mine, doar nu era să mănânc la un restaurant unguresc altfel de preparate! ;

-Cartofi cu rozmarin la cuptor foarte gustoşi.

Mâncarea a fost servită în farfurii albe cu floricele, mai aparte faţă de farfuriile tipice de pe la restaurante, cred că tradiţionale pentru unguri.

Ba chiar lângă bar se afla un bufet cu veselă de acest gen, care mi-a adus aminte de bufetele cu veselă ale Împărătesei Sissi din Palatul Hofburg din Viena, unde am văzut astfel de exemplare.

Pâinea a fost de casă, iar desert nu a mai încăput deşi aveau o ofertă tentantă... Meniul poate fi consultat pe site-ul oficial: stgeorge.ro/meniu-desert.html

Tot ceea ce am mâncat noi şi prietenii nostri a fost gustos şi original, pentru că restaurantul se laudă că preparatele sunt pregătite cu mirodenii şi ierburi ungureşti şi nu îi pot contrazice, pentru că gustul mâncării a fost aparte. Preţurile sunt şi ele pe măsură gustului, adică ceva mai mari.

Dacă asta ar fi tot şi ar fi fost suficient, dar mâncarea a fost acompaniată de muzică lăutărească pe măsură, încât chiar mi-am adus aminte de mica mea croazieră pe Dunărea dintre Buda şi Pesta, unde am trăit un moment similar!

De la muzică ungurească, au trecut şi la cea românească şi nu se putea, evident, fără o vioară pe lângă urechile noastre ca şi când băieţii ar fi venit acolo numai pentru noi...

Atmosfera este una foarte plăcută şi caldă, ai senzaţia că ai lăsat Bucuresti-ul departe şi că te-ai teleportat în altă epocă pe tărâm unguresc!

---

VIZUALIZĂRI: 6359 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI