ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.08.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2006
DURATA: 1 zile
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Poftiti la Festivalul Vaii Regilor!

TIPĂREȘTE

Vine regele oare? Oare chiar vine regele? Poate da, poate nu... O sa-l vedem pe rege!... pe rege! , se bucura copiii, topaind intr-un picior... Ba eu cred ca n-o sa vina, zic scepticii…Dar printesa Margareta si printul Radu Duda, oare ei vin?

Acestea erau intrebarile ce stateau pe majoritatea buzele participantilor la prima editie a festivalului Vaii Regilor, cea din septembrie 2006, festival care de atunci se tine in fiecare an, langa comuna mureseana Ibanesti.

O iau si eu din loc devreme, vreau sa ajung la inaugurare. La Ibanesti ajungi pornind din Tg. Mures spre Reghin, urmand indicatorul “Lapusna-42 de Km" ce se afla chiar la intrarea in "orasul viorilor". La prima editie a festivalului, sloganul “Vine regele Mihai si intreaga sa familie regala” se anunta la fiecare jumatate de ora la postul local de radio. In drum spre Ibanesti, ne asteptam dintr-un moment intr-altul sa vedem vreo 5-6 limuzine negre, insotite de girofarurile Politiei. Intr-adevar, ne depaseste o coloana oficiala, dar, vai nu era cea a "altetei sale regale" ci cea a prefectului de Mures. "Vino lumee, vino! ". Haideti la Festivalul Regilor si-o sa vedeti ce n-a vazut Parisu’!

Inainte de Reghin, o cotim asadar spre dreapta si dupa cateva minute de mers, desi era o zi senina, se face dintr-odata intuneric. Intraseram in codrul multisecular al Mociarului, codru plantat cam intre anii cand Columb pornea sa descopere America (1492) si Magellan (1519) pornea sa descopere ce forma are pamantul. O fi patrat? Rotund? Sau plat ca o farfurie.

Coroanele stejarilor de la Mociar se unesc sus, sus, deasupra noastra, nemailasand sa patrunda printre ele nici o raza de lumina. Dar in curand iesim din padure, depasim comuna Gurghiu si dupa 20 de km de la "cotitura", ajungem la Ibanesti, un sat "luuung", cat o zi de post. Mai mergem vreo 2 km pe un drum asfaltat cu ajutorul familiei regale si a printului Sturza si iata, in fata noastra apare locul de desfasurarea a festivalului, loc unde lumea se-nghesuie ca la Maglavit. Noroc ca jandarmii si politistii te-ajuta sa parchezi, locuri de parcare gasesti berechet.

Dupa acest prim festival din septembrie 2006, aveam sa vin aici aproape in fiecare an... Soseaua dintre Reghin si Ibanesti are portiuni bune si mai putin bune, cele din urma predominand caci pe-aici vin transporturile grele cu busteni de la Ocolul Silvic Lapusna.

Dar de ce-in zice oare acestui festival, “Festivalul Regilor? ” Simplu, pentru ca la 22 km de Ibanesti se afla castelul de vanatoare a celor trei "regi" ai tarii noastre-Ferdinand, Carol I si Ceausescu, iar langa Ibanesti se afla si castelul de vanatoare a printului Sturza. De la Ibanesti si pana la Lapusna nu va sfatuiesc insa sa mergeti fara bucse, pivoti si telescoape noi si vreo 4-5 cauciucuri de rezerva!

Dar, ne apropiem, benere lungi cat latimea soselei apar la fiecare kilometru.

Ceea te frapeaza mai intai la acest festival e faptul ca fiecare dintre localitatile de pe vale, adica Gurghiu, Ibanesti, Hodac, Solovastru si Lapusna, si-au construit cate o casa taraneasca in care satenii isi expun (inauntru dar si-n afara ei), cam tot ceea ce produc ei cu mana lor. Linguri de lemn, ciubere, mese si scaune simple sau sculptate, tesaturi inflorate cusute “la razboi” (insa pe vreme de pace), ceaune de alama, in care te poti lauda “c-ai pus-o de mamaliga” covoare, statuete de lemn, cosuri de rachita sau…potcoave de cai. Vii, bine-nteles, nu zambiti!

La oferte, nu a fost uitata nici celebra "palinca" de 65 de grade, obtinuta din prune prin dubla distilare, "mandria vaii Gurghiului", care poate fi degustata la “Institutul de limbi straine”, loc unde, dupa doua-trei paharele, oricine incepe sa vorbeasca in limbi necunoscute lui pana atunci.

In fata unei casute din vale, intr-un alambic cu spirala de cupru, compostul de prune fierbe mocnit, dar nu! , nu va sfatuiesc sa stati pe-aproape, va puteti "chercheli" inhaland doar vaporii de alcool! "Puah! Otrava curata! "- zic unii participanti... "Oooh, vai ce tuica buna! "- zic altii. Gusturile nu se discuta... Degustarea "palincii" e gratuita, oricum nimeni din afara vaii nu poate bea prea mult, caci simte "ca-i ia foc limba si gatelejul”.

Festivalul din acest an, 2006, incepe, prin sosirea unui sobor de preoti, ce coboara dintr-o caleasca trasa de 4 cai. Preotii tin o slujba scurta si binecuvanteaza fiecare casa taraneasca ce reprezinta comunele participante si pe toti locuitorii lor.

Dupa preoti "se tin scai" oficialitatile locale si judetene ce-au pus fiecare umarul la reusita acestui frumos festival, in frunte cu prefectul judetului Mures, dl. Ciprian Dobre.

Nu lipsesc nici vedetele TV, printre care Cristi Tabara, absolvent al Facultatii de Teologie, cel care intelege cel mai bine dintre toti, sfanta slujba a soborului.

Apoi ca la un semn, alamurile, goarnele si un corn de vanatoare, dau startul acestei mari manifestari populare, un adevarat muzeu al satului romanesc transilvanean. Melodia? Ati ghicit-o! E vorba de "corul vanatorilor" compusa de Weber, melodie ale carei acorduri te introduc in atmosfera unei adevarate vanatori regale. Mai lipsesc doar cainii de vanatoare, gonacii, flintele si aristocratii calare dar si regele, care... ah! , nu mai vine odata!

E greu sa nu fii patruns de sunetul fanfarei al carui ecou se risipeste prin adancul codrilor Gurghiului, codrii ce se lauda cu cel mai mare trofeu de urs si cerb din Europa!

La megafon ni se anunta ca regele e retinut la palat cu probleme importante pentru tara si nu mai vine! Dezamagire! Care tine insa putin, doar pana la prima sarma sau cotlet de porc cu cartofi prajiti, scaldate din belsug in cate un "tap" de bere si cate o "capra" de vin. Pardon, "carafa" de vin.

Dar nu sunt numai sarmale, cotlete si carnaciori pe-aici, poti servi si cate un "bulz" (mamaliga cu branza), placinte cu "poale-n brau", ca pe vremea lui Ion Creanga sau pastravi prajiti la 8 lei bucata. Doua fete tinere imbracate in costume populare se plimba vesele printre noi, ca-n poeziile lui Toparceanu. Nimic deosebit pana aici, doar ca ele poarta pe cap, intr-un echilibru perfect, cate o butelie de “jinars” rozaliu.

De fapt, aici fiecare vinde dar si munceste. In fata casei din Gurghiu, un satean scobeste linguri de lemn, in fata celei din Solovastru, se potcovesc caii, are si Lapusna un stand de vanatoare cu o superba blana de urs, un hodacean ne arata "live" (in direct), cum se sculpteaza un chip de om.

Intreg festivalul e si un atelier de invatat meserii si nu strica nimanui sa stie mai multe, azi, cand stai cu diploma lipita de perete si te uiti la ea…

Langa standurile cu bere, e un sir lung de "eco-toalete", foarte necesare celor ce s-au intins la bautura, caci acest festival, in care fiecare om din aceasta vale se cunoaste cu fiecare om, revederea e-un motiv de bucurie.

Intrarea la festival e libera, sponsorii lui sunt de obicei prefectura Mures si primariile din vale iar pregatirea fiecarui festival incepe, atunci cand se termina precedentul.

Festivalul din acest an, 2006, incepe printr-un concurs de taierea copacilor cu drujba. Sunt doua sectiuni, prima, e cu "taiere in regim de viteza" iar a doua e cu "taiere in regim de precizie". Cu alte cuvinte e important sa tai repede, drept, si trunchiul sa cada nu oricum, ci cat mai aproape de o linie trasata cu var pe iarba din jur. Castigatorii sunt aplaudati frenetic.

Apoi incepe concursul de pescuit, intr-un lac improvizat s-a adus mult pastrav de la crescatoriile de peste din Lapusna. Castiga cel care prinde cel mai mult peste intr-o ora. Aplauze din nou!

Apoi urmeaza concursul de dans, mai multe formatii de dansuri populare urca pe o scena si danseaza pana seara. De data aceasta aplauzele vin si in timpul dansului. Apoi mai e si un concurs de tulnice, care astazi nu mai suna "a jale" ci suna "a belsug"! Nu uitati ca suntem de-abia in anul 2006!

Cum se lasa seara, apar si concertele de rock si folk iar structura publicului se schimba, predomina tinerii.

Un stand mai incolo, apare si formatia de viori a firmei "Gliga" din Reghin, care “tine hangul” festivalului, cu melodii vesele. Patronul firmei, domnul Gliga insusi, imbracat intr-un frumos costum popular de pe valea Gurgiului, da mana cu oricine, are pentru fiecare cate o vorba buna. El n-a uitat niciodata de unde a pornit si cat a muncit pana sa ajunga in Top 300. Dl. Gliga n-are nici un castel, are doar trei intreprinderi de fabricat instrumente muzicale (una dintre ele in USA), dar sta mult de vorba cu noi, ne spune printre altele ca la o vioara, 90% e "lucru manual" si ca angajati sai sunt multumiti si ca nu are probleme cu desfacerea ci…cu materia prima, molidul de rezonanta a devenit tot mai rar prin padurile noastre.

Si-uite-asa am eu impresia ca adevaratul rege al festivalului vaii Gurghiului din acest an, nu a fost regele Mihai ci domnul Gliga din Reghin.

Poftiti asadar pe 21 si 22 august 2010, la aceasta manifestare folclorica, sunt sigur ca, cel putin pentru o anumita vreme, veti avea motiv de destindere si bucurie, mai ales ca vremurile ce vin, se anunta tulburi.

Dorgo

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dorgo in 16.08.10 20:54:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPU CETĂȚII [MS]. A mai fost în/la: cam peste tot
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cristi Tabara "Tocmai am sosit de la festivalul sarmalelor!"
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1000 PMA (din 4 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

aida.alecu*
[17.08.10 18:28:18]
»

O sa ajung sa citesc tot ce scri! F bun rw! In plus foto edificatoare! Iar chestia cu institutul de lb straine e o idee de tot haiul!

Frumoasa prezentare! Poate candva voi ajunge si eu la acest festival, sa bat drumul doar pentru asta nu prea merge((!

Asteptam cu nerabdare impresii de la festivalul din acest an!

dorgoAUTOR REVIEW
[18.08.10 17:53:15]
»

Voi fi prezent si eu pe-acolo in week-end, dar cred ca acum e bine sa lasam si pe altcineva sa scrie...eventual, voi mai adauga cateva poze mai recente...

webmasterX
[09.09.17 19:06:53]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi în Lăpușna» (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aida.alecu*, dorgo
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Lăpușna:
  • Oct.2010 Lăpuşna — scris în 18.10.13 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
  • [Selectat ca MG AFA ptr această destinaţie]

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074186086654663 sec
    ecranul dvs: 1 x 1