O bălăceală în lacul Mierlei

TIPĂREȘTE

(parodie lacustra, fara PMA va rog)

Motto “Fă câte o baie în lacul Mierlei în fiecare zi cu soare, dacă nu cumva vrei s-o “mierleşti” mai repede, frăţioare! ”

Eu nu ignor niciodata leacurile babesti si cred chiar si-n ceaiuri de plante si-n alte povesti, ba chiar si-n cele pescaresti si vanatoresti. Intr-o vreme era la moda încărcarea bioenergetica de tip Mudava, care-ti prelungea existenţa, apoi s-a trecut la spiralele integrării în absolut gen Bivolaru, dar si vremea lor a trecut, dărâmându-se ca un castel din mucava între ale cărui cărămizi nu era nici un pic de lut. Apoi a urmat “Noni”-terapia cu fructul minune si mai apoi “Aloe vera”, care-şi făceau cu mare fală, o intrare triumfală pe piaţa românească, iar pentru otite si sinuzite a venit si rândul lumânărilor din ceară de albine gata să nască, care ţi se înfigeau prin nas sau prin urechi şi sub care trebuia să rezişti, până simţeai că licoarea fierbinte ţi se pelinge pe timpan, iar, daca timpanu’ nu ţi făcea cumva “poc”, scăpai de tracasanta otită timp de un an…dar stati! …au aparut apoi si afrodisiacele aripioare de rechin ce te scapau de orice chin, sau, terapia cu ace de viespi miscatoare si pline de venin. Văleleu…eu ce s-aleg pentru migrenele mele? …cred ca v-am mai povestit, am ales in final un acupuncturist, ce locuia tocmai în vecini, dar terapeutul, de-altfel un bun amic, ce-mi infigea cu mare nesaţ circa 40 de ace, recupera din pielea mea doar vreo doua treimi, restul trebuia să i le restitui zilnic, devenisem un adevărat navetist, el se scuza politicos si se bucura nespus, mai rău era pe la prânz, când mă aşezam în pat pentru un somn profuuund şi săream în sus ca ars, căci îmi mai rămânea mereu câte un ac înfipt exact în... spate.

Apoi m-am dus la un personaj din lumea interlopă, era vorba de un fost eminent popă care mi-a zis, să beau multă apă sfinţită… şi-am băut, şi-am tot băut, până am dat în hepatită, dar tot n-am scăpat de migrena mea afurisită.

Hai, daţi-mi şi voi un sfat, ce să fac cu atrocele mele migrene, să-nghit nu aripioare de rechini ci aripioare de balene? Ieri, educatoarea de la grădiniţă, mi-a zis să-nghit in fiecare dimineaţă, cinci ouă crude de prepeliţă.

Dar n-a mers nicicum, sunt disperat…

Si-atunci, mi-am zis, fie ce-o fi, mi-am luat smokingul cu papion, si cu-o figură calmă/ M-am dus la cea mai bătrână pirandă din coltul străzii, să-mi zică din palmă /Ea, mi-a luat mai întâi banii, i-a numărat, si-apoi s-a uitat, chiorâş şi luung, luung, la linia vieţii/De sus, din geam, de după perdele, se prăpădeau de râs toate vecinele şi băieţii/“Băi, tată, băi, da’ te-ai dus tocma’ la baba aia care-i beată, surdă, senilă şi oarbă/Psst, “shut up”, că mi-a zis de bine, le-am şoptit eu băieţilor printre perciuni şi barbă/Am o palmă frumoasă şi dacă nu vreau s-o mierlesc în floarea vârstei, deci acum/Trebuie să mănânc un sac de banane şi să fac băi în Lacul Mierlei. Deci, la drum!

Într-un final, întreband în stânga şi-n dreapta, din om în om, unguri şi români, gata! , am gasit şi Lacul Mierlei, ba am găsit şi-un indicator agăţat de-un pom, lacul “făcător de minuni” era lângă Lacul Verde, tocmai la Sovata. În inima pădurii, cineva a amenajat un drum din trunchiuri de copac. Am ajuns cu greu la acel lac, dar, ehehei, era acolo o lumeee, nu, nu mă ţin de glume, mi-am zis, una din două, oameni buni, nu-i lumea asta chiar atât de neghioabă, sau lacul ăsta face intr-adevar minuni, sau toţi oamenii de lângă lac au trecut si ei pe la senila mea babă...

Acuma, efectul tratamentului, o să-l vedem de-abia după vreo douăzeci de ani, ca în romanul lui Dumas, cand vom deveni cu toţii, fără-ndoială, şi doar dacă vom putea să mergem la Sovata, o mare familie de useri ”veterani”.

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 3700 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI